HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

7 noiembrie 2013

Cauza F‑52/12

Maria Luisa Cortivo

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Funcționari – Pensii – Coeficient corector – Stat membru de reşedință – Noțiune – Reşedința principală – Reşedință împărțită între două state membre – Înscrisuri justificative – Încredere legitimă”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care doamna Cortivo solicită în special anularea deciziilor prin care autoritatea împuternicită să facă numiri a Parlamentului European (denumită în continuare „AIPN”) a stabilit, cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2010, reședința principală a reclamantei la Luxemburg (Luxemburg) și a eliminat aplicarea coeficientului corector (denumit în continuare „CC”) pentru Franța

Decizia:      Respinge acțiunea. Doamna Cortivo suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Pensii – Coeficient corector – Coeficient corector al țării în care se află reședința principală a pensionarului – Noțiunea de reședință principală – Condiții de aplicare – Competență nediscreționară a administrației – Control jurisdicțional – Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 20)

2.      Funcționari – Pensii – Coeficient corector – Coeficient corector al țării în care se află reședința principală a pensionarului – Sarcina probei care revine funcționarului pensionar – Mijloace de probă

(Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 20)

3.      Funcționari – Principii – Protecția încrederii legitime – Verificare anuală a reşedinței principale a funcționarilor pensionari care beneficiază de un coeficient corector mai mare de 100 – Încălcare – Lipsă

1.      Pentru ca locul în care locuieşte funcționarul pensionar să poată fi calificat nu doar drept locul reședinței sale, ci şi drept locul reședinței principale a acestuia, în sensul articolului 20 din anexa XIII la statut, diferitele componente ale noțiunii de reședință, și anume faptul fizic de a locui în locul respectiv, care îi conferă acestuia caracterul de reședință efectivă, dezvoltarea de relații sociale normale și realizarea de cheltuieli curente cu intenția de a conferi un caracter stabil și de continuitate locuirii în locul respectiv, trebuie să aibă o importanță majoră.

Dispozițiile articolului 20 din anexa XIII la statut nu atribuite administrației nicio competență discreționară de a acorda sau de a nu acorda beneficiul aplicării coeficientului corector, dar îi conferă o competență nediscreționară, în sensul că redactarea imperativă a dispozițiilor sus‑menționate arată că administrația este obligată să acorde avantajul în cauză atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții. Rezultă că instanța Uniunii exercită un control jurisdicțional complet atunci când examinează faptele constatate de administrație și caracterizarea lor de către aceasta cu scopul de a răspunde la întrebarea dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea dreptului la aplicarea unui anumit coeficient corector.

(a se vedea punctele 40 și 41)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 27 septembrie 2006, Kontouli/Consiliul, T‑416/04, punctele 74 și 75

Tribunalul Funcției Publice: 8 aprilie 2008, Bordini/Comisia, F‑134/06, punctul 89

2.      În ceea ce privește locul reședinței principale, sarcina probei revine funcționarului pensionat, iar instituția competentă, prin evaluarea dovezilor prezentate în acest sens și prin efectuarea de controale, dacă este cazul, trebuie să evite abuzurile de această dispoziție.

Pentru a justifica reședința sa principală, persoana interesată se poate referi la toate elementele de fapt constitutive ale acesteia și poate prezenta toate mijloacele de probă pe care le consideră utile.

(a se vedea punctele 42 și 43)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 4 iunie 2003, Del Vaglio/Comisia, T‑124/01 și T‑320/01, punctul 75

Tribunalul Funcției Publice: 4 mai 2010, Petrilli/Comisia, F‑100/08, punctul 33 și jurisprudența citată

3.      Dreptul de a invoca protecția încrederii legitime, care constituie unul dintre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația, prin furnizarea unor asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. În plus, aceste asigurări trebuie să fie conforme cu dispozițiile statutului și cu normele aplicabile în general.

Un sistem de control care impune pensionarilor care beneficiază de un coeficient corector mai mare de 100 să completeze anual o declarație pentru a verifica dacă în cursul anului calendaristic precedent și‑au păstrat reședința principală în țara pentru care a fost acordat coeficientul corector și dacă acordarea acestuia era justificată pentru anul calendaristic în cauză nu poate da naștere, prin definiție, unei încrederi legitime în menținerea coeficientului corector.

(a se vedea punctele 85-87)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 13 aprilie 2011, Sukup/Comisia, F‑73/09, punctul 89