HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)
7 iulie 2009(*)
„Funcție publică – Funcționari – Concediu anual – Activități de reprezentare a personalului – Detașare cu jumătate de normă în vederea reprezentării sindicale – Activități de reprezentare statutară – Absență nemotivată – Deducere din dreptul la concediu anual – Articolul 60 din statut”
În cauza F‑39/08,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA,
Giorgio Lebedef, funcționar al Comisiei Comunităților Europene, cu domiciliul în Senningerberg (Luxemburg), reprezentat de F. Frabetti, avocat,
reclamant,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnul G. Berscheid și de doamna K. Herrmann, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnii S. Gervasoni, președinte, H. Kreppel și H. Tagaras (raportor), judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 februarie 2009,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 martie 2008 prin fax (depunerea originalului având loc la 31 martie 2008), reclamantul solicită anularea deciziilor din 29 mai, din 20 iunie, din 28 iunie și din 6 iulie 2007, precum și a celor două decizii din 26 iulie 2007 și a deciziei din 2 august 2007, toate aceste decizii privind în total deducerea a 32 de zile din perioada de concediu la care reclamantul avea dreptul pentru anul 2007.
Cadrul juridic
Dreptul la concediu al funcționarilor
2 Potrivit articolului 57 primul paragraf din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”):
„Funcționarul are dreptul la un concediu anual de cel puțin 24 de zile lucrătoare și cel mult 30 de zile lucrătoare pe an calendaristic, în conformitate cu o reglementare ce urmează să fie stabilită de comun acord de instituțiile Comunităților, după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor.”
3 Articolul 59 din statut prevede:
„(1) Funcționarul care aduce dovezi în sprijinul faptului că nu își poate exercita atribuțiile din motiv de boală sau de accident beneficiază de drept de concediu de boală.
Funcționarul în cauză trebuie să notifice instituției sale incapacitatea sa în cel mai scurt timp posibil, precizând adresa la care se află. În cazul în care lipsește mai mult de trei zile, funcționarul este obligat să prezinte un certificat medical. Certificatul medical trebuie trimis cel târziu în a cincea zi de neprezentare la locul de muncă, data luată în considerare fiind cea a ștampilei poștale. În caz contrar, absența funcționarului se consideră nemotivată, cu excepția cazului în care certificatul nu este trimis din motive independente de voința funcționarului în cauză.
[…]
(2) Atunci când absențele din motive de boală de cel mult trei zile, neînsoțite de certificat medical, depășesc un număr total de douăsprezece zile într‑o perioadă de douăsprezece luni, funcționarul este obligat să prezinte un certificat medical pentru fiecare nouă absență din motiv de boală. Absența se consideră nemotivată începând cu a treisprezecea zi de absență din motiv de boală pentru care nu se prezintă certificat medical.
(3) Fără a aduce atingere aplicării dispozițiilor privind procedurile disciplinare, după caz, orice absență considerată nemotivată în temeiul alineatelor (1) și (2) se scade din durata concediului anual al funcționarului în cauză. În cazul epuizării concediului, funcționarul în cauză pierde dreptul la remunerație pe perioada corespunzătoare.
[…]”
4 Potrivit articolului 60 primul paragraf din statut:
„Cu excepția cazurilor de boală sau de accident, funcționarul nu poate absenta fără permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic. Fără a aduce atingere aplicării eventuale a măsurilor cu caracter disciplinar, orice absență nemotivată stabilită în mod corespunzător se scade din durata concediului anual al funcționarului în cauză. În cazul epuizării concediului, funcționarul în cauză pierde dreptul la remunerație pe perioada corespunzătoare.”
Reprezentarea personalului
5 Articolul 10c din statut prevede:
„Fiecare instituție poate încheia acorduri privind personalul său cu organizațiile sindicale sau profesionale reprezentative din cadrul său. Astfel de acorduri nu pot avea drept consecință o modificare a statutului sau un angajament bugetar și nici nu pot privi funcționarea instituției. Acțiunile organizațiilor sindicale sau profesionale reprezentative semnatare respectă competențele statutare ale comitetului pentru personal.”
Drepturile reprezentanților personalului
6 În ceea ce privește Comitetul pentru personal (denumit în continuare „CP”), articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut prevede:
„Funcțiile asumate de membrii [CP] și de funcționarii împuterniciți de comitet să facă parte dintr‑un organ statutar sau creat de instituție sunt considerate ca făcând parte din serviciile pe care aceștia trebuie să le asigure în instituția lor. Persoana în cauză nu poate suferi niciun prejudiciu din cauza exercitării acestor funcții.”
7 Acordul‑cadru privind relațiile dintre Comisia Comunităților Europene și organizațiile sindicale și profesionale (denumite în continuare „OSP”), intrat în vigoare la 27 ianuarie 2006, pentru o perioadă de 18 luni (denumit în continuare „acordul‑cadru”), prevede la articolul 1 alineatul (2):
„Apartenența la o OSP, participarea la o activitate sindicală sau exercitarea unui mandat sindical nu pot, sub nicio formă și sub niciun motiv, să aducă atingere situației profesionale sau evoluției carierei persoanei în cauză.”
Resurse alocate pentru reprezentarea personalului
8 Reprezentarea personalului în cadrul Comisiei a făcut obiectul mai multor acorduri între instituție și OSP, privind inclusiv CP și vizând în special resursele alocate pentru reprezentarea personalului.
9 În „acordul dintre vicepreședintele [Comisiei] și [OSP]” din 4 aprilie 2001 (denumit în continuare „acordul‑resurse din 2001”), s‑a stabilit că OSP se angajau să asigure o repartizare a resurselor atât între OSP, cât și în cadrul comitetului central pentru personal și al comitetelor locale pentru personal, pe baza reprezentativității OSP, ținând cont de constrângerile locale. De asemenea, s‑a prevăzut ca repartizarea resurselor să fie stabilită printr‑un protocol între OSP, semnat și de Direcția Generală (DG) Personal și Administrație. În sfârșit, s‑a prevăzut punerea de către Comisie la dispoziția OSP, prin detașare, a unor persoane corespunzător unui număr de 31,5 norme de lucru, dintre care 19,5 pentru CP, toate aceste persoane fiind distribuite între OSP pe baza reprezentativității.
