Language of document :

Ordonanța președintelui Tribunalului din 3 iulie 2017 - Proximus/Consiliul

(Cauza T-117/17 R)

(„Măsuri provizorii – Contracte de achiziții publice – Procedură de negociere – Cerere de măsuri provizorii – Lipsa urgenței”)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Proximus SA/NV (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: B. Schutyser, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. Jaume și S. Cholakova, agenți, asistați de P. de Bandt, P. Teerlinck și M. Gherghinaru, avocați)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE prin care se urmărește obținerea dispunerii unor măsuri provizorii vizând pe de o parte suspendarea executării deciziei Consiliului de atribuire a contactului-cadru unui alt ofertant, și pe de altă parte, suspendarea executării contractului-cadru încheiat de Consiliu și de ofertantul câștigător

Dispozitivul

Respinge cererea de măsuri provizorii.

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

____________