HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Adunarea plenară)
12 februarie 2014(*)
„Funcție publică – Concurs general – Anunțul de concurs EPSO/AD/177/10 – Neînscrierea pe lista de rezervă – Motivarea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului – Comunicarea subiectelor unei probe – Stabilitatea comisiei de evaluare din cadrul concursului”
În cauza F‑127/11,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta,
Gonzalo de Mendoza Asensi, agent temporar al Parlamentului European, cu domiciliul în Strassen (Luxemburg), reprezentat de P. Nelissen Grade și de G. Leblanc, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de J. Currall și de B. Eggers, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE
(Adunarea plenară),
compus din domnul S. Van Raepenbusch, președinte, doamna M. I. Rofes i Pujol, președinte de cameră, domnul E. Perillo, domnul R. Barents și domnul K. Bradley (raportor), judecători,
grefier: doamna W. Hakenberg,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 26 iunie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 29 noiembrie 2011, domnul de Mendoza Asensi a introdus prezenta acțiune având ca obiect, cu titlu principal, anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/177/10 de a nu înscrie numele acestuia pe lista de rezervă a concursului respectiv.
Istoricul cauzei
2 La 16 martie 2010, Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de concurs general EPSO/AD/177/10 privind constituirea unei rezerve de recrutare de administratori cu gradul AD 5 în domeniile administrației publice europene, dreptului, economiei, auditului și tehnologiei informației și comunicațiilor (JO C 64 A, p. 1, denumit în continuare „anunțul de concurs”).
3 Anunțul de concurs prevedea, în titlul IV, teste de acces și, în titlul V din acesta, probele care se desfășoară într‑un centru de evaluare.
4 Titlul V din anunțul de concurs prevedea, la punctul 2, că candidații invitați la centrul de evaluare ar fi evaluați pe baza competențelor lor specifice în domeniul ales, precum și pe baza următoarelor competențe generale:
„
– Analiză și soluționare de probleme [;]
– [c]omunicare[;]
– [c]alitate și rezultate[;]
– [formare] și dezvoltare[;]
– [i]erarhizarea priorităților și organizare[;]
– [p]erseverență[;]
– [l]ucrul în echipă[;]
– [c]apacități de încadrare”.
5 Punctul 2 din titlul V din anunțul de concurs prevedea, în plus, că aceste competențe ar fi testate prin intermediul unui studiu de caz în domeniul ales, al unui exercițiu de grup, al unei prezentări orale și al unui interviu structurat.
6 Punctul 4 din titlul V din anunțul de concurs prevedea că competențele specifice în domeniul ales ar fi notate de la 0 la 20 de puncte, cu un minim necesar de 10 puncte. În plus, din dosar rezultă că competențele specifice erau evaluate numai în cadrul probei privind studiul de caz. Aceeași dispoziție arăta că competențele generale ar fi notate de la 0 la 10 puncte fiecare, cu un minim necesar de 3 puncte pentru fiecare competență și de 50 de puncte din 80 pentru toate cele 8 competențe generale.
7 Reclamantul s‑a înscris la concursul EPSO/AD/177/10 în domeniul dreptului (denumit în continuare „concursul”). După ce a reușit la testele de acces pe calculator, acesta a participat la probele care s‑au desfășurat la centrul de evaluare de la Bruxelles (Belgia) la 29 septembrie 2010.
8 Prin scrisoarea din 3 februarie 2011 adresată reclamantului prin intermediul contului său EPSO, EPSO l‑a informat că comisia de evaluare considerase că rezultatele sale erau insuficiente pentru a‑i înscrie numele pe lista de rezervă și că printre altele obținuse, pentru competențele sale specifice, o notă de 8 puncte din 20, în condițiile în care minimul necesar era de 10 puncte din 20 (denumită în continuare „decizia de neadmitere”). Anexat la această scrisoare se găsea un document intitulat „pașaport de competențe” în care apăreau rezultatele reclamantului la probele de competențe generale și de competențe specifice, precum și observațiile comisiei de evaluare referitoare la fiecare dintre competențele generale evaluate.
9 Prin faxul din 8 februarie 2011, reclamantul a solicitat reexaminarea deciziei de neadmitere și accesul la „toate exercițiile [sale] corectate, scrise și orale, întrebări și răspunsuri, [precum și] la grila de evaluare pe care comisia de evaluare a aplicat[‑o] pentru exercițiul scris/studiul de caz”.
10 Prin mesajul electronic din 10 februarie 2011, reclamantul a primit comunicarea copiei sale, necorectată, redactată în cadrul probei privind studiul de caz, și a testului său de limbă însoțit de fișa de evaluare utilizată cu ocazia acestui din urmă test.
11 Prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, adresată reclamantului pe contul său EPSO, EPSO l‑a informat că comisia de evaluare, după ce a observat anumite incoerențe în evaluarea studiului său de caz, a hotărât să îmbunătățească notele pe care acesta le obținuse pentru competențele generale „[c]omunicare” și „[i]erarhizarea priorităților și organizare”, precum și pe cea pe care o obținuse pentru competențele specifice, care creștea astfel de la 8 puncte din 20 la 9 puncte din 20. În această scrisoare, EPSO informa reclamantul că, în urma acestor modificări, obținuse nota globală de 71,2 puncte din 100, ceea ce rămânea sub nota globală cea mai scăzută obținută de candidații înscriși pe lista de rezervă, și anume 76,10 puncte, și că, ulterior, comisia de evaluare a confirmat decizia sa de a nu îl înscrie pe lista de rezervă respectivă. O versiune corectată a documentului intitulat „pașaport de competențe” a fost de asemenea comunicată acestuia.
12 Prin mesajul electronic din 5 mai 2011, reclamantul a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) împotriva deciziei comisiei de evaluare de a nu îi înscrie numele pe lista de rezervă. Prin aceeași reclamație, acesta solicita să aibă acces la „evaluarea textului studiului de caz, la grila de evaluare, precum și la corecturi”.
13 Prin decizia din 29 august 2011, EPSO, acționând în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”), a respins reclamația (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).
Concluziile părților și procedura
14 Reclamantul solicită Tribunalului:
– cu titlu interlocutoriu și în temeiul măsurilor de organizare a procedurii, să impună Comisiei Europene să prezinte documentele pertinente de natură să îi permită să aprecieze o eventuală eroare vădită de apreciere de fapt și/sau de drept în cadrul evaluării performanțelor sale și în special să prezinte copia studiului de caz pe care a trebuit să îl elaboreze cu ocazia probei scrise la centrul de evaluare, împreună cu răspunsurile sale corectate;
– anularea deciziei de neadmitere;
– anularea deciziei comisiei de evaluare care i‑a fost comunicată prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, confirmând decizia de neadmitere;
– anularea deciziei de respingere a reclamației;
– obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
15 În apărare, Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
16 Prin scrisoarea din 29 iunie 2012, Tribunalul a solicitat părților, în temeiul măsurilor de organizare a procedurii, să răspundă la anumite întrebări și să prezinte anumite documente. În special, acesta a invitat Comisia să îi transmită varianta de subiect utilizată la studiul de caz al reclamantului și cel puțin alte două variante utilizate în cadrul concursului.
