HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
8 martie 2012
Cauza F‑12/10
Petrus Kerstens
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționari – Procedură disciplinară – Sesizarea comisiei de disciplină de către o autoritate necompetentă – Avertisment scris – Durata procedurii – Dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție – Termen rezonabil”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul Kerstens solicită anularea deciziei Comisiei din 23 aprilie 2009 de aplicare a sancțiunii disciplinare a avertismentului scris
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Kerstens suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Memoriu în replică – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate
[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (e) și art. 41]
2. Procedură – Autoritate de lucru judecat – Întindere – A doua acțiune, având ca obiect o decizie distinctă, individuală și ulterioară celei contestate în prima acțiune – Admisibilitate
3. Funcționari – Regim disciplinar – Anchetă prealabilă inițierii procedurii disciplinare – Mandat de anchetă al Oficiului de investigații și de disciplină al Comisiei – Întindere – Recomandare adresată autorității împuternicite să facă numiri de a aplica o măsură administrativă funcționarului vizat – Includere
(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 3)
4. Funcționari – Regim disciplinar – Inițiere a unei proceduri disciplinare – Termen – Obligația administrației de a acționa într‑un termen rezonabil – Nerespectare – Consecințe
(Statutul funcționarilor, anexa IX, secțiunea 5)
5. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Termene – Obligația administrației de a acționa într‑un termen rezonabil – Apreciere – Nerespectare – Circumstanțe speciale – Sarcina probei
(Statutul funcționarilor, anexa IX)
1. În temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție și al articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererea introductivă trebuie să conțină motivele și argumentele de fapt și de drept invocate. Aceste motive și argumente trebuie să fie prezentate în mod suficient de clar și de precis pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea și Tribunalului Funcției Publice să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive. Această interpretare a articolului 35 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul de procedură vizează și condițiile de admisibilitate a memoriului în replică, destinat, potrivit articolului 41 din același regulament, alături de memoriul în duplică, să completeze dosarul.
(a se vedea punctul 68)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, T‑305/94-T‑307/94, T‑313/94-T‑316/94, T‑318/94, T‑325/94, T‑328/94, T‑329/94 și T‑335/94, punctele 39 și 40
Tribunalul Funcției Publice: 13 septembrie 2011, Michail/Comisia, F‑100/09, punctul 22
2. Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri se poate opune admisibilității unei acțiuni dacă acțiunea în care s‑a pronunțat hotărârea în cauză s‑a desfășurat între aceleași părți, a avut același obiect și a fost întemeiată pe aceeași cauză, având în vedere precizarea că aceste condiții au în mod obligatoriu un caracter cumulativ.
Situația este diferită atunci când a doua acțiune privește o decizie distinctă, individuală și ulterioară celei care a făcut obiectul primei acțiuni. În aceste condiții, nu se poate considera că ambele acțiuni au același obiect.
(a se vedea punctele 85 și 87)
Trimitere la:
Curte: 19 septembrie 1985, Hoogovens Groep/Comisia, 172/83 și 226/83, punctul 9; 22 septembrie 1988, Franța/Parlamentul European, 358/85 și 51/86, punctul 12
Tribunalul de Primă Instanță: 8 martie 1990, Maindiaux și alții/CES, T‑28/89, punctul 23; 5 iunie 1996, NMB France și alții/Comisia, T‑162/94, punctele 37 și 38
3. În cadrul raportului său de anchetă administrativă care precedă decizia autorității împuternicite să facă numiri de a iniția sau de a nu iniția o procedură disciplinară, Oficiul de investigații și de disciplină al Comisiei (IDOC) nu își depășește mandatul de anchetă dacă formulează, pentru autoritatea menționată, o recomandare de a adopta o măsură administrativă împotriva unui funcționar.
Astfel, în măsura în care IDOC și autoritatea împuternicită să facă numiri sunt două organe separate și autonome, IDOC are dreptul de a formula recomandări incidente sau complementare. Astfel, acesta poate, de exemplu, să precizeze tipul de procedură disciplinară a cărei inițiere o propune în privința persoanei interesate. Dat fiind că articolul 3 din anexa IX la statut prevede audierea persoanei interesate de către autoritatea împuternicită să facă numiri pe baza raportului de anchetă întocmit de IDOC, recomandările pe care IDOC consideră oportun să le formuleze sunt în mod obligatoriu incluse în raportul menționat înainte ca persoana interesată să fie audiată de către autoritatea împuternicită să facă numiri, în temeiul articolului 3 menționat.