10 În ceea ce privește prezenta cauză, „[p]rotocolul de acord dintre [OSP] și [DG Personal și Administrație] privind alocarea de resurse pentru reprezentarea personalului în anul 2007” a prevăzut atribuirea a 20 de posturi ocupate prin detașare – la care se adaugă o suplimentare – pentru CP, respectiv comitetul central pentru personal și comitetele locale pentru personal. În ceea ce privește, în mod specific, repartizarea acestor 20 de posturi, 10 dintre acestea au fost acordate Alianței confederale a sindicatelor libere.
11 În practică, pentru același funcționar sau agent detașat, pot exista mai multe modalități de detașare, pe lângă o OSP, cu titlu sindical, și/sau pe lângă CP, cu titlu statutar, după cum urmează:
– 100 % cu titlu statutar, fie pe lângă comitetul central pentru personal, fie pe lângă un comitet local pentru personal, sau 100 % cu titlu sindical;
– 50 % cu titlu statutar și 50 % cu titlu sindical;
– 50 % cu titlu statutar sau cu titlu sindical, cu repartizarea agentului în cauză pentru restul de 50 % din timpul de lucru rămas într‑un serviciu al Comisiei.
12 Reprezentanții personalului care fac obiectul unei detașări cu titlu sindical și/sau statutar sunt aleși de OSP, dar deciziile de detașare sunt adoptate de Comisie.
Situația de fapt
13 Funcționar al Comisiei la Eurostat, reclamantul a beneficiat, prin decizia din 12 martie 2004 a domnului Reichenbach, la momentul respectiv director general al DG Personal și Administrație, de o detașare de 100 % cu titlu sindical, de la 1 aprilie 2004 până la 31 decembrie 2004, dată la care acesta trebuia repartizat din nou la instituția sa de origine, Eurostat. La momentul respectivei decizii de detașare, reclamantul ocupa postul de secretar politic al Alianței confederale a sindicatelor libere.
14 În luna octombrie 2004, reclamantul ar fi fost ales în funcția de vicepreședinte al comitetului local pentru personal din Luxemburg (denumit în continuare „CLP”).
15 Prin decizia din 23 decembrie 2004 a domnului Chêne, succesorul domnului Reichenbach în cadrul DG Personal și Administrație, decizie înlocuită printr‑o nouă decizie a aceluiași domn Chêne din data de 10 februarie 2005, reclamantul a fost repartizat din nou, începând cu 1 ianuarie 2005, în proporție de 50 %, la Eurostat. Prin urmare, acesta a continuat să beneficieze pentru 50 % din timpul rămas de o detașare în calitate de reprezentant sindical.
16 Cu toate acestea, în realitate, pe tot parcursul anilor 2005 și 2006, reclamantul a lucrat exclusiv pentru reprezentarea statutară și sindicală a personalului (a se vedea punctele 14, respectiv 15 din prezenta hotărâre), alocând acestor activități (denumite în continuare „activitățile de reprezentare a personalului”) 100 % din timpul său de lucru, astfel încât nu a lucrat deloc pentru serviciul în cadrul căruia era repartizat. Este cert că această situație nu a avut consecințe asupra dreptului său la concediu.
17 Prin nota din 27 septembrie 2006 adresată reclamantului, șeful Unității E.5 „Cooperare statistică internațională” a Direcției E „Statistici agricole și de mediu, cooperare statistică” (denumit în continuare „șeful de unitate al reclamantului” sau „șeful său de unitate”), i‑a solicitat reclamantului, printre altele, să se prezinte, începând cu data respectivă, la lucru în cadrul Unității E.5 pentru 50 % din timpul său de lucru, să îndeplinească sarcinile corespunzătoare postului său și să atingă obiectivele, astfel cum au fost fixate și discutate în cursul anului 2005, precum și să îi prezinte un raport, la sfârșitul fiecărei luni, cu privire la „progresul realizat”; șeful de unitate al reclamantului a precizat că „acest lucru nu [afecta] eventualele consecințe ale absenței de la locul [său] de muncă și ale neexecutării lucrărilor pe parcursul perioadei scurse de la data repartizării [sale] la [U]nitatea E.5”.
18 Prin scrisoarea din 5 octombrie 2006 adresată șefului său de unitate, reclamantul, referindu‑se la „semi‑detașarea” sa și la funcția de vicepreședinte al CLP, s‑a declarat uimit că ar fi în culpă, cu toate că, într‑o perioadă în care nu era detașat și desfășura mai puține activități de reprezentare a personalului, deciziile de a nu fi promovat pe motiv că nu lucrase deloc pentru Eurostat fuseseră anulate de Tribunalul de Primă Instanță (a se vedea Hotărârile din 17 martie 2004, Lebedef/Comisia, T‑175/02, RecFP, p. I‑A‑73 și II-313, și Lebedef/Comisia, T‑4/03, RecFP, p. I‑A‑79 și II-337); reclamantul a precizat că „acest lucru nu afecta consecințele ce decurg din obstrucționarea activității mele sindicale, din încălcarea articolului 24b din [s]tatut, din încălcarea acordului‑cadru dintre Comisie și OSP și din hărțuirea morală […] suferită […] de mai mulți ani [ca urmare a acțiunilor] Eurostat”.
19 Prin nota din 3 noiembrie 2006, reclamantul, referindu‑se la Hotărârea din 17 martie 2004, Lebedef/Comisia (T‑4/03, citată anterior, punctele 60 și 64), i‑a precizat în mod special șefului său de unitate că prezența și activitatea sa de reprezentare a personalului „cont[au] și pentru Eurostat”; el a propus, de asemenea, să „[se] pună de acord” asupra unui sistem de verificare a prezenței sale în cadrul activităților de reprezentare a personalului, în cazul în care un astfel de control s‑ar impune din motive practice și formale.
20 În nota din 17 noiembrie 2006, directorul general al Eurostat i‑a comunicat reclamantului că instrumentarea dosarului său fusese încredințată șefului Unității A.1 „Personal” a Direcției A „Resurse” a Eurostat (denumit în continuare „șeful unității de personal a Eurostat”).
21 Prin scrisoarea din 16 ianuarie 2007, șeful de unitate al reclamantului l‑a informat pe acesta din urmă că, după consultarea serviciilor competente ale DG Personal și Administrație, nu trebuia să accepte poziția adoptată de reclamant în scrisoarea sa din 5 octombrie 2006; acesta a precizat:
„Într‑adevăr, absența oricărei activități pentru unitatea de repartizare nu este posibilă fără o detașare formală. În consecință, consider că această absență nu este conformă cu [s]tatutul și este, prin urmare, nemotivată. Sunt nevoit să reiterez dispoziția din nota mea din 27 septembrie 2006 […] de a adera la regimul normal de muncă pentru timpul de repartizare la Eurostat. Vă cer să îmi comunicați anticipat orice absență, indiferent de motivul [acesteia]. Aceste absențe trebuie să facă obiectul unei aprobări prealabile din partea mea.”
