HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
19 decembrie 2018(*)
„Trimitere preliminară – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 4 alineatul (1) – Dreptul de distribuire – Contrafacere – Mărfuri care poartă un motiv protejat printr‑un drept de autor destinate vânzării – Depozitare în scopuri comerciale – Depozit separat de locul de vânzare”
În cauza C‑572/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia), prin decizia din 21 septembrie 2017, primită de Curte la 28 septembrie 2017, în procedura penală împotriva
Imran Syed,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul T. von Danwitz, președintele Camerei a șaptea, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a patra, doamna K. Jürimäe (raportoare), și domnii C. Lycourgos, E. Juhász și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Riksåklagaren, de M. Hedström și de K. Skarp, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de J. Samnadda și de K. Simonsson, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 3 octombrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate de riksåklagaren (Procurorul General, Suedia) împotriva domnului Imran Syed pentru contrafacerea unor mărci și atingeri aduse dreptului de proprietate literară și artistică.
Cadrul juridic
Dreptul internațional
3 Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI) a adoptat la Geneva, la 20 decembrie 1996, Tratatul OMPI privind drepturile de autor (denumit în continuare „TDA”), care a fost aprobat în numele Comunității Europene prin Decizia 2000/278/CE a Consiliului din 16 martie 2000 (JO 2000, L 89, p. 6, Ediție specială, 11/vol. 20, p. 212) și a intrat în vigoare, în ceea ce privește Uniunea Europeană, la 14 martie 2010 (JO 2010, L 32, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 20, p. 214).
4 Articolul 6 din TDA, intitulat „Dreptul de distribuire”, prevede la alineatul (1):
„Autorii operelor literare și artistice se bucură de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziția publicului a originalului și a copiilor operelor lor prin vânzare sau alt tip de transfer de proprietate.”
Dreptul Uniunii
5 Articolul 4 din Directiva 2001/29, intitulat „Dreptul de distribuire”, prevede la alineatul (1):
„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.”
Dreptul suedez
6 Lag (1960:729) om upphovsrätt till litterära och konstnärliga verk [Legea (1960:729) privind dreptul de autor asupra operelor literare și artistice, denumită în continuare „Legea (1960:729)”] transpune Directiva 2001/29 în dreptul suedez.
7 Articolul 53 din legea menționată prevede:
„Orice persoană care, cu intenție sau prin neglijență gravă, ia măsuri referitoare la o operă literară sau artistică și care încalcă drepturile de autor deținute de o persoană asupra operei respective în temeiul capitolului 1 sau 2 din legea menționată sau o dispoziție prevăzută la articolul 41 al doilea paragraf sau la articolul 50 este sancționată cu amendă sau cu închisoarea de doi ani sau mai mult.”
8 Potrivit articolului 2 din legea amintită, o asemenea măsură poate consta, printre altele, în exploatarea operei, fără consimțământul titularului de drepturi, prin punerea sa la dispoziția publicului. Al treilea paragraf punctul 4 al acestui articol precizează că opera este pusă la dispoziția publicului în special atunci când copii ale acesteia sunt oferite spre vânzare, spre închiriere sau spre împrumut ori sunt distribuite către public prin orice altă modalitate.
9 Legea menționată nu interzice expres depozitarea unor mărfuri protejate în scopul oferirii lor spre vânzare.
Litigiul principal și întrebările preliminare
10 Domnul Syed exploata un magazin de vânzare cu amânuntul la Stockholm (Suedia), în care vindea haine și accesorii pe care erau aplicate motive având ca temă muzica rock. În plus față de articolele oferite spre vânzare în acest magazin, domnul Syed stoca astfel de mărfuri într‑un depozit adiacent acestuia, precum și într‑un alt depozit situat la Bandhagen (Suedia), o suburbie a comunei Stockholm. Este cert că magazinul domnului Syed era aprovizionat regulat cu mărfuri provenite din aceste depozite.
11 S‑a constatat că vânzarea a mai multe dintre aceste mărfuri aducea atingere unor mărci și unor drepturi de autor. A fost inițiată o procedură penală împotriva domnului Syed pentru contrafacerea unor mărci și încălcarea Legii (1960:729) în fața tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Suedia). Potrivit åklagaren (Ministerul Public, Suedia), domnul Syed ar fi adus atingere dreptului de autor al reclamanților prin punerea în mod ilegal la dispoziția publicului a unor articole de îmbrăcăminte și a unor drapele pe care erau aplicate motive protejate de drepturile de autor menționate. Acesta a considerat, așadar, că toate mărfurile care purtau astfel de motive care se aflau în magazin și în depozite erau oferite spre vânzare sau distribuite către public și că, prin urmare, astfel de acte constituiau o încălcare a Legii (1960:729).
