Language of document :

Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 7 martie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Dioikitiko Protodikeio Patron - Grecia) – XT/Elliniko Dimosio

(Cauza C-689/18)1

(Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Impozite interne – Interdicția impozitărilor discriminatorii – Taxă pe produsele de lux – Autovehicule – Scutire de taxă în funcție de data primei puneri în circulație în statul membru de impozitare – Neluarea în considerare a datei primei puneri în circulație într-un alt stat membru)

Limba de procedură: greaca

Instanța de trimitere

Dioikitiko Protodikeio Patron

Părțile din procedura principală

Reclamant: XT

Pârât: Elliniko Dimosio

Dispozitivul

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia orice proprietar sau posesor al unui autoturism cu capacitate cilindrică mare de uz privat a cărui vechime, calculată de la data primei puneri în circulație în acest stat membru, este mai mare de zece ani este scutit de taxa pe produsele de lux, fără să se țină seama de o eventuală punere în circulație anterioară survenită într-un alt stat membru.

____________

1     JO C 25, 21.1.2019.