17 Reclamantul a dat curs măsurilor de organizare a procedurii adoptate de Tribunal în termenele prevăzute. În schimb, în răspunsul din 10 august 2012, Comisia a transmis Tribunalului numai o parte din documentele solicitate, pentru motivul că textele diferitelor variante de subiecte de concurs utilizate prezentau un grad ridicat de dificultate și că era esențial ca confidențialitatea metodei utilizate în cadrul procedurilor de selecție EPSO pentru a elabora și a aplica variantele să fie garantată.
18 Prin Ordonanța din 19 octombrie 2012, adoptată în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Tribunalul a impus Comisiei să îi transmită varianta de subiect utilizată în cadrul probei privind studiul de caz, susținută de reclamant, precum și alte două variante utilizate în cadrul concursului, și anume cea pentru care nota medie atribuită candidaților a fost cea mai ridicată și cea pentru care nota medie atribuită candidaților a fost cea mai scăzută. Prin aceeași ordonanță, Tribunalul a impus pentru comunicarea către reclamant a înscrisurilor solicitate un regim de confidențialitate care implică mai multe condiții, printre care angajamentul scris al reprezentanților reclamantului de a nu divulga terților conținutul înscrisurilor furnizate de Comisie și în special de a nu transmite observațiile lor cu privire la documentele respective clientului lor sau unor terți.
19 Comisia a transmis Tribunalului documentele avute în vedere prin Ordonanța din 19 octombrie 2012 în termenul stabilit. Prin scrisoarea din 20 noiembrie 2012, reprezentanții reclamantului s‑au angajat să nu divulge clientului lor sau terților documentele furnizate de Comisie, nici observațiile lor cu privire la aceste documente.
20 Prin Decizia Tribunalului în Adunarea plenară din 31 ianuarie 2013, cauza, atribuită inițial Camerei a doua a Tribunalului, a fost trimisă Adunării plenare.
21 Prin Ordonanța din 5 februarie 2013, Tribunalul a solicitat Comisiei să îi transmită „copia întregului ghid sau baremul de corectare utilizate de membrii comisiei de evaluare pentru a evalua copiile candidaților cu ocazia probei privind studiul de caz din cadrul concursului”.
22 Prin scrisoarea primită la grefa Tribunalului la 19 februarie 2013, Comisia a transmis Tribunalului un ghid general care conține instrucțiuni adresate corectorilor, un ghid detaliat care conține instrucțiuni în ceea ce privește conținutul studiului de caz în funcție de diferitele variante intitulat „manual juridic” și profilul de notare în programul informatic pus la dispoziția corectorilor/membrilor comisiei de evaluare pentru a evalua competențele candidaților cu ocazia studiului de caz. În scrisoarea sa de transmitere, Comisia a arătat totuși că ghidul detaliat conținea criteriile de corectare referitoare la proba studiului de caz și a susținut că, în consecință, acest document era supus în întregime regimului de confidențialitate privind lucrările comisiei de evaluare. Aceasta a susținut de asemenea că profilul de notare trebuia considerat confidențial și că, în consecință, numai o versiune neconfidențială a acestui document trebuia depusă la dosar.
23 După ce a examinat documentele furnizate de Comisie, Tribunalul a hotărât, prin Ordonanța din 18 aprilie 2013, să depună la dosar ghidul general, să trimită ghidul detaliat Comisiei pentru motivul că, după citire, nu considerase acest ghid necesar pentru a se pronunța cu privire la temeinicia motivelor invocate de reclamant în prezenta cauză, să accepte cererea de confidențialitate a Comisiei în ceea ce privește profilul de notare și să supună comunicarea către reclamant a ghidului general și a versiunii neconfidențiale a profilului de notare unui regim de confidențialitate în anumite condiții.
Considerații introductive
24 Tribunalul constată cu titlu introductiv că reiese din dosar că EPSO a aprobat, la 3 iulie 2008, un raport intitulat „Programul de dezvoltare”. Acest program de dezvoltare prevede, pentru toate concursurile generale organizate începând cu anul 2010, trecerea de la o metodă de selecție întemeiată pe evaluarea cunoștințelor candidaților la o metodă de selecție întemeiată pe evaluarea competențelor candidaților (denumită în continuare „noua metodă”). În special, programul de dezvoltare precizează ca element principal al selecției personalului pentru grupa de funcții corespunzătoare administratorilor (AD) recurgerea la centre de evaluare, unde candidații trebuie să susțină mai multe probe, printre care un studiu de caz, un interviu structurat, o prezentare orală și un exercițiu de grup.
25 În ceea ce privește probele orale care se desfășoară la centrul de evaluare, noua metodă prevede mai multe măsuri care urmăresc să remedieze diferite convingeri cognitive constatate în general la evaluatori și să asigure astfel coerența evaluării.
26 În special, din înscrisurile pârâtei rezultă după cum urmează:
– candidații sunt observați în cadrul aceleiași probe de cel puțin doi membri ai comisiei de evaluare și fiecare competență generală se evaluează în cadrul a două exerciții diferite, așadar de către mai mulți membri ai comisiei de evaluare;
– probele sunt prestructurate și urmează o metodologie prestabilită, utilizând indicatori de comportamente predefinite pentru a remedia „efectul de halo”, care este o convingere cognitivă care afectează percepția pe care un evaluator o poate avea cu privire la persoane și care reprezintă tendința pe care o are orice evaluator de a supraestima sau de a subestima un candidat doar pe baza primelor indicii de percepție;
– cel puțin jumătate dintre membrii comisiei de evaluare sunt funcționari ai instituțiilor detașați în special în acest scop la EPSO, care își exercită atribuțiile de membri ai comisiei de evaluare cu normă întreagă și care au participat cu succes la o formare de cinci zile cu privire la tehnici de evaluare; și ceilalți membri ai comisiei de evaluare primesc o formare specifică;
– aceleași criterii de evaluare și aceeași metodologie sunt aplicate fiecărui candidat;
– președintele comisiei de evaluare asistă în primele minute ale fiecărei probe pentru a asigura buna aplicare a metodologiei;
– deciziile finale sunt adoptate colectiv de întreaga comisie de evaluare pe baza rezultatelor de la toate probele;
– studiile și analizele sunt efectuate pentru a verifica coerența evaluării.
