Language of document : ECLI:EU:C:2019:904

ORDONANȚA CURȚII (Camera de admitere în principiu a recursurilor)

24 octombrie 2019(*)

„Recurs – Desen sau model industrial comunitar – Admitere în principiu a recursurilor – Articolul 170b din Regulamentul de procedură al Curții – Cerere care nu demonstrează importanța unei chestiuni pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii – Neadmiterea în principiu a recursului”

În cauza C‑614/19 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 14 august 2019,

Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG, cu sediul în Stuttgart (Germania), reprezentată de C. Klawitter, Rechtsanwalt,

recurentă,

celelalte părți din procedură fiind:

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO),

pârât în primă instanță,

Autec AG, cu sediul în Nürnberg (Germania),

intervenientă în primă instanță,

CURTEA (Camera de admitere în principiu a recursurilor),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședinta Curții, și domnii J. Malenovský (raportor) și F. Biltgen, judecători,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, domnul M. Szpunar,

dă prezenta

Ordonanță

1        Prin recursul formulat, Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 iunie 2019, Porsche/EUIPO – Autec (Autoturisme) (T‑210/18, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2019:380), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 19 ianuarie 2018 (cauza R 941/2016‑3) privind o procedură de declarare a nulității între Autec AG și Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG.

 Cu privire la cererea de admitere în principiu a recursului

2        În temeiul articolului 58a primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, un recurs formulat împotriva unei hotărâri a Tribunalului privind o decizie a unei camere de recurs independente a EUIPO nu este admis decât dacă, mai întâi, Curtea stabilește că ar trebui să fie admis.

3        În conformitate cu articolul 58a al treilea paragraf din acest statut, recursul este admis, în totalitate sau în parte, potrivit normelor detaliate prevăzute în Regulamentul de procedură al Curții, în cazul în care ridică o chestiune importantă pentru unitatea, consecvența sau dezvoltarea dreptului Uniunii.

4        Potrivit articolului 170a alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în situațiile prevăzute la articolul 58a primul paragraf din statutul menționat, recurentul anexează la cererea sa de recurs o cerere de admitere în principiu a recursului în care expune chestiunea importantă pe care o ridică recursul pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și care cuprinde toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra acestei cereri.

5        În conformitate cu articolul 170b alineatul (3) din acest regulament, Curtea soluționează cererea de admitere în principiu a recursului prin ordonanță motivată.

6        În speță, în susținerea cererii sale de admitere în principiu a recursului, recurenta arată că prin acesta se ridică chestiuni importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, invocând opt argumente.

7        Prin intermediul primului său argument, aceasta reproșează Tribunalului că a încălcat jurisprudența relevantă a Curții atunci când a statuat că caracterul individual al unui desen sau al unui model industrial trebuie să rezulte din inexistența unui „déjà vu”. Or, aspectul dacă criteriul unui „déjà vu” este relevant pentru aprecierea caracterului individual ar fi important pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii.

8        În ceea ce privește al doilea argument, recurenta reproșează Tribunalului că, în cadrul aprecierii caracterului individual al unui desen sau al unui model industrial, a încălcat jurisprudența relevantă a Curții prin faptul că a exclus din analiză caracteristicile mai puțin marcante sau mai puțin marcate. Această eroare de drept ar ridica, astfel, o chestiune importantă pentru unitatea și coerența dreptului Uniunii.

9        În ceea ce privește al treilea argument, recurenta susține că, contrar poziției adoptate de Tribunal, examinarea caracterului individual al unui model presupune, conform articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70), să se constate mai întâi impresia globală produsă de un model industrial, și, ulterior, impresia globală produsă de celălalt. Prin urmare, poziția Tribunalului ar repune în discuție coerența și unitatea dreptului Uniunii.

10      Prin intermediul celui de al patrulea argument, recurenta susține în esență că Tribunalul nu a respectat jurisprudența Curții potrivit căreia titularului modelului industrial anterior îi revine sarcina de a demonstra și de a dovedi că desenul sau modelul industrial a cărui nulitate o invocă exista deja, în întregime, în modelul anterior. Această diferență de apreciere a Tribunalului ar repune astfel în discuție unitatea și coerența dreptului Uniunii.

11      În ceea ce privește al cincilea argument, reclamanta susține în esență că anumite constatări ale Tribunalului ar împiedica titularul unui desen sau al unui model industrial contestat să facă dovada că, în afara concordanțelor în funcție de reprezentările grafice parțiale în cauză, există numeroase diferențe între modelele în conflict care conduc la o impresie globală sensibil diferită.

