HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea extinsă)
25 septembrie 2018(*)(i)
„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Parlamentul European – Cheltuieli realizate de membrii Parlamentului din indemnizațiile lor – Refuzul accesului – Documente inexistente – Date cu caracter personal – Regulamentul (CE) nr. 45/2001 – Necesitatea transferului de date – Examinare concretă și individuală – Acces parțial – Sarcină administrativă excesivă – Obligația de motivare”
În cauzele T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16,
Maria Psara, cu domiciliul în Atena (Grecia), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑639/15,
Tina Kristan, cu domiciliul în Ljubljana (Slovenia), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑640/15,
Tanja Malle, cu domiciliul în Viena (Austria), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑641/15,
Wojciech Cieśla, cu domiciliul în Varșovia (Polonia), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑642/15,
Staffan Dahllof, reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑643/15,
Delphine Reuter, reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑644/15,
České centrum pro investigativní žurnalistiku o.p.s., cu sediul în Praga (Republica Cehă), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauzele T‑645/15 și T‑654/15,
Harry Karanikas, cu domiciliul în Chalandri (Grecia), reprezentat de N. Pirc Musar și R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑646/15,
Crina Boros, reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauzele T‑647/15 și T‑657/15,
Baltijas pētnieciskās žurnālistikas centrs Re:Baltica, cu sediul în Riga (Letonia), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauzele T‑648/15, T‑663/15 și T‑665/15,
Balazs Toth, cu domiciliul în Budapesta (Ungaria), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑649/15,
Minna Knus‑Galán, cu domiciliul în Helsinki (Finlanda), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑650/15,
Atanas Tchobanov, cu domiciliul în Plessis‑Robinson (Franța), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑651/15,
Dirk Liedtke, cu domiciliul în Hamburg (Germania), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑652/15,
Nils Mulvad, cu domiciliul în Risskov (Danemarca), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑653/15,
Hugo van der Parre, cu domiciliul în Huizen (Țările de Jos), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑655/15,
Guia Baggi, cu domiciliul în Florența (Italia), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑656/15,
Marcos García Rey, reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑658/15,
Mark Lee Hunter, reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑659/15,
Kristof Clerix, cu domiciliul în Bruxelles, reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑660/15,
Rui Araujo, cu domiciliul în Lisabona (Portugalia), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑661/15,
Anuška Delić, cu domiciliul în Ljubljana, reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑662/15,
Jacob Borg, cu domiciliul în San Ġiljan (Malta), reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑664/15,
Matilda Bačelić, cu domiciliul în Zagreb (Croația), reprezentată de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamantă în cauza T‑666/15,
Gavin Sheridan, reprezentat de N. Pirc Musar și de R. Lemut Strle, avocați,
reclamant în cauza T‑94/16,
împotriva
Parlamentului European, reprezentat de N. Görlitz, de C. Burgos și de M. Windisch, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect cereri întemeiate pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea deciziilor Parlamentului A(2015) 8324 C, A(2015) 8463 C, A(2015) 8627 C, A(2015) 8682 C, A(2015) 8594 C, A(2015) 8551 C, A(2015) 8732 C, A(2015) 8681 C, A(2015) 8334 C, A(2015) 8327 C și A(2015) 8344 C din 14 septembrie 2015, A(2015) 8656 C, A(2015) 8678 C, A(2015) 8361 C, A(2015) 8663 C, A(2015) 8360 C, A(2015) 8486 C și A(2015) 8305 C din 15 septembrie 2015, A(2015) 8602 C, A(2015) 8554 C, A(2015) 8490 C, A(2015) 8659 C, A(2015) 8547 C, A(2015) 8552 C, A(2015) 8553 C, A(2015) 8661 C, A(2015) 8684 C și A(2015) 8672 C din 16 septembrie 2015 și A(2015) 13844 C din 14 ianuarie 2016 prin care Parlamentul a respins, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), cererile de confirmare ale reclamanților prin care se urmărea obținerea accesului la documente ale Parlamentului care conțin informații referitoare la indemnizațiile membrilor acestuia,
TRIBUNALUL (Camera a cincea extinsă),
compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna I. Labucka (raportor), domnii A. Dittrich, I. Ulloa Rubio și P. G. Xuereb, judecători,
grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 19 octombrie 2017,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prezentele acțiuni au ca obiect cereri de anulare a deciziilor Parlamentului European A(2015) 8324 C, A(2015) 8463 C, A(2015) 8627 C, A(2015) 8682 C, A(2015) 8594 C, A(2015) 8551 C, A(2015) 8732 C, A(2015) 8681 C, A(2015) 8334 C, A(2015) 8327 C și A(2015) 8344 C din 14 septembrie 2015, A(2015) 8656 C, A(2015) 8678 C, A(2015) 8361 C, A(2015) 8663 C, A(2015) 8360 C, A(2015) 8486 C și A(2015) 8305 C din 15 septembrie 2015, A(2015) 8602 C, A(2015) 8554 C, A(2015) 8490 C, A(2015) 8659 C, A(2015) 8547 C, A(2015) 8552 C, A(2015) 8553 C, A(2015) 8661 C, A(2015) 8684 C și A(2015) 8672 C din 16 septembrie 2015 și A(2015) 13844 C din 14 ianuarie 2016 prin care Parlamentul a respins, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), cererile de confirmare ale reclamanților, doamna Maria Psara, doamna Tina Kristan, doamna Tanja Malle, domnul Wojciech Cieśla, domnul Staffan Dahllof, doamna Delphine Reuter, České centrum pro investigativní žurnalistiku o.p.s., domnul Harry Karanikas, doamna Crina Boros, Baltijas pētnieciskās žurnālistikas centrs Re:Baltica, domnul Balazs Toth, doamna Minna Knus‑Galán, domnul Atanas Tchobanov, domnul Dirk Liedtke, domnul Nils Mulvad, domnul Hugo van der Parre, doamna Guia Baggi, domnul Marcos García Rey, domnul Mark Lee Hunter, domnul Kristof Clerix, domnul Rui Araujo, doamna Anuška Delić, domnul Jacob Borg, doamna Matilda Bačelić și domnul Gavin Sheridan, prin care se urmărea obținerea accesului la documente ale Parlamentului care conțin informații referitoare la indemnizațiile membrilor acestuia (denumite în continuare „deciziile atacate”).