22 Potrivit reclamantului, începând din 29 ianuarie 2007, acesta ar fi sesizat că de fiecare dată când nu era prezent la Comisie într‑o zi lucrătoare, inclusiv în zilele în care se afla în misiune de reprezentare sindicală, în sistemul informatic de gestionare a personalului „SysPer 2” (denumit în continuare „SysPer 2”) s‑a înregistrat o absență nemotivată de o jumătate de zi.
23 Prin scrisoarea din 5 februarie 2007, adresată șefului de unitate al reclamantului, consilierul acestuia din urmă a reamintit că timpul în care reclamantul nu se ocupa de sarcinile atribuite de Eurostat depindea „exclusiv de volumul activității desfășurate de acesta pentru reprezentarea statutară a personalului” și a reiterat argumentele reclamantului privind încălcarea „drepturilor sindicale” și a articolului 24b din statut, care prevede că funcționarii beneficiază de dreptul la asociere și pot fi membri ai OSP.
24 Prin notele din 12 martie și din 14 mai 2007, adresate șefului unității de personal a Eurostat, domnul Frankin, președintele CLP, a confirmat, pe de o parte, pentru lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie 2007, prezența reclamantului, fie în calitate de reprezentant sindical sau statutar, fie la Bruxelles, în misiuni de reprezentare sindicală (misiuni în zilele de 11 și 30 ianuarie 2007, 14 februarie 2007, 2 și 22 martie 2007) și, pe de altă parte, a menționat perioadele de concediu și de concediu medical ale reclamantului; astfel, în data de 9 ianuarie 2007 și în perioada 19-28 februarie 2007, reclamantul ar fi fost în concediu aprobat de Eurostat, iar în perioada 18-26 ianuarie 2007, în concediu medical declarat la Eurostat, dar ar fi fost, de asemenea, în perioadele 26-30 martie 2007 și 2-30 aprilie 2007, mai întâi spitalizat, iar apoi în concediu medical „aprobat” de Eurostat. În aceleași note, președintele CLP preciza că, potrivit statutului și acordului‑cadru, activitățile reclamantului de reprezentare a personalului contau ca activități în cadrul serviciului său și, în consecință, ca prezență la Eurostat.
25 După cum reiese dintr‑un tabel intitulat „Evoluția cotei” și care ar fi, se pare, extras din SysPer 2 (denumit în continuare „tabelul SysPer 2”), la 29 mai 2007 au fost deduse 15 zile și jumătate de concediu din dreptul la concediu anual al reclamantului, 2 zile la 20 iunie 2007, 3 zile la 28 iunie 2007 și 3 zile la 6 iulie 2007; aceste zile de concediu deduse corespundeau celor patru perioade cuprinse între 29 ianuarie 2007 și 23 martie 2007, între 15 iunie 2007 și 20 iunie 2007, între 21 iunie 2007 și 28 iunie 2007 și, respectiv, între 29 iunie 2007 și 6 iulie 2007.
26 Prin nota din 5 iulie 2007, adresată șefului unității de personal a Eurostat, președintele CLP a confirmat, pentru lunile mai și iunie 2007, pe de o parte, prezența reclamantului, inclusiv în zilele în care se afla în concediu medical cu jumătate de normă (respectiv 12 zile, în perioada 2-25 mai 2007, apoi 8 zile în perioada 4-15 iunie 2007), fie în calitate de reprezentant sindical sau statutar, fie la Bruxelles, în misiuni de reprezentare sindicală (misiuni în zilele de 2, 15 și 16 mai 2007 și în zilele de 7, 14 și 28 iunie 2007), iar pe de altă parte, acesta a menționat o perioadă de concediu aprobată de Eurostat pentru perioada cuprinsă între 28 mai și 1 iunie 2007. În aceeași notă, președintele CLP preciza că, potrivit statutului și acordului‑cadru, activitățile reclamantului de reprezentare a personalului contau ca activități în cadrul serviciului său și, în consecință, ca prezență la Eurostat.
27 Prin e‑mailul din 16 iulie 2007, adresat reclamantului, șeful său de unitate a refuzat o cerere de concediu a acestuia pentru 34 de zile – între 30 iulie 2007 și 14 septembrie 2007 – pentru că acestuia i‑ar mai fi rămas doar 8 zile și jumătate de concediu; potrivit șefului de unitate al reclamantului, de fiecare dată când reclamantul nu s‑ar prezenta la serviciu sau nu ar prezenta un certificat corespunzător, administrația Eurostat ar fi obligată, astfel cum este precizat în nota din 16 ianuarie 2007, să înregistreze absența acestuia ca neautorizată.
28 Prin nota din 23 iulie 2007, reclamantul a reacționat la e‑mailul sus‑menționat, din 16 iulie 2007, calificând deciziile șefului său de unitate drept „hărțuire morală repetată și continuă”.
29 Prin e‑mailul din 26 iulie 2007, șeful de unitate al reclamantului a confirmat refuzul său de a aproba cererea de concediu pentru 34 de zile, precizând că absențele reclamantului nu fuseseră autorizate în prealabil și a arătat că perioada rămasă din concediul acestuia era la acel moment de 4 zile și jumătate. În aceeași zi, după cum reiese și din tabelul SysPer 2, 3 zile și apoi 4 zile au fost deduse din dreptul la concediu anual al reclamantului; aceste zile de concediu deduse corespundeau perioadelor 9-16 iulie 2007, respectiv 17-26 iulie 2007.
30 Prin e‑mailul din 1 august 2007, adresat șefului său de unitate, reclamantul a precizat, în primul rând, că în perioada 1-24 august 2007 se afla în concediu medical, fapt ce reiese de altfel din tabelul SysPer 2, și, în al doilea rând, că solicitase un concediu pentru o perioadă de 7 zile, în intervalul cuprins între 27 august și 4 septembrie 2007.
31 Prin e‑mailul din 2 august 2007, șeful de unitate al reclamantului a refuzat cererea de concediu a acestuia pentru motivul că mai avea dreptul numai la o zi și jumătate de concediu, comunicându‑i totodată că ar fi dispus să accepte o cerere pentru un număr de zile mai mic sau egal cu cinci. În aceeași zi, după cum reiese din tabelul SysPer 2, o zi și jumătate a fost dedusă din dreptul la concediu al reclamantului; acest concediu dedus corespundea perioadei 27-31 iulie 2007.
