HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)
31 mai 2018(*)
„Trimitere preliminară – Transport aerian – Regulamentul (CE) nr. 261/2004 – Articolul 3 alineatul (1) – Domeniu de aplicare – Noțiunea «zbor cu legătură directă» – Zbor cu plecare de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru, care cuprinde o legătură directă pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat terț și care are ca destinație finală un alt aeroport din acest stat terț”
În cauza C‑537/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Landgericht Berlin (Tribunalul Regional din Berlin, Germania), prin decizia din 5 septembrie 2017, primită de Curte la 12 septembrie 2017, în procedura
Claudia Wegener
împotriva
Royal Air Maroc SA,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul J. Malenovský (raportor), președinte de cameră, domnii D. Šváby și M. Vilaras, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier:domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru doamna Wegener, de F. Puschkarski, Rechtsanwältin;
– pentru Royal Air Maroc SA, de D. Ahrens, Rechtsanwalt;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de K. Simonsson și de K.‑P. Wojcik, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218, rectificare în JO 2016, L 94, p. 17).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Claudia Wegener, pe de o parte, și Royal Air Maroc SA, pe de altă parte, în legătură cu o compensație solicitată din cauza întârzierii prelungite a unui zbor.
Cadrul juridic
3 Articolul 2 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Definiții”, conține printre altele următoarea definiție:
„(h) «destinație finală» înseamnă destinația de pe biletul prezentat la ghișeul de înregistrare a pasagerilor sau, în cazul zborurilor cu legătură directă, destinația ultimului zbor; […]”
4 Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (1):
„Prezentul regulament se aplică:
(a) pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru în care se aplică tratatul;
(b) pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat într‑o țară terță către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru în care se aplică tratatul, exceptând cazurile în care aceștia au primit indemnizații sau compensații și au beneficiat de asistență în țara terță respectivă, în cazul în care operatorul de transport aerian al zborului respectiv este un operator de transport comunitar.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
5 Doamna Wegener a încheiat cu Royal Air Maroc un contract de transport aerian concretizat printr‑o rezervare unică care îi permitea să se deplaseze de la Berlin (Germania) la Agadir (Maroc) și care prevedea o escală la Casablanca (Maroc), cu schimbarea aeronavei.
6 După ce a obținut confirmarea rezervării sale și s‑a înregistrat la aeroportul din Berlin pentru întregul traseu, doamna Wegener s‑a îmbarcat în aeronava Royal Air Maroc cu destinația Casablanca, care a decolat cu întârziere. La sosirea la Casablanca, ea s‑a prezentat la îmbarcarea în aeronava cu destinația Agadir, însă Royal Air Maroc i‑a refuzat îmbarcarea, motivând că locul său fusese reatribuit altui pasager. Doamna Wegener s‑a îmbarcat în cele din urmă într‑o altă aeronavă a Royal Air Maroc și a ajuns la Agadir cu o întârziere de patru ore față de orarul prevăzut inițial.
7 Doamna Wegener a solicitat ulterior să fie despăgubită pentru această întârziere. Royal Air Maroc a refuzat însă să îi admită cererea, pentru motivul că aceasta nu putea invoca un drept la compensație în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.
8 În aceste împrejurări, Landgericht Berlin (Tribunalul Regional din Berlin, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Trebuie considerat zbor, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din [Regulamentul nr. 261/2004], un transport aerian efectuat de un operator de transport aerian cu întreruperi programate (escale) în afara teritoriului [Uniunii] Europene și cu schimbarea aeronavei?”
Cu privire la întrebarea preliminară
9 Având în vedere întrebarea adresată de instanța de trimitere, este necesar să se arate, mai întâi, că, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004, acest regulament se aplică pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru.
10 Apoi, din decizia de trimitere reiese că transportul de pasageri în discuție în litigiul principal a fost efectuat, astfel cum se arată la punctul 5 din prezenta hotărâre, în temeiul unei rezervări unice.
11 Ținând seama de acest element, trebuie să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că acest regulament se aplică unui transport de pasageri efectuat în temeiul unei rezervări unice și care cuprinde, între plecarea sa de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și sosirea sa pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat terț, o escală programată în afara Uniunii, cu schimbarea aeronavei.