27 Concursul EPSO/AD/177/10 a fost organizat pe baza noii metode.
În drept
1. Cu privire la obiectul acțiunii
28 Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea capăt de cerere, reclamantul solicită anularea deciziei de neadmitere, precum și anularea deciziei comisiei de evaluare care i‑a fost comunicată prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, adoptată după reexaminare, de confirmare a deciziei de neadmitere.
29 Totuși, potrivit jurisprudenței, în cazul în care un candidat la un concurs solicită reexaminarea unei decizii adoptate de o comisie de evaluare, actul care îl lezează este decizia luată de această comisie după reexaminarea situației acestui candidat (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, punctul 19). Rezultă că decizia comisiei de evaluare, comunicată reclamantului prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, s‑a substituit deciziei de neadmitere; în consecință, trebuie examinate doar concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei comunicate reclamantului prin scrisoarea din 4 aprilie 2011.
30 În ceea ce privește al patrulea capăt de cerere, având ca obiect anularea deciziei de respingere a reclamației, trebuie amintit că o acțiune îndreptată în mod formal împotriva respingerii unei reclamații are drept efect sesizarea Tribunalului cu actul împotriva căruia a fost formulată reclamația atunci când respingerea reclamației este lipsită ca atare de conținut autonom (Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2011, Munch/OAPI, F‑6/10, punctul 24 și jurisprudența citată).
31 În speță, decizia de respingere a reclamației este lipsită de conținut autonom întrucât aceasta se limitează să confirme decizia de neadmitere căreia i s‑a substituit decizia comisiei de evaluare comunicată reclamantului prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, fără a se efectua o reexaminare a situației reclamantului în lumina unor argumente sau fapte noi, astfel încât nu este necesar să se pronunțe în mod autonom cu privire la concluziile prin care se urmărește anularea acesteia.
32 Din ansamblul considerațiilor de mai sus reiese că se impune pronunțarea numai cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii și cu privire la concluziile prin care se urmărește anularea deciziei comisiei de evaluare, comunicată reclamantului prin scrisoarea din 4 aprilie 2011, confirmând decizia de neadmitere (denumită în continuare „decizia atacată”).
2. Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii
33 În cererea introductivă, reclamantul solicită Tribunalului, cu titlu interlocutoriu și în temeiul măsurilor de organizare a procedurii, să dispună ca pârâta să prezinte orice document relevant de natură să îi permită să aprecieze o eventuală eroare vădită de apreciere de fapt și/sau de drept în cadrul evaluării performanțelor sale și în special să prezinte conținutul studiului de caz pe care a trebuit să îl elaboreze, precum și răspunsurile sale corectate.
34 Cu toate acestea, având în vedere documentele anexate de către părți la înscrisurile lor și la documentele transmise în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pentru a se pronunța cu privire la acțiune și hotărăște că nu este necesar să admită cererea având ca obiect adoptarea măsurilor de organizare a procedurii, altele decât cele adoptate deja.
3. Cu privire la concluziile în anulare
35 În susținerea concluziilor în anulare, reclamantul invocă trei motive, întemeiate pe:
– încălcarea principiului egalității de tratament;
– încălcarea principiului independenței comisiei de evaluare;
– respectiv, încălcarea obligației de motivare.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
36 Reclamantul împarte primul motiv în două aspecte, primul dintre acestea întemeiat pe faptul că candidații care au susținut proba ultimii ar fi fost mai avantajați și al doilea dintre acestea întemeiat pe fluctuația excesivă a comisiei de evaluare din cadrul concursului cu ocazia probelor orale.
Cu privire la primul aspect al primului motiv
– Argumentele părților
37 Reclamantul observă că probele studiului de caz s‑au desfășurat pe o perioadă de trei luni și că subiectele care au fost date candidaților nu ar fi variat în mod substanțial de la o probă la alta. Aceste împrejurări ar fi plasat candidații în situații de fapt diferite în funcție de ordinea în concurs a acestora. Astfel, pe de o parte, candidații care au fost evaluați ultimii ar fi avut mai mult timp pentru a se pregăti și, pe de altă parte, aceștia ar fi putut obține informații de la candidații care au susținut proba înaintea lor cu privire la conținutul anumitor variante utilizate. În această privință, reclamantul susține că informații referitoare la studiile de caz ar fi circulat între candidații care susținuseră probele și cei care nu le susținuseră încă, astfel încât aceștia din urmă și‑ar fi putut focaliza pregătirea în funcție de aceste informații.
38 În opinia reclamantului, pentru a evita acest lucru, EPSO ar fi trebuit să organizeze toate probele care includeau studiul de caz la aceeași dată, cum de altfel ar impune Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 27 octombrie 1976, Prais/Consiliul (130/75), și cum a procedat EPSO la concursurile organizate în 2011.
39 În ședință, după ce a amintit că candidații puteau susține proba studiului de caz în limbile germană, engleză sau franceză, reclamantul a subliniat că din documentele prezentate de Comisie în cadrul măsurilor de organizare a procedurii reieșea că acei candidați care au susținut proba amintită în limba germană sau franceză avuseseră toți aceeași variantă de subiect. Ulterior, acești candidați ar fi avut mai multe ocazii de a obține informații de la alți candidați cu privire la conținutul variantei de subiect pe baza căreia urmau să fie examinați.
40 Comisia consideră că, având în vedere noua metodă și în special studiul de caz pe care aceasta îl prevede, al cărei obiectiv nu este de a testa cunoștințele, ci competențele candidaților, niciun fel de cunoștințe dintr‑o materie specifică a dreptului Uniunii sau a jurisprudenței nu ar fi impuse, fiind necesare numai cunoștințe foarte generale, coroborate cu competențe juridice. Pe de altă parte, potrivit Comisiei, faptul că a obținut informații cu privire la studiul de caz de la alți candidați ar putea fi chiar un dezavantaj, întrucât proba respectivă ar fi fost concepută în așa fel încât să neutralizeze o eventuală cunoaștere prealabilă a subiectului probei de către candidat. Cel puțin, candidații care au putut beneficia de informații cu privire la proba studiului de caz și au încercat să exploateze aceste informații pentru a se pregăti ar fi trebuit să constate că proba nu corespundea pregătirii lor.