32 Prin nota din 27 august 2007, adresată șefului unității de personal a Eurostat, președintele CLP a confirmat, pe de o parte, pentru luna iulie 2007, prezența reclamantului fie în calitate de reprezentant sindical sau statutar, fie la Bruxelles, în misiuni de reprezentare sindicală (misiuni în zilele de 12, 18 și 26 iulie 2007), iar pe de altă parte, pentru luna august 2007, a menționat o perioadă de concediu medical pentru întreaga lună, cu excepția, potrivit acestei note, a datei de 2 august 2007, dată la care reclamantul se afla la Bruxelles în misiune de reprezentare sindicală; la fel ca în declarațiile anterioare, menționate la punctele 24 și 26 din prezenta hotărâre, președintele CLP preciza că, potrivit statutului și acordului‑cadru, activitățile reclamantului de reprezentare a personalului contau ca activități în cadrul serviciului său și, în consecință, ca prezență la Eurostat.
33 La 29 august 2007, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziilor din 29 mai, din 20 iunie, din 28 iunie și din 6 iulie 2007, precum și împotriva celor două decizii din 26 iulie 2007 și a deciziei din 2 august 2007 privind deducerea a 32 de zile din dreptul său la concediu pentru anul 2007 (denumite în continuare „deciziile atacate”). În reclamația sa, reclamantul invoca, pe de o parte, încălcarea articolelor 57, 59 și 60 din statut, a articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, precum și a articolului 1 alineatul (2) din acordul‑cadru și obstrucționarea libertății sindicale și, pe de altă parte, încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a normei patere legem quam ipse fecisti.
34 La 18 decembrie 2007, autoritatea împuternicită să facă numiri a respins în mod explicit reclamația reclamantului pentru motivul că acesta nu se putea prevala de calitatea sa de reprezentant al personalului pentru neîndeplinirea obligațiilor care îi reveneau în calitate de funcționar repartizat, în proporție de 50 % din timpul său de lucru, la Eurostat; în plus, din moment ce Eurostat ar fi respectat în mod riguros procedurile, iar transformarea absențelor nemotivate în zile de concediu nu ar constitui decât aplicarea strictă, printre altele, a articolelor 59 și 60 din statut, nu ar putea fi identificată nicio neregulă în deciziile atacate.
Concluziile părților și procedura
35 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziilor din 29 mai, din 20 iunie, din 28 iunie și din 6 iulie 2007, precum și a celor două decizii din 26 iulie 2007 și a deciziei din 2 august 2007 privind deducerea a 32 de zile din perioada de concediu la care avea dreptul pentru anul 2007;
– pronunțarea asupra costurilor, a cheltuielilor de judecată și a onorariilor și obligarea Comisiei la plata acestora.
36 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
37 În conformitate cu articolul 56 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a dispus o serie de măsuri de organizare a procedurii, aduse la cunoștința părților prin scrisorile din 8 ianuarie 2009 și din 3 februarie 2009; părțile s‑au conformat acestor măsuri.
38 În cadrul răspunsurilor sale la măsurile de organizare a procedurii, reclamantul a precizat, fără a fi contrazis de Comisie cu privire la acest aspect în cursul ședinței, că, în ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 august 2007 și 6 septembrie 2007, fusese în concediu medical de la 1 august până la 24 august 2007 (a se vedea, de asemenea, punctul 32 din prezenta hotărâre), apoi de la 27 august până la 6 septembrie 2007; pe de altă parte, pentru perioada cuprinsă între 10 septembrie și 21 decembrie 2007, acesta a declarat, fără a fi contrazis de Comisie nici de această dată, că se aflase în concediu medical cu jumătate de normă și că dedicase restul timpului său de lucru exclusiv reprezentării statutare și sindicale a personalului, fără ca Eurostat, care îl considerase prezent la muncă în această perioadă, să îi retragă măcar o zi din dreptul său la concediu.
În drept
Argumentele părților
39 În sprijinul concluziilor sale în anulare, reclamantul invocă două motive, dintre care primul este întemeiat, pe de o parte, pe încălcarea articolelor 57, 59 și 60 din statut, a articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, precum și a articolului 1 alineatul (2) din acordul‑cadru și, pe de altă parte, pe obstrucționarea libertății sindicale, iar al doilea este întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a normei patere legem quam ipse fecisti.
40 În ceea ce privește primul motiv, reclamantul, după ce a făcut referire la Hotărârile din 17 martie 2004, Lebedef/Comisia (T‑175/02) și Lebedef/Comisia (T‑4/03), citate anterior, susține că activitățile sale de reprezentare a personalului îi ocupă mai mult de șapte ore și jumătate pe zi, fără a fi posibilă o distincție clară între activitățile de reprezentare sindicală și cele de reprezentare statutară. Mai mult, reclamantul pretinde că încălcările invocate devin și mai evidente ca urmare a faptului că Eurostat ar fi refuzat chiar și motivarea absențelor pentru misiuni de reprezentare sindicală și ridică problema motivelor pentru care absențele anterioare lunii ianuarie 2007 nu fuseseră considerate nejustificate. În plus, atrăgând atenția asupra faptului că statutul nu stabilește limite privind activitățile de reprezentare a personalului, reclamantul susține să situația sa ar reprezenta un caz ad‑hoc și că „nu ar trebui să fie generalizată”.
41 Cu privire la al doilea motiv, reclamantul invocă existența unor speranțe întemeiate, susține că Eurostat a început să retragă zilele din dreptul său la concediu fără a‑l informa vreodată că administrația nu intenționa să țină cont de declarațiile președintelui CLP (declarații menționate la punctele 24, 26 și 32 din prezenta hotărâre) și consideră că este de datoria Comisiei să respecte, în temeiul principiului pacta sunt servanda, dispozițiile articolelor 57, 59 și 60 din statut, ale articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, precum și ale articolului 1 alineatul (2) din acordul‑cadru.