12 Tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) l‑a condamnat pe domnul Syed pentru contrafacere de mărci pentru toate mărfurile găsite. Această instanță l‑a condamnat de asemenea pentru încălcarea Legii (1960:729) în ceea ce privește mărfurile care purtau un motiv protejat printr‑un drept de autor care se găseau în magazinul pe care îl exploata, precum și în ceea ce privește mărfurile depozitate în cele două depozite în cauză, în măsura în care erau identice cu cele care erau în vânzare în acest magazin. Tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) a considerat, pentru a‑l condamna pe domnul Syed și în ceea ce privește aceste din urmă mărfuri, că noțiunea „oferire spre vânzare” a unor mărfuri care aduc atingere dreptului de autor al reclamanților nu se aplica numai mărfurilor care, la un moment dat, se aflau în magazinul domnului Syed, ci privea și mărfurile identice stocate în depozite. În schimb, această instanță a statuat că celelalte mărfuri stocate în aceste depozite nu puteau fi considerate ca fiind oferite spre vânzare. Pentru toate aceste infracțiuni, tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) l‑a condamnat pe domnul Syed la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare și la 80 de zile‑amendă.
13 Sesizată cu apel, Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, Secția Comercială și pentru Brevete, Suedia) a considerat că domnul Syed a săvârșit o încălcare a Legii (1960:729) numai în ceea ce privește mărfurile care se aflau în magazinul său, cu excluderea mărfurilor stocate în depozite. Această instanță a apreciat că domnul Syed depozitase efectiv aceste mărfuri în scopul de a le vinde. Totuși, nu se putea considera că mărfurile respective fuseseră oferite spre vânzare sau distribuite publicului. Nici manipularea mărfurilor în depozite nu constituia, potrivit instanței de apel, o tentativă sau o pregătire pentru încălcarea Legii (1960:729). Pedeapsa aplicată domnului Syed a fost redusă, în măsura în care acesta din urmă a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare și la 60 de zile‑amendă.
14 În fața Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia), instanța de trimitere în această cauză, Riksåklagaren (Procurorul General), a solicitat condamnarea domnului Syed pentru aceleași mărfuri precum cele care fuseseră reținute de tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) pentru caracterizarea încălcării Legii (1960:729). De asemenea, acesta a solicitat Högsta domstolen (Curtea Supremă) să sesizeze Curtea cu titlu preliminar pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29.
15 În fața instanței de trimitere, domnul Syed a susținut că din jurisprudența Curții decurge că, pentru ca oferirea spre vânzare să aducă atingere dreptului de distribuire al titularului dreptului de autor, este necesar un comportament activ față de public, prin care să se urmărească vânzarea fiecărui obiect în mod specific. Cumpărarea și depozitarea unor mărfuri nu pot fi considerate ca ținând de un astfel de comportament activ. O interpretare contrară ar extinde sfera răspunderii penale cu încălcarea principiului legalității.
16 Instanța de trimitere constată că nici Legea (1960:729), nici Directiva 2001/29 nu interzic în mod expres depozitarea mărfurilor pe care este aplicat un motiv protejat printr‑un drept de autor în scopul oferirii lor spre vânzare. Aceasta adaugă că din Hotărârea din 13 mai 2015 (C‑516/13, EU:C:2015:315) reiese că o atingere adusă dreptului de distribuire consacrat la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 poate consta în măsuri sau în acte care precedă executarea unui contract de vânzare. Cu toate acestea, s‑ar ridica problema dacă mărfurile pe care este aplicat un motiv protejat și care sunt stocate de o persoană în depozite pot fi considerate ca fiind oferite spre vânzare atunci când persoana respectivă oferă spre vânzare mărfuri identice într‑un magazin de vânzare cu amănuntul pe care îl exploatează.
17 În aceste împrejurări, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Atunci când produse care poartă un motiv protejat sunt oferite în mod ilegal spre vânzare într‑un magazin, poate exista de asemenea o încălcare a dreptului exclusiv de distribuire al autorului, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29, în ceea ce privește produsele cu motive identice care sunt stocate în depozit de persoana care oferă bunurile spre vânzare?
2) Prezintă relevanță aspectul dacă produsele sunt ținute într‑un depozit adiacent magazinului sau într‑o altă locație?”