12 În speță, din decizia de trimitere rezultă, mai întâi, că transportul vizat la punctul 5 din prezenta hotărâre este alcătuit din două zboruri între Berlin și Casablanca și, respectiv, între Casablanca și Agadir.
13 Apoi, primul dintre aceste zboruri a avut ca punct de plecare un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru, în timp ce al doilea a avut ca puncte de plecare și de sosire aeroporturi situate pe teritoriul unui stat terț.
14 În sfârșit, existența unei întârzieri de patru ore, de care a fost afectată reclamanta din litigiul principal, a fost constatată la sosirea celui de al doilea zbor menționat.
15 În aceste împrejurări, trebuie să se observe că, în cazul în care un zbor precum acest al doilea zbor, care a fost efectuat în întregime în afara Uniunii, ar fi considerat o operațiune de transport separată, acesta nu ar intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 261/2004. În schimb, în ipoteza în care un transport precum cel în discuție în litigiul principal ar fi considerat un ansamblu, avându‑și punctul de plecare într‑un stat membru, acest regulament ar fi aplicabil.
16 În această privință, Curtea a statuat deja că pierderea de timp ireversibilă care constituie neplăcerea ce dă naștere dreptului la compensație prevăzut de Regulamentul nr. 261/2004 este cea care se materializează la sosirea pasagerului în cauză la destinația sa finală (Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts, C‑11/11, EU:C:2013:106, punctele 32 și 33).
17 Or, noțiunea „destinație finală” este definită la articolul 2 litera (h) din acest regulament drept destinația de pe biletul prezentat la ghișeul de înregistrare a pasagerilor sau, în cazul zborurilor cu legătură directă, destinația ultimului zbor efectuat de pasagerul în cauză (Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts, C‑11/11, EU:C:2013:106, punctele 34 și 35).
18 Din termenii „ultimul zbor” reiese că noțiunea „zbor cu legătură directă” trebuie înțeleasă ca făcând trimitere la două sau la mai multe zboruri care constituie un ansamblu în vederea aplicării dreptului la compensație al pasagerilor prevăzut de Regulamentul nr. 261/2004, precum zborul cu legătură directă în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts (C‑11/11, EU:C:2013:106, punctele 17 și 18).
19 Aceasta este situația în cazul în care două sau mai multe zboruri au făcut obiectul unei rezervări unice, precum în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts (C‑11/11, EU:C:2013:106, punctul 16).
20 Prin urmare, o operațiune de transport precum cea în discuție în litigiul principal trebuie să fie considerată un zbor cu legătură directă, la fel ca cea în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts (C‑11/11, EU:C:2013:106, punctele 35 și 38).
21 Desigur, instanța de trimitere arată, astfel cum rezultă din modul de redactare a întrebării sale, că al doilea dintre cele două zboruri în discuție în litigiul principal a fost efectuat cu o altă aeronavă decât cea din primul zbor.
22 Cu toate acestea, nicio dispoziție din Regulamentul nr. 261/2004 nu condiționează calificarea drept zbor cu legătură directă de împrejurarea că toate zborurile care îl alcătuiesc sunt efectuate cu aceeași aeronavă.
23 În consecință, schimbarea aeronavei care poate interveni cu ocazia unui zbor cu legătură directă nu are nicio incidență asupra acestei calificări.
24 Așadar, un transport precum cel în discuție în litigiul principal trebuie să fie considerat, privit în ansamblul său, un zbor cu legătură directă. Prin urmare, acesta trebuie să intre în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004.
25 Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că acest regulament se aplică unui transport de pasageri efectuat în temeiul unei rezervări unice și care cuprinde, între plecarea sa de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și sosirea sa pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat terț, o escală programată în afara Uniunii, cu schimbarea aeronavei.
Cu privire la cheltuielile de judecată
26 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie interpretat în sensul că acest regulament se aplică unui transport de pasageri efectuat în temeiul unei rezervări unice și care cuprinde, între plecarea sa de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și sosirea sa pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat terț, o escală programată în afara Uniunii Europene, cu schimbarea aeronavei.
Semnături