Language of document :

Acțiune introdusă la 26 octombrie 2011 - ZZ/Parlament

(Cauza F-114/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: ZZ (reprezentant: A. Salerno, avocat)

Pârât: Parlamentul European

Obiectul și descrierea litigiului

Cerere de anulare a deciziei Parlamentului European de considerare a anumitor ajutoare financiare acordate de un stat membru în favoarea studenților din învățământul superior drept alocații de aceeași natură ca alocațiile familiale și de deducere a acelor ajutoare financiare din alocația școlară acordată reclamantului, precum și anularea deciziei de restituire a unor plăți nedatorate.

Concluziile reclamantului

Anularea celor două decizii care reies din fișa de salariu a reclamantului pe luna martie 2011 și care îi cauzează un prejudiciu, respectiv, pe de o parte, decizia de deducere a cuantumului ajutoarelor financiare plătite de Centre de Documentation et d'Information sur l'Enseignement Supérieur din Luxemburg din alocația școlară încasată de reclamant și, pe de altă parte, anularea deciziei de restituire a unor plăți nedatorate în privința cuantumului alocațiilor școlare încasate începând cu luna octombrie 2010 până în luna februarie 2011;

obligarea Parlamentului European la plata diferențelor de salariu și a dobânzilor la acestea calculate de la data scadenței diferențelor datorate la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru operațiunile principale de refinanțare aplicabile în perioada relevantă, majorată cu două puncte;

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

____________