Cu privire la întrebările preliminare
18 Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că depozitarea de către un comerciant de mărfuri pe care este aplicat un motiv protejat printr‑un drept de autor pe teritoriul statului membru de depozitare poate constitui o atingere adusă dreptului exclusiv de distribuire al titularului dreptului respectiv, în sensul acestei dispoziții, atunci când un comerciant oferă spre vânzare într‑un magazin, fără autorizarea titularului dreptului de autor menționat, mărfuri identice cu cele pe care le depozitează fără autorizarea titularului respectiv. Instanța de trimitere solicită de asemenea Curții să precizeze dacă trebuie să se țină seama, în această privință, de distanța dintre locul de depozitare și locul de vânzare.
19 Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29, statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau prin altă modalitate, a originalului operei sau a copiilor acestuia.
20 Trebuie amintit că, având în vedere că Directiva 2001/29 urmărește să pună în aplicare în cadrul Uniunii obligațiile care revin acesteia, în special în temeiul TDA, și că textele de drept al Uniunii trebuie, potrivit unei jurisprudențe constante, să fie interpretate, în măsura posibilului, în lumina dreptului internațional, în special atunci când aceste texte vizează chiar punerea în aplicare a unui acord internațional încheiat de Uniune, noțiunea „distribuire”, care figurează la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, trebuie interpretată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TDA (Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 23, precum și jurisprudența citată).
21 Noțiunea „distribuire către public[…] prin vânzare”, care figurează la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, are, așadar, aceeași semnificație ca expresia „punerea la dispoziția publicului […] prin vânzare”, în sensul articolului 6 alineatul (1) din TDA (Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 24, precum și jurisprudența citată).
22 Având în vedere acest context, Curtea a constatat că distribuirea către public se caracterizează printr‑o serie de operațiuni care se întind cel puțin de la încheierea unui contract de vânzare până la executarea acestuia prin livrarea către un membru al publicului. Prin urmare, un comerciant răspunde pentru orice operațiune, realizată de el însuși sau în numele său, care dă naștere unei „distribuiri către public” într‑un stat membru în care bunurile distribuite sunt protejate printr‑un drept de autor (Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 25, precum și jurisprudența citată).
23 Reiese din această jurisprudență și în special din termenii „cel puțin” utilizați de Curte că nu este exclus ca operațiuni sau acte care precedă încheierea contractului de vânzare să poată intra sub incidența noțiunii „distribuire” și să fie rezervate, cu titlu exclusiv, titularilor de drepturi de autor (Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 26).
24 În această privință, din moment ce trebuie să se considere că existența unei distribuiri către public este stabilită în cazul încheierii unui contract de vânzare și de expediere, aceeași este situația și în cazul unei oferte de contract de vânzare care îl obligă pe autorul său, în măsura în care o asemenea ofertă constituie, prin însăși natura sa, un act prealabil realizării unei vânzări (Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 27).
25 Curtea a statuat de asemenea, în esență, că o asemenea operațiune poate constitui o atingere adusă dreptului exclusiv de distribuire, prevăzut la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29, chiar dacă această operațiune nu este urmată de transferul către un cumpărător al proprietății asupra operei protejate sau copiei sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 32).
26 Astfel, poate constitui o atingere adusă dreptului de distribuire, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29, un act prealabil realizării unei vânzări a unei opere sau a unei copii a unei opere protejate printr‑un drept de autor, efectuat fără autorizarea titularului acestui drept și în scopul de a realiza o astfel de vânzare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctul 28).
27 Deși realizarea vânzării nu este un element necesar pentru caracterizarea unei atingeri aduse dreptului de distribuire, trebuie totuși să se demonstreze, în acest scop, că mărfurile în cauză sunt destinate efectiv a fi distribuite către public fără autorizarea titularului acestui drept, inclusiv prin oferirea spre vânzare într‑un stat membru în care opera în cauză este protejată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 mai 2015, Dimensione Direct Sales și Labianca, C‑516/13, EU:C:2015:315, punctele 29 și 32, precum și jurisprudența citată).
28 În cauza principală, domnul Syed depozita mărfuri pe care erau aplicate motive protejat prin drepturi de autor și vindea, fără autorizarea titularilor drepturilor respective, mărfuri identice într‑un magazin.
29 Este necesar să se stabilească dacă o astfel de depozitare poate fi considerată un act prealabil realizării unei vânzări care poate constitui o atingere adusă dreptului exclusiv de distribuire, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29.
30 În această privință, trebuie să se observe că depozitarea unor mărfuri pe care sunt aplicate motive protejate printr‑un drept de autor poate fi considerată un astfel de act dacă se demonstrează că aceste mărfuri sunt destinate efectiv vânzării către public fără autorizarea titularului dreptului de autor.
