HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
11 iulie 2018(*)(i)
„Trimitere preliminară – Directiva 2001/23/CE – Articolul 1 alineatul (1) – Transfer de întreprindere – Articolul 3 alineatul (1) – Menținerea drepturilor lucrătorilor – Subrogație în contractele de muncă intervenită în temeiul prevederilor unei convenții colective – Convenție colectivă care exclude obligația cedentului și a cesionarului întreprinderii de a răspunde în solidar pentru executarea obligațiilor, inclusiv salariale, născute din contracte de muncă anterior cesiunii acestei întreprinderi”
În cauza C‑60/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania), prin decizia din 30 decembrie 2016, primită de Curte la 6 februarie 2017, în procedura
Ángel Somoza Hermo,
Ilunión Seguridad SA
împotriva
Esabe Vigilancia SA,
Fondo de Garantía Salarial (Fogasa),
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul E. Levits, președinte de cameră, domnul A. Borg Barthet (raportor) și doamna M. Berger, judecători,
avocat general: domnul E. Tanchev,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Somoza Hermo, de X. Castro Martínez, abogado;
– pentru guvernul spaniol, de A. Gavela Llopis, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de M. Kellerbauer și de J. Rius, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 2001, L 82, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Ángel Somoza Hermo și Ilunión Seguridad SA, pe de o parte, și Esabe Vigilancia SA și Fondo de Garantía Salarial (Fogasa), pe de altă parte, în legătură cu plata către domnul Somoza Hermo a soldului remunerațiilor și prestațiilor sociale complementare pentru anii 2010-2012.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Directiva 2001/23 constituie codificarea Directivei 77/187/CEE a Consiliului din 14 februarie 1977 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 1977, L 61, p. 26), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/50/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 (JO 1998, L 201, p. 88).
4 Considerentul (3) al Directivei 2001/23 are următorul cuprins:
„Sunt necesare dispoziții pentru protecția lucrătorilor în cazul schimbării angajatorului, în special pentru a asigura că drepturile acestora sunt menținute.”
5 Considerentul (8) al acestei directive are următorul cuprins:
„Din considerente de securitate și transparență juridică, a fost necesară clarificarea noțiunii de transfer, în temeiul jurisprudenței Curții de Justiție. Această clarificare nu a modificat domeniul de aplicare al Directivei 77/187/CEE, astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție.”
6 Articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2001/23 prevede:
„(a) Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni.
(b) Sub rezerva literei (a) și a următoarelor dispoziții ale prezentului articol, se consideră transfer în sensul prezentei directive cel al unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.”
7 Potrivit articolului 3 din Directiva 2001/23:
„(1) Drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului.
Statele membre pot prevedea ca, după data transferului, cedentul și cesionarul să fie responsabili [în solidar] pentru obligațiile [devenite scadente] anterior datei transferului în temeiul unui contract de muncă sau al unui raport de muncă existent la data transferului.
[…]
(3) După transfer, cesionarul menține condițiile de muncă convenite printr‑o convenție colectivă, în aceleași condiții aplicabile cedentului în cadrul acelui acord, până la data rezilierii sau expirării convenției colective sau a intrării în vigoare sau a aplicării unei alte convenții colective.
Statele membre pot limita perioada de menținere a condițiilor de muncă, sub rezerva ca această perioadă să nu fie mai mică de un an.
(4) (a) Cu excepția cazului în care statele membre prevăd altfel, alineatele (1) și (3) nu se aplică drepturilor lucrătorilor la prestații pentru limită de vârstă, invaliditate sau de supraviețuitor, în cadrul unor sisteme suplimentare de pensii ale unor organizații profesionale sau confederative, existente în afara sistemelor legale de securitate socială ale statelor membre.
(b) Chiar și atunci când statele membre nu prevăd, în conformitate cu litera (a), că alineatele (1) și (3) se aplică unor asemenea drepturi, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a proteja interesele lucrătorilor și ale persoanelor care nu mai fac parte din afacerea cedentului la data transferului, cu privire la drepturile care îi îndreptățesc imediat sau în perspectivă să primească prestații pentru limită de vârstă, inclusiv prestațiile acordate supraviețuitorilor, în cadrul sistemelor suplimentare prevăzute la litera (a).”
8 Articolul 8 din această directivă prevede:
„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege și acte administrative mai favorabile pentru salariați sau de a promova ori de a permite convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali mai favorabile salariaților.”