Istoricul cauzei
2 În luna iulie 2015, în cauzele T‑639/15-T‑666/15, și în luna noiembrie 2015, în cauza T‑94/16, fiecare dintre reclamanți a introdus la Parlament o cerere de acces la documente în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.
3 Aceste cereri vizau „copii ale unor dosare, rapoarte și alte documente relevante care descriu în detaliu în ce mod și în ce moment eurodeputații” din fiecare stat membru „își cheltui[seră]”, în diferite perioade cuprinse între iunie 2011 și iulie 2015, „indemnizațiile (cheltuieli de deplasare, diurnă și indemnizații pentru cheltuieli generale)”, documente care indică „sumele care le [fuseseră] achitate cu titlu de cheltuieli de asistență parlamentară” și „istoricul conturilor bancare ale eurodeputaților care [erau] utilizate în mod specific pentru plata indemnizațiilor pentru cheltuieli generale” (denumite în continuare „documentele solicitate”).
4 Aceste cereri se refereau la membri ai Parlamentului ciprioți în cauza T‑639/15, sloveni în cauzele T‑640/15 și T‑662/15, austrieci în cauza T‑641/15, polonezi în cauza T‑642/15, suedezi în cauza T‑643/15, luxemburghezi în cauza T‑644/15, slovaci în cauza T‑645/15, greci în cauza T‑646/15, din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în cauza T‑647/15, lituanieni în cauza T‑648/15, maghiari în cauza T‑649/15, finlandezi în cauza T‑650/15, bulgari în cauza T‑651/15, germani în cauza T‑652/15, danezi în cauza T‑653/15, cehi în cauza T‑654/15, neerlandezi în cauza T‑655/15, italieni în cauza T‑656/15, români în cauza T‑657/15, spanioli în cauza T‑658/15, francezi în cauza T‑659/15, belgieni în cauza T‑660/15, portughezi în cauza T‑661/15, estonieni în cauza T‑663/15, maltezi în cauza T‑664/15, letoni în cauza T‑665/15, croați în cauza T‑666/15 și irlandezi în cauza T‑94/16.
5 Prin scrisorile din 20 iulie 2015, în cauzele T‑639/15-T‑666/15, și din 25 noiembrie 2015, în cauza T‑94/16, secretarul general al Parlamentului a respins cererile de acces la documente formulate de reclamanți, pe de o parte, invocând protecția datelor cu caracter personal, în temeiul excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, și, pe de altă parte, indicând că nu dispune de istoricul conturilor bancare ale membrilor Parlamentului.
6 Prin intermediul unor scrisori datate în luna august 2015, în cauzele T‑639/15-T‑666/15, și în luna decembrie 2015, în cauza T‑94/16, fiecare dintre reclamanți a introdus la Parlament o cerere de confirmare a accesului la documentele solicitate.
7 Prin deciziile atacate, Parlamentul a respins aceste cereri, pe de o parte, indicând că nu dispune de unele dintre documentele solicitate și, pe de altă parte, pentru rest, invocând dublul temei al excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 coroborat cu articolul 8 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) și al sarcinii administrative excesive pe care o implica prelucrarea acestor cereri.
Procedura și concluziile părților
8 Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 13 noiembrie 2015, în cauzele T‑639/15-T‑666/15, și la 1 martie 2016, în cauza T‑94/16, reclamanții au introdus prezentele acțiuni.
9 În paralel cu depunerea memoriilor în apărare în cauzele T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16, Parlamentul a solicitat Tribunalului conexarea cauzelor T‑639/15-T‑666/15 și, ulterior, a cauzelor T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16.
10 Reclamanții în cauzele T‑639/15-T‑666/15 au informat Tribunalul că nu se opuneau conexării cauzelor T‑639/15-T‑666/15, însă cu condiția desemnării cauzei T‑662/15 drept cauză principală.
11 La 17 martie 2016, reclamanții în cauzele T‑643/15, T‑644/15, T‑647/15, T‑657/15-T‑659/15 și T‑94/16 au introdus o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate a anumitor date cuprinse în cererile lor introductive față de public și față de reclamanții din celelalte cauze în eventualitatea conexării cauzelor.
12 În conformitate cu cererile lor, reclamanții din cauzele T‑643/15, T‑644/15, T‑647/15, T‑657/15-T‑659/15 și T‑94/16 au depus în aceeași zi o versiune neconfidențială a cererilor lor introductive.
13 La 20 iunie 2016, reclamantul din cauza T‑94/16 a informat Tribunalul că nu se opunea conexării cauzelor T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16.
14 Prin Ordonanțele din 24 mai și din 20 iulie 2016, președintele Camerei a patra a Tribunalului a conexat cauzele T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16 pentru buna desfășurare a fazei scrise a procedurii și a admis cererile de aplicare a regimului de confidențialitate depuse de reclamanții din cauzele T‑643/15, T‑644/15, T‑647/15, T‑657/15-T‑659/15 și T‑94/16.
15 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a cincea, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.
16 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea extinsă) a decis să deschidă fază orală a procedurii în prezentele cauze și să le conexeze în vederea acesteia din urmă.
17 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 19 octombrie 2017.
18 Reclamanții solicită Tribunalului:
– anularea deciziilor atacate;
– obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.
19 Parlamentul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunilor ca nefondate;
– obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
20 În aplicarea articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prezentele cauze sunt conexate pentru pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata.
21 În susținerea acțiunilor lor, reclamanții invocă cinci motive.
22 Primele două motive sunt întemeiate pe încălcări ale dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și ale articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, întrucât documentele solicitate nu conțin date cu caracter personal și, în orice caz, au fost demonstrate necesitatea transferului acestora, precum și absența riscului de a aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor vizate.
23 Cel de al treilea motiv se întemeiază pe o încălcare a obligației generale de examinare concretă și individuală a fiecăruia dintre documentele solicitate, care decurge din dispozițiile coroborate ale articolului 2, ale articolului 4 și ale articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, precum și pe nelegalitatea refuzului accesului în temeiul unei sarcini administrative excesive.
24 Cel de al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001, întrucât a fost refuzat un acces chiar parțial la documentele solicitate.
25 Cel de al cincilea și ultim motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzută la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001.
