HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

17 aprilie 2007

Cauzele conexate F‑44/06 și F‑94/06

C

și

F

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcționari — Articolul 78 din statut — Pensie de invaliditate — Executarea unei hotărâri a Tribunalului de Primă Instanță — Acțiune în anulare și în despăgubire”

Obiectul: Acțiuni formulate în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care reclamantul solicită: în cauza F‑44/06, pe de o parte, anularea deciziei din 13 iunie 2005 prin care se refuză luarea oricărei măsuri pentru executarea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 23 noiembrie 2004, O/Comisia (T‑376/02, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1595, acțiune formulată de același reclamant, la originea prezentelor cauze), și anularea deciziei Comisiei din 23 februarie 2006 de pensionare a reclamantului și de acordare a beneficiului unei pensii de invaliditate stabilite în conformitate cu articolul 78 al doilea paragraf din statut (în versiunea aplicabilă anterior datei de 1 mai 2004), cu efect retroactiv, începând cu 1 februarie 2002, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către reclamant a sumei de 15 000 de euro ca urmare a încălcării principiului respectării unui termen rezonabil; în cauza F‑94/06, anularea deciziei din 23 februarie 2006 menționate anterior și obligarea Comisiei să îi plătească reclamantului o despăgubire de 15 000 de euro

Decizia: Obligă Comisia să plătească reclamantului suma de 2 000 de euro pentru prejudiciul moral pe care l‑a suferit. Respinge celelalte capete de cerere. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată și două treimi din cheltuielile efectuate de reclamant în cauzele F‑44/06, C/Comisia, și F‑94/06, F/Comisia.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Hotărâre de anulare — Efecte — Obligația de a adopta măsuri de executare

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 53; anexa VIII, art. 14)

2.      Funcționari — Acțiune — Cerere de despăgubiri în legătură cu o cerere de anulare

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Funcționari — Răspunderea extracontractuală a instituțiilor — Neîndeplinirea obligației de executare a unei hotărâri de anulare

(art. 233 CE)

1.      Pentru a executa o hotărâre prin care a fost anulată o decizie de pensionare a reclamantului și de acordare a beneficiului unei pensii de invaliditate pentru unicul motiv că alegerea temeiul legal a fost eronată, fără a pune însă în discuție toate etapele adoptării acesteia, autoritatea împuternicită să facă numiri trebuie să adopte o nouă decizie de rectificare a erorii comise cu privire la alegerea temeiului juridic, dar aceasta nu are obligația de a plasa retroactiv în activitate persoana interesată și nu este obligată nici să adopte o decizie care nu are efect decât pentru viitor, fapt care ar însemna negarea existenței înseși a afecțiunilor și a invalidității reclamantului, care au fost totuși corect constatate în decizia anulată. Prin urmare, fără a încălca autoritatea de lucru judecat și fără a nesocoti articolul 233 CE, autoritatea împuternicită să facă numiri poate să stabilească retroactiv că noua decizie de pensionare a reclamantului produce efecte începând cu ultima zi a lunii în cursul căreia fusese adoptată decizia anulată, iar beneficiul pensiei de invaliditate este acordat începând cu prima zi a lunii calendaristice următoare, în conformitate cu articolul 53 din statut și cu articolul 14 din anexa VIII la statut.

În sfârșit, în măsura în care trebuie să înlocuiască decizia cenzurată de instanță cu o decizie legală, autoritatea împuternicită să facă numiri este îndreptățită să facă aplicarea, în ceea ce privește alegerea temeiului juridic, a dispozițiilor din statut aflate în vigoare la data deciziei anulate, și nu a dispozițiilor din statut astfel cum au fost modificate până la data adoptării noii decizii.

(a se vedea punctele 42 și 46-49)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 19 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, T‑305/94, T‑306/94, T‑307/94, T‑313/04-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 -T‑335/94, Rec., p. II‑931, punctul 189 și jurisprudența citată; 23 noiembrie 2004, O/Comisia, T‑376/02, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1595

2.      Concluziile referitoare la despăgubirile pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a termenului nerezonabil de executare sau a lipsei totale a oricărei măsuri de executare a unei hotărâri de anulare pronunțate în favoarea sa sunt în strânsă legătură cu concluziile de anulare îndreptate împotriva deciziei prin care administrația pretinde că a executat hotărârea menționată și sunt, așadar, admisibile, chiar dacă nu au făcut obiectul unei cereri prealabile întemeiate pe articolul 90 alineatul (1) din statut și au fost formulate pentru prima dată în cadrul reclamației îndreptate împotriva acestei decizii. Astfel, chiar dacă soluția acestor concluzii referitoare la despăgubiri nu este în mod necesar subordonată soluției date concluziilor de anulare, într‑un astfel de context, în care funcționarul apreciază că administrația nu a luat încă măsurile impuse de instanța comunitară, cererea de despăgubire nu poate fi analizată independent de aspectul dacă, prin actele adoptate deja, administrația respectivă s‑a conformat sau nu s‑a conformat exigențelor hotărârii pronunțate în favoarea funcționarului, întrucât, dacă aceste acte nu sunt conforme cu exigențele hotărârii pronunțate în favoarea funcționarului, ele nu fac decât să consolideze pretențiile materiale pentru nerespectarea termenului rezonabil. Nu se poate considera, așadar, că reclamantul și‑a întemeiat cererea de despăgubire exclusiv pe adoptarea tardivă a măsurilor de executare a hotărârii, fără a invoca critici cu privire la conținutul măsurilor menționate.

Pe de altă parte, în prezența unei hotărâri de anulare, administrația are obligația să acționeze și trebuie să ia din oficiu măsurile de executare a hotărârii definitive, fără a fi necesar ca funcționarul să formuleze o cerere în acest sens. În această privință, inacțiunea administrației poate fi analizată ca o abținere de a lua o măsură impusă prin articolul 233 CE, similară unei măsuri impuse prin statut, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, și poate să constituie un act care lezează împotriva căruia funcționarul este îndreptățit să formuleze o reclamație în termen de trei luni. Așadar, în cazul în care despăgubirea este solicitată ca urmare a termenului nerezonabil de executare sau a lipsei oricărei măsuri de executare a unui hotărâri, regularitatea procedurii precontencioase nu poate fi subordonată prezentării de către funcționar a unei cereri în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut.

În plus, a impune unui funcționar care solicită executarea unei hotărâri în anulare pronunțate în favoarea sa, pe de o parte, să introducă o reclamație împotriva deciziei administrației care ar reprezenta o executare eronată a hotărârii și, pe de altă parte, să prezinte o cerere separată de despăgubire, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, cerere care, în cazul respingerii de către administrație, ar trebui să permită ulterior și formularea unei reclamații, ar contraveni exigențelor de economie a procedurii impuse prin principiul respectării termenului rezonabil.

(a se vedea punctele 55-58)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 februarie 1992, Pfloeschner/Comisia, T‑6/91, Rec., p. II‑141, punctul 22; 12 ianuarie 1994, White/Comisia, T‑65/91, RecFP, p. I‑A‑9 și II‑23, punctele 91 și 92; 26 octombrie 1994, Marcato/Comisia, T‑18/93, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑681, punctul 59; 6 noiembrie 1997, Liao/Consiliul, T‑15/96, RecFP, p. I‑A‑329 și II‑897, punctul 61; 31 mai 2006, Frankin și alții/Comisia, F‑91/05, RecFP, p. I‑A‑1‑25 și II‑A‑1‑83, punctul 22

3.      Administrația comite o greșeală de serviciu de natură să îi angajeze răspunderea atunci când, fără a fi confruntată cu dificultăți deosebite de interpretare sau cu dificultăți de ordin practic care pot să împiedice executarea unei hotărâri de anulare, nu ia, într‑un termen rezonabil, măsurile destinate să asigure executarea hotărârii. Faptul că persoana interesată solicită adoptarea altor măsuri decât cele impuse prin hotărâre nu poate justifica refuzul administrației de a adopta orice măsură concretă de executare.

Un astfel de refuz, care constituie o atingere adusă încrederii pe care orice justițiabil trebuie să o aibă în sistemul juridic comunitar, care se întemeiază, în principal, pe respectarea deciziilor pronunțate de instanțele comunitare, generează, prin sine însuși, independent de orice prejudiciu material care ar putea rezulta, un prejudiciu moral pentru partea care a obținut o hotărârea favorabilă.

(a se vedea punctele 63, 64, 66, 67 și 69)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 12 decembrie 2000, Hautem/BEI, T‑11/00, Rec., p. II‑4019, punctul 51