ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a treia)

31 martie 2011

Cauza F‑10/10

André Hecq

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Asigurări sociale — Suportarea cheltuielilor medicale în proporție de 100 % — Decizie implicită de respingere — Lipsa deciziei de recunoaștere a originii profesionale a afecțiunii — Competență nediscreționară a administrației — Decizie de respingere a reclamației — Decizie care nu are caracter pur confirmativ — Lipsa reclamației — Inadmisibilitate”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin intermediul căreia domnul Hecq solicită, pe de o parte, anularea deciziei implicite a Comisiei din 7 aprilie 2009, prin care se respinge cererea sa din 7 decembrie 2008 prin care solicitase rambursarea în proporție de 100 % a mai multor cheltuieli medicale și, pe de altă parte, „în măsura în care este necesar”, anularea deciziei din 20 octombrie 2009 de respingere a reclamației sale

Decizia:      Respinge acțiunea ca în parte vădit nefondată și în parte vădit inadmisibilă. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Respingere implicită a unei cereri — Admisibilitate — Răspuns ulterior al administrației prin care persoana interesată este informată în legătură cu amânarea tratării cererii sale — Lipsa incidenței asupra calității de act care lezează

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (1)]

2.      Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare pentru accident și boală profesională — Prestații — Rambursare în proporție de 100 % — Condiție

[Statutul funcționarilor, art. 73 alin. (3)]

3.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Decizie de respingere a unei reclamații — Respingere pură și simplă — Act de confirmare — Inadmisibilitate — Excepție

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

4.      Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Retragerea deciziei atacate și adoptarea unei noi decizii

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

1.      Articolul 90 alineatul (1) din statut are caracter imperativ și nu poate fi lăsat la dispoziția părților. Această dispoziție, întrucât nu permite ipoteza ca funcționarului să nu i se adreseze niciun act care îl lezează, a cărui legalitate să o poată contesta, este destinat să protejeze persoana interesată împotriva unei eventuale inacțiuni a administrației.

În consecință, faptul că administrația informează un funcționar, ulterior survenirii deciziei implicite de respingere a cererii sale, în legătură cu amânarea tratamentului acestei cereri nu este de natură să repună în discuție existența deciziei menționate. În consecință, concluziile îndreptate împotriva deciziei implicite de respingere sunt admisibile.

(a se vedea punctele 50-52)

2.      Adoptarea unei decizii de rambursare în proporție de 100 % a prestațiilor în temeiul articolului 73 alineatul (3) din statut presupune în mod obligatoriu existența unei decizii de recunoaștere a originii profesionale a bolii pentru tratamentul căreia au fost efectuate cheltuielile respective, această din urmă decizie neputând fi adoptată decât la finalul procedurii prevăzute de Reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Uniunii. Cu alte cuvinte, în lipsa deciziei de recunoaștere a originii profesionale a afecțiunii, adoptată în conformitate cu procedura prevăzută de reglementarea comună, autoritatea competentă să aplice articolul 73 alineatul (3) din statut nu poate decât să respingă cererea de rambursare în proporție de 100 % a cheltuielilor efectuate pentru tratamentul afecțiunii menționate.

(a se vedea punctul 53)

3.      Concluziile în anulare îndreptate formal împotriva respingerii unei reclamații sunt, în principiu, lipsite de conținut autonom și au drept efect sesizarea Tribunalului Funcției Publice în legătură cu actul care lezează împotriva căruia a fost prezentată reclamația. Astfel, indiferent dacă este implicită sau explicită, în cazul în care nu conține și alte elemente, o decizie de respingere nu face decât să confirme actul sau omisiunea de care se plânge reclamantul și nu constituie, privită în mod izolat, un act atacabil.

Calitatea de act care lezează nu ar putea fi recunoscută în ceea ce privește un act pur confirmativ, precum un act care nu conține niciun element nou față de un act care lezează anterior și care, așadar, nu s‑a substituit acestuia.

Cu toate acestea, o decizie explicită de respingere a unei reclamații poate, ținând seama de conținutul acesteia, să nu aibă un caracter pur confirmativ al actului contestat de reclamant. Aceasta se întâmplă atunci când decizia de respingere a reclamației conține o reexaminare a situației reclamantului în funcție de elemente noi de drept și de fapt sau atunci când respectiva decizie modifică sau completează decizia inițială. În aceste ipoteze, respingerea unei reclamații constituie un act supus controlului instanței, pe care aceasta îl ia în considerare pentru aprecierea legalității actului contestat, sau pe care îl consideră chiar un act care lezează ce se substituie actului contestat. În astfel de împrejurări, nu este necesar ca reclamantul să introducă o nouă reclamație împotriva deciziei modificate cuprinse în decizia de respingere a reclamației.

(a se vedea punctele 60-63)

Trimitere la:

Curte: 28 mai 1980, Kuhner/Comisia, 33/79 și 75/79, punctul 9; 10 decembrie 1980, Grasselli/Comisia, 23/80, punctul 18; 16 iunie 1988, Progoulis/Comisia, 371/87, punctul 17; 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, punctul 8

Tribunalul de Primă Instanță: 27 iunie 2000, Plug/Comisia, T‑608/97, punctul 23; 12 decembrie 2002, Morello/Comisia, T‑338/00 și T‑376/00, punctele 34 și 35; 2 martie 2004, Di Marzio/Comisia, T‑14/03, punctul 54; 10 iunie 2004, Eveillard/Comisia, T‑258/01, punctele 30-32; 14 octombrie 2004, Sandini/Curtea de Justiție, T‑389/02, punctul 49; 7 iunie 2005, Cavallaro/Comisia, T‑375/02, punctele 63-66

Tribunalul Funcției Publice: 9 septembrie 2008, Ritto/Comisia, F‑18/08, punctul 17; 10 noiembrie 2009, N/Parlamentul European, F‑93/08, punctul 41

4.      Scopul procedurii precontencioase ar fi eludat în cazul în care Tribunalul Funcției Publice ar considera admisibile concluziile prezentate direct împotriva primei luări de poziție a administrației, fără introducerea prealabilă a unei reclamații. Astfel, o procedură care se desfășoară în acest mod nu permite administrației să își reexamineze decizia referitoare la cererea funcționarului și, dacă este cazul, să revină asupra acestei decizii, astfel cum impune finalitatea procedurii precontencioase.

În cazul în care, în urma unei reclamații introduse în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, administrația retrage decizia atacată și o înlocuiește printr‑o nouă decizie, actul inițial atacat dispare retroactiv din ordinea juridică, iar reclamantul, în cazul în care consideră că noua decizie nu este cu totul satisfăcătoare, trebuie să introducă împotriva acesteia o nouă reclamație înainte de a contesta decizia respectivă la Tribunalul Funcției Publice.

(a se vedea punctele 73 și 76)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 111 și jurisprudența citată; 7 iulie 2010, Tomas/Parlamentul European, F‑116/07, F‑13/08 și F‑31/08, punctele 63-66