26 În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 1 din Regulamentul nr. 1049/2001 interpretat în special în lumina considerentului (4) al aceluiași regulament, acesta vizează conferirea celui mai mare efect posibil dreptului de acces public la documentele deținute de instituții (Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 61) și că, potrivit considerentului (11) al Regulamentului nr. 1049/2001, „[î]n principiu, publicul ar trebui să aibă acces la toate documentele instituțiilor”.
27 Astfel, dreptul de acces al publicului consacrat de Regulamentul nr. 1049/2001 se referă numai la documentele instituțiilor de care acestea dispun efectiv, întrucât acest drept nu se poate extinde la documentele care nu se află în posesia instituțiilor sau care nu există (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctele 38 și 46).
28 În speță, printre documentele solicitate de reclamanți figurează nu numai înscrisuri referitoare la diurnă, la indemnizațiile pentru cheltuieli de deplasare și la indemnizațiile pentru asistență parlamentară ale membrilor Parlamentului, ci și înscrisurile care detaliază în ce mod și în ce moment membrii Parlamentului din fiecare stat membru și‑au cheltuit, în diferite perioade, indemnizațiile pentru cheltuieli generale, precum și copiile istoricului conturilor bancare ale membrilor Parlamentului afectate în mod specific utilizării indemnizațiilor pentru cheltuieli generale.
29 Or, în ceea ce privește înscrisurile care detaliază în ce mod și în ce moment membrii Parlamentului din fiecare stat membru și‑au cheltuit, în diferite perioade, indemnizațiile pentru cheltuieli generale, este cert că, în temeiul articolelor 25 și 26 din Decizia Biroului Parlamentului European din 19 mai și din 9 iulie 2008 privind normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO 2009, C 159, p. 1), membrii Parlamentului primesc, cu o frecvență lunară, o indemnizație forfetară, într‑un cuantum de altfel cunoscut de public, ca urmare a unei cereri unice introduse la începutul mandatului lor.
30 Rezultă că, având în vedere caracterul forfetar al indemnizațiilor pentru cheltuieli generale, Parlamentul nu dispune de niciun înscris care să detalieze, din punct de vedere material sau temporal, utilizarea de către membrii săi a respectivelor indemnizații.
31 În consecință, Parlamentul a indicat în mod întemeiat, în deciziile atacate și în lumina articolului 25 din decizia Biroului Parlamentului menționată la punctul 28 de mai sus, că nu dispunea de date referitoare la cheltuielile reale angajate de membrii Parlamentului cu titlu de indemnizații pentru cheltuieli generale și că, prin urmare, nu era în măsură să divulge documentele solicitate cu acest titlu.
32 În ceea ce privește istoricul conturilor bancare ale membrilor Parlamentului afectate în mod specific utilizării indemnizațiilor pentru cheltuieli generale, Parlamentul a explicat în deciziile atacate că nu era în posesia unor astfel de documente.
33 Potrivit prezumției de legalitate inerente actelor Uniunii Europene, inexistența unui document la care s‑a solicitat accesul este prezumată atunci când instituția în cauză face o afirmație în acest sens. Este totuși vorba despre o prezumție simplă pe care reclamantul o poate răsturna prin orice mijloc de probă, pe baza unor indicii pertinente și concordante [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 iunie 2002, British American Tobacco (Investments)/Comisia, T‑311/00, EU:T:2002:167, punctul 35].
34 În speță, reclamanții nu au invocat însă elemente de natură să repună în discuție inexistența documentelor în cauză. Astfel, reclamanții s‑au limitat să pretindă că aveau dificultăți să creadă că Parlamentul nu dispunea de asemenea documente, dat fiind că acesta declarase că mecanismele sale de control, în ceea ce privește utilizarea indemnizațiilor membrilor săi, erau suficiente. Or, declarația menționată nu arată în niciun mod că Parlamentul era în posesia istoricului conturilor bancare ale membrilor săi afectate în mod specific utilizării indemnizațiilor pentru cheltuieli generale.
35 Prin urmare, în deciziile atacate, Parlamentul a respins în mod întemeiat cererile reclamanților care vizau documentele referitoare la cheltuielile aferente indemnizațiilor pentru cheltuieli generale și istoricul conturilor bancare ale membrilor Parlamentului afectate în mod specific utilizării indemnizațiilor menționate.
36 Argumentele reclamanților nu pot repune în discuție această apreciere.
37 Astfel, trebuie să se constate că, în înscrisurile lor, reclamanții se limitează să sublinieze că membrii Parlamentului percep indubitabil o indemnizație pentru cheltuieli generale pentru a acoperi cheltuieli care cuprind închirierea unui birou de circumscripție, precum și facturile de telefon, de material informatic și de consum curent, ceea ce nu poate fi contestat.
38 Nu este mai puțin adevărat că aceste posturi de cheltuieli sunt indemnizate în mod forfetar, iar nu sub condiția prezentării de justificative privind cheltuielile angajate, ceea ce nu poate fi repus în discuție de îndoielile reclamanților cu privire la faptul că Parlamentul nu dispune de documentele solicitate cu acest titlu, având în vedere că aceștia nici măcar nu au încercat să invoce o normă care să prevadă contrariul.
39 Trebuie să se constate că, prin argumentațiile lor, reclamanții nu înțeleg atât să conteste legalitatea deciziilor atacate, cât, în esență, să denunțe insuficiențele și ineficacitatea mecanismelor de control existente, aspect a cărui apreciere nu este de competența Tribunalului în cadrul prezentelor acțiuni.
40 În consecință, se impune respingerea de la bun început a ansamblului motivelor acțiunilor ca fiind inoperante în măsura în care vizează documentele referitoare la cheltuielile aferente indemnizațiilor pentru cheltuieli generale și istoricul conturilor bancare ale membrilor Parlamentului afectate în mod specific utilizării indemnizațiilor menționate și limitarea examinării de către Tribunal a motivelor acțiunilor exclusiv la cererile de acces formulate de reclamanți care vizează diurnele, indemnizațiile pentru cheltuieli de deplasare și indemnizațiile pentru asistență parlamentară.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și ale articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 în măsura în care această din urmă dispoziție nu este aplicabilă în speță
41 Prin intermediul primului motiv al acțiunilor, reclamanții invocă o încălcare a dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și ale articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, dispoziții a căror legalitate, în plus, în esență o contestă. Acest motiv cuprinde astfel două aspecte.