31 În acest sens, faptul că o persoană, care vinde într‑un magazin mărfuri pe care sunt aplicate motive protejate printr‑un drept de autor fără autorizarea titularului acestui drept, depozitează mărfuri identice poate constitui un indiciu care tinde să demonstreze că mărfurile depozitate sunt de asemenea destinate să fie vândute în magazin și, prin urmare, că această depozitare poate constitui un act prealabil realizării unei vânzări care poate aduce atingere dreptului de distribuire al titularului respectiv.
32 Cu toate acestea, nu se poate deduce din simpla constatare că mărfurile depozitate și mărfurile vândute în magazinul în cauză sunt identice că depozitarea constituie un act efectuat în scopul de a realiza o vânzare pe teritoriul statului membru în care mărfurile respective sunt protejate printr‑un drept de autor.
33 Nu se poate exclude că toate sau o parte dintre mărfurile depozitate în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal nu sunt destinate să fie vândute pe teritoriul statului membru în care opera aplicată pe aceste mărfuri este protejată, chiar și în cazul în care aceste mărfuri ar fi identice cu cele care sunt oferite spre vânzare în magazinul comerciantului.
34 Or, într‑o astfel de ipoteză, o abordare precum cea prezentată la punctul 32 din prezenta hotărâre ar conduce la neluarea în considerare a destinației efective a mărfurilor în cauză și la tratarea în mod nediferențiat a tuturor mărfurilor depozitate, în condițiile în care acestea pot avea, în principiu, destinații diferite.
35 O asemenea abordare ar avea drept efect, așadar, extinderea protecției conferite de dreptul exclusiv de distribuire în afara cadrului instituit de legiuitorul Uniunii.
36 În consecință, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în lumina elementelor de probă de care dispune, dacă toate mărfurile identice cu cele vândute în magazinul în cauză sau numai o parte dintre aceste mărfuri erau destinate a fi comercializate în localul respectiv.
37 În această privință, Curtea apreciază util să furnizeze precizările următoare.
38 În ceea ce privește determinarea destinației mărfurilor în cauză, trebuie să se țină seama de ansamblul elementelor de natură să demonstreze că mărfurile vizate sunt depozitate în scopul de a fi vândute în statul membru pe teritoriul căruia motivele aplicate pe mărfuri sunt protejate printr‑un drept de autor fără autorizarea titularului acestui drept.
39 Deși, dintre aceste elemente, distanța dintre locul de depozitare și locul de vânzare poate constitui un indiciu pentru a stabili că mărfurile respective sunt destinate a fi vândute în locul de vânzare menționat, acest indiciu nu poate fi decisiv în sine. Acesta poate, în schimb, să fie luat în considerare în cadrul unei analize concrete a tuturor elementelor care ar putea fi relevante, cum ar fi, de exemplu, aprovizionarea regulată a magazinului cu mărfuri care provin de la depozitele în cauză, elementele contabile, volumul vânzărilor și al comenzilor în raport cu volumul mărfurilor depozitate sau contractele de vânzare în curs.
40 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că depozitarea de către un comerciant a unor mărfuri pe care este aplicat un motiv protejat printr‑un drept de autor pe teritoriul statului membru de depozitare poate constitui o atingere adusă dreptului exclusiv de distribuire, astfel cum este definit de această dispoziție, atunci când acest comerciant oferă spre vânzare într‑un magazin, fără autorizarea titularului dreptului de autor menționat, mărfuri identice cu cele pe care le depozitează, cu condiția ca mărfurile depozitate să fie efectiv destinate vânzării pe teritoriul statului membru în care acest motiv este protejat. Distanța dintre locul de depozitare și locul de vânzare nu poate fi, în sine, un element decisiv pentru a stabili dacă mărfurile depozitate sunt destinate vânzării pe teritoriul acestui stat membru.
Cu privire la cheltuielile de judecată
41 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională trebuie interpretat în sensul că depozitarea de către un comerciant a unor mărfuri pe care este aplicat un motiv protejat printr‑un drept de autor pe teritoriul statului membru de depozitare poate constitui o atingere adusă dreptului exclusiv de distribuire, astfel cum este definit de această dispoziție, atunci când acest comerciant oferă spre vânzare într‑un magazin, fără autorizarea titularului dreptului de autor menționat, mărfuri identice cu cele pe care le depozitează, cu condiția ca mărfurile depozitate să fie efectiv destinate vânzării pe teritoriul statului membru în care acest motiv este protejat. Distanța dintre locul de depozitare și locul de vânzare nu poate fi, în sine, un element decisiv pentru a stabili dacă mărfurile depozitate sunt destinate vânzării pe teritoriul acestui stat membru.
Semnături