41 În plus, Comisia arată că reclamantul nu a furnizat niciun fel de probe referitoare la pretinsele schimburi de informații dintre candidați cu privire la studiul de caz. În ședință, Comisia a informat Tribunalul de faptul că EPSO controlează schimburile de informații pe rețelele sociale și pe celelalte mijloace de comunicare electronică, ceea ce i‑ar permite să identifice eventuale scurgeri de informații cu privire la subiecte și să reacționeze în consecință în cazul în care ar circula informații prea precise. Comisia afirmă că, în speță, nicio indicație cu privire la scurgeri de informații nu fusese evidențiată.
– Aprecierea Tribunalului
42 Trebuie amintit că, în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu privire la decizia prin care o comisie de evaluare din cadrul unui concurs refuză să înscrie un candidat pe lista de rezervă, Tribunalul verifică respectarea normelor de drept aplicabile, cu alte cuvinte normele, în special de procedură, definite de statut și de anunțul de concurs și cele care reglementează lucrările comisiei de evaluare, în special obligația de imparțialitate a comisiei de evaluare și respectarea de către aceasta din urmă a egalității de tratament a candidaților, precum și lipsa unui abuz de putere (Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2012, Mileva/Comisia, F‑101/11, punctul 40 și jurisprudența citată).
43 În ceea ce privește, în special, egalitatea de tratament a candidaților, jurisprudența a precizat că este sarcina comisiei de evaluare să vegheze strict la respectarea principiului amintit cu ocazia desfășurării unui concurs. Deși comisia de evaluare se bucură de o largă putere de apreciere în privința modalităților și a conținutului detaliat al probelor, este totuși de competența instanței Uniunii să își exercite controlul, în măsura în care este necesar pentru a asigura un tratament egal al candidaților și obiectivitate în alegerea efectuată de comisia de evaluare (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 martie 2008, Giannini/Comisia, T‑100/04, punctul 132).
44 În acest context, este de asemenea de competența AIPN, în calitate de organizatoare a concursului, precum și a comisiei de evaluare de a acționa pentru ca toți candidații la același concurs să susțină, în ceea ce privește probele scrise, aceeași probă în aceleași condiții (Hotărârea Prais/Consiliul, citată anterior, punctul 13). Astfel, este de competența comisiei de evaluare să se asigure ca examenele să prezinte în mare măsură același grad de dificultate pentru toți candidații (Hotărârea Tribunalului din 15 aprilie 2010, Matos Martins/Comisia, F‑2/07, punctul 171 și jurisprudența citată).
45 Or, orice examen presupune în general și în mod inerent un risc de inegalitate de tratament, având în vedere caracterul limitat obligatoriu al numărului de întrebări care pot fi adresate cu ocazia unui examen în legătură cu un subiect determinat. În consecință, s‑a admis că o încălcare a principiului egalității de tratament nu poate fi constatată decât atunci când comisia de evaluare nu a limitat, cu ocazia alegerii probelor, riscul inegalității de șanse până la nivelul riscului inerent, în general, oricărui examen (Hotărârea Giannini/Comisia, citată anterior, punctul 133).
46 Având în vedere jurisprudența amintită la punctele 43-45 din prezenta hotărâre, Tribunalul consideră că, având în vedere obligațiile care revin unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs, decizia de a nu înscrie un candidat pe o listă de rezervă trebuie anulată în cazul în care se dovedește că concursul era organizat într‑o manieră care genera un risc de inegalitate de tratament superior nivelului riscului inerent oricărui concurs, fără ca respectivul candidat să fi fost obligat să furnizeze dovada că anumiți candidați au fost efectiv avantajați.
47 În speță, reiese din dosar că studiul de caz este o probă care urmărește să testeze competențele candidaților într‑o situație fictivă, dar apropiată de realitate, și în care cunoștințele dobândite anterior au doar un rol foarte limitat. În această privință, Tribunalul constată că punctul 4.1 („studiul de caz”) din broșura „Centrul de evaluare” pusă la dispoziția tuturor candidaților invitați la centrul de evaluare, punct citat de reclamant în cererea sa de reexaminare, precizează că candidații trebuie să își formuleze răspunsul scris la studiul de caz întemeindu‑se exclusiv pe documentele puse la dispoziție.
48 În plus, din înscrisurile Comisiei reiese că studiul de caz din cadrul concursului fusese prezentat în 16 variante care erau astfel concepute încât, deși aveau același nivel de dificultate, ele conțineau diferențe suficient de evidente pentru ca respectivii candidați să nu poată fi avantajați de o eventuală cunoaștere prealabilă a unei alte variante. În această privință, Tribunalul a putut constata, după ce a luat cunoștință de 3 dintre cele 16 variante ale studiului de caz din cadrul concursului, că aceasta, departe de a fi un simplu text de câteva rânduri susceptibil să fie reținut de un candidat și explicat cu ușurință altui candidat, lua forma unui dosar de peste 20 de pagini care conținea o serie de documente cu caracter foarte diferit.
49 În lumina elementelor menționate mai sus, este necesar să se constate că reclamantul nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că împrejurarea că acei candidați examinați ultimii au avut mai mult timp pentru a se pregăti pentru proba studiului de caz și că anumiți candidați ar fi putut obține informații de la alți candidați cu privire la conținutul variantei pe baza căreia urmau să fie examinați putea să fi conferit candidaților care au susținut ultimii proba studiului de caz un avantaj real asupra celorlalți candidați.
50 În plus, reclamantul nu a încercat să conteste argumentele Comisiei potrivit cărora noua metodă urmărește tocmai să garanteze ca, în cadrul desfășurării probelor la centrul de evaluare, toți candidații să fie tratați în mod egal și ca rezultatele probelor respective să nu fie denaturate de convingerile cognitive ale evaluatorilor, convingeri cognitive a căror existență a fost probată științific și de care o administrație responsabilă nu poate face abstracție.
51 În special, în ceea ce privește pretinsele scurgeri de informații cu privire la studiul de caz, se impune constatarea că reclamantul se limitează la ipoteze fără a furniza niciun fel de probă sau indiciu cu privire la realitatea afirmațiilor sale. Întrebat de către Tribunal în cadrul ședinței cu privire la acest aspect, reclamantul a admis că nu are nicio dovadă obiectivă în ceea ce privește existența acestor scurgeri de informații. În plus, chiar presupunând că astfel de scurgeri de informații s‑au produs, reclamantul nu furnizează Tribunalului niciun fel de element de natură să pună la îndoială argumentele dezvoltate de Comisie potrivit cărora, cu noua metodă, faptul de a avea informații cu privire la un studiu de caz ar fi cel puțin inutil, dacă nu chiar dezavantajos pentru candidați.
52 În consecință, este necesar să se considere că, având în vedere împrejurările menționate mai sus, faptul că nu toate probele studiului de caz au avut loc la aceeași dată nu a determinat, în speță, un tratament diferențiat al candidaților, de natură să îi avantajeze pe unii dintre aceștia în raport cu ceilalți, și nici un risc de inegalitate de tratament superior nivelului riscului inerent oricărui concurs.