Dreptul spaniol
9 Normele aplicabile salariaților în cazul transferului unor entități economice sunt definite prin Real Decreto Legislativo 1/1995 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley del Estatuto de los Trabajadores (Decretul regal legislativ 1/1995 de aprobare a textului reformat al Legii privind statutul lucrătorilor) din 24 martie 1995 (BOE nr. 75 din 29 martie 1995, p. 9654), în versiunea care rezultă din Legea 12/2001 din 9 iulie 2001 (BOE nr. 164 din 10 iulie 2001, p. 24890, denumit în continuare „Statutul lucrătorilor”).
10 Articolul 44 din Statutul lucrătorilor prevede:
„1. Transferul unei întreprinderi, al unui centru de muncă sau al unei unități de producție autonome a acestei întreprinderi nu conduce, ca atare, la încetarea raportului de muncă; noul angajator se subrogă în drepturile și obligațiile angajatorului precedent în ceea ce privește contractul de muncă și în materie de asigurări sociale, inclusiv în angajamentele referitoare la pensii, în condițiile prevăzute de reglementarea specifică aplicabilă și, în general, în toate obligațiile în materie de protecție socială complementară pe care cedentul le‑a subscris.
2. În sensul prezentului articol, se consideră transfer al unei întreprinderi transferul unei unități economice care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, cu obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.
3. Fără a aduce atingere dispozițiilor legislației în domeniul securității sociale, cedentul și cesionarul, în cadrul transmisiunilor efectuate prin acte între vii, răspund în solidar pentru o perioadă de trei ani pentru obligațiile născute în temeiul contractului de muncă anterior transmisiunii și care nu au fost executate.”
11 Articolul 14 din Convenio colectivo estatal de las empresas de seguridad (Convenția colectivă de stat a întreprinderilor de securitate, BOE nr. 99 din 25 aprilie 2013, p. 31668, denumită în continuare „Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate”) prevede:
„Având în vedere caracteristicile și împrejurările specifice activității, care necesită mobilitatea lucrătorilor de la un post la altul, prezenta dispoziție urmărește să garanteze stabilitatea locului de muncă al lucrătorilor din acest sector, dar nu stabilitatea postului, pe baza reglementării de punere în aplicare următoare, care se aplică serviciilor de supraveghere, sistemelor de securitate, protecției personale și serviciilor de gardă personală rurală;
A) Reglementarea de punere în aplicare
În cazul în care o întreprindere își pierde calitatea de adjudecatar al serviciilor contractate cu un client de drept public sau privat, ca urmare a rezilierii contractului de servicii indiferent de motiv, noua întreprindere adjudecatară este, în orice caz, obligată să se subroge în contractele de muncă ale lucrătorilor alocați contractului și locului de muncă respective, indiferent de tipul contractului încheiat cu aceștia sau de încadrarea lor în muncă, cu condiția dovedirii unei vechimi reale minime – de șapte luni imediat anterioare datei la care are loc subrogația – a lucrătorilor alocați pentru prestarea serviciului care face obiectul subrogației, perioadă care cuprinde absențele conforme cu reglementarea ale angajatului serviciului care face obiectul subrogației, care sunt stabilite la articolele 45, 46 și 50 din prezenta convenție colectivă, situațiile de incapacitate temporară și suspendările disciplinare, indiferent de cauza lor, cu excepția expresă a concediilor fără plată prevăzute la articolul 48, în afara lucrătorilor angajați pentru o sarcină sau pentru un serviciu determinat.
[…]
B) Obligațiile întreprinderilor care încetează să presteze serviciul și cele ale întreprinderii adjudecatare
B.1 Întreprinderea care încetează să fie adjudecatară: întreprinderea care încetează să presteze serviciul:
[…]
3. trebuie să efectueze, în calitate de entitate obligată în mod exclusiv:
a) plățile și viramentele datorate pentru munca prestată până la momentul cesiunii calității de adjudecatar, precum și
b) plata tuturor sumelor, inclusiv a celor aferente concediilor, având în vedere că subrogația implică pentru noua întreprindere adjudecatară numai obligația păstrării locului de muncă al lucrătorilor afectați.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 Domnul Somoza Hermo era angajat în calitate de agent de securitate în cadrul Esabe Vigilancia, întreprinderea adjudecatară a serviciului de supraveghere a Museo de las Peregrinaciones de Santiago de Compostela (Muzeul Pelerinajelor din Santiago de Compostela, Spania), aflat în subordinea Consellería de Cultura de la Xunta de Galicia (Ministerul Culturii din Galicia, Spania).
