Language of document :

Acțiune introdusă la 27 martie 2009 - Ingo Hanschmann/Europol

(Cauza F-27/09)

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamant: Ingo Hanschmann (Haga, Țările de Jos) (reprezentant: P. de Casparis, avocat)

Pârât: Oficiul European de Poliție (Europol)

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea Deciziei din 12 iunie 2008 prin care reclamantul a fost informat cu privire la imposibilitatea de a i se oferi un post permanent, precum și a Deciziei din 7 ianuarie 2009 de respingere a reclamației introduse împotriva primei decizii.

Concluziile reclamantului

Anularea Deciziei din 12 iunie 2008 prin care pârâtul a informat reclamantul că nu a putut să îi propună un post permanent, precum și a Deciziei adoptate cu privire la reclamația din 7 ianuarie 2009 prin care au fost declarate neîntemeiate criticile pe care reclamantul le-a formulat împotriva Deciziei din 12 iunie 2008;

obligarea Europol la plata cheltuielilor de judecată.

____________