12      În ceea ce privește al șaselea argument, recurenta arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a definit utilizatorul avizat independent de modele sau de produse specifice și fără a lua în considerare caracteristicile efective ale pieței relevante. Aspectul dacă o astfel de abordare este sau nu este corectă ar privi unitatea și coerența dreptului Uniunii.

13      Prin intermediul celui de al șaptelea argument, recurenta susține că utilizatorul avizat ia decizia întemeiată pe preferința între un model și altul în funcție de gradul său de informare și de atenție. Prin urmare, aceasta urmărește să afle dacă, în speță, este posibil să se ia în considerare vehiculele motorizate în general pentru a se constata caracterul individual în funcție de descrierea produsului pe care îl reprezintă desenul sau modelul industrial în cauză sau dacă este necesar, cel puțin în ceea ce privește vehiculele motorizate care, eventual, sunt pe piață de câteva decenii, să se definească mai strict utilizatorul avizat, în funcție de caracteristicile efective ale pieței. Potrivit recurentei, se pare că Curtea nu a avut încă ocazia să se pronunțe cu privire la o astfel de chestiune și că, prin urmare, această chestiune privește dezvoltarea dreptului Uniunii.

14      Prin intermediul celui de al optulea și ultim argument, recurenta susține, întemeindu‑se pe Cartea verde a Comisiei privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale, că libertatea autorului, care, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul nr. 6/2002, trebuie să fie luată în considerare pentru aprecierea caracterului individual, poate fi de asemenea limitată de „constrângeri comerciale”, precum și de „exigențe ferme ale clientului”, ceea ce presupune, eventual, ca mici diferențe între desene și modele industriale în raport cu formele deja cunoscute să poată fi suficiente pentru justificarea caracterul individual al unui desen sau al unui model industrial. Or, potrivit recurentei, Curtea încă nu s‑a pronunțat cu privire la o asemenea chestiune, astfel încât aceasta este importantă pentru dezvoltarea dreptului Uniunii.

15      Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că sarcina de a demonstra că chestiunile ridicate prin recursul formulat sunt importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii îi revine recurentei (Ordonanța din 16 septembrie 2019, Kiku/OCSP, C‑444/19 P, nepublicată, EU:C:2019:746, punctul 11).

16      În plus, astfel cum reiese din articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene coroborat cu articolul 170b alineatul (4) din Regulamentul de procedură, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra admiterii în principiu a recursului și să stabilească, în cazul admiterii în principiu în parte a acestuia din urmă, motivele sau aspectele recursului la care trebuie să se refere memoriul în răspuns. Astfel, dat fiind că mecanismul de admitere în principiu a recursurilor prevăzut la articolul 58a din acest statut urmărește să limiteze controlul Curții la chestiunile care prezintă importanță pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, numai motivele care ridică astfel chestiuni și care sunt stabilite de recurent trebuie să fie examinate de Curte în cadrul recursului (Ordonanța din 10 octombrie 2019, KID‑Systeme/EUIPO, C‑577/19 P, nepublicată, EU:C:2019:854, punctul 12 și jurisprudența citată).

17      Astfel, o cerere de admitere în principiu a recursului trebuie, în orice caz, să menționeze în mod clar și precis motivele pe care se întemeiază recursul, să identifice cu aceeași precizie și claritate chestiunea de drept invocată prin fiecare motiv, să precizeze dacă această chestiune este importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și să expună în mod specific motivele pentru care chestiunea menționată este importantă în raport cu criteriul invocat. În ceea ce privește în special motivele de recurs, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să precizeze dispoziția dreptului Uniunii sau jurisprudența care ar fi fost încălcată prin hotărârea atacată, să expună în mod succint în ce constă eroarea de drept pretins săvârșită de Tribunal și să indice în ce măsură această eroare a exercitat o influență asupra rezultatului hotărârii atacate (Ordonanța din 10 octombrie 2019, KID‑Systeme/EUIPO, C‑577/19 P, nepublicată, EU:C:2019:854, punctul 13 și jurisprudența citată). Atunci când eroarea de drept invocată rezultă din încălcarea jurisprudenței, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să expună, în mod succint, dar clar și precis, în primul rând, unde se situează pretinsa contradicție, identificând atât punctele din hotărâre sau din ordonanța atacată cu recurs pe care recurentul le contestă cât și pe cele din decizia Curții sau a Tribunalului care ar fi fost încălcate, și, în al doilea rând, motivele concrete pentru care o astfel de contradicție ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 octombrie 2019, L’Oréal/EUIPO, C‑586/19 P, nepublicată, EU:C:2019:845, punctul 16).