13 La 16 octombrie 2012, acest serviciu de supraveghere a fost atribuit Vigilancia Integrada SA (denumită în continuare „VINSA”), devenit Ilunión Seguridad, care a preluat, începând de la această dată, obligațiile care rezultă din contractele de muncă ale salariaților întreprinderii adjudecatare anterioare a serviciului menționat, printre care pe cel al domnului Somoza Hermo.
14 În această privință, VINSA l‑a informat pe domnul Somoza Hermo că, în conformitate cu Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate, soldul remunerațiilor și al prestațiilor sociale complementare acordate de Esabe Vigilancia pentru anii 2010-2012 și care urmau să fie primite trebuiau să fie plătite de aceasta din urmă.
15 Întrucât aceste două întreprinderi au refuzat să îi plătească domnului Somoza Hermo sumele solicitate, acesta din urmă a introdus o acțiune la Juzgado de lo Social no 3 de Santiago de Compostela (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 3 din Santiago de Compostela, Spania) pentru a obține plata acestor sume.
16 Această instanță a admis în parte cererea și a obligat Esabe Vigilancia și VINSA la plata sumelor pe care le‑a considerat ca fiind neprescrise în temeiul articolului 44 alineatul 1 din Statutul lucrătorilor.
17 VINSA a formulat apel împotriva hotărârii instanței menționate la Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania), susținând că dispoziția aplicabilă nu este articolul 44 din Statutul lucrătorilor, ci articolul 14 din Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate, care obligă întreprinderea adjudecatară să se subroge în drepturile și obligațiile întreprinderii cedente care rezultă din contractele de muncă. Aceasta arată că această subrogare o obligă numai să preia obligațiile rezultate din contractele de muncă începând cu data adjudecării și o exonerează de răspundere în raport cu obligațiile anterioare acesteia.
18 Domnul Somoza Hermo a formulat de asemenea apel împotriva hotărârii menționate la Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia) privind cererile de plată a soldului de remunerație care nu au fost admise.
19 Instanța de trimitere amintește că Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) a statuat, într‑o hotărâre din 7 aprilie 2016, că articolul 14 din Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate vizează succesiunea în timp a două întreprinderi însărcinate cu prestarea unui serviciu de securitate privată. Această succesiune presupune o preluare obligatorie de către cesionar a salariaților întreprinderii anterioare.
20 Astfel, potrivit hotărârii menționate, în cazul succesiunii de contractanți, subrogația nu operează în temeiul articolului 44 din Statutul lucrătorilor dacă nu a avut loc un transfer de active patrimoniale sau un transfer de personal în sectoarele în care activitatea se bazează în principal pe forța de muncă. Prin urmare, în astfel de cazuri, subrogația intervine în temeiul convenției colective aplicabile. Prin urmare, preluarea lucrătorilor întreprinderii anterioare nu reprezintă o situație de transfer de personal care rezultă din faptul că noua societate contractantă preia în mod voluntar majoritatea lucrătorilor care prestau serviciile vizate. Dimpotrivă, în aceste cazuri, transferul de personal este rezultatul respectării prevederilor din convenția colectivă aplicabilă. Astfel, noua întreprindere contractantă ar fi putut să angajeze propriul personal pentru serviciile vizate, dar, cu toate acestea, este obligată prin această convenție colectivă să preia lucrătorii pe care întreprinderea contractantă anterioară i‑a alocat acestor servicii.
21 Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a apreciat că jurisprudența Curții stabilită în Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Temco (C‑51/00, EU:C:2002:48), nu se opune acestei concluzii, dat fiind că subrogația impusă prin Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate nu rezultă dintr‑o situație care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2001/23 sau al articolului 44 din Statutul lucrătorilor. Astfel, raportul dintre articolul 44 din Statutul lucrătorilor și articolul 14 din Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate este unul de complementaritate sau de concurență neconflictuală, deoarece norma convențională, care reglementează o realitate diferită, o îmbunătățește prin aplicarea unuia dintre efectele prevăzute de norma legală în ceea ce privește propriul domeniu de aplicare.
