Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Úřad pro přístup k dopravní infrastruktuře (Republica Cehă) la 23 septembrie 2020 – CityRail a.s./Správa železnic, státní organizace

(Cauza C-453/20)

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Úřad pro přístup k dopravní infrastruktuře

Părțile din procedura principală

Reclamantă: CityRail a.s.

Pârâtă: Správa železnic, státní organizace

Întrebările preliminare

Punctul de încărcare și descărcare pentru transportul de marfă și linia asociată fac parte din infrastructura feroviară în sensul articolului 3 punctul 3 din Directiva 2012/341 ?

În temeiul Directivei 2012/34, administratorul de infrastructură poate modifica în orice moment nivelul taxelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare sau a infrastructurii de servicii în detrimentul transportatorilor?

În conformitate cu articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Directiva 2012/34 este obligatorie pentru organizația de stat Správa železnic?

Pot reglementările din documentul de referință al rețelei să fie considerate discriminatorii atunci când sunt contrare dispozițiilor dreptului Uniunii Europene pe care Správa železnic (Administraţia Căilor Ferate) este obligată să le respecte?

____________

1 Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (denumită în continuare „Directiva 2012/34”).