42 În cadrul primului aspect, reclamanții arată că deciziile atacate sunt viciate de nelegalitate în măsura în care, în esență, Regulamentul nr. 45/2001 nu ar fi aplicabil în speță, datele în cauză neținând de sfera privată a membrilor Parlamentului, ci de sfera publică a acestora, având în vedere că documentele solicitate se referă la exercitarea funcțiilor lor de reprezentanți aleși.
43 Cu alte cuvinte, reclamanții susțin că divulgarea documentelor solicitate nu ar aduce atingere vieții private și integrității individului, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, în măsura în care, presupunând că ar conține date cu caracter personal, acestea nu privesc viața privată a membrilor Parlamentului.
44 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției vieții private și integrității individului, această dispoziție trebuind să fie pusă în aplicare în conformitate cu reglementările Uniunii în materia protecției datelor cu caracter personal.
45 Din aceste reglementări, în special din articolul 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO 1995, L 281, p. 31, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 10), și din articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 45/2001 reiese că, prin sintagma „date cu caracter personal”, se înțelege orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă.
46 Or, în speță, trebuie să se constate că ansamblul documentelor solicitate conțin informații referitoare la persoane fizice identificate.
47 Aceasta este situația documentelor de care dispune Parlamentul, referitoare la indemnizații pentru cheltuieli de deplasare și la diurnă, care identifică în mod necesar fiecare membru vizat al Parlamentului, cel puțin în scopul plății acestor indemnizații.
48 Aceasta este și situația documentelor de care dispune Parlamentul, referitoare la cheltuielile de asistență parlamentară, care identifică în mod necesar fiecare membru vizat al Parlamentului și beneficiarii respectivi ai acestor indemnizații, de asemenea cel puțin în scopul plății indemnizațiilor menționate.
49 Argumentația reclamanților nu poate repune în discuție această apreciere.
50 Mai întâi, distincția pe care o invocă reclamanții în ceea ce privește datele în cauză după cum țin de sfera privată sau de sfera publică decurge în mod vădit dintr‑o confuzie între ceea ce ține de datele cu caracter personal și ceea ce ține de viața privată, în condițiile în care noțiunile de date cu caracter personal, în sensul articolului 2 litera (a) din Regulamentul nr. 45/2001, și de date privind viața privată nu se confundă (Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 32).
51 În continuare, nici problema existenței riscului de a aduce atingere unor interese legitime ale membrilor Parlamentului nu poate afecta calificarea datelor în cauză drept date cu caracter personal, această problemă ținând de examinarea celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv al acțiunilor, care va fi tratat la punctul 96 de mai jos.
52 În sfârșit, faptul că date referitoare la persoanele în cauză sunt strâns legate de date publice cu privire la aceste persoane, în special în măsura în care acestea sunt repertoriate pe site‑ul internet al Parlamentului, în ceea ce privește în special numele membrilor Parlamentului, nu implică în niciun mod faptul că datele respective și‑ar fi pierdut natura de date cu caracter personal, în sensul articolului 2 litera (a) din Regulamentul nr. 45/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 31).
53 Cu alte cuvinte, calificarea datelor în cauză drept date cu caracter personal nu poate fi exclusă pentru simplul fapt că aceste date sunt asociate cu alte date care sunt publice, independent de aspectul dacă divulgarea datelor menționate ar aduce atingere unor interese legitime ale persoanelor vizate.
54 În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamanții invocă în esență nelegalitatea articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 în raport cu articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46.
55 Potrivit reclamanților, cerința prealabilă a demonstrării necesității transferului datelor solicitate, în temeiul articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, oricare ar fi legitimitatea interesului persoanei vizate, ar consolida protecția datelor personale în mod contrar articolului 7 litera (f) din Directiva 95/46.
56 Fără a fi necesară examinarea admisibilității sale, pe care Parlamentul o contestă, argumentația reclamanților nu poate fi decât respinsă.
57 Astfel, legalitatea articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 nu poate fi examinată în lumina articolului 7 litera (f) din Directiva 95/46, având în vedere că aceste două texte, de altfel ambele de drept derivat, au domenii de aplicare distincte și că niciunul nu prevede astfel prevalența unuia asupra celuilalt.
58 Legalitatea articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 nu poate fi contestată, așadar, decât în raport cu o dispoziție de drept primar.
59 Or, trebuie să se constate că, în înscrisurile lor, reclamanții nu au invocat în niciun mod o astfel de dispoziție.
60 În orice caz, protecția datelor personale garantată la articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 și cea garantată la articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 au, în domeniul de aplicare respectiv, o întindere analoagă.
61 În consecință, primul motiv al acțiunilor trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și ale articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 în ceea ce privește necesitatea transferului de date personale
62 Prin intermediul celui de al doilea motiv al acțiunilor, reclamanții invocă o încălcare a dispozițiilor coroborate ale articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 și ale articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, în măsura în care Parlamentul a respins cererile de acces la documentele solicitate, deși condițiile de divulgare a acestora erau întrunite.
63 În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în temeiul articolului 15 alineatul (3) TFUE, orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică, care are reședința sau sediul statutar într‑un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor Uniunii, sub rezerva principiilor și a condițiilor care sunt stabilite în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 294 TFUE (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 61 și jurisprudența citată).
64 În conformitate cu considerentul (1) al acestuia, Regulamentul nr. 1049/2001 se înscrie în voința exprimată la articolul 1 al doilea paragraf TUE, inserat prin Tratatul de la Amsterdam, de a marca o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile sunt luate în modul cel mai transparent posibil și cât mai aproape posibil de cetățean. Astfel cum se amintește în considerentul (2) al Regulamentului nr. 1049/2001, dreptul de acces public la documentele instituțiilor este legat de caracterul democratic al acestora din urmă (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul European, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 35 și jurisprudența citată).
65 Trebuie de asemenea amintit că articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 este o dispoziție indivizibilă care impune ca atingerea eventuală a vieții private și a integrității individului să fie întotdeauna analizată și apreciată conform legislației Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special cu Regulamentul nr. 45/2001. Această dispoziție instituie astfel un regim specific și consolidat de protecție a unei persoane ale cărei date cu caracter personal ar putea, eventual, să fie comunicate public (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Bavarian Lager, C‑28/08 P, EU:C:2010:378, punctele 59 și 60).