22 Prin urmare, instanța de trimitere ridică problema dacă în esență, în cadrul unei activități care se bazează în principal pe forța de muncă, subrogația dintre întreprinderi care intervine în urma transferului unui contract de servicii și în temeiul unei convenții colective care prevede că întreprinderea cesionară este obligată să preia personalul întreprinderii adjudecatare anterioare intră în domeniul de aplicare al Directivei 2001/23. În caz afirmativ, ridică problema dacă o dispoziție din convenția colectivă aplicabilă care prevede excluderea răspunderii solidare a cedentului și a cesionarului pentru respectarea obligațiilor contractuale rezultate din contractele de muncă anterior datei transferului serviciului în cauză este în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din această directivă.
23 În aceste condiții, Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23 […] este aplicabil în cazul în care o întreprindere își pierde calitatea de adjudecatar al serviciilor contractate cu un client ca urmare a rezilierii contractului de servicii într‑o activitate care se bazează în principal pe forța de muncă (supravegherea incintelor), iar noua întreprindere adjudecatară a serviciului preia o parte esențială din personalul alocat pentru prestarea acestuia, în condițiile în care subrogația respectivă în contractele de muncă se face în temeiul unei obligații prevăzute în [C]onvenția colectivă de muncă [a întreprinderilor de securitate]?
(2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă legislația statului membru adoptată în vederea transpunerii Directivei 2001/23 prevede, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din această directivă, că, ulterior transferului, cedentul și cesionarul răspund în solidar pentru obligațiile – inclusiv pentru cele privind salariile – născute anterior transferului din contractele de muncă existente la data acestuia, o interpretare conform căreia răspunderea în solidar pentru obligațiile anterioare nu se aplică în cazul în care preluarea unei părți esențiale a forței de muncă de către noul contractant este impusă de prevederile [C]onvenției colective [a întreprinderilor de securitate] și această convenție exclude răspunderea în solidar în ceea ce privește obligațiile anterioare transferului este conformă cu articolul 3 alineatul (1) menționat din directivă?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
24 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că această directivă se aplică într‑o situație în care un comitent a reziliat contractul de prestare de servicii de supraveghere a unei incinte încheiat cu o întreprindere și a încheiat, în vederea executării acestei prestări, un nou contract cu o altă întreprindere care preia, în temeiul unei convenții colective, o parte esențială, în ceea ce privește numărul și competențele, a efectivelor pe care prima întreprindere le aloca executării prestării respective, în cazul în care activitatea vizată se bazează în principal pe forța de muncă.
25 Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (a) din aceasta, Directiva 2001/23 se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni.
26 În această privință, dintr‑o jurisprudență consacrată rezultă că nu se poate aprecia sfera de aplicare a respectivei dispoziții doar pe baza interpretării literale. Ca urmare a diferențelor dintre versiunile lingvistice ale acestei directive, precum și a divergențelor dintre legislațiile naționale cu privire la noțiunea de cesiune convențională, Curtea a dat acestei noțiuni o interpretare suficient de flexibilă pentru a răspunde obiectivului directivei menționate, astfel cum reiese din considerentul (3) al acesteia, care este acela al protecției salariaților în caz de schimbare a angajatorului (Hotărârea din 20 ianuarie 2011, CLECE, C‑463/09, EU:C:2011:24, punctul 29 și jurisprudența citată).
27 Astfel, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, domeniul de aplicare al Directivei 2001/23 cuprinde toate ipotezele de modificare, în cadrul raporturilor contractuale, a persoanei fizice sau juridice responsabile de exploatarea întreprinderii, care contractează obligațiile de angajator față de angajații întreprinderii. Astfel, pentru ca Directiva 2001/23 să se aplice, nu este necesar să existe raporturi contractuale directe între cedent și cesionar, cesiunea putându‑se efectua prin intermediul unui terț (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Securitas, C‑200/16, EU:C:2017:780, punctul 23 și jurisprudența citată).
28 În consecință, lipsa unei legături contractuale între cele două întreprinderi cărora le‑a fost încredințată în mod succesiv supravegherea incintelor în cauză este irelevantă pentru aspectul dacă Directiva 2001/23 este sau nu este aplicabilă unei situații precum cea în discuție în litigiul principal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2017, Securitas, C‑200/16, EU:C:2017:780, punctul 24).
29 Trebuie de asemenea amintit că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2001/23, pentru ca aceasta să fie aplicabilă, transferul trebuie să privească „[o] unit[ate] care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară”.