53 Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentul că reclamantul se întemeiază pe faptul că acei candidați care au ales să susțină proba studiului de caz în limba germană sau în limba franceză au susținut toți această probă pe baza aceleiași variante de subiect și timp de mai multe zile. Astfel, având în vedere împrejurările indicate la punctele 47 și 48 din prezenta hotărâre, reclamantul nu a putut demonstra că acei candidați care au fost examinați ultimii au putut obține de aici vreun avantaj.
54 În sfârșit, reclamantul nu poate invoca în mod util punctul 14 din Hotărârea Prais/Consiliul, citată anterior, în care Curtea a afirmat „că este […] foarte important ca data probelor scrise să fie aceeași pentru toți candidații”. Astfel, este suficient să se arate că această concluzie trebuie apreciată în contextul său de fapt de origine, și anume cel al unei probe scrise, identică pentru toți candidații, organizată în cadrul unui concurs prin care se urmărește evaluarea cunoștințelor candidaților. În schimb, în speță, proba a cărei desfășurare este contestată de către reclamant este un studiu de caz, prezentat în 16 variante, prin care nu se urmărește evaluarea cunoștințelor, ci a competențelor candidaților.
55 Rezultă din considerațiile care precedă că trebuie să se respingă primul aspect al primului motiv.
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv
– Argumentele părților
56 Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamantul afirmă că principiul egalității de tratament ar fi fost încălcat, întrucât componența comisiei de evaluare ar fi fluctuat excesiv de la un candidat la altul.
57 În această privință, reclamantul constată că, în cursul diferitelor probe pe care le‑a susținut cu ocazia fazei orale a concursului, nu a fost evaluat niciodată de aceiași membri ai comisiei de evaluare și că, în consecință, niciun membru al comisiei de evaluare nu a asistat la toate probele sale. Prin urmare, comisia de evaluare i‑ar fi încălcat dreptul de a fi evaluat de un număr semnificativ de membri ai comisiei de evaluare. În plus, reclamantul subliniază că, cu ocazia probelor orale, membrii comisiei de evaluare erau diferiți pentru aproape toți candidații și că, pentru acest motiv, comisia de evaluare ar fi efectuat o apreciere comparativă foarte limitată a tuturor candidaților. Pe de altă parte, potrivit reclamantului, numărul insuficient de membri permanenți ai comisiei de evaluare, precum și fluctuația semnificativă a componenței comisiei de evaluare nu ar fi fost compensate de o prezență permanentă a președintelui sau vicepreședintelui comisiei de evaluare.
58 În sfârșit, reclamantul susține că persoanele însărcinate să corecteze studiul de caz nu erau membri ai comisiei de evaluare, ci evaluatori desemnați de EPSO, și că, în fiecare săptămână, aceste persoane erau înlocuite de alte persoane. Or, ținând seama de termenele strânse care ar fi fost impuse de EPSO, comisia de evaluare nu ar fi avut timp să verifice corecturile efectuate de acești examinatori. În consecință, coerența evaluării nu ar fi putut fi garantată.
59 Comisia susține că, prin intermediul prezentului aspect al primului motiv, reclamantul contestă exclusiv probele orale în condițiile în care, în temeiul competențelor specifice, care erau evaluate numai cu ocazia studiului de caz, acesta a obținut o notă mai mică decât nota minimă necesară. În consecință, Comisia susține cu titlu principal că reclamantul nu are interesul să invoce prezentul aspect al primului motiv, întrucât, chiar dacă notele obținute la competențele generale ar fi anulate, reclamantul nu ar putea obține niciun beneficiu din aceasta.
60 În orice caz, Comisia consideră că prezentul aspect al primului motiv este de asemenea neîntemeiat în drept. Astfel, potrivit Comisiei, menținerea stabilității în ceea ce privește componența comisiei de evaluare nu ar fi un obiectiv de atins în sine, ci o soluție stabilită de jurisprudență pentru a echilibra anumite imperfecțiuni în maniera în care probele orale au fost organizate înainte de 2010. Întrucât noua metodă nu mai prezintă aceste imperfecțiuni, nu ar mai fi necesar ca comisia de evaluare să vegheze la stabilitatea acesteia pe tot parcursul procedurii de concurs pentru a fi respectate principiile egalității de tratament și obiectivității evaluării. În ședință, Comisia a precizat argumentul său declarând că ea nu solicita ca principiul stabilității comisiei de evaluare să fie abandonat în întregime, ci ca acesta să fie redefinit în funcție de noua metodă.
– Aprecierea Tribunalului
61 Instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de circumstanțele fiecărei spețe, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a unei acțiuni, fără a se pronunța în prealabil cu privire la obiecția de inadmisibilitate invocată de pârât (Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 2011, AZ/Comisia, F‑26/10, punctul 34).
62 În împrejurările speței și dintr‑o preocupare pentru economia procedurii, este necesar să se examineze mai întâi argumentele pe fond invocate de reclamant, fără a se pronunța în prealabil cu privire la admisibilitate.
63 Este necesar să se amintească faptul că instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere pentru a stabili modalitățile de organizare a unui concurs și că este de competența instanței Uniunii să cenzureze aceste modalități numai în măsura în care este necesar pentru a asigura tratamentul egal al candidaților și obiectivitatea alegerii efectuate între aceștia (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2013, Höpcke/Comisia, F‑46/12, punctul 63).
64 Obligația de a recruta funcționarii cu cel mai înalt nivel de competență, eficiență și integritate, impusă instituțiilor de articolul 27 din statut, presupune că AIPN și comisia de evaluare din cadrul concursului trebuie să vegheze, fiecare în exercitarea competențelor sale, la desfășurarea concursurilor cu respectarea principiilor egalității de tratament între candidați și obiectivității evaluării.
65 Astfel, s‑a statuat că larga putere de apreciere cu care este învestită o comisie de evaluare în ceea ce privește stabilirea modalităților și a conținutului detaliat al probelor la care trebuie să fie supuși candidații trebuie compensată printr‑o respectare atentă a normelor care reglementează organizarea acestor probe. În consecință, revine comisiei de evaluare sarcina de a asigura respectarea strictă a principiului egalității de tratament al candidaților cu ocazia desfășurării probelor și obiectivitatea alegerii efectuate între persoanele în cauză (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 25 mai 2000, Elkaïm și Mazuel/Comisia, T‑173/99, punctul 87). În acest scop, comisia de evaluare este obligată să garanteze aplicarea coerentă a criteriilor de evaluare tuturor candidaților în cauză, asigurând în special stabilitatea componenței sale (a se vedea, în ceea ce privește o comitet de selecție în cadrul unei proceduri privind constituirea unei liste de rezervă de agenți temporari, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 24 septembrie 2002, Girardot/Comisia, T‑92/01, punctele 24-26; a se vedea în plus Hotărârea Tribunalului din 29 septembrie 2010, Honnefelder/Comisia, F‑41/08, punctul 35).
