Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Suceava (România) la data de 23 aprilie 2020 – BE, DT / Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Accer Ipurl Suceva – lichidator judiciar al BE, EP

(Cauza C-182/20)

Limba de procedură: româna

Instanţa de trimitere

Curtea de Apel Suceava

Părţile din acţiunea principală

Revizuienți: BE, DT

Intimați: Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Accer Ipurl Suceva – lichidator judiciar al BE, EP

Întrebarea preliminară

Directiva 2006/112/CE1 , precum și principiile neutralității fiscale, dreptului de deducere a TVA și certitudinii impunerii fiscale se opun, în împrejurări ca acelea din litigiul principal, unei legislații naționale prin care, odată cu deschiderea procedurii falimentului operatorului economic, i se impune în mod automat și fără alte verificări ajustarea TVA prin refuzul deducerii TVA-ului aferent unor operațiuni taxabile anterioare intrării în procedura falimentului și obligarea operatorului economic la plata TVA deductibilă? Principiul proporționalității se opune, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unei astfel de norme de drept național, în condițiile consecințelor economice asupra operatorului economic și ale caracterului definitiv al unei astfel de ajustări?

____________

1 Directiva 2006/112/CE a Consiliului, din 28 noiembrie 2006, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. l, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).