HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
8 mai 2019(*)
„Funcție publică – Funcționari – Articolul 42c din statut – Trimitere în concediu în interesul serviciului – Pensionare din oficiu – Interesul de a exercita acțiunea – Admisibilitate – Domeniul de aplicare al legii – Interpretare literală, sistematică și teleologică”
În cauza T‑170/17,
RW, fost funcționar al Comisiei Europene, reprezentat de S. Orlandi și de T. Martin, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de G. Berscheid și de A.‑C. Simon, ulterior de G. Berscheid și de B. Mongin, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Comisiei din 2 martie 2017 de a‑l trimite pe reclamant în concediu în interesul serviciului în temeiul articolului 42c din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și, simultan, de a‑l pensiona în mod automat, în temeiul celui de al cincilea paragraf al acestei dispoziții,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnul M. Prek, președinte, și domnii E. Buttigieg (raportor) și B. Berke, judecători,
grefier: domnul L. Ramette, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 11 decembrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) este adoptat prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile temporar funcționarilor Comisiei (JO 1968, L 56, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 12), astfel cum a fost modificat, printre altele, prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15).
2 Articolul 35 din statut, care face parte din capitolul 2 din titlul III din statut, intitulat „Situații administrative”, prevede că funcționarul se poate regăsi în una dintre următoarele situații administrative: activitate, detașare, concediu pentru interese personale, disponibilizare, concediu pentru satisfacerea serviciului militar, concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale și concediu în interesul serviciului.
3 Articolul 42c din statut, care face parte din același capitol, prevede următoarele:
„Cel mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare, un funcționar cu o vechime în serviciu de cel puțin zece ani poate fi trimis, printr‑o decizie a autorității împuternicite să facă numiri, în concediu în interesul serviciului pentru nevoi organizaționale legate de dobândirea unor noi competențe în cadrul instituțiilor.
Numărul total de funcționari trimiși în concediu în interesul serviciului în fiecare an nu poate depăși 5 % din numărul funcționarilor din toate instituțiile care au ieșit la pensie în cursul anului precedent. Numărul total astfel calculat se alocă fiecărei instituții în funcție de numărul său de funcționari la data de 31 decembrie a anului precedent. Rezultatul unei astfel de alocări se rotunjește în fiecare instituție la numărul întreg imediat superior.
Un astfel de concediu nu constituie o măsură disciplinară.
Durata concediului corespunde, în principiu, cu perioada rămasă până când funcționarul împlinește vârsta de pensionare. În situații excepționale, autoritatea împuternicită să facă numiri poate totuși hotărî să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.
Atunci când împlinește vârsta de pensionare, funcționarul trimis în concediu în interesul serviciului este pensionat în mod automat.
Concediul în interesul serviciului este reglementat de următoarele norme:
(a) pe postul ocupat de funcționar poate fi numit un alt funcționar;
(b) un funcționar aflat în concediu în interesul serviciului nu are dreptul la avansare într‑o treaptă superioară sau la promovare în grad.
Un funcționar astfel trimis în concediu beneficiază de o indemnizație calculată în conformitate cu anexa IV.
La cererea funcționarului, indemnizația este supusă contribuțiilor la sistemul de pensii, calculate pe baza respectivei indemnizații. În acest caz, vechimea în muncă acumulată în calitate de funcționar aflat în concediu în interesul serviciului este luată în considerare la calcularea numărului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, în sensul articolului 2 din anexa VIII.
Indemnizația nu este supusă vreunui coeficient corector.”
4 Articolul 47 din statut face parte din capitolul 4 din titlul III din statut, intitulat „Încetarea raporturilor de muncă”. Acest articol prevede că încetarea raporturilor de muncă poate surveni în urma demisiei, în urma demiterii, în urma pensionării în interesul serviciului, în urma concedierii din motive de incompetență profesională, în urma eliberării din funcție, în urma pensionării sau în urma decesului.
5 Articolul 52 primul paragraf literele (a) și (b) din statut, care face parte de asemenea din capitolul 4, prevede printre altele că, fără a aduce atingere articolului 50 din statut (care privește pensionarea în interesul serviciului pentru membrii personalului cu funcții superioare de conducere), un funcționar este pensionat, fie din oficiu, în ultima zi a lunii în cursul căreia acesta împlinește vârsta de 66 de ani, fie la cererea sa, în ultima zi a lunii în cursul căreia a fost depusă cererea, în cazul în care acesta a împlinit vârsta de pensionare.