66 Jurisprudența a precizat că respectarea principiilor egalității de tratament și obiectivității evaluărilor implică menținerea, în măsura în care este posibil, a stabilității componenței comisiei de evaluare pe tot parcursul probelor (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 10 noiembrie 2004, Vonier/Comisia, T‑165/03, punctul 39).
67 Cu toate acestea, nu se poate exclude ca coerența evaluării să poată fi garantată prin alte mijloace decât menținerea stabilității comisiei de evaluare pe tot parcursul probelor. Astfel, Tribunalul de Primă Instanță a admis că, atunci când, din cauza unor impedimente, membrii titulari ai unei comisii de evaluare din cadrul concursului au fost înlocuiți, pentru probele susținute de anumiți candidați, de membri supleanți pentru a permite comisiei de evaluare să își desfășoare activitatea în termen rezonabil, componența comisiei de evaluare poate rămâne totuși suficient de stabilă în cazul în care comisia de evaluare asigură coordonarea necesară pentru a garanta aplicarea coerentă a criteriilor de evaluare (a se vedea în acest sens Hotărârea Giannini/Comisia, citată anterior, punctele 208-216).
68 În același sens, este necesar să se arate că măsurile luate de o comisie de evaluare pentru a‑și îndeplini obligația de a asigura stabilitatea componenței sale trebuie apreciate, dacă este cazul, în raport cu caracteristicile speciale ale recrutării organizate și cu cerințele practice inerente organizării concursului, fără ca respectiva comisie de evaluare să poată renunța totuși la respectarea garanțiilor fundamentale ale egalității de tratament a candidaților și obiectivității alegerii efectuate între aceștia (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 aprilie 2005, Christensen/Comisia, T‑336/02, punctul 44).
69 Este adevărat că aprecierile efectuate de o comisie de evaluare din cadrul concursului atunci când evaluează competențele sau cunoștințele și aptitudinile candidaților sunt de natură comparativă (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 19 februarie 2004, Konstantopoulou/Curtea de Justiție, T‑19/03, punctul 43). Cu toate acestea, nu se poate exclude ca, având în vedere organizarea probelor unui concurs și organizarea lucrărilor comisiei de evaluare, să fie suficient, pentru a garanta natura comparativă a aprecierii comisiei de evaluare, ca stabilitatea acesteia să fie menținută numai în anumite faze ale concursului.
70 Întrucât menținerea unui anumite stabilități a comisiei de evaluare nu este o cerință în sine, ci un mijloc de a garanta respectarea principiilor egalității de tratament și obiectivității evaluării, trebuie să se examineze dacă, în speță, maniera în care concursul a fost organizat permitea garantarea respectării principiilor amintite.
71 În speță, este necesar să se arate că Comisia a indicat în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii și în ședință, fără a fi contrazisă de reclamant, că, deși comisia de evaluare nu a rămas stabilă pe tot parcursul probelor, cel puțin, aceasta s‑a reunit mai întâi atunci când a decis maniera în care probele urmau să se desfășoare, în continuare, o dată la două sau la trei zile, de fiecare dată când notele atribuite candidaților erau puse în comun pentru a face o apreciere cu privire la competențele candidaților care au susținut proba în acel interval de timp, și, în sfârșit, atunci când aceasta a verificat coerența aprecierilor care au fost făcute cu privire la candidați în urma tuturor probelor.
72 În plus, trebuie să se țină de asemenea seama de măsurile adoptate de EPSO în cadrul noii metode, care urmăresc să remedieze diferitele convingeri cognitive constatate în general la evaluatori și să asigure astfel coerența evaluării. În special, Tribunalul amintește că măsurile respective implică utilizarea testelor prestructurate care respectă o metodologie prestabilită prin utilizarea indicatorilor de comportamente predefinite, participarea președintelui comisiei de evaluare în primele minute ale tuturor probelor, precum și realizarea studiilor și a analizelor pentru a verifica coerența evaluărilor (a se vedea punctul 26 din prezenta hotărâre).
73 Pare, așadar, că noua metodă înlocuiește vechiul sistem de selecție care se întemeia pe identitatea membrilor comisiei de evaluare pe tot parcursul procedurii de concurs printr‑un sistem de selecție în care stabilitatea comisiei de evaluare este garantată numai în anumite faze esențiale ale procedurii, dar în care egalitatea de tratament al candidaților este garantată de identitatea metodelor de lucru și de aplicarea criteriilor identice de apreciere a performanțelor candidaților.
74 În aceste condiții, având în vedere stabilitatea comisiei de evaluare în cadrul fazelor menționate la punctul 71 din prezenta hotărâre și măsurile de organizare și de coordonare a lucrărilor comisiei de evaluare enumerate la punctele 72 și 73, Tribunalul consideră că principiile egalității de tratament și obiectivității evaluării au fost respectate în speță.
75 În consecință, este necesar să se respingă ca nefondate criticile pe care reclamantul le asociază cu pretinsa absență a stabilității comisiei de evaluare, și anume critica întemeiată pe faptul că comisia de evaluare ar fi încălcat pretinsul drept al reclamantului de a fi evaluat de un număr semnificativ de membri ai comisiei de evaluare, critica întemeiată pe faptul că comisia de evaluare ar fi efectuat o apreciere comparativă foarte limitată a tuturor candidaților și critica întemeiată pe faptul că fluctuația componenței comisiei de evaluare nu ar fi fost compensată de o prezență permanentă a președintelui sau a vicepreședintelui comisiei de evaluare.
76 În ceea ce privește critica referitoare la recurgerea de către EPSO la corectori externi și la înlocuirea acestora în fiecare săptămână, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, comisia de evaluare poate recurge la asistența corectorilor în toate cazurile în care consideră necesar. În acest caz, legalitatea operațiunilor este respectată din moment ce metodele de corectare nu diferă în funcție de candidați și comisia de evaluare păstrează competența de apreciere finală (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 26 ianuarie 2005, Roccato/Comisia, T‑267/03, punctul 67). În speță, reclamantul nu susține nici că metodele de corectare ar fi fost diferite în funcție de candidați și că comisia de evaluare nu și‑ar fi păstrat competența de apreciere finală și niciun element de la dosar nu arată că aceasta a fost situația.