30 Pentru a stabili dacă această condiție este într‑adevăr îndeplinită, trebuie să se ia în considerare totalitatea împrejurărilor de fapt ce caracterizează operațiunea în cauză, printre care figurează în special tipul de întreprindere sau de unitate în cauză, dacă sunt sau nu sunt transferate active corporale precum clădirile și bunurile mobile, care este valoarea activelor necorporale la momentul transferului, dacă majoritatea personalului a fost sau nu a fost preluat de noul angajator, dacă a fost sau nu a fost transferată clientela, precum și gradul de similitudine dintre activitățile exercitate înainte și după transfer și durata unei eventuale suspendări a acestor activități. Aceste elemente trebuie apreciate în cadrul unei evaluări globale a împrejurărilor speței și de aceea nu pot fi considerate izolat (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Securitas, C‑200/16, EU:C:2017:780, punctul 26 și jurisprudența citată).
31 În particular, Curtea a considerat că instanța națională, la aprecierea circumstanțelor de fapt ce caracterizează operațiunea în discuție, trebuie să țină seama în special de tipul de întreprindere sau de unitate în cauză (Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Aira Pascual și Algeposa Terminales Ferroviarios, C‑509/14, EU:C:2015:781, punctul 33, precum și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Securitas, C‑200/16, EU:C:2017:780, punctul 27).
32 Rezultă că importanța corespunzătoare care trebuie acordată diferitor criterii pentru existența unui transfer în sensul Directivei 2001/23 variază în mod necesar în funcție de activitatea desfășurată, chiar de metodele de producție sau de exploatare utilizate în cadrul întreprinderii, al unității sau al părții de unitate în cauză (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Securitas, C‑200/16, EU:C:2017:780, punctul 28 și jurisprudența citată).
33 Curtea a arătat anterior că o entitate economică este capabilă să își desfășoare activitatea, în anumite sectoare, fără a dispune de elemente de activ corporale sau necorporale semnificative, astfel încât menținerea identității unei asemenea entități după efectuarea operațiunii care o afectează nu poate, prin definiție, să depindă de transferul unor astfel de elemente (Hotărârea din 20 ianuarie 2011, CLECE, C‑463/09, EU:C:2011:24, punctul 35 și jurisprudența citată).
34 Curtea a hotărât astfel că, în măsura în care, în anumite sectoare în care activitatea se bazează în principal pe forța de muncă, o colectivitate de lucrători care desfășoară în mod durabil o activitate comună poate corespunde unei entități economice, o asemenea entitate poate să își mențină identitatea după ce a fost transferată atunci când noul angajator nu se mulțumește să continue activitatea în cauză, ci preia de asemenea o parte esențială, în ceea ce privește numărul și competența, a efectivelor de personal pe care predecesorul său le aloca în mod special pentru această sarcină. În această ipoteză, noul angajator dobândește astfel un ansamblu organizat de elemente care îi va permite desfășurarea activităților sau a anumitor activități ale întreprinderii cedente într‑un mod stabil (Hotărârea din 20 ianuarie 2011, CLECE, C‑463/09, EU:C:2011:24, punctul 36 și jurisprudența citată).
35 Astfel, o activitate de supraveghere în cadrul unui muzeu, precum cea în discuție în litigiul principal, care nu necesită folosirea unor elemente materiale specifice, poate fi considerată o activitate care se bazează mai ales pe forța de muncă și, prin urmare, o colectivitate de lucrători care desfășoară în mod durabil o activitate comună de supraveghere poate, în lipsa altor factori de producție, să corespundă unei entități economice. Este însă necesar ca, în plus, aceasta din urmă să își mențină identitatea după efectuarea operațiunii în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 ianuarie 2011, CLECE, C‑463/09, EU:C:2011:24, punctul 39).
36 În această privință, din decizia de trimitere reiese că, în scopul exercitării activităților de supraveghere în cadrul Muzeului Pelerinajelor din Santiago de Compostela, încredințate anterior Esabe Vigilancia, VINSA a preluat lucrătorii alocați anterior acestor activități de cea dintâi.
37 În consecință, identitatea unei entități economice, precum cea în discuție în litigiul principal, care se bazează în principal pe forța de muncă, poate fi menținută dacă majoritatea personalului acestei unități a fost preluat de cesionarul prezumat.
38 În plus, deși guvernul spaniol susține în observațiile sale scrise că preluarea personalului Esabe Vigilancia a fost impusă VINSA printr‑o convenție colectivă, o astfel de împrejurare nu are, în orice caz, incidență asupra faptului că transferul vizează o entitate economică. În plus, trebuie subliniat că obiectivul urmărit prin Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate este același precum cel al Directivei 2001/23 și că această convenție colectivă vizează expres, cu privire la preluarea unei părți a personalului, cazul unei readjudecări precum cea în discuție în litigiul principal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Temco, C‑51/00, EU:C:2002:48, punctul 27).
39 În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că această directivă se aplică într‑o situație în care un comitent a reziliat contractul de prestare de servicii de supraveghere a unei incinte încheiat cu o întreprindere și a încheiat, în vederea executării acestei prestări, un nou contract cu o altă întreprindere care preia, în temeiul unei convenții colective, o parte esențială, în ceea ce privește numărul și competențele, a efectivelor pe care prima întreprindere le aloca executării prestării respective, cu condiția ca operațiunea să fie însoțită de transferul unei entități economice între cele două întreprinderi vizate.
Cu privire la a doua întrebare
40 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că se opune ca, în temeiul unei convenții colective, să fie exclusă obligația cedentului și a cesionarului entității economice vizate de a răspunde în solidar pentru obligațiile, inclusiv salariale, născute din contractele de muncă anterior cesiunii acestei entități.
41 Articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23 prevede principiul potrivit căruia drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului sunt transferate cesionarului. Al doilea paragraf al respectivului articol 3 alineatul (1) prevede că statele membre pot prevedea ca, după data transferului, cedentul și cesionarul să fie responsabili în solidar pentru obligațiile devenite scadente anterior datei transferului în temeiul unui contract de muncă sau al unui raport de muncă existent la data transferului.
42 În această privință, din decizia de trimitere reiese că articolul 44 alineatul (3) din Statutul lucrătorilor prevede că cedentul și cesionarul, în cadrul transmisiunilor efectuate prin acte între vii, răspund în solidar pentru o perioadă de trei ani pentru obligațiile născute în temeiul contractului de muncă anterior transmisiunii care nu au fost executate. Convenția colectivă a întreprinderilor de securitate nu prevede o astfel de răspundere în solidar.
43 În observațiile sale scrise, guvernul spaniol arată că a doua întrebare nu este de competența Curții. Astfel, prin formularea folosită de instanța de trimitere, această întrebare ar determina Curtea nu să efectueze o interpretare a articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2001/23, ci să se pronunțe cu privire la compatibilitatea anumitor dispoziții naționale unele cu altele. Or, Curtea nu ar fi competentă să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unor astfel de dispoziții.
44 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, competența Curții este limitată numai la examinarea dispozițiilor de drept al Uniunii. Revine instanței naționale sarcina de a aprecia domeniul de aplicare al dispozițiilor naționale și modul în care ele trebuie aplicate (Ordonanța din 23 mai 2011, Rossius și Collard, C‑267/10 și C‑268/10, nepublicată, EU:C:2011:332, punctul 15).
45 În speță, având în vedere modul de redactare a întrebării menționate, este necesar să se considere că aceasta vizează în realitate examinarea conformității unei dispoziții dintr‑o convenție colectivă cu o dispoziție legislativă națională. Or, o astfel de examinare, care implică aprecierea unor chestiuni legate de ierarhia normelor în dreptul intern, nu este de competența Curții.
46 În consecință, Curtea nu este competentă să răspundă la a doua întrebare adresată de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia).
Cu privire la cheltuielile de judecată
47 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
1) Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități trebuie interpretat în sensul că această directivă se aplică într‑o situație în care un comitent a reziliat contractul de prestare de servicii de supraveghere a unei incinte încheiat cu o întreprindere și a încheiat, în vederea executării acestei prestări, un nou contract cu o altă întreprindere care preia, în temeiul unei convenții colective, o parte esențială, în ceea ce privește numărul și competențele, a efectivelor pe care prima întreprindere le aloca executării prestării respective, cu condiția ca operațiunea să fie însoțită de transferul unei entități economice între cele două întreprinderi vizate.
2) Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este competentă să răspundă la a doua întrebare adresată de Tribunal Superior de Justicia de Galicia (Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania) prin decizia din 30 decembrie 2016.
Semnături
i Punctul 27 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.