CURIA
rss
căutare avansată
Prezentare

Întrucât Tratatul de la Nisa a prevăzut în 2003 posibilitatea de a crea tribunale specializate la nivelul Uniunii Europene, Consiliul Uniunii Europene a decis, la 2 noiembrie 2004, instituirea Tribunalului Funcției Publice, a cărui misiune, îndeplinită până atunci de Tribunalul Uniunii Europene, era să soluționeze litigiile dintre Uniunea Europeană și agenții săi. În 2015, ținând seama de creșterea contenciosului și de durata excesivă de soluționare a cauzelor în fața Tribunalului Uniunii Europene, legiuitorul Uniunii a decis să majoreze progresiv numărul judecătorilor la Tribunalul Uniunii Europene până la 56 și să integreze competențele Tribunalului Funcției Publice în cadrul Tribunalului. Tribunalul Funcției Publice a fost desființat la 1 septembrie 2016.

Tribunalul Funcției Publice era compus din șapte judecători numiți de Consiliu pentru un mandat de șase ani care putea fi reînnoit, după publicarea unui anunț pentru depunerea de candidaturi și după emiterea unui aviz de către un comitet instituit în acest scop. Cu ocazia numirii judecătorilor, Consiliul veghea la asigurarea unei componențe echilibrate a Tribunalului Funcției Publice pe criteriul geografic și al unei reprezentări cât mai extinse posibil a sistemelor juridice naționale. Judecătorii îl alegeau dintre ei pe președintele Tribunalului Funcției Publice pentru un mandat de trei ani care putea fi reînnoit. Tribunalul Funcției Publice judeca în camere compuse din trei judecători sau în plen, atunci când dificultatea sau importanța problemelor de drept ridicate justifica această măsură. Judecătorii numeau un grefier pentru un mandat de şase ani.

Tribunalul Funcției Publice avea competența de a judeca în primă instanţă contenciosul funcției publice europene, ceea ce reprezenta aproximativ 150 de cauze pe an pentru un personal de aproximativ 40 000 de persoane pentru ansamblul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii. Litigiile soluționate de Tribunalul Funcției Publice priveau nu numai probleme referitoare la raporturile de muncă propriu-zise (remuneraţie, desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale etc.). De asemenea, era competent să soluționeze litigiile privind categorii speciale de personal, cum ar fi personalul din cadrul Eurojust, al Europol, al Băncii Centrale Europene, al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și al Serviciului European de Acțiune Externă. Deciziile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice puteau face obiectul unui recurs limitat la probleme de drept, în termen de două luni, în faţa Tribunalului Uniunii Europene și, în condiții excepționale, deciziile pronunțate de Tribunal în recurs puteau face, la rândul lor, obiectul unei reexaminări în fața Curții de Justiție.

În cursul existenței sale, Tribunalul Funcției Publice a avut, în afară de grefierul de naționalitate germană, un număr total de 14 judecători proveniți din 14 state membre diferite și a pronunțat 1549 hotărâri.

up

 

.