77 În sfârșit, trebuie să se arate că reclamantul nu prezintă niciun element de probă în susținerea afirmației sale potrivit căreia comisia de evaluare nu ar fi putut să se asigure de coerența evaluării, întrucât AIPN nu i‑ar fi lăsat timp în acest sens. În orice caz, din dosar reiese că comisia de evaluare a controlat coerența evaluării, întrucât, în urma cererii de reexaminare prezentate de reclamant, comisia de evaluare a constatat existența unei anumite incoerențe în evaluarea studiului său de caz și, în consecință, a îmbunătățit notele care îi fuseseră atribuite inițial pentru competențele generale „[c]omunicare” și „[i]erarhizarea priorităților și organizare”, precum și pentru competențe specifice.
78 Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, trebuie să se respingă al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe lipsa stabilității comisiei de evaluare, ca nefondat, fără să fie necesar să se stabilească dacă acest al doilea aspect era admisibil sau operant.
79 Prin urmare, este necesar să se respingă primul motiv în întregime.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului independenței comisiei de evaluare
Argumentele părților
80 Reclamantul arată că majoritatea membrilor comisiei de evaluare, inclusiv președintele acesteia, erau funcționari detașați la EPSO și, așadar, dependenți de acesta, ceea ce ar fi contrar principiului independenței comisiei de evaluare.
81 Comisia solicită Tribunalului respingerea prezentul motiv.
Aprecierea Tribunalului
82 Trebuie amintit că, având în vedere rolul fundamental încredințat comisiei de evaluare din cadrul concursului, legiuitorul a prevăzut anumite garanții. Astfel, articolul 30 din statut și articolul 3 din anexa III la acesta prevăd, în primul rând, că AIPN numește o comisie de evaluare pentru fiecare concurs, în al doilea rând, că, în afara președintelui comisiei de evaluare, ceilalți membri trebuie să fie desemnați în număr egal de administrație și de comitetul pentru personal, în al treilea rând, că membrii comisiei de evaluare trebuie să fie aleși din rândul funcționarilor, în al patrulea rând, că membrii comisiei de evaluare trebuie să fie încadrați într‑o grupă de funcții și într‑un grad cel puțin egal cu cel al postului care urmează să fie ocupat și, în al cincilea rând, că o comisie de evaluare compusă din mai mult de patru membri trebuie să cuprindă cel puțin doi membri din fiecare gen (Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2010, Pachtitis/Comisia, F‑35/08, punctele 53 și 54).
83 Nicio dispoziție din statut nu interzice, în schimb, ca membrii comisiei de evaluare să fie funcționari detașați la EPSO pentru a exercita în special atribuțiile de membri ai comisiei de evaluare din cadrul concursului.
84 În plus, nu se poate deduce din simplul fapt că membrii comisiei de evaluare erau funcționari detașați la EPSO pentru a exercita atribuțiile de membri ai comisiei de evaluare din cadrul concursului pentru o perioadă limitată că EPSO exercita, prin intermediul acestor funcționari, vreo influență asupra lucrărilor comisiei de evaluare.
85 Se impune constatarea că, departe de a furniza Tribunalului elemente de probă sau, cel puțin, indicii precis și concordante, ale faptului că EPSO ar fi exercitat o anumită influență asupra comisiei de evaluare, reclamantul s‑a limitat în cererea sa introductivă la pure speculații.
86 În ședință, reclamantul a dezvoltat totuși prezentul motiv, afirmând că, cu noua metodă, ar fi posibil să se observe un fel de inversare a rolurilor între comisia de evaluare din cadrul concursului și EPSO, acesta din urmă având din ce în ce mai mult puterea de a defini natura probelor și maniera în care acestea trebuie să se desfășoare, în pofida rolului comisiei de evaluare. În special, reclamantul a subliniat că, astfel cum a recunoscut Comisia însăși în memoriul în apărare, cu metodologia centrului de evaluare, comisia dispune de o marjă de apreciere mai limitată decât înainte, iar măsurile adoptate de AIPN pentru a asigura coerența evaluării ar fi de așa natură încât ar avea drept efect lipsirea comisiei de evaluare de competențele sale.
87 Cu toate acestea, argumentele invocate de reclamant nu sunt de natură să dovedească corespunzător cerințelor legale că EPSO și‑ar fi depășit rolul pe care articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din anexa III la statut îl încredințează AIPN, și anume acela de a stabili natura concursului și modalitățile acestuia. În special, niciun element de la dosar nu demonstrează existența unei anumite ingerințe a EPSO în evaluarea de către comisia de evaluare a performanțelor candidaților, nici în evaluarea candidaților sau în întocmirea listei de rezervă. În această privință, este necesar să se arate că, independent de măsurile adoptate de AIPN pentru a asigura coerența evaluării, în conformitate cu articolul 5 din anexa III la statut, comisia de evaluare din cadrul concursului, iar nu AIPN, a supervizat probele și a întocmit lista de aptitudini ale candidaților.
88 În consecință, trebuie respins motivul întemeiat pe încălcarea principiului independenței comisiei de evaluare.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare
Argumentele părților
89 Reclamantul susține, în esență, că EPSO ar fi încălcat obligația de motivare înscrisă la articolul 25 din statut, în sensul că acesta a refuzat să îi comunice mai multe documente și informații și în special întrebările la care acesta a răspuns greșit, motivele pentru care răspunsurile sale erau eronate, precum și baremele de evaluare utilizate pentru probele scrise și orale. În plus, acesta solicita să obțină o copie a variantei de subiect pe care a trebuit să îl trateze în cadrul probei studiului de caz, împreună cu răspunsurile corectate. Comunicarea acestor elemente ar fi fost necesară pentru a‑i permite să își poată înțelege greșelile, maniera în care lucrarea sa a fost corectată și să aprecieze dacă nicio încălcare a normelor aplicabile comisiei de evaluare nu fusese săvârșită.
90 În plus, reclamantul consideră că, în temeiul articolului 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și al articolului 13 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142), EPSO era obligat să îi transmită documentele menționate la punctul anterior.
91 Comisia solicită respingerea prezentului motiv.
Aprecierea Tribunalului
92 Cu titlu introductiv, este necesar să se amintească faptul că, în cazul în care, în temeiul articolului 25 al doilea paragraf din statut, orice decizie luată în temeiul statutului și care poate leza destinatarul trebuie motivată, în ceea ce privește deciziile luate de o comisie de evaluare din cadrul unui concurs, această obligație de motivare trebuie conciliată cu respectarea secretului care însoțește lucrările comisiei de evaluare prevăzut la articolul 6 din anexa III la statut (Hotărârea Curții din 4 iulie 1996, Parlamentul European/Innamorati, C‑254/95 P, punctul 24).