66 În consecință, în cazul în care o cerere întemeiată pe Regulamentul nr. 1049/2001 vizează obținerea accesului la documente care conțin date cu caracter personal, dispozițiile Regulamentului nr. 45/2001 devin integral aplicabile (Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Bavarian Lager, C‑28/08 P, EU:C:2010:378, punctul 63).
67 În speță, din examinarea primului motiv al acțiunilor rezultă că toate documentele solicitate cuprind date cu caracter personal, astfel încât dispozițiile Regulamentului nr. 45/2001 sunt integral aplicabile în speță.
68 Or, s‑a statuat deja că derogările de la protecția datelor personale trebuie interpretate în mod strict (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 noiembrie 2010, Volker und Markus Schecke și Eifert, C‑92/09 și C‑93/09, EU:C:2010:662, punctul 77).
69 Prin urmare, în contextul unor decizii prin care o instituție respinge o cerere de acces la o informație care cuprinde date cu caracter personal pentru motivul că aceasta intră sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, întemeiate pe protecția vieții private și a integrității individului, datele respective nu pot fi transferate decât în cazul în care destinatarul demonstrează necesitatea transferului și nu există niciun motiv să se presupună că acest transfer ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanei vizate, în temeiul articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, pe care instituțiile sunt ținute să le respecte atunci când sunt sesizate cu o cerere de acces la documente care cuprind date cu caracter personal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Bavarian Lager, C‑28/08 P, EU:C:2010:378, punctul 63).
70 Astfel, reiese din însăși formularea articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 că acesta condiționează transferul de date cu caracter personal de îndeplinirea a două condiții cumulative (Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 46).
71 În acest context, îi revine mai întâi persoanei care solicită un astfel de transfer sarcina să demonstreze necesitatea sa. Dacă se demonstrează acest lucru, atunci este de competența instituției vizate să verifice dacă nu există niciun motiv să se considere că transferul în cauză ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanei vizate (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 47 și jurisprudența citată).
72 Astfel, articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 impune instituției sesizate să efectueze, într‑o primă etapă, o apreciere a caracterului necesar, deci proporțional al transferului datelor cu caracter personal în raport cu obiectivul urmărit de solicitant, îndeplinirea condiției necesității prevăzute la articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001, care se interpretează în mod strict, presupunând ca solicitantul să demonstreze că transferul datelor cu caracter personal este măsura cea mai adecvată dintre cele care pot fi avute în vedere pentru atingerea obiectivului urmărit de el și că aceasta este proporțională cu obiectivul respectiv, ceea ce obligă solicitantul să prezinte justificări exprese și legitime în acest sens (Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul European, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctele 54 și 59).
73 În speță, pentru a demonstra necesitatea transferului datelor în cauză, reclamanții au invocat, desigur, diferite obiective vizate în cererile de acces la documente, și anume, în esență, pe de o parte, acela de a se permite publicului să verifice caracterul adecvat al cheltuielilor angajate de membrii Parlamentului în cadrul exercitării mandatului lor și, pe de altă parte, acela de a se asigura dreptul publicului la informare și la transparență.
74 În această privință, trebuie să se considere de la bun început că, având în vedere formularea lor excesiv de largă și de generală, aceste obiective nu pot, în sine, să stabilească necesitatea transferului datelor personale în cauză.
75 Astfel, nu se poate reproșa Parlamentului că nu a dedus din asemenea obiective, exprimate prin considerații atât de largi și de generale, demonstrarea implicită a necesității transferului acestor date personale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Dennekamp/Parlamentul European, T‑82/09, nepublicată, EU:T:2011:688, punctul 34, și Hotărârea din 21 septembrie 2016, Secolux/Parlamentul European, T‑363/14, EU:T:2016:521, punctul 70 și jurisprudența citată).
76 O apreciere contrară ar obliga, ca principiu, instituția să deducă din considerațiile generale care țin de interesul publicului pentru divulgarea datelor personale demonstrarea implicită a necesității transferului acestor date (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2011, Dennekamp/Parlamentul European, T‑82/09, nepublicată, EU:T:2011:688, punctul 35).
77 În primul rând, referitor la primul obiectiv invocat de reclamanți, aceștia nu demonstrează în ce mod transferul de date personale în cauză ar fi necesar pentru asigurarea unui control suficient al cheltuielilor angajate de membrii Parlamentului pentru exercitarea mandatului lor, în special pentru compensarea insuficiențelor invocate ale mecanismelor de control existente în ceea ce privește cheltuielile menționate.
78 Astfel, elementele prezentate de reclamanți în susținerea necesității transferului respectiv nu pot convinge.
79 Mai întâi, referirile la anchetele jurnalistice privind cheltuielile parlamentarilor din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt lipsite de pertinență în raport cu obiectivul reclamanților de a asigura controlul public al cheltuielilor membrilor Parlamentului.
80 Pe de altă parte, referirea la anularea de către Tribunal, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 7 iunie 2011, Toland/Parlamentul European (T‑471/08, EU:T:2011:252), a deciziei Parlamentului de a respinge cererea de acces a unei jurnaliste la raportul nr. 6/02 al serviciului de audit intern al Parlamentului din 9 ianuarie 2008 privind indemnizația de asistență parlamentară nu poate fi transpusă în speță.
81 Astfel, pe de o parte, cererea de acces în litigiu în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 7 iunie 2011, Toland/Parlamentul European (T‑471/08, EU:T:2011:252), privea un raport de audit intern al Parlamentului, iar nu ansamblul documentelor referitoare la detaliile utilizării de către membrii Parlamentului a diverselor indemnizații care le sunt alocate.
82 Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 42-85 din Hotărârea din 7 iunie 2011, Toland/Parlamentul European (T‑471/08, EU:T:2011:252), motivele de respingere a cererii de acces în cauză nu erau întemeiate pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, referitoare la protecția datelor personale, ci pe excepțiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță și la articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat, referitoare la protecția activităților de inspecție, de anchetă și de audit și, respectiv, la protecția procesului decizional al instituției. Prin urmare, reclamantul nu era ținut, precum în speță, să demonstreze necesitatea accesului la documentele solicitate în raport cu obiectivele pe care le urmărea.