18      Astfel, o cerere de admitere în principiu a recursului care nu conține elementele enunțate la punctul anterior din prezenta ordonanță nu poate, de la bun început, să demonstreze că recursul ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, care justifică admiterea sa (Ordonanța din 10 octombrie 2019, KID‑Systeme/EUIPO, C‑577/19 P, nepublicată, EU:C:2019:854, punctul 14).

19      În această privință, în ceea ce privește, în primul rând, argumentele evocate la punctele 7, 8 și 10 din prezenta ordonanță, potrivit cărora Tribunalul s‑ar fi îndepărtat de jurisprudența pertinentă a Curții, trebuie să se sublinieze că, în conformitate cu sarcina probei care îi revine autorului unei cereri de admitere în principiu a unui recurs, o astfel de argumentație nu este suficientă, în sine, pentru a se stabili că prezentul recurs ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, recurentul trebuind să respecte, în acest scop, toate cerințele enunțate la punctul 17 din prezenta ordonanță (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 octombrie 2019, L’Oréal/EUIPO, C‑586/19 P, nepublicată, EU:C:2019:845, punctul 16). Or, în speță, recurenta se limitează să afirme, fără a respecta însă astfel de cerințe, că Tribunalul a încălcat jurisprudența relevantă a Curții.

20      În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentele care figurează la punctele 9, 11 și 12 din prezenta ordonanță, referitoare la erori de drept pretins săvârșite de Tribunal, trebuie să se arate că prezenta cerere de admitere în principiu a recursului este afectată de o lipsă de precizie în ceea ce privește dispoziția dreptului Uniunii sau jurisprudența care ar fi fost încălcată de Tribunal atunci când acesta a săvârșit erorile invocate în cadrul argumentelor prezentate la punctele 11 și 12. În orice caz, faptul că un recurs ridică anumite chestiuni de drept proprii hotărârii în prezent în recurs nu permite, în sine, să se considere că acest recurs trebuie să fie admis de Curte. Astfel, recurentul trebuie să demonstreze că, independent de chestiunile de drept pe care le invocă în recursul formulat, acesta din urmă ridică una sau mai multe chestiuni importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, domeniul de aplicare al acestui criteriu depășind cadrul hotărârii în prezent în recurs și, în definitiv, pe cel al recursului său (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 octombrie 2019, L’Oréal/EUIPO, C‑586/19 P, nepublicată, EU:C:2019:845, punctele 11 și 12). Or, din prezenta cerere nu reiese o astfel de demonstrație.

21      În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, argumentația care figurează la punctele 13 și 14 din prezenta ordonanță, potrivit căreia recursul ar ridica chestiuni de drept noi în raport cu jurisprudența Curții, trebuie să se constate că prezenta cerere de admitere în principiu a recursului este afectată de o lipsă de precizie și în ceea ce privește dispoziția dreptului Uniunii sau jurisprudența care ar fi fost încălcată de Tribunal atunci când a considerat că trebuie să se întemeieze pe vehiculele motorizate în general pentru a constata caracterul individual în funcție de descrierea produsului pe care îl reprezintă desenul sau modelul industrial. În plus, faptul că o chestiune de drept nu a făcut obiectul unei examinări de către Curte nu înseamnă totuși că această chestiune prezintă în mod necesar importanță pentru dezvoltarea dreptului Uniunii, întrucât recurentul este obligat întotdeauna să demonstreze o astfel de importanță, furnizând indicații precise nu numai cu privire la caracterul nou al acestei întrebări, ci și cu privire la motivele pentru care chestiunea respectivă este importantă în raport cu o asemenea dezvoltare (Ordonanța din 30 septembrie 2019, All Star/EUIPO, C‑461/19 P, nepublicată, EU:C:2019:797, punctul 16). Or, în speță, recurenta se limitează să afirme că interesul chestiunilor de drept invocate în cadrul acestei argumentații constă în dezvoltarea dreptului Uniunii și se referă în această privință la inexistența unei jurisprudențe a Curții, fără a furniza însă vreo altă indicație.

22      Rezultă că recurenta nu prezintă proba, a cărei sarcină îi revine, că chestiunile ridicate în recursul său sunt importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii.

23      Având în vedere considerațiile care precedă, se impune ca recursul să nu fie admis în principiu.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

24      Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, în ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.

25      Întrucât prezenta ordonanță este adoptată înainte ca recursul să fi fost notificat celorlalte părți din procedură și, prin urmare, înainte ca acestea să fi putut efectua cheltuieli de judecată, trebuie să se decidă că recurenta suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera de admitere în principiu a recursurilor) dispune:

1)      Recursul nu este admis în principiu.

2)      Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături


*      Limba de procedură: germana.