93 Secretul lucrărilor comisiei de evaluare a fost instituit în vederea garantării independenței comisiilor de evaluare din cadrul concursurilor și a obiectivității lucrărilor acestora, punându‑le la adăpost de orice ingerințe și presiuni exterioare, indiferent dacă acestea provin de la administrația însăși, de la candidații interesați sau de la terți. Respectarea acestui secret se opune, în consecință, atât divulgării atitudinilor adoptate individual de membrii comisiei de evaluare, cât și divulgării oricăror elemente care au privit aprecieri cu caracter personal sau comparativ cu privire la candidați (a se vedea printre altele Hotărârea Konstantopoulou/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 27).
94 Ținând seama de acest secret, comunicarea notelor obținute la diferitele probe ale unui concurs constituie, în principiu, o motivare suficientă a deciziilor comisiei de evaluare (Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, punctul 31, și Hotărârea Konstantopoulou/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 32, Hotărârea Tribunalului din 28 martie 2012, Marsili/Comisia, F‑19/10, punctul 51).
95 O astfel de motivare nu lezează drepturile candidaților. Într‑adevăr, aceasta le permite să cunoască judecata de valoare care a fost efectuată cu privire la prestațiile lor și să verifice, după caz, dacă aceștia nu au obținut efectiv numărul de puncte necesar prin anunțul de concurs pentru a fi admiși la anumite probe sau la toate probele și permite Tribunalului să efectueze un control jurisdicțional corespunzător pentru acest tip de litigiu (Hotărârea Konstantopoulou/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 33).
96 În plus, o comisie de evaluare nu este obligată, prin motivarea unei decizii de a nu admite un candidat la o probă, să precizeze care dintre răspunsurile candidatului respectiv au fost considerate insuficiente sau să explice motivele pentru care aceste răspunsuri au fost considerate insuficiente, întrucât un astfel de grad de motivare nu este necesar pentru a permite candidatului să aprecieze oportunitatea introducerii unei reclamații sau, dacă este cazul, a unei acțiuni sau pentru a permite instanței să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 iulie 1995, Pimley‑Smith/Comisia, T‑291/94, punctele 63 și 64, și Hotărârea Konstantopoulou/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 34).
97 În speță, reiese din dosar că, în urma cererii sale, reclamantul a obținut la 10 februarie 2011 copia sa necorectată redactată cu ocazia probei studiului de caz și o copie a testului de limbă, precum și fișa de evaluare utilizată în cadrul acestui test. În plus, acesta a fost informat prin decizia atacată de faptul că decizia comisiei de evaluare de a confirma decizia de neadmitere fusese motivată prin faptul că acesta obținuse o notă globală mai mică decât nota cea mai scăzută a candidaților care fuseseră înscriși pe lista de rezervă. În sfârșit, acesta a primit „pașaportul de competențe”, care menționa nu numai notele obținute pentru fiecare dintre competențele evaluate, ci și aprecierile analitice care au fost efectuate pentru fiecare dintre competențele măsurate.
98 Se impune, așadar, constatarea că, în lumina jurisprudenței amintite mai sus, decizia atacată era suficient motivată, fără să fi fost necesar ca EPSO să transmită reclamantului documentele pe care acesta le solicita.
99 Cu titlu suplimentar, Tribunalul consideră că EPSO nu era obligat, în scopul îndeplinirii obligației de motivare, să comunice reclamantului versiunea corectată a copiei sale, motivele pentru care răspunsurile sale erau eronate, baremele de evaluare utilizate pentru probele scrise și orale, dat fiind că astfel de documente fac parte integrantă din aprecierile de natură comparativă pe care le efectuează comisia de evaluare din cadrul concursului și sunt acoperite de secretul lucrărilor acesteia.
100 În plus, în ceea ce privește copia variantei de subiect pe care reclamantul a trebuit să îl trateze pentru studiul de caz, Tribunalul arată că, deși, potrivit jurisprudenței, un document este acoperit de secretul lucrărilor comisiei de evaluare atunci când comunicarea acestuia poate divulga atitudinile individuale adoptate de membrii comisiei de evaluare sau aprecierile emise, cu caracter personal sau comparativ, cu privire la candidați (Hotărârea Konstantopoulou/Curtea de Justiție, citată anterior, punctul 27), confidențialitatea care însoțește lucrările comisiei de evaluare din cadrul concursului nu exclude ca confidențialitatea unui document din cadrul unei proceduri de concurs să fie justificată de alte motive. Or, în speță, Tribunalul consideră că refuzul EPSO de a comunica reclamantului varianta de subiect pe baza căruia acesta a fost verificat este justificată de necesitatea de a evita, în cazul în care și alți candidați ar urma să solicite primirea variantei de subiect pe baza căreia au fost verificați, să fie posibil pentru aceștia, punând în comun aceste diferite variante, să stabilească și, ulterior, să facă publice metodologia utilizată pentru a stabili variante ale aceluiași subiect, precum și indicatorii care servesc la evaluarea candidaților.
101 În sfârșit, aceste constatări nu sunt repuse în discuție de articolul 8 din cartă sau de Regulamentul nr. 45/2001. Astfel, trebuie să se sublinieze că, după cum precizează articolul 2 din Regulamentul nr. 45/2001, prin date personale sunt vizate numai informațiile de natură să permită identificarea unei persoane. Rezultă că, în temeiul dispozițiilor citate anterior, reclamantul are dreptul să obțină acces la datele deținute de EPSO care permit să îl identifice, și nu un acces la copia sa corectată, la întrebările la care acesta a răspuns greșit, la motivele pentru care răspunsurile sale erau eronate sau la baremul de evaluare utilizat. Această situație se regăsește cu atât mai mult cu cât, în cazul în care ar trebui să se considere că copia corectată a unui candidat constituie o dată personală, acesta din urmă ar putea, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 45/2001, să solicite ca aceasta să fie rectificată, ceea ce ar fi absurd.
102 În consecință, trebuie să se respingă prezentul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.
103 Întrucât niciunul dintre motive nu este fondat, trebuie să se respingă concluziile în anulare și, în consecință, acțiunea în ansamblu.
Cu privire la cheltuielile de judecată
104 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II din respectivul regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
105 Din motivele enunțate mai sus rezultă că partea căzută în pretenții este reclamantul. În plus, Comisia a solicitat în mod expres în concluziile sale ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările din speță nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, reclamantul trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Adunarea plenară)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Domnul de Mendoza Asensi suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
Van Raepenbusch | Rofes i Pujol | Perillo |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 februarie 2014.
W. Hakenberg | | S. Van Raepenbusch |