6 Anexa XIII la statut conține măsuri tranzitorii aplicabile funcționarilor.
7 Articolul 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut prevede următoarele:
„(1) Funcționarul care are o vechime în serviciu de cel puțin 20 de ani la 1 mai 2004 are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 60 de ani.
Funcționarul în vârstă de cel puțin 35 de ani la 1 mai 2014, încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta indicată în tabelul de mai jos:
Vârsta la 1 mai 2014 | Vârsta de pensionare |
60 de ani și mai mult | 60 de ani |
59 de ani | 60 de ani și 2 luni |
58 de ani | 60 de ani și 4 luni |
[…] | […] |
35 de ani | 64 de ani și 8 luni |
Funcționarul cu vârsta sub 35 de ani la 1 mai 2014 are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 65 de ani.
Cu toate acestea, pentru funcționarul în vârstă de cel puțin 45 de ani la 1 mai 2014 încadrat în muncă în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013, vârsta de pensionare rămâne 63 de ani.
Cu excepția unei dispoziții contrare a prezentului Statut al funcționarilor, vârsta de pensionare a funcționarului încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 care urmează să fie luată în considerare în toate trimiterile la vârsta de pensionare din prezentul Statut al funcționarilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile menționate anterior.”
8 Articolul 23 alineatul (1) din anexa XIII la statut prevede, printre altele, că un funcționar încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 se pensionează automat în ultima zi a lunii în care împlinește vârsta de 65 de ani.
Istoricul cauzei
9 Reclamantul, RW, este un fost funcționar al Comisiei Europene. El a fost angajat în muncă în cadrul acestei instituții la 1 octombrie 1982 și a fost repartizat de la 12 decembrie 1999 la Direcția Generală (DG) „Educație și Cultură”. El a fost promovat la gradul AD 12 la 1 ianuarie 2010.
10 Prin scrisoarea din 1 decembrie 2016, Direcția Generală (DG) „Resurse Umane și Securitate” (denumită în continuare „DG HR”) l‑a informat pe reclamant cu privire la intenția autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) de a‑l trimite în concediu în interesul serviciului în aplicarea articolului 42c din statut cu efect de la 1 aprilie 2017.
11 La 14 decembrie 2016, reclamantul a formulat observații cu privire la scrisoarea din 1 decembrie 2016 și a solicitat să fie ascultat.
12 La 13 ianuarie 2017, a avut loc o întrevedere între reclamant și șeful Unității „Gestionarea carierei și mobilitate” a DG HR, în prezența unui reprezentant al personalului, a unui membru al unității menționate mai sus și a unui reprezentant al DG „Educație și Cultură”.
13 La sfârșitul acestei întrevederi, Unitatea „Gestionarea carierei și mobilitate” a DG HR a transmis AIPN un aviz favorabil cu privire la aplicarea articolului 42c din statut în privința reclamantului.
14 Prin decizia din 2 martie 2017 (denumită în continuare „decizia atacată”), AIPN a decis, pe de o parte, să îl trimită pe reclamant în concediu în interesul serviciului, în temeiul articolului 42c din statut, începând cu 1 iunie 2017, și, pe de altă parte, ținând seama de faptul că împlinise deja vârsta de pensionare în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut, să îl pensioneze în mod automat în temeiul articolului 42c al cincilea paragraf din statut la aceeași dată.
15 La 20 martie 2017, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei atacate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, care a fost respinsă prin decizia explicită a AIPN din 26 iulie 2017.
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 martie 2017, reclamantul a introdus prezenta acțiune. Prin actul separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantul a introdus de asemenea o cerere de măsuri provizorii, întemeiată pe articolele 278 și 279 TFUE, prin care solicita suspendarea executării deciziei atacate. În aplicarea articolului 91 alineatul (4) din statut, procedura referitoare la acțiunea principală a fost suspendată.
17 Prin actul separat depus la grefa Tribunalului la 20 martie 2017, reclamantul a solicitat să îi fie acordat anonimatul, în temeiul articolului 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin decizia din 17 mai 2017, Tribunalul a admis această cerere.
18 Prin Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351), președintele Tribunalului a dispus suspendarea executării deciziei atacate.