42 Referitor la primul motiv, Comisia susține că, în caz de absență, nimic nu îl scutește pe reclamant de obligația de a obține permisiunea prealabilă a superiorului său ierarhic sau de a‑l informa în prealabil pe acesta din urmă. Or, această permisiune sau informare ar lipsi de fiecare dată în prezenta cauză. În plus, Comisia consideră că articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut implică faptul că, pe lângă funcțiile asumate de reprezentanții personalului, o altă parte a funcțiilor trebuie în mod imperativ exercitată în cadrul serviciului la care este repartizat, cu excepția detașării cu normă întreagă. În plus, Comisia subliniază că Hotărârile din 17 martie 2004, Lebedef/Comisia (T‑175/02) și Lebedef/Comisia (T‑4/03), citate anterior, se limitează la a anula decizii privind refuzul promovării, fără măcar a lua în considerare problema dacă reclamantul era sau nu era obligat să își efectueze munca în cadrul serviciului la care era repartizat. Pe de altă parte, Comisia susține că, în speță, există un abuz de drept și că Hotărârea Tribunalului din 7 mai 2008, Lebedef/Comisia, F‑36/07, nepublicată încă în Repertoriu, ar confirma că reclamantul nu poate în niciun caz decide el însuși cu privire la gestionarea timpului său pe perioada repartizării sale la Eurostat. În sfârșit, Comisia i‑ar fi notificat reclamantului în mai multe rânduri, în special prin nota din 16 ianuarie 2007, care făcea trimitere la nota din 27 septembrie 2006, care erau obligațiile acestuia; luarea în calcul a absențelor nemotivate pentru a le deduce din dreptul său la concediu nu ar constitui astfel decât aplicarea strictă, printre altele, a articolelor 59 și 60 din statut.
43 Referitor la al doilea motiv, Comisia susține că argumentul întemeiat pe pretinsa încălcare a normei patere legem quam ipse fecisti trebuie respins, având în vedere că toate dispozițiile aplicabile au fost corect aplicate în cazul în speță. Din același motiv, susținerea privind pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime nu ar putea fi reținută, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu ar fi primit niciodată o promisiune individuală, ci, dimpotrivă, ar fi fost avertizat cu privire la „eventualele consecințe ale conduitei sale necorespunzătoare”. În sfârșit, Comisia semnalează că, deși invocă acordul‑cadru, reclamantul rămâne într‑un raport statutar și extracontractual față de Comisie și, în consecință, că principiul pacta sunt servanda nu este aplicabil.
44 În memoriul în replică, reclamantul susține că șeful său de unitate și conducerea sa ierarhică erau la curent cu activitățile sale. Acesta susține, de asemenea, că nu există un abuz de drept, ci mai curând un conflict de „interese” sau, mai precis, un conflict între sarcinile și obligațiile pe care le‑ar avea față de serviciul său, pe de o parte, și față de reprezentarea personalului, pe de altă parte. În sfârșit, reclamantul consideră că, chiar dacă în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 7 mai 2008, Lebedef/Comisia, citată anterior, Tribunalul a admis criticile formulate de Comisie cu privire la comportamentul reclamantului, acesta „nu s‑a pronunțat cu privire la așa‑zisele […] absențe”.
45 Comisia susține, în memoriul în duplică, în principal că faptul că șeful de unitate al reclamantului și conducerea ierarhică a acestuia din urmă aveau cunoștință de activitățile sale de reprezentant al personalului nu putea echivala nici cu informarea prealabilă, nici cu permisiunea prealabilă.
Aprecierea Tribunalului
Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe încălcarea articolelor 57, 59 și 60 din statut, a articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, precum și a articolului 1 alineatul (2) din acordul‑cadru și, pe de altă parte, pe obstrucționarea libertății sindicale
46 Reprezentarea personalului are o importanță capitală pentru buna funcționare a instituțiilor comunitare și, în consecință, pentru îndeplinirea misiunilor lor.
47 Drept recunoaștere a acestei importanțe, legiuitorul statutar a prevăzut, la articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, că funcțiile asumate de membrii CP sunt considerate „ca făcând parte din serviciile pe care aceștia trebuie să le asigure în instituția lor” și că aceștia nu pot „suferi niciun prejudiciu din cauza exercitării acestor funcții”. Totodată, articolul 1 alineatul (2) din acordul‑cadru prevede în special că activitățile de reprezentare sindicală nu pot, „sub nicio formă și sub niciun motiv, să aducă atingere situației profesionale sau evoluției carierei persoanei în cauză”.
48 În plus, experiența dobândită în cadrul instituțiilor comunitare în materie de reprezentare a personalului a permis constatarea avantajelor unui sistem în temeiul căruia anumiți funcționari sau agenți dedică 50 % sau 100 % din timpul lor de lucru acestor funcții de reprezentare, sistem prezentat la punctul 11 din prezenta hotărâre.
49 Cu toate acestea, nu este nici posibil, nici de dorit ca reprezentarea personalului să fie asigurată exclusiv de funcționari sau de agenți detașați, indiferent dacă aceștia alocă în acest sens 50 % sau 100 % din timpul lor de lucru. Există un interes real ca o parte a obligațiilor de reprezentare a personalului să fie îndeplinite de personalul nedetașat. Cu toate acestea, sistemul la care se face referire la punctul precedent și care prevede în mod expres detașarea anumitor reprezentanți ai personalului presupune, în cazul funcționarilor sau al agenților nedetașați, ca participarea la reprezentarea personalului să aibă un caracter ocazional și, fiind calculată pe o bază semestrială sau trimestrială, să acopere un procent relativ limitat din timpul de lucru.
50 Este adevărat că stabilirea exactă a caracterului „ocazional” al participării la reprezentarea personalului, precum și stabilirea exactă a procentului din timpul de lucru care trebuie alocat acesteia sunt, prin natura lor, imposibile și nu se pot face decât pentru fiecare caz în parte. Cu toate acestea, trebuie să se constate că a accepta ca un funcționar sau un agent nedetașat să aloce reprezentării personalului aproape integral sau chiar integral timpul său de lucru, astfel încât să nu aloce decât puțin timp sau chiar să nu aloce nicio parte a timpului de lucru serviciului în cadrul căruia este repartizat, are ca efect eludarea sistemului instituit prin diversele acorduri încheiate între Comisie și OSP (a se vedea punctele 8, 9 și 10 din prezenta hotărâre) și ar putea constitui, în funcție de împrejurările cauzei, un abuz de drept pe care instanța comunitară să fie în situația de a‑l sancționa (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 mai 2007, Citymo/Comisia, T‑271/04, Rep., p. II‑1375, punctul 100 și următoarele; mai precis, în domeniul funcției publice, Hotărârile Tribunalului de Primă Instanță din 18 decembrie 1997, Angelini/Comisia, T‑222/95, RecFP, p. I‑A‑491 și II-1277, punctele 35 și 36, și Costantini/Comisia, T‑57/96, RecFP, p. I‑A‑495 și II-1293, punctele 28 și 29, Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 12 iunie 2001, Gogos/Comisia, T‑95/98 DEP, RecFP, p. I‑A‑123 și II-571, punctul 24).
