HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

24 aprilie 2013

Cauza F‑56/11

Giorgio Lebedef

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Retrogradare”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care domnul Lebedef solicită anularea deciziei disciplinare din 6 iulie 2010 prin care Comisia Europeană i‑a aplicat sancțiunea retrogradării cu două grade în cadrul aceleiași grupe de funcții

Decizia:      Respinge acțiunea. Domnul Lebedef suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Termene – Decădere – Inadmisibilitatea unui motiv îndreptat împotriva unei decizii disciplinare devenite definitivă în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei a doua decizii disciplinare – Respingere – Incidența similitudinii motivării celor două decizii – Lipsă

[Statutul funcționarilor, art. 86 alin. (1), art. 90 și 91; anexa IX, art. 9 alin. (3) și art. 22]

2.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Noțiune – Raport privind evoluția carierei – Excludere – Pierderea unor puncte de promovare și blocarea carierei într‑un grad – Includere

(Statutul funcționarilor, art. 43; anexa IX, art. 9)

3.      Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanțe agravante – Intenția în săvârșirea abaterii – Întindere

[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10 lit. (c)]

1.      Un funcționar nu poate să conteste în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei sancțiuni disciplinare legalitatea unei alte decizii disciplinare adoptate anterior și pentru care termenul de contestație a trecut. Astfel, în cazul în care un act care lezează nu este atacat în termenele prevăzute în acest scop, nu este admis ca persoana interesată să poată eluda aceste termene invocând, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unui act ulterior care lezează, un motiv întemeiat pe o simplă trimitere la actul anterior făcută în actul ulterior care lezează.

În această privință, rezultă din coroborarea articolului 86 alineatul (1) cu articolul 90 alineatul (2) din statut, precum și a articolului 9 alineatul (3) cu articolul 22 din anexa IX la statut că fiecare procedură disciplinară se încheie cu un act autonom care produce efecte juridice de natură să afecteze interesele unui funcționar modificând în mod distinct situația sa juridică și împotriva căruia se pot exercita căile de atac prevăzute de statut. Împrejurarea că sancțiunea a fost aplicată pentru același motiv precum sancțiunea anterioară nu poate schimba caracterul autonom al actelor în discuție.

Pe de altă parte, a permite unui funcționar, care a lăsat să treacă termenele peremptorii prevăzute la articolele 90 și 91 din statut fără să conteste, în modalitatea oferită de aceste articole, o măsura disciplinară dispusă împotriva sa, să o repună în discuție pe cale incidentală, cu ocazia unei acțiuni formulate împotriva unei sancțiuni disciplinare ulterioare, ar fi ireconciliabil cu principiile care guvernează căile de atac instituite de statut și ar putea aduce atingere stabilității acestui sistem, precum și principiului securității juridice din care se inspiră acesta.

(a se vedea punctele 34-36)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 15 noiembrie 2001, Van Huffel/Comisia, T‑142/00, punctul 35

2.      Raportul privind evoluția carierei nu poate să constituie o sancțiune în sensul articolului 9 din anexa IX la statut, ci o evaluare a competenței, a eficienței și a conduitei în serviciu, în conformitate cu articolul 43 din statut. În consecință, în ceea ce privește un funcționar care a făcut obiectul unei sancțiuni de retrogradare în cadrul unei proceduri disciplinare, constituie efectele inerente ale respectivei sancțiuni pierderea promovării într‑un grad superior și a unor puncte de promovare, precum și blocarea într‑un grad.

(a se vedea punctele 77 și 78)

3.      Abaterea constând în nemodificarea comportamentului în urma deciziei disciplinare prin care funcționarului i‑a fost aplicată o sancțiune constituie într‑adevăr o abatere săvârșită cu intenție și o insubordonare caracterizată a funcționarului respectiv.

(a se vedea punctele 86 și 118)