83 În orice caz, presupunând că, prin această referire la cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 7 iunie 2011, Toland/Parlamentul European (T‑471/08, EU:T:2011:252), reclamanții înțeleg să ilustreze necesitatea accesului la documentele solicitate pentru a asigura un control suficient al cheltuielilor membrilor Parlamentului, întrucât anularea deciziei Parlamentului din această cauză a antrenat, în opinia lor, o consolidare a normelor referitoare la utilizarea indemnizației de asistență parlamentară, înlăturarea acestui argument nu este mai puțin necesară. Astfel, în raport cu diferențele dintre raportul de audit în discuție în cauza respectivă și documentele în discuție în cadrul prezentelor acțiuni, simpla împrejurare că publicarea raportului respectiv ar fi avut efectul pretins de reclamanți, presupunând că ar fi stabilită, nu poate demonstra necesitatea de a transfera datele personale conținute în documentele solicitate.
84 În continuare, deși reclamanții s‑au referit, în cererile de confirmare a accesului, la „numeroase cazuri de fraude săvârșite de membrii Parlamentului, confirmate sau pretinse, în cursul anilor trecuți”, această referire, care are un caracter deosebit de abstract și de general, nu poate justifica necesitatea transferului datelor personale ale membrilor Parlamentului vizate în fiecare dintre cererile reclamanților, și cu atât mai puțin caracterul său proporțional.
85 În orice caz, este necesar să se observe că reclamanții se limitează să citeze exemplul unui singur membru bulgar al Parlamentului.
86 Or, acest exemplu nu poate fi suficient, în sine, pentru a justifica transferul datelor personale ale ansamblului membrilor Parlamentului.
87 În sfârșit, deși reclamanții se referă, desigur, în cererea introductivă, la suspiciuni de angajări fictive în privința membrilor Parlamentului, trebuie arătat că aceste elemente nu au fost prezentate Parlamentului în cadrul cererilor lor de confirmare a accesului.
88 Or, trebuie să se constate că revine persoanei care solicită un transfer de date cu caracter personal sarcina de a demonstra necesitatea acestuia. Dacă se demonstrează acest lucru, atunci este de competența instituției vizate să verifice dacă nu există niciun motiv să se considere că transferul în cauză ar putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanei vizate. În această privință, trebuie să se constate că reclamanții nu au invocat niciun argument referitor la suspiciuni de angajări fictive în privința membrilor Parlamentului înainte de adoptarea deciziilor atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T‑363/14, EU:T:2016:521, punctele 36 și 37).
89 Prin urmare, elementele referitoare la suspiciuni de angajări fictive în privința membrilor Parlamentului nu pot fi luate în considerare pentru a justifica transferul datelor personale ale acestor membri.
90 În al doilea rând, în ceea ce privește al doilea obiectiv urmărit de reclamanți, voința de a instaura o dezbatere publică nu poate fi suficientă pentru a demonstra necesitatea transferului de date personale, în măsura în care un astfel de argument ține exclusiv de finalitatea cererii de acces la documente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul European, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 84).
91 Nu se poate recunoaște obiectivului transparenței nicio preeminență automată asupra dreptului la protecția datelor cu caracter personal (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 noiembrie 2010, Volker und Markus Schecke și Eifert, C‑92/09 și C‑93/09, EU:C:2010:662, punctul 85).
92 În al treilea și ultimul rând, trebuie arătat că, deși, astfel cum arată reclamanții, din Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul European (T‑115/13, EU:T:2015:497), reiese că necesitatea transferului de date personale se poate baza pe un obiectiv general precum dreptul publicului la informare în ceea ce privește comportamentul membrilor Parlamentului în exercitarea funcțiilor lor, din cuprinsul punctului 81 din hotărârea menționată rezultă că numai demonstrarea de către reclamanți a caracterului adecvat și proporțional cu obiectivele urmărite de cererea de divulgare a datelor cu caracter personal ar permite Tribunalului să verifice necesitatea acesteia, în sensul articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001.
93 Or, nici în cererile lor inițiale, nici în cererile de confirmare a accesului, reclamanții nu au prezentat justificări exprese și legitime pentru a demonstra că transferul datelor cu caracter personal în cauză era măsura cea mai adecvată dintre cele care pot fi avute în vedere – între care utilizarea datelor și a documentelor accesibile publicului – pentru atingerea obiectivului urmărit de ei și că aceasta era proporțională cu obiectivul respectiv.
94 Nici referirea, în cererile de confirmare a accesului, la Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și Pan Europe/EFSA (C‑615/13 P, EU:C:2015:489), nu poate fi admisă, în măsura în care, spre deosebire de prezenta cauză, Curtea arătase, la punctul 65 din hotărârea menționată, că dovada necesității divulgării datelor personale fusese adusă prin elemente concrete precum în special legăturile întreținute de majoritatea experților membri ai grupurilor de lucru ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) cu grupuri de presiune.
95 În orice caz, trebuie să se constate de asemenea că din nou, prin argumentațiile lor, reclamanții nu înțeleg atât să conteste legalitatea deciziilor atacate, cât, în esență, să denunțe insuficiențele și ineficacitatea mecanismelor de control existente, aspect a cărui apreciere nu este de competența Tribunalului în cadrul prezentelor acțiuni.
96 În consecință, este necesar să se considere că reclamanții nu au demonstrat necesitatea transferului documentelor solicitate.
97 Întrucât condițiile prevăzute la articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 sunt cumulative (Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth și PAN Europe/EFSA, C‑615/13 P, EU:C:2015:489, punctul 46), nu este necesar să se verifice dacă există motive să se presupună că transferul documentelor solicitate putea aduce atingere intereselor legitime ale persoanelor vizate.
98 În consecință, cel de al doilea motiv al acțiunilor trebuie respins.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației generale, care decurge din dispozițiile coroborate ale articolului 2, ale articolului 4 și ale articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, de examinare concretă și individuală a fiecărui document solicitat și pe nelegalitatea refuzului accesului în temeiul unei sarcini administrative excesive
99 Cel de al treilea motiv al acțiunilor formulate de reclamanți este alcătuit din aspecte care trebuie apreciate separat.
Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv
100 Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv al acțiunilor, reclamanții invocă o încălcare a obligației generale, care decurge din dispozițiile coroborate ale articolului 2, ale articolului 4 și ale articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, de examinare concretă și individuală a fiecărui document solicitat.
101 În acest sens, reclamanții arată că, deși posibilitatea dispensării de o examinare individuală a fiecărui document nu poate fi exclusă, o asemenea posibilitate nu ar putea fi avută în vedere în speță, deoarece diversitatea conținutului documentelor solicitate este atât de evidentă, încât în mod vădit acestea nu aparțin aceleiași categorii de documente.
102 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, pentru a justifica respingerea cererii de acces la un document a cărui divulgare este solicitată, nu este suficient, în principiu, ca acest document să intre sub incidența unei activități menționate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 49, și Hotărârea din 21 iulie 2011, Suedia/MyTravel și Comisia, C‑506/08 P, EU:C:2011:496, punctul 76).
103 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, analiza necesară în vederea soluționării unei cereri de acces la documente trebuie să aibă un caracter concret. Astfel, pe de o parte, simplul fapt că un document privește un interes protejat de o excepție nu poate fi suficient pentru a justifica aplicarea acesteia din urmă. Pe de altă parte, riscul de a se aduce atingere unui interes protejat trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Prin urmare, analiza pe care trebuie să o realizeze instituția pentru a aplica o excepție trebuie efectuată în mod concret și trebuie să reiasă din motivarea deciziei (a se vedea Hotărârea din 13 aprilie 2005, Verein für Konsumenteninformation/Comisia, T‑2/03, EU:T:2005:125, punctul 69 și jurisprudența citată).
104 Această examinare concretă trebuie, pe de altă parte, să fie realizată pentru fiecare document vizat în cerere. Astfel, rezultă din Regulamentul nr. 1049/2001 că toate excepțiile menționate la articolul 4 sunt enunțate în sensul că trebuie să se aplice unui singur document (Hotărârea din 13 aprilie 2005, Verein für Konsumenteninformation/Comisia, T‑2/03, EU:T:2005:125, punctul 70).
105 Totuși, Curtea a admis că, pentru a explica modul în care accesul la documentele solicitate ar putea aduce atingere interesului protejat de o excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, instituțiilor le este permis să se întemeieze pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații de ordin general similare putând să se aplice cererilor de divulgare cu privire la documente de aceeași natură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, EU:C:2008:374, punctul 50, Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctul 54, și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 65).
106 În speță, în deciziile atacate, Parlamentul a considerat că toate documentele solicitate, cum ar fi facturi de hotel, titluri de transport, contracte de muncă sau fișe de salariu, făceau parte din aceleași categorii. Reclamanții susțin că diversitatea documentelor exclude posibilitatea ca acestea să facă parte din aceeași categorie.
107 Pentru a respinge acest argument, pe de o parte, este suficient să se arate că se întemeiază pe o premisă eronată, având în vedere că Parlamentul nu a considerat, în deciziile atacate, că toate documentele făceau parte dintr‑o singură categorie, ci din diferite categorii.
108 Astfel, cu titlu de exemplu, în vederea aplicării excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001, Parlamentul a considerat că toate titlurile de transport făceau parte din categoria titlurilor de transport, că toate facturile de hotel făceau parte din categoria facturilor de hotel, că toate contractele de muncă făceau parte din categoria contractelor de muncă sau că toate fișele de salariu făceau parte din categoria fișelor de salariu.
109 În consecință, Parlamentul nu s‑a abținut să procedeze la o examinare concretă și individuală a fiecărui document solicitat în raport cu o singură categorie, ci în raport cu diferite categorii de documente pe care le izolase.
110 Pe de altă parte, trebuie amintit că documentele care fac parte din aceste diferite categorii conțin date personale, chiar dacă nu ar fi vorba decât despre numele membrilor Parlamentului vizați de fiecare document în cauză.
111 În măsura în care cererile reclamanților privesc toate documentele care permit să se determine în ce mod și în ce moment membrii Parlamentului vizați în fiecare dintre aceste cereri au cheltuit diferitele indemnizații enumerate în cererile respective, aceste cereri implică în mod necesar faptul că documentele solicitate cuprind elemente care permit identificarea nominală a fiecăruia dintre acești membri.
112 Aceasta este situația diurnei, a cheltuielilor de deplasare și a indemnizațiilor pentru asistență parlamentară, cel puțin în vederea plății lor către persoanele vizate.
113 În consecință, nu se poate reproșa Parlamentului că nu a procedat la o examinare concretă și individuală a fiecărui document solicitat în raport cu excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001.
114 Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv
115 Prin intermediul celui al doilea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunilor, reclamanții invocă nelegalitatea refuzului de acces la documentele solicitate în temeiul unei sarcini administrative excesive.
116 În această privință, trebuie arătat de la bun început că, în deciziile atacate, Parlamentul a respins cererile de confirmare a accesului, în măsura în care, pe de o parte și în mod întemeiat, astfel cum reiese din examinarea primului și a celui de al doilea motiv ale acțiunilor, toate aceste documente conțineau date personale în legătură cu care reclamanții nu demonstraseră necesitatea transferului și în care, pe de altă parte, divulgarea integralității documentelor solicitate în ansamblul cererilor implica o sarcină administrativă excesivă.
117 Astfel, trebuie să se constate că, pentru documentele solicitate aflate în posesia Parlamentului, respingerea accesului a fost justificată prin două temeiuri autonome și alternative, astfel încât unul dintre motive este în mod necesar neesențial în raport cu celălalt.
118 În consecință, întrucât Tribunalul a respins primul și cel de al doilea motiv ale acțiunilor, care repuneau în discuție legalitatea primului motiv al deciziei Parlamentului, al doilea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunilor, care vizează al doilea dintre aceste motive, în mod necesar neesențial în raport cu primul, nu poate decât să fie respins ca inoperant.
119 Pentru aceleași motive, nu se poate reproșa în mod util Parlamentului că nu s‑a concertat cu solicitanții în mod informal pentru a găsi o soluție echitabilă în aplicarea articolului 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001. Astfel, aceste dispoziții nu pot fi invocate, având în vedere că, în speță, Parlamentul a constatat în mod întemeiat că documentele solicitate intrau sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, după cum rezultă din examinarea primului și a celui de al doilea motiv.
