Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 5 noiembrie 2018 – OC și alții/Banca d’Italia și alții

(Cauza C-686/18)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamanți: OC și alții, Adusbef, Federconsumatori, PB și alții, QA și alții

Pârâți: Banca d’Italia, Presidenza del Consiglio dei Ministri, Ministero dell’economia e delle finanze

Întrebările preliminare

Articolul 29 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 [privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții]1 , articolul 10 din Regulamentul delegat nr. 241/20142 și articolele 16 și 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv coroborate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 20133 , se opun unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 1 din Decretul-lege nr. 3/2015, aprobat cu modificări prin Legea nr. 33/2015, [și, în prezent, și la articolul 1 alineatul 15 din Decretul legislativ nr. 72/2015, care a înlocuit articolul 28 alineatul 2-ter [din Textul unic în materie bancară], preluând în esență textul articolului 1 alineatul 1 litera a) din Decretul-lege nr. 3/2015, astfel cum a fost aprobat cu modificări care nu sunt relevante în prezenta cauză], care impune un prag al activelor de la care banca populară este obligată să se transforme în societate pe acțiuni, fixând acest plafon la o valoare a activelor de opt miliarde? De asemenea, parametrii de drept al Uniunii menționați se opun unei reglementări naționale care, în cazul transformării unei bănci populare în societate pe acțiuni, îi permite instituției în cauză să amâne sau să limiteze, chiar pe termen nedeterminat, răscumpărarea acțiunilor asociatului care s-a retras?

Articolul 3 și articolul 63 și următoarele TFUE, cu privire la concurența pe piața internă și la libera circulație a capitalurilor, se opun unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 1 din Decretul-lege nr. 3//2015, aprobat cu modificări prin Legea nr. 33/2015, care limitează exercitarea activității bancare sub formă de cooperativă în cadrul unui plafon determinat al activelor, obligând instituția să se transforme în societate pe acțiuni în cazul depășirii plafonului menționat mai sus?

Articolul 107 și următoarele TFUE, cu privire la ajutoarele de stat, se opun unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 1 din Decretul-lege nr. 3/2015, aprobat cu modificări prin Legea nr. 33/2015, [și, în prezent, și la articolul 1 alineatul 15 din Decretul legislativ nr. 72/2015, care a înlocuit articolul 28 alineatul 2-ter [din Textul unic în materie bancară], preluând în esență textul articolului 1 alineatul 1 litera a) din Decretul-lege nr. 3/2015, astfel cum a fost aprobat cu modificări, care nu sunt relevante pentru prezenta cauză], care impune transformarea unei bănci populare în societate pe acțiuni în cazul depășirii unui plafon determinat al activelor (fixat la 8 miliarde), prevăzând limitarea răscumpărării participației asociatului în caz de retragere, pentru a evita eventuala lichidare a băncii transformate?

Articolul 29 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 coroborat cu articolul 10 din Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 1 din Decretul-lege nr. 3/2015, aprobat cu modificări prin Legea nr. 33/2015, astfel cum a fost interpretată de Corte costituzionale [Curtea Constituțională] în hotărârea nr. 99/2018, care permite unei bănci populare să amâne pe termen nedeterminat răscumpărarea și să limiteze în tot sau în parte cuantumul acesteia?

În cazul în care, cu ocazia interpretării, Curtea de Justiție reține compatibilitatea cu reglementarea Uniunii a interpretării propuse de celelalte părți, se solicită Curții de Justiție să evalueze legalitatea în raport cu dreptul Uniunii a articolului 10 din Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 al Comisiei, având în vedere articolul 16 și articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (potrivit căruia „[o]rice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general”), precum și în lumina articolului 52 alineatul (3) din aceeași cartă (potrivit căruia, „[î]n măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată. Această dispoziție nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă”) și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

____________

1     Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1).

2     Regulamentul delegat (UE) nr. 241/2014 al Comisiei din 7 ianuarie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru cerințele de fonduri proprii în cazul instituțiilor (JO 2014, L 74, p. 8).

3     Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63).