51 În orice caz, pentru a soluționa litigiul cu care este sesizat, nu este necesar ca Tribunalul să se pronunțe cu privire la limitele exacte pe care trebuie să le respecte reprezentanții personalului în exercitarea activităților lor de reprezentare, în absența unei detașări sau în prezența unei detașări în proporție de 50 % din timpul de lucru. Nu este necesar nici ca Tribunalul să se pronunțe asupra problemei dacă reclamantul a comis eventual un abuz de drept, nici să analizeze comportamentul instituției pentru a constata existența unui astfel de abuz, în special caracterul stabil și continuu al interpretării efectuate de instituție și al punerii în aplicare de către aceasta a normelor statutare aplicabile, precum și claritatea și coerența atitudinii acesteia față de reclamant, elemente a căror absență ar fi putut contribui la un asemenea abuz.
52 Astfel, trebuie să se constate că, pe tot parcursul anului 2007, reclamantul nu a alocat nicio parte a timpului de lucru serviciului în cadrul căruia era repartizat. În perioada la care fac referire deciziile atacate, respectiv de la 29 ianuarie 2007 până la 23 martie 2007 și de la 15 iunie 2007 până la 31 iulie 2007, acesta ar fi alocat – după cum arată în cererea sa – 60 % din timpul său de lucru activităților de reprezentare sindicală, pentru care beneficia de o detașare în proporție de 50 %, timpul rămas fiind alocat activităților de reprezentare statutară. În plus, din răspunsurile reclamantului la măsurile de organizare a procedurii rezultă că, pentru restul anului 2007, care nu este însă vizat de deciziile atacate, reclamantul se afla fie în concediu medical, fie în concediu medical cu jumătate de normă, timpul său de lucru fiind, în cadrul acestuia, „dedicat exclusiv reprezentării sindicale și statutare a personalului” (pentru această ultimă perioadă, nicio zi nu ar fi fost dedusă din dreptul său la concediu).
53 Or, pentru niciuna dintre absențele care, inițial, au fost considerate nemotivate de administrația Eurostat și, ulterior, au fost deduse din dreptul la concediu al reclamantului corespunzător timpului de lucru pe care acesta ar fi trebuit să îl aloce serviciului în cadrul căruia era repartizat, respectiv 50 %, și care, în cele din urmă, au determinat adoptarea deciziilor atacate, superiorul ierarhic al reclamantului la Eurostat, respectiv șeful său de unitate, nu îi permisese în prealabil acestuia să lipsească și nici măcar nu fusese informat în prealabil de acesta din urmă despre absențele sale.
54 Astfel, reclamantul nu s‑a conformat articolului 60 din statut, care impune permisiunea prealabilă a superiorului ierarhic al persoanei în cauză pentru orice absență, cu excepția cazurilor de boală sau de accident, și nu a procedat nici măcar la ceea ce Comisia a lăsat să se înțeleagă în timpul ședinței că ar accepta, și anume la informarea prealabilă a șefului său de unitate, informare de tipul celei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Decizia C(2005) 2665 a Comisiei din 15 iulie 2005 privind îmbunătățirea dialogului social în cadrul acestei instituții, decizie citată în nota din 4 ianuarie 2007 a șefului Unității B.5 „Dialog social, extindere și relații cu administrațiile publice naționale” a DG Personal și Administrație, adresată șefului unității de personal a Eurostat și anexată la răspunsurile Comisiei la măsurile de organizare a procedurii (articol care prevede că membrii comisiilor și ai comitetelor paritare, printre care și reprezentanții personalului, trebuie să notifice în prealabil superiorului lor ierarhic orice absență legată de participarea lor la lucrările unei comisii/unui comitet).
55 Pe de altă parte și în lumina celor de mai sus, declarațiile ex post ale președintelui CLP din 12 martie, din 14 mai, din 5 iulie și din 27 august 2007, adresate șefului unității de personal a Eurostat, nu ar fi putut permite validarea ulterioară a absențelor nemotivate ale reclamantului, o astfel de validare neputând interveni decât în caz de boală sau de accident, în temeiul articolului 60 din statut; în orice caz, chiar și în prezența unor declarații ex post, administrația competentă trebuie să poată păstra un anumit drept de control și trebuie să poată aprecia temeinicia unei motivări ulterioare a absenței considerate ca fiind nemotivată.
56 Este adevărat că, pentru justificarea omisiunii sale de a solicita permisiunea prealabilă sau de a proceda la informarea prealabilă a șefului său de unitate, reclamantul a invocat dificultăți practice și confidențialitatea inerentă activităților sale de reprezentare a personalului.
57 Cu toate acestea, Tribunalul arată că, fără a fi contrazisă de reclamant cu privire la acest aspect, Comisia a precizat că alți funcționari sau agenți ai Comisiei reușesc să concilieze sarcinile aferente serviciului în cadrul căruia sunt repartizați cu cele de reprezentare a personalului, respectând astfel articolul 60 din statut. În plus, chiar dacă se poate admite că, în anumite împrejurări, dificultăți practice sau constrângeri legate de confidențialitate îi pot împiedica pe reprezentanții personalului să respecte obligația de a obține permisiunea prealabilă (sau, cel puțin, și în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, obligația de informare prealabilă) a superiorului lor ierarhic, trebuie amintit că, în speță, reclamantul nu a cerut niciodată permisiunea prealabilă a șefului său de unitate (și nici măcar nu l‑a informat în prealabil pe acesta din urmă) cu privire la absențele sale. În plus, reclamantul nu a menționat, în special în cursul ședinței, niciun caz concret în care dificultăți practice sau constrângeri legate de confidențialitate l‑ar fi împiedicat să respecte obligația sus‑menționată; fiind vorba, în special, de problema confidențialității și dincolo de faptul că numeroase informații privind activitățile de reprezentare a personalului nu sunt confidențiale, cum ar fi locurile, orarele și participanții la reuniunile oficiale, și că obligația de confidențialitate nu se referă, prin urmare, decât la o parte dintre aceste activități, trebuie să se admită că, chiar în prezența unor date confidențiale, este întotdeauna posibil ca un reprezentant al personalului să îi furnizeze superiorului său ierarhic informații generale neconfidențiale, cum ar fi durata aproximativă a unei reuniuni. În consecință, argumentația reclamantului întemeiată pe existența unor dificultăți practice sau a unor constrângeri legate de confidențialitate în exercitarea activităților sale de reprezentant al personalului, argumentație de altfel nedemonstrată, nu putea în niciun caz să îl exonereze în totalitate de obligația de a solicita permisiunea prealabilă a șefului său de unitate (sau, cel puțin, și în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, de a‑l informa în prealabil pe acesta din urmă).
58 În plus, nici faptul că administrația Eurostat și, prin urmare, șeful de unitate al reclamantului aveau cunoștință de activitățile sale de reprezentare a personalului efectuate în afara timpului de lucru alocat detașării sindicale nu ar putea avea drept consecință justificarea comportamentului reclamantului. O cunoaștere generală și vagă a activităților de reprezentare a personalului pe care le desfășoară funcționarul de către serviciul la care acesta este repartizat, astfel cum este cazul în speță, nu poate echivala nici cu informarea prealabilă în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, nici, a fortiori, cu permisiunea prealabilă a superiorului ierarhic.
59 Pe de altă parte, chiar dacă, în scrisoarea din 3 noiembrie 2006, adresată șefului său de unitate, reclamantul a propus punerea în aplicare a unui control al absențelor sale în cadrul „activităților de reprezentare a personalului”, un astfel de control nu ar putea fi oportun într‑un caz precum cel în speță. Astfel, este cert că reclamantul depinde de două structuri ierarhice, prima fiind cea a reprezentării personalului, în ceea ce privește activitățile sale de reprezentant sindical, iar a doua fiind cea a Eurostat, în cadrul repartizării sale la acest serviciu; or, dacă structura de reprezentare a personalului este competentă să exercite un control al absențelor reclamantului în cadrul detașării sale sindicale, nu același lucru este valabil în cazul absențelor sale ce afectează timpul de lucru pe care acesta trebuie să îl aloce serviciului la care este repartizat, absențe pentru care numai Eurostat este competent.
60 În sfârșit, poziția Tribunalului nu poate fi repusă în discuție ca urmare a faptului că, pe de o parte, (după cum a declarat reclamantul în cursul ședinței și presupunând că această afirmație este adevărată) majoritatea reprezentanților nedetașați ai personalului s‑ar implica puțin în reprezentarea acestuia, în timp ce alte persoane, dintre care ar face parte și reclamantul, ar îndeplini sarcini importante și necesare pentru pregătirea și pentru buna desfășurare a reuniunilor CP și a faptului că, pe de altă parte, absențele reclamantului nu ar ține de domeniul sferei private, ci de exercitarea activităților de reprezentare a personalului.
61 Din considerațiile precedente rezultă că, în speță, deducerea zilelor de concediu ale reclamantului efectuată de administrația Eurostat nu încalcă articolul 60 din statut.
62 Același lucru este valabil și în cazul celorlalte dispoziții invocate de reclamant în susținerea primului său motiv, precum și în cazul obstrucționării libertății sindicale. Astfel stau lucrurile, în special, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 57 din statut, invocată de reclamant, acest articol prevăzând numai dreptul la concediu al funcționarilor, drept care, în speță, nu i‑a fost refuzat reclamantului. În privința articolului 59 din statut, acesta privește funcționarii împiedicați să își exercite funcțiile ca urmare a unei boli sau a unui accident, în timp ce, în speță, problema litigioasă a deducerii dreptului la concediu nu privea astfel de ipoteze. În orice caz, reclamantul nu prezintă nicio argumentație autonomă cu privire la pretinsa încălcare a acestor ultime două articole. În plus, nu s‑ar putea deduce nici din asimilarea funcțiilor membrilor CP cu serviciile pe care sunt obligați să le asigure în instituția lor (astfel cum este prevăzută la articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut), nici din interdicția aplicabilă instituțiilor de a aduce atingere în orice mod reprezentanților personalului [astfel cum este prevăzută la articolul 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut și la articolul 1 alineatul (2) din acordul‑cadru], nici, în sfârșit, din conceptul însuși de libertate sindicală invocat de reclamant un drept general al reprezentanților personalului de a absenta de la locul de muncă din cadrul serviciului la care sunt repartizați, fără permisiunea prealabilă (sau, cel puțin, și în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, fără informarea prealabilă) a superiorului ierarhic și de a nu aloca nicio parte a timpului de lucru serviciului în cadrul căruia sunt repartizați; aceasta cu atât mai mult atunci când respectivele absențe acoperă o parte esențială sau chiar totalitatea timpului lor de lucru și atunci când nici măcar nu se pretinde, și nici măcar nu se dovedește că administrația ar fi refuzat să acorde persoanei în cauză facilitățile necesare exercitării funcțiilor sale de reprezentare.
63 Concluziile la care a ajuns Tribunalul la punctele 61 și 62 din prezenta hotărâre sunt valabile inclusiv pentru zilele de concediu care au fost deduse pentru misiunile pe care reclamantul le‑a efectuat în anul 2007 la Bruxelles în scopul reprezentării sindicale, la 30 ianuarie, la 14 februarie, la 2 și la 22 martie, la 28 iunie, precum și la 12, la 18 și la 26 iulie. Chiar și pentru absențele legate de aceste misiuni, reclamantul era obligat să solicite permisiunea prealabilă a șefului său de unitate de la Eurostat (sau, cel puțin, și în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, să îl informeze în prealabil pe acesta din urmă); aceasta cu atât mai mult cu cât, fiind vorba despre reuniuni oficiale programate, nu pot exista probleme de tipul celor menționate la punctul 57 din prezenta hotărâre, și anume dificultăți practice sau o obligație de confidențialitate.
64 În plus, chiar dacă, pentru fiecare misiune pe care a efectuat‑o la Bruxelles în scopul reprezentării sindicale, se justifica alocarea de către reclamant a unei zile întregi de lucru și depășirea, în consecință, a timpului pe care acesta îl putea aloca unor astfel de activități, din moment ce nu beneficiază decât de o detașare sindicală în proporție de 50 %, reclamantul ar fi trebuit totuși să compenseze o astfel de situație lucrând pentru serviciul la care a fost repartizat în cadrul Eurostat câte o zi întreagă pentru fiecare zi de misiune efectuată la Bruxelles. În orice caz, nu este vorba decât despre un motiv întemeiat pe deducerea a 4 zile de concediu în contul a 8 zile de misiune efectuate la Bruxelles în scopul reprezentării sindicale. Or, în perioada vizată de deciziile atacate, Eurostat nu a procedat la deducerea de zile de concediu pentru zilele în care reclamantul se afla în concediu medical cu jumătate de normă și în care, prin urmare, nu alocase nicio parte a timpului de lucru serviciului în cadrul căruia era repartizat. Astfel, administrația Eurostat a acceptat ca, pe parcursul acestor zile (a se vedea punctul 26 din prezenta hotărâre), reclamantul să aloce procentul de 50 % rămas din timpul său de lucru reprezentării personalului, chiar dacă, după cum a menționat Comisia în răspunsurile sale la măsurile de organizare a procedurii, Eurostat ar fi putut deduce cu acest titlu zile din dreptul la concediu al reclamantului (pentru mai multe zile decât cele deduse pentru zilele de misiune la Bruxelles) și s‑ar considera, de altfel, îndreptățit să o facă, „dacă Tribunalul nu ar urma argumentele [Comisiei]”. Totodată, din răspunsurile reclamantului la măsurile de organizare a procedurii rezultă că, pentru perioada (la care nu se face referire în deciziile atacate) în care acesta se afla în concediu medical cu jumătate de normă, respectiv de la 10 septembrie până la 21 decembrie 2007, Eurostat nu a retras nicio zi din dreptul său la concediu, în condițiile în care reclamantul dedicase restul timpului său de lucru exclusiv reprezentării statutare și sindicale a personalului.
65 Rezultă că acest motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a normei patere legem quam ipse fecisti
66 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărei persoane private care se poate prevala de asigurări precise, necondiționate și concordante furnizate de administrație (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 27 februarie 1996, Galtieri/Parlamentul European, T‑235/94, RecFP, p. I‑A‑43 și II-129, punctele 63 și 65, precum și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 16 martie 2005, Ricci/Comisia, T‑329/03, RecFP, p. I‑A‑69 și II-315, punctul 79, Hotărârea Tribunalului din 21 februarie 2008, Skoulidi/Comisia, F‑4/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 79, și Hotărârea Tribunalului din 4 noiembrie 2008, Van Beers/Comisia, F‑126/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 70).
67 În speță, chiar presupunând că inerția Eurostat din cursul anilor 2005 și 2006 cu privire la absențele continue ale reclamantului de la serviciul la care era repartizat ar fi asimilată, în sensul jurisprudenței sus‑menționate, unor „asigurări precise, necondiționate și concordante” din partea administrației, care a tolerat, pe de o parte, ca persoana în cauză să își exercite activitățile de reprezentare a personalului fără a lucra deloc în unitatea la care era repartizat și, pe de altă parte, ca aceasta să se exonereze de obligația de a obține permisiunea prealabilă (sau, cel puțin, și în sensul indicat la punctul 54 din prezenta hotărâre, de obligația de informare prealabilă) a șefului său de unitate, o astfel de constatare nu este valabilă, în orice caz, decât până la transmiterea către reclamant a notei din 27 septembrie 2006 sau, cel mai târziu, a celei din 16 ianuarie 2007. Astfel, prin aceste note, șeful său de unitate i‑a cerut să se prezinte pe viitor la serviciu pentru 50 % din timpul său de lucru și să îndeplinească sarcinile corespunzătoare, apoi a precizat că lipsa totală de activitate în cadrul serviciului la care era repartizat, în absența unei detașări formale, nu era conformă cu statutul și, prin urmare, era nemotivată și, în final, i‑a cerut să îi notifice anticipat orice absență pentru a exista un acord prealabil; în plus, în nota din 27 septembrie 2006, șeful de unitate al reclamantului a declarat că textul acestei note „nu afecta eventualele consecințe ale absenței de la locul de muncă și ale neexecutării lucrărilor pe parcursul perioadei scurse de la data [repartizării] la Unitatea E.5”.
68 Astfel, începând cu momentul primirii acestor note și ulterior, respectiv în perioada vizată de deciziile atacate, reclamantul nu putea să se prevaleze de vreo asigurare pe care i‑ar fi acordat‑o administrația Eurostat și cu atât mai puțin de o încredere legitimă în sensul jurisprudenței citate la punctul 66 din prezenta hotărâre și nici măcar de dreptul la menținerea situației existente pe parcursul anilor 2005 și 2006.
69 În plus, din lectura dosarului rezultă că, chiar dacă interpretarea și punerea în aplicare de către Eurostat a normelor statutare aplicabile nu au fost constante și continue în prezenta cauză și chiar dacă atitudinea administrației față de partea interesată nu a fost întotdeauna clară și coerentă, nu este mai puțin adevărat că Eurostat a acționat cu diligență, avertizând reclamantul, prin notele din 27 septembrie 2006 și din 16 ianuarie 2007, citate anterior, cu privire la obligația de a se prezenta din acel moment la serviciul său la Eurostat, cu privire la caracterul nemotivat al absențelor sale în raport cu statutul și cu privire la necesitatea de a notifica și a de obține permisiunea prealabilă pentru absențele sale.
70 În ceea ce privește motivele legate de obligația Comisiei de a respecta, în temeiul principiului pacta sunt servanda, dispozițiile articolelor 57, 59 și 60 din statut, ale articolului 1 al șaselea paragraf din anexa II la statut, precum și ale articolului 1 alineatul (2) din acordul‑cadru și pe lângă faptul că, în ceea ce privește obligația Comisiei de a respecta aceste dispoziții, raportul profesional dintre reclamant și administrație este statutar, iar nu contractual, trebuie să se constate că, având în vedere considerațiile prezentate în cadrul primului motiv, acest motiv trebuie, de asemenea, să fie respins.
71 În consecință, motivul întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a normei patere legem quam ipse fecisti trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la cheltuielile de judecată
72 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II al respectivului regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
73 În speță, reclamantul este partea care cade în pretenții. Astfel și în lipsa unor motive care să justifice aplicarea articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, reclamantul va fi obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Domnul Lebedef suportă în totalitate cheltuielile de judecată.
Gervasoni | Kreppel | Tagaras |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 7 iulie 2009.
W. Hakenberg | | S. Gervasoni |
Textul prezentei decizii, precum și cel al deciziilor instanțelor comunitare citate în cuprinsul acesteia și nepublicate încă în Repertoriu sunt disponibile pe pagina de internet a Curții de Justiție: www.curia.europa.eu