(a se vedea punctele 94 și 95)
4. Deși statutul nu prevede un termen de prescripție pentru inițierea unei proceduri disciplinare, acesta stabilește totuși în anexa IX, mai precis în secțiunea 5 din această anexă, termene stricte pentru desfășurarea procedurii disciplinare în fața comisiei de disciplină. Cu toate că este adevărat că aceste termene nu sunt peremptorii, ele enunță totuși o regulă de bună administrare al cărei scop este evitarea, atât în interesul administrației, cât și al funcționarilor, a unei întârzieri nejustificate în adoptarea deciziei prin care se încheie procedura disciplinară.
Prin urmare, autoritățile disciplinare au obligația de a asigura în mod diligent desfășurarea procedurii disciplinare și de a acționa astfel încât fiecare act de urmărire să se efectueze într‑un termen rezonabil în raport cu actul precedent. Nerespectarea acestui termen, care poate fi apreciată numai în funcție de împrejurările speciale ale cauzei, poate determina anularea actului.
Această obligație de diligență și de respectare a termenului rezonabil se impune în egală măsură în privința inițierii procedurii disciplinare, în special în cazul și începând din momentul la care administrația a luat cunoștință de faptele și de conduitele care pot constitui încălcări ale obligațiilor statutare ale unui funcționar. Astfel, chiar în lipsa unui termen de prescripție, autoritățile disciplinare au obligația de a acționa în așa fel încât inițierea procedurii care trebuie să se finalizeze cu o sancțiune să aibă loc într‑un termen rezonabil.
Pe de altă parte, ar fi repus în discuție principiul securității juridice dacă administrația ar amâna excesiv inițierea procedurii disciplinare. Astfel, atât aprecierea de către administrație a faptelor și a conduitelor care pot constitui o abatere disciplinară, cât și exercitarea de către funcționar a dreptului la apărare se pot dovedi deosebit de dificile dacă s‑a scurs o perioadă lungă între momentul în care au avut loc aceste fapte și conduite și începutul anchetei disciplinare. Astfel, pe de o parte, martori și documente importante – incriminatoare sau dezincriminatoare – pot să fi dispărut și, pe de altă parte, devine dificil pentru toate persoanele vizate și pentru martori să redea în mod fidel amintirile lor cu privire la situația de fapt din speță și la împrejurările în care a survenit.
(a se vedea punctele 124-126)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 17 octombrie 1991, de Compte/Parlamentul European, T‑26/89, punctul 88; 26 ianuarie 1995, D/Comisia, T‑549/93, punctul 25; 10 iunie 2004, François/Comisia, T‑307/01, punctul 47
5. Perioada care trebuie luată în considerare pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri disciplinare nu este numai cea care începe să curgă de la data deciziei de inițiere a procedurii respective. Răspunsul la problema dacă procedura disciplinară, odată inițiată, s‑a desfășurat cu diligența necesară va fi influențat de împrejurarea că, de la pretinsa încălcare disciplinară, se va scurge o perioadă mai lungă sau mai scurtă până la decizia de inițiere a procedurii disciplinare.
În această privință, caracterul rezonabil al duratei fazei anterioare procedurii disciplinare și a procedurii disciplinare propriu‑zise trebuie apreciat în funcție de împrejurările proprii fiecărei cauze și în special de importanța litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei, precum și de comportamentul reclamantului și de cel al autorităților competente. Niciun factor specific nu este determinant. Trebuie să se examineze fiecare dintre aceștia în mod separat, apoi să se evalueze efectul lor cumulat. Anumite exemple de întârziere imputabile autorității împuternicite să facă numiri pot să nu pară nerezonabile dacă sunt luate în considerare izolat, dar să fie nerezonabile dacă sunt privite împreună. Cerințele în materie de diligență procedurală nu le depășesc totuși pe cele care sunt compatibile cu principiul bunei administrări. Astfel, chiar dacă nu se poate exclude că anumite etape ale fazei anterioare inițierii unei proceduri disciplinare s‑ar fi putut desfășura cu mai multă celeritate, termenul ar fi rezonabil dacă acumularea de întârzieri care nu sunt nerezonabile în fiecare dintre aceste etape conduce la un termen care, analizat global, nu poate fi considerat nerezonabil, astfel încât să conducă la prescripția răspunderii disciplinare a persoanei interesate.
Atunci când, din cauza deciziilor adoptate de autoritatea împuternicită să facă numiri, o procedură a depășit ceea ce s‑ar considera în mod normal ca fiind o durată rezonabilă, revine autorității menționate sarcina de a stabili existența unor împrejurări speciale de natură să justifice această depășire.
(a se vedea punctele 127-130 și 143)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 13 ianuarie 2010, A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, punctele 392-395