HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
10 septembrie 2009
Cauza F‑47/07
Joachim Behmer
împotriva
Parlamentului European
„Funcție publică — Funcționari — Promovare — Exercițiul de promovare 2005 — Legalitate a instrucțiunilor care reglementează procedura de promovare — Consultarea comitetului pentru Statutul funcționarilor — Analiză comparativă a meritelor — Discriminare a reprezentanților personalului”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Behmer solicită în special anularea deciziei Parlamentului European de a nu îl promova la gradul A*13 de la 1 ianuarie 2005 în cadrul exercițiului de promovare 2005
Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Statut — Dispoziții generale de punere în aplicare — Noțiune
(Statutul funcționarilor, art. 45 și 110)
2. Funcționari — Promovare — Trecere de la un sistem la altul
3. Funcționari — Principii — Protecția încrederii legitime — Modificare a regimului de promovare
4. Funcționari — Promovare — Decizie de stabilire a listei funcționarilor promovați
(Statutul funcționarilor, art. 45)
5. Funcționari — Promovare — Criterii — Merite — Luare în considerare a vechimii în grad
(Statutul funcționarilor, art. 45)
6. Funcționari — Promovare — Reclamație a unui candidat care nu a fost promovat — Decizie de respingere — Obligația de motivare — Întindere
[Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf, art. 45 și art. 90 alin. (2)]
1. Expresia „dispozițiile generale de punere în aplicare” menționată la articolul 110 din statut vizează, în primul rând, măsurile de aplicare prevăzute expres prin anumite dispoziții speciale ale statutului și, în lipsa unei precizări exprese, obligația de adoptare a unor măsuri de aplicare supuse condițiilor de formă prevăzute la articolul menționat nu poate fi admisă decât cu titlu excepțional, respectiv în cazul în care dispozițiile statutului nu ar fi suficient de clare și de precise pentru a se putea evita riscul unei aplicări arbitrare a acestora.
Nu constituie dispoziții generale de punere în aplicare, în sensul articolului 110 din statut, instrucțiunile care reglementează procedura de promovare și care sunt adoptate de o instituție comunitară în temeiul articolului 45 din statut. Astfel, pe de o parte, dispozițiile articolului 45 alineatul (1) din statut nu prevăd expres obligația adoptării unor dispoziții generale de punere în aplicare, în sensul articolului 110 menționat. Pe de altă parte, aceste dispoziții sunt suficient de precise pentru a se putea evita riscul aplicării lor arbitrare, chiar și în lipsa unor dispoziții formale de punere în aplicare.
(a se vedea punctele 47 și 48)
Trimitere la:
Curte: 31 martie 1965, Rauch/Comisia, 16/64, Rec., p. 179, 193; 8 iulie 1965, Prakash/Comisia, 19/63 și 65/63, Rec., p. 677, 695
Tribunalul de Primă Instanță: 9 iulie 1997, Echauz Brigaldi și alții/Comisia, T‑156/95, RecFP, p. I‑A‑171 și II‑509, punctul 53
2. Autoritatea de reglementare are libertatea de a efectua în orice moment modificările pe care le consideră conforme cu interesul serviciului, chiar și atunci când dispozițiile stabilite sunt mai puțin favorabile funcționarilor, însă cu condiția să nu se aducă atingere drepturilor legal dobândite de funcționari sau de agenți, iar persoanele vizate în mod special de noua reglementare să fie tratate în mod identic.
În consecință, un funcționar nu poate invoca o încălcare a principiului securității juridice în cazul în care administrația modifică regimul de promovare, întrucât, în primul rând, aceasta din urmă a putut considera în mod legitim că modificarea regimului amintit este în interesul serviciului, în al doilea rând, reforma regimului menționat nu modifică principiile directoare care privesc, între altele, criteriile, procedura și transparența aplicabile exercițiului de promovare a funcționarilor în cadrul instituției vizate și astfel nu aduce atingere drepturilor care au putut fi dobândite în mod legitim în materie de promovare și, în al treilea rând, toți funcționarii de același grad au fost tratați în mod identic.
Pe de altă parte, din moment ce trecerea de la un regim de promovare la altul este legală, nu se poate reproșa administrației încălcarea principiului egalității de tratament atunci când a reformat regimul de promovare întrucât modificările ar fi intervenit în detrimentul funcționarilor cu vechime în grad semnificativă.
(a se vedea punctele 52-54)
Trimitere la:
Curte: 19 martie 1975, Gillet/Comisia, 28/74, Rec., p. 463, punctele 5 și 6
Tribunalul de Primă Instanță: 30 septembrie 1998, Ryan/Curtea de Conturi, T‑121/97, Rec., p. II‑3885, punctele 98 și 104; 18 septembrie 2008, Angé Serrano și alții/Parlamentul European, T‑47/05, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 107, hotărâre care face obiectul unui recurs la Curte, cauza C‑496/08 P
Tribunalul Funcției Publice: 19 octombrie 2006, De Smedt/Comisia, F‑59/05, RecFP, p. I‑A‑1‑109 și II‑A‑1‑409, punctul 71; 24 aprilie 2008, Dalmasso/Comisia, F‑61/05, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 78
3. Dreptul de a invoca principiul protecției încrederii legitime vizează particularii care se află într‑o situație din care reiese că administrația comunitară le‑a creat acestora speranțe întemeiate. În schimb, niciun funcționar nu poate invoca o încălcare a principiului încrederii legitime în lipsa unor asigurări precise acordate de administrație.
În consecință, în lipsa angajamentului administrației în sensul menținerii unui regim de promovare vechi, un funcționar nu se poate prevala de principiul încrederii legitime pentru a se opune reformei regimului amintit.
(a se vedea punctele 55 și 56)
Trimitere la:
Curte: 19 mai 1983, Mavridis/Parlamentul European, 289/81, Rec., p. 1731, punctul 21
Tribunalul de Primă Instanță: 27 martie 1990, Chomel/Comisia, T‑123/89, Rec., p. II‑131, punctul 25; 30 noiembrie 1994, Dornonville de la Cour/Comisia, T‑498/93, RecFP, p. I‑A‑257 și II‑813, punctul 46; Angé Serrano și alții/Parlamentul European, citată anterior, punctul 121
4. Autoritatea împuternicită să facă numiri nu are obligația de a amâna publicarea listei funcționarilor promovați atât timp cât decizia de atribuire a punctelor de merit unuia dintre candidați nu este încă definitivă. Astfel, împrejurarea că autoritatea împuternicită să facă numiri adoptă deciziile de promovare fără a avea la dispoziție toate deciziile de atribuire a punctelor de promovare nu constituie în sine o neregularitate. Numai în cazul în care lipsa deciziei definitive este cauzată de o întârziere substanțială imputabilă exclusiv administrației se poate constata o neregularitate.
(a se vedea punctul 76)
Trimitere la:
Curte: 27 ianuarie 1983, List/Comisia, 263/81, Rec., p. 103, punctul 27; 17 decembrie 1992, Moritz/Comisia, C‑68/91 P, Rec., p. I‑6849, punctul 17
Tribunalul de Primă Instanță: 5 octombrie 2000, Rappe/Comisia, T‑202/99, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑911, punctul 39; 15 noiembrie 2001, Sebastiani/Comisia, T‑194/99, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑991, punctul 44 și următoarele
5. Vechimea în grad nu se numără printre criteriile menționate la articolul 45 din statut și cu ajutorul cărora se determină care funcționari trebuie promovați, întrucât un astfel de criteriu nu intervine decât în mod subsidiar. În consecință, împrejurarea că un funcționar nu a putut fi promovat, deși a obținut același număr de puncte de merit precum alți funcționari care aveau o vechime în grad inferioară și care au fost promovați, nu este de natură să caracterizeze existența unei erori vădite de apreciere întrucât administrația putea considera că aplicarea altor criterii justifica promovarea acestora. Pe de altă parte, aplicarea criteriului vechimii în grad nu presupune luarea în considerare a întregului parcurs profesional al unui funcționar.
(a se vedea punctele 84 și 85)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 9 aprilie 2003, Tejada Fernández/Comisia, T‑134/02, RecFP, p. I‑A‑125 și II‑609, punctul 42 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 10 septembrie 2009, Behmer/Parlamentul European, F‑124/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctele 106-110
6. Deși autoritatea împuternicită să facă numiri nu are obligația de a motiva deciziile de promovare în raport cu candidații nepromovați, în schimb, aceasta are obligația de motivare a deciziei sale de respingere a unei reclamații adresate, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, de un candidat nepromovat, presupunându‑se că motivarea deciziei de respingere a reclamației coincide cu motivarea deciziei împotriva căreia a fost îndreptată reclamația. Totuși, administrația nu are obligația de a arăta modul în care a apreciat fiecare dintre criteriile care au determinat‑o să adopte o decizie.
Îndeplinește obligația de motivare o decizie de respingere a unei reclamații în care autoritatea împuternicită să facă numiri arată că meritele persoanei interesate nu erau suficiente pentru a justifica promovarea acesteia, în măsura în care atribuțiile exercitate de funcționarii promovați erau vădit superioare. Astfel, elementele menționate în decizia amintită permit persoanei interesate să deducă motivele deciziei de nepromovare și să exercite acțiunea în justiție necesară apărării drepturilor și intereselor sale. În plus, elementele amintite fac posibil controlul legalității cu privire la această decizie.
(a se vedea punctele 94-97)
Trimitere la:
Curte: 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul, 188/73, Rec., p. 1099, punctul 13; 27 octombrie 1977, Moli/Comisia, 121/76, Rec., p. 1971, punctul 12; 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul European, 195/80, Rec., p. 2861, punctul 22
Tribunalul Funcției Publice: 8 octombrie 2008, Barbin/Parlamentul European, F‑44/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 35; 8 octombrie 2008, Barbin/Parlamentul European, F‑81/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 27