19 În conformitate cu articolul 91 alineatul (4) din statut, procedura referitoare la acțiunea principală a fost reluată în urma adoptării, la 26 iulie 2017, a deciziei explicite de respingere a reclamației reclamantului.
20 Prin Ordonanța din 10 ianuarie 2018, Comisia/RW [C‑442/17 P(R), nepublicată, EU:C:2018:6], vicepreședintele Curții a respins recursul formulat de Comisie împotriva Ordonanței din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351).
21 Faza scrisă a procedurii referitoare la acțiunea principală s‑a încheiat la 9 ianuarie 2018 cu depunerea duplicii.
22 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 2 februarie 2018, reclamantul a formulat o cerere motivată, în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură, pentru a fi ascultat în cadrul fazei orale a procedurii.
23 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 11 decembrie 2018.
24 La sfârșitul ședinței, Tribunalul a invitat părțile să se pună de acord pentru a ajunge, în măsura posibilului, la o soluționare pe cale amiabilă a litigiului, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată. Președintele Camerei a doua a Tribunalului a acordat părților un termen care expira la 31 ianuarie 2019 pentru ca acestea să informeze Tribunalul cu privire la rezultatul acestei consultări și a decis să mențină deschisă faza orală a procedurii.
25 Faza orală a procedurii s‑a încheiat prin decizia președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 4 februarie 2019, în urma informării comunicate Tribunalului de către părți prin scrisorile din 29 ianuarie 2019, potrivit căreia consultarea în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a litigiului a eșuat.
26 Reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate „prin care [el] este pensionat din oficiu cu efect de la 1 iunie 2017”;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
27 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea acțiunii
28 Comisia arată că cererea de anulare, astfel cum a fost formulată în cererea de sesizare, nu privește ambele obiecte ale deciziei atacate, și anume trimiterea în concediu în interesul serviciului și pensionarea din oficiu a reclamantului, ci numai pe al doilea. Or, aceste două obiecte nu ar putea fi separate unul de celălalt, astfel încât anularea în parte a deciziei atacate ar determina modificarea substanței acesteia. În aceste împrejurări, având în vedere jurisprudența potrivit căreia anularea în parte a unui act al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului, Comisia concluzionează că cererea de anulare introdusă în speță de reclamant este inadmisibilă sau, cel puțin, primele două motive invocate în susținerea acesteia sunt inadmisibile.
29 Reclamantul contestă cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie.
30 Cu titlu introductiv, trebuie validată analiza Comisiei potrivit căreia cele două obiecte ale deciziei atacate, și anume trimiterea reclamantului în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionarea sa din oficiu, nu pot fi separate unul de celălalt. Astfel, din al cincilea paragraf al articolului 42c din statut reiese fără ambiguitate că trimiterea funcționarilor în cauză în concediu în interesul serviciului nu se poate extinde dincolo de „vârsta de pensionare”, această vârstă fiind determinată, pentru funcționarii încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, de al cincilea paragraf al articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut, astfel încât, dacă trimiterea în concediu în interesul serviciului privește un funcționar care a împlinit deja „vârsta de pensionare” menționată mai sus, acel funcționar trebuie să fie simultan pensionat din oficiu. Această analiză a fost aplicată în decizia atacată, în cadrul căreia reclamantul a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionat din oficiu (a se vedea punctul 14 de mai sus). Astfel, reclamantul avea 63 de ani la data la care a început să producă efecte decizia atacată și depășise, în consecință, „vârsta de pensionare”, care era, în cazul său, stabilită la 60 de ani în temeiul celui de al cincilea paragraf al articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut coroborat cu primul paragraf al acestei dispoziții. Întrucât, la data trimiterii sale în concediu în interesul serviciului, reclamantul depășise „vârsta de pensionare”, el a fost simultan pensionat în mod automat în temeiul articolului 42c al cincilea paragraf din statut.
31 Întrucât analiza Comisiei referitoare la caracterul nedisociabil al celor două obiecte ale deciziei atacate a fost validată, trebuie să se arate că cauza de inadmisibilitate pe care aceasta o invocă se întemeiază pe premisa potrivit căreia cererea de anulare formulată în cererea introductivă constituie o cerere de anulare în parte, întrucât vizează numai al doilea obiect al deciziei atacate, cel privind pensionarea în mod automat a reclamantului.
32 Or, această premisă a argumentației Comisiei este eronată.
33 Desigur, concluziile reclamantului conțin propoziția incidentă „prin care reclamantul este pensionat din oficiu cu efect de la 1 iunie 2017”. Însă, această propoziție incidentă nu poate fi înțeleasă ca limitând obiectul cererii de anulare numai la pensionarea reclamantului.
34 Astfel, din conținutul cererii introductive reiese că cererea de anulare privește ambele obiecte ale deciziei atacate, întrucât reclamantul a identificat în mod clar legătura care exista, potrivit raționamentului urmat în decizia atacată, între trimiterea sa în concediu în interesul serviciului și pensionarea sa din oficiu. În această privință, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, punctul 34 din cererea introductivă, în cadrul primului motiv de anulare, potrivit căruia: „În speță, AIPN a adoptat o decizie de trimitere în concediu în interesul serviciului care echivalează cu pensionarea din oficiu a reclamantului.”
35 De asemenea, trebuie să se aibă în vedere al doilea motiv de anulare, întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii, în cadrul căruia reclamantul arată în esență că articolul 42c din statut nu i se aplică, dat fiind că depășise „vârsta de pensionare” în sensul primului paragraf al acestei dispoziții. Astfel, este clar că, dacă acest motiv ar fi admis de Tribunal, acest lucru ar determina anularea deciziei atacate în întregime, pentru motivul că ar fi lipsită de temei juridic, iar nu anularea sa în parte numai în măsura în care îl pensionează pe reclamant din oficiu.
36 Din considerațiile care precedă reiese că, în pofida propoziției incidente „prin care reclamantul este pensionat din oficiu cu efect de la 1 iunie 2017”, care figurează în concluziile reclamantului, cererea de anulare formulată în cererea introductivă privește în mod clar ambele obiecte ale deciziei atacate, care nu pot fi separate unul de celălalt, referitoare la trimiterea reclamantului în concediu în interesul serviciului și, în același timp, pensionarea sa din oficiu. Nu era vorba, prin urmare, despre o cerere de anulare în parte, astfel cum pretinde Comisia. În consecință, cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie trebuie respinsă.
Cu privire la menținerea interesului reclamantului de a exercita acțiunea
37 În ședință, Comisia a arătat că hotărârea pe care Tribunalul ar pronunța‑o în speță nu ar avea niciun efect asupra situației reclamantului. Comisia a explicat că, în urma suspendării executării deciziei atacate, dispusă de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, reclamantul a fost menținut ca funcționar în activitate în cadrul instituției până la „maximul posibil permis de statut”, și anume până la 1 noiembrie 2018, dată la care a împlinit vârsta de 65 de ani și a fost pensionat automat în temeiul articolului 23 alineatul (1) din anexa XIII la statut. Ca urmare a suspendării menționate, reclamantul ar fi putut să evite trimiterea în concediu în interesul serviciului la care se opunea și să beneficieze în continuare de remunerația sa normală și ar fi fost, în cele din urmă, pensionat în mod automat în aceleași condiții cu cele care s‑ar fi aplicat dacă nicio decizie nu ar fi fost adoptată în privința sa în temeiul articolului 42c din statut. În temeiul acestei argumentații, Comisia a concluzionat că nu mai exista interesul reclamantului de a exercita acțiunea.
38 Reclamantul a contestat concluzia Comisiei referitoare la dispariția, în cursul procedurii, a interesului său de a exercita acțiunea.
39 Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru ca o persoană căreia i se aplică statutul să aibă dreptul, în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul articolelor 90 și 91 din respectivul statut, să solicite anularea unui act care o lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) din același statut, aceasta trebuie să aibă, la momentul formulării acțiunii, un interes născut și actual, suficient de important pentru a obține anularea acestui act, un astfel de interes presupunând ca cererea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să îi confere un avantaj. Fiind o condiție de admisibilitate, interesul reclamantului de a exercita o acțiune se analizează la momentul introducerii acesteia. Cu toate acestea, pentru ca o persoană căreia i se aplică statutul să poată continua o acțiune având ca obiect anularea unei decizii a AIPN, aceasta trebuie să își mențină un interes personal pentru anularea respectivei decizii. În această privință, în lipsa unui interes actual de a exercita o acțiune, nu mai este necesară pronunțarea asupra acesteia (a se vedea Hotărârea din 8 noiembrie 2018, Cocchi și Falcione/Comisia, T‑724/16 P, nepublicată, EU:T:2018:759, punctul 50 și jurisprudența citată).
40 În speță, susținerile Comisiei prezentate la punctul 37 de mai sus, necontestate de reclamant, pot, într‑adevăr, să conducă la întrebarea dacă interesul reclamantului de a exercita acțiunea nu a dispărut în cursul procedurii.
41 Cu toate acestea, astfel cum a evocat Comisia însăși în ședință, dacă decizia atacată ar rămâne validă și nu ar fi anulată de instanța Uniunii, ea ar putea, eventual, să servească drept temei pentru ca Comisia să solicite de la reclamant diferența dintre sumele plătite cu titlu de salariu în perioada cuprinsă între 1 iunie 2017, data la care a început să producă efecte decizia atacată, și 1 noiembrie 2018, data pensionării din oficiu a reclamantului, și sumele pe care acesta din urmă le‑ar fi putut pretinde cu titlu de pensie dacă decizia atacată ar fi fost executată imediat și nu ar fi făcut obiectul unei suspendări a executării.
42 Rezultă că reclamantul, astfel cum a arătat de altfel în ședință, are în continuare un interes să solicite anularea deciziei atacate și dispariția sa din ordinea juridică a Uniunii pentru a avea certitudinea că în viitor Comisia nu îi va pretinde diferența dintre suma descrisă la punctul 41 de mai sus.
43 Această concluzie nu este repusă în discuție nici de afirmația Comisiei din ședință potrivit căreia posibilitatea de a recupera diferența dintre sumele menționate mai sus ar fi complicată de realizat, întrucât reclamantul a continuat să lucreze ca funcționar în activitate până la pensionarea sa din oficiu, la 1 noiembrie 2018, nici de asigurarea, dată în ședință, că, în niciun caz nu îi va solicita reclamantului diferența dintre sumele menționate mai sus. Astfel, este vorba despre simple afirmații și asigurări ale Comisiei care, în definitiv, nu repun în discuție faptul că menținerea deciziei atacate în ordinea juridică a Uniunii constituie o sursă de insecuritate juridică pentru reclamant, din care rezultă interesul său, actual în continuare, de a obține anularea acestei decizii.
44 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se concluzioneze că reclamantul continuă să aibă interesul de a exercita acțiunea.
Cu privire la fond
45 În susținerea acțiunii formulate, reclamantul invocă trei motive, primul, întemeiat pe încălcarea articolelor 47 și 52 din statut, al doilea, pe încălcarea domeniului de aplicare al legii, în speță al articolului 42c din statut, și al treilea, pe încălcarea obligației de motivare și a dreptului la apărare. În replică, reclamantul a arătat că renunță la al treilea motiv.
46 În măsura în care, în cadrul celui de al doilea motiv, Tribunalului i se solicită să definească domeniul de aplicare al articolului 42c din statut, care constituie temeiul juridic al deciziei atacate, trebuie să se examineze mai întâi acest motiv.
Observații introductive
47 Reclamantul, efectuând o interpretare în special literală și sistematică a articolului 42c din statut, susține că această dispoziție nu se aplică funcționarilor care, precum el, au împlinit „vârsta de pensionare” în sensul acestei dispoziții coroborate cu articolul 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut. Reclamantul arată, printre altele, că concediul în interesul serviciului, situație administrativă în care se regăsesc funcționarii în cauză potrivit articolului 42c din statut, trebuie să aibă o anumită durată. Or, aplicarea acestei dispoziții funcționarilor care, la data acestei aplicări, au împlinit „vârsta de pensionare” ar conduce la situația în care, în temeiul celui de al cincilea paragraf al articolului 42c din statut, funcționarii respectivi sunt trimiși în concediu în interesul serviciului și, simultan, sunt pensionați în mod automat, astfel încât finalitatea acestei dispoziții ar fi deturnată, iar condițiile, prevăzute de statut, în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă ale unui funcționar, ar fi eludate. Reclamantul concluzionează că AIPN a încălcat în speță domeniul de aplicare al articolului 42c din statut și că, pe acest temei, decizia atacată ar trebui anulată.
48 Comisia, invocând argumente întemeiate, printre altele, pe modul de redactare a articolului 42c din statut și pe ratio legis al acestuia, contestă teza reclamantului și susține că această dispoziție se poate aplica unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” cum este cazul reclamantului.
49 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, astfel cum arată în mod întemeiat reclamantul, aplicarea articolului 42c din statut unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” în sensul acestei dispoziții determină trimiterea sa în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionarea sa în mod automat în temeiul celui de al cincilea paragraf al dispoziției menționate mai sus. Această analiză a fost aplicată în decizia atacată în privința reclamantului, astfel cum s‑a constatat deja la punctul 30 de mai sus.
50 Rezultă că problema care se ridică este de a ști dacă articolul 42c din statut se poate aplica unor funcționari care, precum reclamantul, au împlinit „vârsta de pensionare” în sensul acestei dispoziții, ținând seama de faptul că această aplicare determină trimiterea în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionarea din oficiu a funcționarilor respectivi. În acest sens, trebuie, în consecință, să se determine domeniul de aplicare ratione personae al articolului 42c din statut, împrejurare care necesită interpretarea sa.
Cu privire la interpretarea literală
51 Articolul 42c primul paragraf din statut prevede că trimiterea funcționarului în cauză în concediu în interesul serviciului se aplică „cel mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare”. Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în ședință, expresia „vârsta de pensionare” de la primul paragraf al articolului 42c din statut corespunde expresiei „vârsta de pensionare” de la al patrulea și de la al cincilea paragraf ale acestei dispoziții. În consecință, pentru a determina „vârsta de pensionare” în ceea ce îi privește pe funcționarii încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, trebuie, precum în cazul determinării „vârst[ei] de pensionare”, să se aibă în vedere articolul 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut, care precizează următoarele:
„[c]u excepția unei dispoziții contrare a prezentului Statut al funcționarilor, vârsta de pensionare a funcționarului încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 care urmează să fie luată în considerare în toate trimiterile la vârsta de pensionare din prezentul Statut al funcționarilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile menționate anterior.”
52 Termenii „dispozițiile menționate anterior” de la al cincilea paragraf al articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut fac trimitere la primele patru paragrafe ale acestei dispoziții, care precizează vârsta de la care funcționarii, încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, pot solicita pensionarea beneficiind de o pensie pentru limită de vârstă.
53 În ceea ce privește funcționarii încadrați în muncă după 1 ianuarie 2014, termenii „vârsta de pensionare” de la articolul 42c primul paragraf din statut fac trimitere la vârsta de pensionare din oficiu prevăzută la articolul 52 primul paragraf litera (a) din statut, care este de 66 de ani, astfel cum au confirmat părțile în ședință.
54 În consecință, din modul de redactare a articolului 42c primul paragraf din statut reiese că această dispoziție furnizează informații cu privire la data de la care această dispoziție poate fi aplicată unui funcționar, și anume „cel mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare”. Pe de altă parte, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, în ceea ce privește funcționarii încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, modul de redactare a dispoziției menționate nu exclude posibilitatea ca aceasta să fie aplicată unui funcționar care a împlinit și, a fortiori, a depășit „vârsta de pensionare”.
55 În aceste condiții, trebuie amintit că articolul 42c al patrulea paragraf din statut prevede că durata concediului în interesul serviciului corespunde, „în principiu”, cu perioada rămasă până când funcționarul împlinește „vârsta de pensionare”, dar AIPN poate hotărî, „în situații excepționale”, să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.
56 Termenii „durata concediului” și „perioada rămasă până când funcționarul împlinește vârsta de pensionare” de la articolul 42c al patrulea paragraf prima teză din statut confirmă teza reclamantului potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată. Contrar susținerilor Comisiei, termenii „în principiu” de la această teză nu repun în discuție concluzia menționată mai sus. Astfel, acești termeni trebuie să fie înțeleși în lumina celei de a doua teze a articolului 42c al patrulea paragraf din statut, potrivit căreia:
„În situații excepționale, [AIPN] poate totuși hotărî să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.”
57 Se dovedește astfel că termenii „în principiu” nu demonstrează existența unei posibile derogări de la principiul potrivit căruia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată, ci demonstrează posibilitatea de a deroga de la principiul potrivit căruia concediul în interesul serviciului se încheie la data la care funcționarul în cauză împlinește „vârsta de pensionare”, această posibilă derogare fiind legată de împrejurarea că AIPN poate, „în situații excepționale”, să hotărască să reintegreze funcționarul menționat, punând astfel capăt concediului în interesul serviciului.
58 Teza reclamantului potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată este confirmată de modul de redactare a celui de al cincilea paragraf al articolului 42c din statut, care prevede că, „[a]tunci când împlinește vârsta de pensionare, funcționarul trimis în concediu în interesul serviciului este pensionat în mod automat”. Din acest mod de redactare și, mai precis, din utilizarea verbului „a împlini” rezultă că pensionarea din oficiu presupune că funcționarul în cauză se regăsește în situația administrativă de concediu în interesul serviciului la data la care împlinește „vârsta de pensionare” și că acest concediu are o anumită durată.
59 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se constate că modul de redactare a articolului 42c din statut confirmă teza reclamantului potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată, ceea ce exclude posibilitatea ca această trimitere în concediu să fie concomitentă cu pensionarea din oficiu. Excluderea posibilității ca trimiterea în concediu în interesul serviciului să fie concomitentă cu pensionarea din oficiu a funcționarului în cauză semnifică, având în vedere considerațiile cuprinse la punctele 30 și 50 de mai sus, că dispoziția menționată anterior nu poate fi aplicată funcționarilor care, precum reclamantul, au împlinit „vârsta de pensionare”.
60 Trebuie să se analizeze dacă această concluzie nu este infirmată de interpretarea sistematică și teleologică a articolului 42c din statut.
Cu privire la interpretarea sistematică
61 Trebuie amintit că articolul 42c din statut face parte din capitolul 2 din titlul III din statut, intitulat „Situații administrative”. În conformitate cu articolul 35 din statut, care figurează în același capitol, funcționarul se poate regăsi în una dintre următoarele situații administrative: activitate, detașare, concediu pentru interese personale, disponibilizare, concediu pentru satisfacerea serviciului militar, concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale și concediu în interesul serviciului.
62 În schimb, „încetarea raporturilor de muncă” este guvernată de capitolul 4 din titlul III din statut. Articolul 47 din statut care figurează în acest capitol definește cazurile de încetare a raporturilor de muncă ca fiind demisia, demiterea, pensionarea în interesul serviciului, concedierea din motive de incompetență profesională, eliberarea din funcție, pensionarea și decesul.
63 Se dovedește în consecință că, în timp ce concediul în interesul serviciului a fost conceput de legiuitorul Uniunii ca fiind o „situație administrativă” în care un funcționar se poate regăsi în cursul carierei sale în instituțiile Uniunii, teza Comisiei referitoare la posibilitatea de a aplica articolul 42c din statut unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” și, astfel, posibilitatea de a‑l trimite în concediu în interesul serviciului simultan cu pensionarea din oficiu conduce la transformarea măsurii în cauză dintr‑o „situație administrativă” într‑un caz de „încetare a raporturilor de muncă”. Astfel, după cum a arătat judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, aplicarea, în decizia atacată, a articolului 42c din statut făcută de Comisie se aseamănă cu o „pensionare din oficiu în interesul serviciului” împotriva voinței persoanei interesate (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 61).
64 Din considerațiile care precedă reiese că amplasarea articolului 42c din statut în capitolul 2 din titlul III din acesta nu se conciliază cu teza menționată mai sus a Comisiei și, în orice caz, nu infirmă concluzia prezentată la punctul 59 de mai sus.
Cu privire la interpretarea teleologică
65 Comisia susține că ratio legis al articolului 42c din statut este de a optimiza gestionarea resurselor umane ale instituțiilor. Această dispoziție ar permite o anumită flexibilitate în gestionarea personalului aproape sau pe punctul de a ieși la pensie, oferind persoanelor în cauză o indemnizație rezonabilă. Potrivit Comisiei, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să limiteze domeniul de aplicare al textului la funcționarii care nu sunt pe punctul de a ieși la pensie. Optimizarea urmărită ar presupune cea mai mare marjă de discreție cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, se face cu respectarea intereselor funcționarului în cauză și, pe de altă parte, măsura vizează în mod prioritar funcționarii aproape de pensionare. Ar fi paradoxal ca măsura să nu se aplice funcționarilor care au împlinit deja vârsta de pensionare. Comisia afirmă astfel că interpretarea restrictivă susținută de reclamant lipsește măsura prevăzută la articolul 42c din statut de o parte din eficacitatea și din rațiunea sa de a fi.
66 Desigur, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia invocând considerentul (7) al Regulamentului nr. 1023/2013, finalitatea articolului 42c din statut este, în cele din urmă, optimizarea gestionării resurselor umane ale instituțiilor. Cu toate acestea, astfel cum arată, de altfel, Comisia însăși, legiuitorul Uniunii s‑a asigurat ca trimiterea în concediu în interesul serviciului, potrivit termenilor folosiți de Comisie, „să protejeze suficient drepturile funcționarilor în cauză”.
67 În această privință, trebuie amintit că al șaptelea paragraf al articolului 42c din statut prevede că un funcționar astfel trimis în concediu beneficiază de o indemnizație calculată în conformitate cu anexa IV la statut. Din articolul unic primul paragraf din această anexă, interpretat în lumina articolului 42c din statut, reiese că această indemnizație lunară este, în primele trei luni de aplicare a măsurii, egală cu salariul de bază al funcționarului în cauză. Din a patra până în a șasea lună, se ridică la 85 % din salariul de bază și ulterior, până la pensionarea din oficiu, la 70 % din salariul de bază.
68 Ca dispoziție, prevăzută de legiuitorul Uniunii, care atenuează inconvenientele pentru funcționarii vizați de o trimitere în concediu în interesul serviciului, trebuie să se facă trimitere de asemenea la al optulea paragraf al articolului 42c din statut, care, în esență, permite funcționarului în cauză să continue să contribuie la sistemul de pensii în perioada trimiterii sale în concediu în interesul serviciului pentru a crește valoarea pensiei de care va beneficia la pensionare.
69 Trebuie să se constate că, dacă s‑ar permite ca articolul 42c din statut să se aplice unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” și ca, prin urmare, pensionarea sa din oficiu să fie concomitentă cu trimiterea sa în concediu în interesul serviciului, funcționarul menționat nu ar obține niciun beneficiu din dispozițiile prevăzute la al șaptelea și la al optulea paragraf ale articolului 42c din statut, întrucât durata concediului în interesul serviciului ar fi nulă. În aceste împrejurări, echilibrul urmărit de legiuitorul Uniunii, în cadrul adoptării articolului 42c din statut, între considerațiile referitoare la gestionarea optimizată a resurselor umane ale instituțiilor și considerațiile referitoare la protecția suficientă a intereselor funcționarilor în cauză, ar fi perturbat în detrimentul acestor din urmă considerații.
70 Pe de altă parte, se impune de asemenea constatarea că, în ipoteza unei pensionări din oficiu simultan cu trimiterea în concediu în interesul serviciului, AIPN nu ar dispune de posibilitatea oferită de al patrulea paragraf al articolului 42c din statut, nici măcar „în situații excepționale”, de a pune capăt concediului în interesul serviciului și de a reintegra funcționarul. Rezultă că ipoteza menționată mai sus nu se conciliază cu această dispoziție, întrucât, pe de o parte, conduce la privarea automată a instituțiilor, luându‑le orice putere de apreciere, de un instrument de gestionare a personalului pe care îl constituie posibilitatea de reintegrare a funcționarului în cauză și, pe de altă parte, privează funcționarul respectiv de posibilitatea unei astfel de integrări.
71 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se constate că interpretarea teleologică a articolului 42c din statut nu confirmă teza Comisiei, dar confirmă, în schimb, concluzia prezentată la punctul 59 de mai sus.
72 În consecință, în urma interpretării articolului 42c din statut, este necesar să se concluzioneze că această dispoziție nu poate fi aplicată unor funcționari care, precum reclamantul, au împlinit „vârsta de pensionare” în sensul acesteia. În consecință, prin adoptarea deciziei atacate în temeiul acestei dispoziții, Comisia a încălcat domeniul de aplicare al dispoziției menționate, iar decizia atacată trebuie să fie, prin urmare, anulată, fără a fi necesară examinarea motivului întemeiat pe încălcarea articolelor 47 și 52 din statut.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
74 Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului, inclusiv a cheltuielilor de judecată aferente procedurii de măsuri provizorii.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Comisiei Europene din 2 martie 2017 prin care RW a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionat din oficiu.
2) Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de RW, inclusiv pe cele aferente procedurii de măsuri provizorii.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 mai 2019.