120 În consecință, al doilea aspect al celui de al treilea motiv al acțiunilor trebuie de asemenea respins, în măsura în care este inoperant, și, prin urmare, al treilea motiv al acțiunilor trebuie respins în ansamblul său.
Cu privire la cel de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 4 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001
121 Prin intermediul celui de al patrulea motiv al acțiunilor, reclamanții invocă o încălcare a articolului 4 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001 în măsura în care a fost refuzat un acces chiar parțial la documentele solicitate.
122 Reclamanții arată că Parlamentul nu a procedat la o apreciere concretă și individuală a conținutului documentelor solicitate, în condițiile în care ar fi trebuit cel puțin să divulge documentele solicitate care nu intrau sub incidența unei excepții, iar divulgarea, chiar parțială, a documentelor menționate ar fi răspuns obiectivului urmărit prin cererile lor de acces.
123 În această privință, trebuie arătat că, în deciziile atacate, Parlamentul a considerat că ocultarea tuturor datelor cu caracter personal, în documentele solicitate, nu ar permite atingerea obiectivelor urmărite în cadrul cererilor de acces și implica o sarcină administrativă excesivă.
124 Argumentele reclamanților nu pot afecta legalitatea deciziilor atacate cu acest titlu.
125 Astfel și după cum reiese din examinarea motivelor acțiunilor și ale cererilor de confirmare formulate de reclamanți, aceștia doreau să obțină accesul la documentele aferente cheltuielilor individuale ale membrilor Parlamentului vizate în fiecare dintre aceste cereri în vederea verificării caracterului adecvat al respectivelor cheltuieli în ceea ce privește fiecare dintre ele.
126 Or, este evident că divulgarea unei versiuni a documentelor solicitate din care au fost eliminate toate datele personale, inclusiv în special cele referitoare la numele membrilor vizați ai Parlamentului, ar fi privat accesul la aceste documente de orice efect util în raport cu astfel de obiective, având în vedere că un asemenea acces nu le‑ar fi permis reclamanților să exercite o monitorizare individuală a cheltuielilor membrilor Parlamentului, dată fiind imposibilitatea de a asocia documentele solicitate persoanelor vizate.
127 În orice caz, nu se poate contesta în mod serios că ocultarea tuturor datelor cu caracter personal în documentele solicitate implica o sarcină administrativă excesivă, având în vedere volumul documentelor solicitate (a se vedea Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctele 36 și 37).
128 Trebuie astfel să se arate că Parlamentul a apreciat, în deciziile atacate, numărul documentelor contabile și financiare referitoare la rambursările cheltuielilor de deplasare și ale diurnelor membrilor Parlamentului la peste 220 000 pe an, aceste documente fiind conservate de Parlament – unele dintre ele numai pe suport de hârtie – exclusiv în scopuri administrative și financiare, ceea ce reclamanții nu au contestat în înscrisurile lor.
129 În ședință, Parlamentul a indicat, fără ca reclamanții să conteste acest aspect, o medie de 5 500 de pagini pe membru al Parlamentului în perioadele în cauză, și anume 33 000 de pagini pentru cei 6 membri ciprioți, peste 500 000 de pagini pentru cei 96 de membri germani și peste 4 000 000 de documente pentru ansamblul cererilor.
130 Astfel, totalitatea documentelor solicitate se dovedea în mod vădit extrem de voluminoasă, ceea ce constituia de asemenea o împrejurare care justifică respingerea unui acces parțial la documentele menționate.
131 În consecință, cel de al patrulea motiv al acțiunilor trebuie respins.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001
132 Prin intermediul celui de al cincilea motiv al acțiunilor, reclamanții invocă o încălcare a obligației de motivare prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001, în măsura în care Parlamentul a omis să examineze toate argumentele acestora.
133 În această privință, trebuie să se constate că reclamanții reproșează Parlamentului, în cadrul celui de al cincilea motiv, exclusiv că nu a răspuns, în deciziile atacate, la toate argumentele pe care le invocaseră în cadrul cererilor lor de confirmare a accesului.
134 Or, reiese din jurisprudență că obligația de motivare nu implică obligația instituției în cauză de a răspunde la fiecare dintre argumentele invocate în cursul procedurii care precedă adoptarea deciziei finale atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 1972, Cassella/Comisia, 55/69, EU:C:1972:76, punctul 22, și Hotărârea din 24 ianuarie 1992, La Cinq/Comisia, T‑44/90, EU:T:1992:5, punctul 41).
135 Prin urmare, argumentația reclamanților nu poate fi admisă.
136 În orice caz, de asemenea potrivit unei jurisprudențe constante, cerința motivării trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s Franța, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, EU:C:2007:75, punctul 80).
137 Or, în speță, motivarea deciziilor atacate a permis reclamanților să ia cunoștință de justificările acestora și Tribunalului să își exercite controlul, astfel cum reiese din examinarea primelor patru motive.
138 În consecință, cel de al cincilea motiv al acțiunilor trebuie respins și, prin urmare, acțiunile trebuie respinse în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
139 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
140 Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Parlamentului.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea extinsă)
declară și hotărăște:
1) Conexează cauzele T‑639/15-T‑666/15 și T‑94/16 în vederea pronunțării hotărârii.
2) Respinge acțiunile.
3) Îi obligă pe doamna Maria Psara, doamna Tina Kristan, doamna Tanja Malle, domnul Wojciech Cieśla, domnul Staffan Dahllof, doamna Delphine Reuter, České centrum pro investigativní žurnalistiku o.p.s., domnul Harry Karanikas, doamna Crina Boros, Baltijas pētnieciskās žurnālistikas centrs Re:Baltica, domnul Balazs Toth, doamna Minna Knus‑Galán, domnul Atanas Tchobanov, domnul Dirk Liedtke, domnul Nils Mulvad, domnul Hugo van der Parre, doamna Guia Baggi, domnul Marcos García Rey, domnul Mark Lee Hunter, domnul Kristof Clerix, domnul Rui Araujo, doamna Anuška Delić, domnul Jacob Borg, doamna Matilda Bačelić și domnul Gavin Sheridan la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 septembrie 2018.
Semnături
i Punctele 27, 30, 48, 52 și 69 din prezentul text au făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări..