HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera întâi)
16 iulie 2015(*)
„Funcție publică – Personalul EIOPA – Agent temporar – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Cerința unei experiențe profesionale minime de opt ani – Candidat intern care a fost deja confirmat în funcția de agent temporar la terminarea unei perioade de probă – Repartizare cu titlu provizoriu în noul post care presupune o încadrare într‑un grad superior – Eroare materială care figurează în anunțul pentru ocuparea unui post vacant – Revocarea ofertei de muncă – Aplicabilitatea DGA – Consultarea comitetului pentru personal – Încredere legitimă”
În cauza F‑116/14,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE,
Simona Murariu, agent temporar al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale, cu domiciliul în Frankfurt pe Main (Germania), reprezentată de L. Levi, avocat,
reclamantă,
împotriva
Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), reprezentată de C. Coucke, în calitate de agent, asistată de F. Tuytschaever, avocat,
pârâtă,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi),
compus din domnii R. Barents, președinte, E. Perillo și J. Svenningsen (raportor), judecători,
grefier: doamna X. Lopez Bancalari, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 aprilie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 23 octombrie 2014, doamna Murariu a introdus prezenta acțiune având ca obiect, în esență, pe de o parte, anularea deciziei din 24 februarie 2014 prin care, în opinia sa, directorul executiv al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA sau denumită în continuare „Autoritatea”) și‑a revocat decizia din 7 noiembrie 2013 prin care a numit‑o, cu titlu provizoriu, într‑un post care a făcut obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant, precum și anularea deciziei din 24 iulie 2014 privind respingerea reclamației sale și, pe de altă parte, obligarea EIOPA la repararea prejudiciului material și moral pe care apreciază că l‑a suferit.
Cadrul juridic
Statutul
2 Articolul 7 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea sa în vigoare până la 31 decembrie 2013 (denumit în continuare „statutul”), aplicabil în litigiu, prevede:
„Funcționarului i se poate cere să ocupe provizoriu un post din grupa sa de funcții care corespunde unui grad superior gradului său. Începând cu a patra lună a interimatului, acesta primește o indemnizație diferențiată egală cu diferența dintre remunerația aferentă gradului și treptei sale și remunerația corespunzătoare treptei în care ar fi încadrat în cazul în care ar fi numit în gradul corespunzător postului pentru care asigură interimatul.
Durata interimatului este de cel mult un an, cu excepția cazului în care aceasta are ca obiect, în mod direct sau indirect, înlocuirea unui funcționar detașat în alt post în interesul serviciului sau încorporat pentru satisfacerea serviciul militar ori aflat în concediu medical de lungă durată.”
3 Articolul 110 din statut prevede:
„(1) Dispozițiile generale de aplicare a prezentului statut sunt adoptate de fiecare instituție în urma consultării comitetului său pentru personal și obținerii avizului Comitetului pentru statutul personalului. Agențiile adoptă, după obținerea avizului comitetului pentru personal propriu și în acord cu Comisia [Europeană], modalitățile adecvate pentru asigurarea punerii în aplicare a prezentului statut.
[…]
(3) Dispozițiile generale de punere în aplicare menționate la alineatul (1), precum și normele stabilite de comun acord între instituții sunt aduse la cunoștința personalului.
[…]”
RAA
4 În ceea ce privește agenții temporari, articolul 10 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (RAA), în versiunea sa în vigoare până la 31 decembrie 2013 (denumit în continuare „RAA”), aplicabil în litigiu, prevede:
„[…] articolul 7 din statut se aplică prin analogie.
În contractul agentului temporar trebuie să se precizeze gradul și treapta de încadrare a acestuia.
Pentru numirea unui agent temporar într‑un post căruia îi corespunde un grad superior celui în care a fost angajat, este necesară încheierea unui act adițional la contractul de muncă.
[…]”
5 Articolul 14 din RAA prevede, printre altele, că „agentul temporar poate avea obligația de a efectua o perioadă de probă a cărei durată nu poate depăși șase luni” și că „[a]gentul temporar care nu a făcut dovada calităților necesare menținerii în funcție este concediat”. În versiunea sa în vigoare de la 1 ianuarie 2014 și care rezultă din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului […] și a [RAA] (JO L 287, p. 15), această dispoziție prevede acum că o astfel de perioadă de probă este obligatorie.
6 Articolul 15 alineatul (1) din RAA prevede:
„Încadrarea inițială a agentului temporar este stabilită în conformitate cu dispozițiile articolului 32 din statut.
În cazul repartizării unui agent temporar într‑un post căruia îi corespunde un grad superior, în conformitate cu dispozițiile articolului 10 paragraful al treilea [din RAA], încadrarea acestuia este stabilită în conformitate cu dispozițiile articolului 46 din statut.”
Regulamentul nr. 1094/2010
7 Reiese din articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (EIOPA) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei [de instituire a Comitetului european al inspectorilor pentru asigurări și pensii ocupaționale (CEIAPO)] (JO L 331, p. 48) că Autoritatea cuprinde, printre altele, „un consiliu al supraveghetorilor, care exercită atribuțiile prevăzute la articolul 43”, „un consiliu de administrație, care exercită atribuțiile prevăzute la articolul 47”, „un președinte, care exercită atribuțiile prevăzute la articolul 48”, și „un director executiv, care exercită atribuțiile prevăzute la articolul 53”.
8 Potrivit articolului 40 din Regulamentul nr. 1094/2010, „[c]onsiliul supraveghetorilor este alcătuit din […] președintele fără drept de vot; […] șefii autorităților publice naționale cu competență de supraveghere a instituțiilor financiare din fiecare stat membru, care se reunesc personal cel puțin de două ori pe an; […] un reprezentant fără drept de vot din partea Comisiei [Europene]; […] un reprezentant fără drept de vot din partea C[omitetului european pentru risc sistemic] [și] un reprezentant fără drept de vot al fiecăreia dintre celelalte două autorități europene de supraveghere”. Articolul 45 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010 prevede, la rândul său, că „[c]onsiliul de administrație se compune din președinte și alți șase membri ai consiliului supraveghetorilor, aleși de către și dintre membrii cu drept de vot ai consiliului supraveghetorilor”.
9 Articolul 68, intitulat „Personalul”, din Regulamentul nr. 1094/2010 prevede:
„(1) Statutul […], [RAA] și normele adoptate de comun acord de către instituțiile Uniunii în scopul aplicării acestora se aplică personalului Autorității, inclusiv directorului executiv și președintelui acesteia.
(2) Consiliul de administrație, de comun acord cu Comisia [Europeană], adoptă măsurile de punere în aplicare necesare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 110 din [statut] […]
[…]”
10 Articolul 77, intitulat „Dispoziții tranzitorii privind personalul”, din Regulamentul nr. 1094/2010 prevede:
„(1) Prin derogare de la articolul 68, toate contractele de angajare și acordurile de detașare încheiate de CEIAPO sau de secretariatul acestuia și care sunt în vigoare la 1 ianuarie 2011 sunt onorate până la data la care expiră. […]
(2) Tuturor membrilor personalului pe bază de contracte menționate la alineatul (1) li se dă posibilitatea de a încheia un contract de agent temporar în temeiul articolului 2 litera (a) din [RAA] cu diferitele grade stabilite în schema de personal a Autorității.
După intrarea în vigoare a prezentului regulament, autoritatea abilitată să încheie contracte realizează o selecție internă limitată la membrii personalului care au contracte cu CEIAPO sau cu secretariatul acestuia, pentru a determina competența, eficiența și integritatea celor care urmează a fi angajați. […]
(3) În funcție de tipul și de nivelul atribuțiilor care trebuie exercitate, candidaților aleși li se oferă contracte de agenți temporari pentru o durată care să corespundă cel puțin cu perioada rămasă din contractul anterior.
[…]”
11 Potrivit articolului 47 alineatul (2) și, respectiv, articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010, „[c]onsiliul de administrație [al Autorității] propune un program de lucru anual și multianual spre adoptare de consiliul supraveghetorilor [Autorității]”, în timp ce „[d]irectorul executiv [al Autorității] ia măsurile necesare, în special adoptarea instrucțiunilor administrative interne și publicarea comunicărilor, pentru a garanta funcționarea Autorității în conformitate cu prezentul regulament”.
Decizia din 30 iunie 2011
12 La 30 iunie 2011, directorul executiv al EIOPA (denumit în continuare „directorul executiv”) a adoptat o decizie privind procedura de gestionare a contractelor în caz de reușită la o procedură de recrutare internă („Decision on Contract Management – Handling of successful internal recruitment […]”, denumită în continuare „Decizia din 30 iunie 2011”), care are următorul cuprins:
„Există în prezent o lacună în [s]tatut […] și în normele de punere în aplicare de către […] EIOPA în privința gestionării contractelor atunci când un candidat intern reușește la o [procedură] de recrutare.
Pentru a soluționa primul caz [cu care se confruntă Agenția] și până când va fi instituită [în materie] o politică [a Autorității] se vor aplica următoarele criterii, care vor constitui baza pentru viitoarea politică referitoare la problema menționată:
1. Prezentele dispoziții se aplică candidaților interni care au reușit [la o procedură] de recrutare [pentru un alt post] având aceleași atribuții.
2. Trebuie încheiat un act adițional la contractul inițial în ceea ce privește, după caz, denumirea postului, gradul și treapta.
3. Numirea se va face în treapta 1 sau 2 [a gradului] în funcție de treapta precedentă [a persoanei interesate].
4. Nicio modificare [nu va interveni] în contractul [inițial] în ceea privește data intrării în vigoare a perioadei de reînnoire [a contractului].
5. Obligația de a [efectua] o perioadă de [șase] luni de repartizare temporară în [în noile atribuții].
6. După parcurgerea cu succes a perioadei de repartizare provizorie în post, membrul personalului va fi confirmat în noul loc de muncă, iar salariul [său] va fi majorat retroactiv [în conformitate cu gradul propus în anunțul pentru ocuparea unui post vacant aferent locului de muncă în cauză].
Aceste criterii au fost discutate cu [C]omitetul pentru [p]ersonal.”
DGA „Recrutare”
13 La 10 ianuarie 2011, în cadrul primei reuniuni a Consiliului de administrație („Management Board”) al EIOPA, directorul executiv interimar le‑ar fi explicat membrilor consiliului de administrație că normele de aplicare a statutului și a RAA la personalul Autorității trebuiau aprobate mai întâi de Comisia Europeană pentru a putea fi adoptate de „Board”‑ul EIOPA („before there can be a final approval by the Board of EIOPA”).
14 În cadrul unei reuniuni ținute la 15 noiembrie 2012, Consiliul de administrație al EIOPA a adoptat dispozițiile generale de aplicare în sensul articolului 110 din statut (denumite în continuare „DGA”) privind procedura de recrutare și de contestație aplicabilă agenților temporari (denumite în continuare „DGA «Recrutare»”). Articolul 7, intitulat „Încadrarea [a]genților [t]emporari”, din DGA „Recrutare” prevede că numărul minim de ani de experiență profesională pentru a putea fi angajat într‑un post de gradul AD 8 este de nouă ani.
DGA „Măsuri tranzitorii”
15 În cadrul reuniunii sale din 15 noiembrie 2012, Consiliul de administrație al EIOPA a adoptat de asemenea DGA privind procedura de selecție internă prevăzută de dispozițiile tranzitorii referitoare la personal care figurează la articolul 77 din Regulamentul nr. 1094/2010.
Versiunea inițială a procesului‑verbal al reuniunii consiliului de administrație din 15 noiembrie 2012
16 Reiese din versiunea inițială a procesului‑verbal al reuniunii din 15 noiembrie 2012 că Consiliul de administrație al EIOPA ar fi decis să solicite membrilor consiliului supraveghetorilor („Board of Supervisors”) să aprobe prin procedură scrisă normele de aplicare a statutului și a RAA, altfel spus DGA în sensul articolului 110 din statut, care primiseră deja aprobarea Comisiei.
Situația de fapt
17 Reclamanta a fost angajată de CEIAPO ca agent temporar. La 1 ianuarie 2011, când EIOPA a succedat CEIAPO, aceasta a încheiat cu reclamanta un contract potrivit căruia reclamanta era angajată de EIOPA în calitate de agent temporar în sensul articolului 2 litera (a) din RAA, pe o perioadă nedeterminată.
18 La 1 ianuarie 2011, reclamanta a preluat funcția de expert în grupa de funcții de administratori (AD) cu gradul AD 5, în cadrul EIOPA. În conformitate cu articolul 5 din contractul său de muncă, aceasta a efectuat o perioadă de probă de șase luni, astfel cum prevede articolul 14 din RAA.
19 Ca urmare a unei proceduri de selecție internă pentru un post de expert privind actorii de pe piață („expert on stakeholders”, post denumit în continuare „expert on stakeholders”) cu gradul AD 6, la finalul căreia candidatura sa a fost selectată, reclamanta a fost repartizată cu titlu provizoriu pe acest post pentru o perioadă de șase luni, începând cu 16 octombrie 2011. Preluarea noilor sale atribuții a fost reglementată de criteriile stabilite în decizia din 30 iunie 2011.
20 La 19 iulie 2012, adică la încheierea perioadei de repartizare provizorie de șase luni în care aceasta a continuat să fie remunerată la gradul AD 5 corespunzător locului său de muncă menționat la punctul 18 din prezenta hotărâre, reclamanta a fost confirmată în noua sa funcție de „expert on stakeholders”, confirmare însoțită de o încadrare în gradul AD 6, și a beneficiat retroactiv de încadrarea în acest grad și, în consecință, de salariul corespunzător pentru perioada de repartizare provizorie de șase luni, păstrând în același timp beneficiul angajării sale pe perioadă nedeterminată în cadrul Autorității.
21 La 24 mai 2013, EIOPA a publicat anunțul pentru ocuparea unui post vacant nr. 1327TAAD 08 (denumit în continuare „anunțul pentru ocuparea unui post vacant”) având ca obiect ocuparea unui post de expert senior în pensii profesionale („senior expert on personal pensions”) cu gradul AD 8 (denumit în continuare „postul de expert senior”), pentru care candidatului selectat urma să i se ofere un contract de agent temporar, în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA, cu o durată inițială de trei ani. În ceea ce privește criteriile care trebuiau îndeplinite de candidați, anunțul pentru ocuparea unui post vacant prevedea în special că aceștia trebuiau „să dovedească[, la împlinirea termenului pentru depunerea candidaturilor, și anume la 16 iunie 2013,] cel puțin [opt] ani de experiență profesională cu normă întreagă stabilită într‑un domeniu relevant pentru postul care urmează să fie ocupat”.
22 Reclamanta și‑a prezentat candidatura ca urmare a anunțului pentru ocuparea unui post vacant. La 17 iulie 2013, EIOPA a informat‑o prin e‑mail că a fost selectată pentru post și i‑a solicitat să confirme interesul pentru postul respectiv. În e‑mail se preciza de asemenea că, în cazul în care reclamanta „accepta [oferta, ea] va [fi] repartizată provizoriu în acest nou grad pentru o perioadă de șase luni [și că, dacă, la finalul acestei perioade de repartizare provizorie, activitatea ei] va [fi] corespunzătoare, [ea] [va] fi confirmată în acest nou grad” („In case you accept it, you will be on provisional assignment on that new level for the period of [six] month[s]. If you passed it, you will be confirmed on that new level”). În ziua următoare, reclamanta a confirmat că accepta postul care îi fusese propus astfel.
23 Prin nota din 7 noiembrie 2013 și în aplicarea procedurii descrise în decizia din 30 iunie 2011, care fusese deja urmată pentru angajarea sa pe postul de „expert on stakeholders”, reclamanta a fost repartizată, din nou cu titlu provizoriu pentru o perioadă de șase luni, pe postul de expert senior, începând din 16 septembrie 2013 (denumită în continuare „decizia din 7 noiembrie 2013”). Din dosar reiese că, în această perioadă de repartizare provizorie, reclamanta a continuat să fie plătită la gradul AD 6 aferent postului său anterior de „expert on stakeholders” și pentru care a menținut beneficiul contractului său de agent temporar angajat pe perioadă nedeterminată.
24 La sfârșitul perioadei de repartizare provizorie de șase luni, care expira la 15 martie 2014, se prevedea că reclamanta, în măsura în care serviciile sale în această perioadă ar fi fost apreciate drept corespunzătoare de Autoritate, ar fi putut fi confirmată în noua sa funcție și, astfel, să beneficieze de încadrarea în gradul AD 8, prevăzut de anunțul pentru ocuparea postului vacant de expert senior, care i‑ar fi fost aplicat retroactiv la 16 septembrie 2013, în conformitate cu decizia din 30 iunie 2011, menținând în același timp beneficiul unui raport de muncă pe perioadă nedeterminată, indiferent de faptul că locul de muncă oferit de anunțul pentru ocuparea unui post vacant viza numai o angajare pe perioadă determinată de trei ani.
25 În cadrul politicii sale de control intern anual, EIOPA a detectat o eroare cuprinsă în anunțul pentru ocuparea unui post vacant. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 21 din prezenta hotărâre, acesta le solicita candidaților să demonstreze o experiență profesională relevantă de cel puțin opt ani, în timp ce, în temeiul DGA „Recrutare”, este posibilă recrutarea pe un post de gradul AD 8, în cadrul Autorității, numai pentru candidații care demonstrează o experiență profesională relevantă de cel puțin nouă ani. În consecință, un membru al echipei de resurse umane a întrebat‑o pe reclamantă, la 3 februarie 2014, dacă putea să demonstreze, până la data limită de depunere a candidaturilor ca urmare a anunțului pentru ocuparea unui post vacant, și anume 16 iunie 2013, nouă ani de experiență profesională pentru a putea pretinde ocuparea postului de expert senior.
26 Prin e‑mailul din 10 februarie 2014, superiorul ierarhic al reclamantei i‑a cerut acesteia să îi transmită anumite date pentru a‑i permite să finalizeze raportul de evaluare pentru anul 2013. Cu această ocazie, reclamanta a fost informată despre faptul că „a încheiat [cu succes] perioada de probă”.
27 În cursul unei ședințe cu directorul Direcției Reglementări care a avut loc la 11 februarie 2014 (denumită în continuare „ședința din 11 februarie 2014”), reclamanta a fost informată despre faptul că, având în vedere DGA „Recrutare”, Autoritatea avea îndoieli cu privire la durata experienței sale profesionale relevante anterioare preluării funcției sale de expert senior.
28 La 12 februarie 2014, reclamanta ar fi încercat, fără succes, să aibă acces la textul DGA „Recrutare”, pentru a lua cunoștință în mod efectiv de conținutul acestora.
29 La 13 februarie 2014, a fost finalizat raportul de evaluare a reclamantei pentru anul 2013. Din acesta reiese că reclamanta și‑a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile aferente celor două posturi pe care le ocupase în anul respectiv. Această evaluare pozitivă corespundea cu evaluările sale aferente celor doi ani anteriori.
30 La 19 februarie 2014, reclamanta a avut în cele din urmă, potrivit afirmațiilor sale, acces la DGA „Recrutare”. Reclamanta afirmă totuși că a fost confruntată cu două versiuni diferite ale DGA menționate.
31 Prin scrisoarea din 24 februarie 2014, intitulată „Rezultatul procedurii de recrutare [pentru postul de expert senior]”, directorul executiv a informat‑o pe reclamantă că anunțul pentru ocuparea unui post vacant conținea o eroare, întrucât, contrar celor prevăzute de DGA „Recrutare”, și anume că sunt necesari cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă pentru a putea ocupa un post de gradul AD 8 în cadrul Autorității, anunțul pentru ocuparea unui post vacant a indicat în mod eronat o condiție de opt ani. Directorul executiv arăta în continuare că, întrucât a constatat că reclamanta nu avea, la termenul limită de depunere a candidaturilor, nouă ani de experiență profesională relevantă, în primul rând, era obligat să îi respingă candidatura la postul de expert senior și, în al doilea rând, chiar dacă, astfel cum sublinia acesta, decizia sa intervenea la sfârșitul perioadei de repartizare provizorie de șase luni într‑un post de gradul AD 8, care începuse la 16 septembrie 2013 și care, potrivit informațiilor sale, fusese corespunzătoare, nu o putea confirma în acest grad. În consecință, încadrarea reclamantei a fost menținută la gradul AD 6, și anume gradul pe care acesta îl deținea în postul de „expert on stakeholders”, inclusiv pentru perioada lucrată începând cu 16 septembrie 2013 ca expert senior, iar aceasta în conformitate cu normele stabilite în decizia din 30 iunie 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”).
32 La 12 martie 2014, a avut loc o reuniune între reclamantă, directorii Direcțiilor Reglementări și Operațiuni, precum și șeful Unității Politici pentru a determina care ar putea fi sau care ar trebui să fie în continuare poziția postului reclamantei în cadrul Autorității, având în vedere că reiese, în esență, din dosar că aceasta menținea statutul de agent temporar angajat pe perioadă nedeterminată cu gradul AD 6 în baza postului de „expert on stakeholders” pe care îl ocupa anterior repartizării sale provizorii pe postul de expert senior.
33 La 25 martie 2014, reclamanta a introdus o reclamație împotriva deciziei atacate. În reclamația respectivă, acesta îi solicita directorului executiv, pe de o parte, să adopte o nouă decizie care să confirme în mod oficial eligibilitatea sa pentru postul de expert senior și, pe de altă parte, să dea instrucțiuni clare în sensul de a se efectua plata retroactivă în favoarea sa a unei remunerații corespunzătoare gradului AD 8 începând din 16 septembrie 2013, dată de la care fusese repartizată provizoriu pe postul în discuție.
34 În susținerea reclamației sale, reclamanta a arătat, în esență, că, contrar celor reținute de directorul executiv în decizia atacată, DGA „Recrutare” nu erau nicidecum în vigoare sau aplicabile în cazul său, întrucât nu fuseseră nici adoptate în mod legal, nici publicate sau aduse în alt mod la cunoștința personalului Autorității sau a candidaților și că anunțul pentru ocuparea unui post vacant făcea în mod cert trimitere la un ghid adresat candidaților și la RAA, însă nu menționa nicidecum DGA „Recrutare”. Reclamanta a subliniat în special că directorul executiv însuși a recunoscut că anunțul pentru ocuparea unui post vacant conținea o eroare în ceea ce privește durata minimă a experienței profesionale relevante necesară pentru postul de expert senior.
35 Pe de altă parte, în ceea ce privește procedura de adoptare a DGA a statutului și a RAA, în sensul articolului 110 din statut, reclamanta a arătat că consiliul de administrație al Autorității a indicat, în ianuarie 2011, că acestea trebuiau să fie aprobate în prealabil de Comisie, ceea ce acesta din urmă a făcut la 3 aprilie 2012, înainte ca versiunea finală a DGA menționate să fie transmisă „Board”-ului Autorității pentru adoptare. Totuși, în cadrul reuniunii sale din 15 noiembrie 2012 și astfel cum reiese din procesul‑verbal al reuniunii respective, DGA a statutului și a RAA ar fi fost din nou prezentate consiliului de administrație, care ar fi indicat, în procesul‑verbal menționat, că „[m]embrilor [consiliului supraveghetorilor] li se [va] solicit[a] să aprobe documentele referitoare la [DGA a statutului și a RAA] prin procedură scrisă” („The BoS Members will be asked to approve the HR implementing Rules documents by written procedure”). Or, a subliniat reclamanta, întrucât această adoptare prin procedură scrisă de către consiliul supraveghetorilor nu avusese loc, DGA a statutului și a RAA nu au putut fi adoptate de consiliul de administrație, astfel încât cerința privind o experiență profesională relevantă minimă de nouă ani pentru a putea ocupa un post de gradul AD 8, cuprinsă în ceea ce era, pe cale de consecință, numai un proiect de DGA încă neadoptat, nu putea fi aplicată în cazul său în locul cerinței de opt ani care figura, în schimb, în mod explicit în anunțul pentru ocuparea unui post vacant.
36 La 10 aprilie 2014, directorul executiv a solicitat reclamantei să confirme că dorea să lucreze în continuare în cadrul EIOPA pe un post de gradul AD 6 disponibil într‑un alt serviciu în baza mobilității interne. La 14 aprilie 2014, reclamanta a răspuns, în special, că regreta că nu putea să ocupe din nou postul său inițial în echipa de relații externe din Unitatea Politici. Ulterior, directorul executiv a decis, la 22 mai 2014 și în conformitate cu dorința acesteia, să schimbe repartizarea reclamantei, în cadrul echipei de relații externe din Unitatea Politici.
37 Prin decizia din 24 iulie 2014, notificată reclamantei în aceeași zi, directorul executiv, în calitate de autoritate abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a EIOPA, a respins reclamația din 25 martie 2014 (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).
38 Mai întâi, AAIC a Autorității a contestat lipsa adoptării DGA a statutului și a RAA de către consiliul de administrație în cadrul reuniunii sale din 15 noiembrie 2012. Astfel, potrivit acesteia, cerințele legale pentru adoptarea unor asemenea DGA ar fi fost respectate, inclusiv în ceea ce privește entitățile abilitate sau obligate juridic să facă acest lucru, întrucât astfel de DGA trebuie adoptate de consiliul de administrație, după aprobarea de către Comisie și după consultarea comitetului pentru personal, situație care se regăsește în speță. În realitate, trimiterea, în procesul‑verbal al reuniunii consiliului de administrație din 15 noiembrie 2012, la o transmitere a textului către membrii consiliului supraveghetorilor în vederea aprobării de către acesta, în urma unei proceduri scrise, ar fi constituit numai o eroare materială de redactare, întrucât consiliul de administrație nu era obligat să transmită acest text consiliului supraveghetorilor, iar acest lucru nu s‑a realizat și nici nu reflecta intenția consiliului de administrație.
39 Prin urmare, potrivit AAIC a Autorității, adoptarea și intrarea în vigoare a DGA a statutului și a RAA nu erau condiționate de o intervenție a consiliului supraveghetorilor, astfel încât DGA, care fuseseră aduse la cunoștința personalului, puteau fi aplicate în cazul în speță. Pe de altă parte, reclamanta era informată de faptul că, între timp, consiliul de administrație a adoptat, la 22 iulie 2014, un corrigendum la procesul‑verbal al reuniunii sale din 15 noiembrie 2012, pentru a preciza că procedura care fusese urmată efectiv de consiliul de administrație pentru a adopta DGA „Recrutare” a fost într‑adevăr cea prevăzută la articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010 coroborat cu articolul 110 din statut (denumit în continuare „corrigendumul”).
Concluziile părților și procedura
40 Reclamanta solicită, în esență, Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– anularea deciziei de respingere a reclamației;
– obligarea EIOPA la repararea prejudiciului material, evaluat în diferența de remunerație dintre remunerația corespunzătoare unui post de grad AD 6 și remunerația unui post de grad AD 8, majorată cu dobânzi de întârziere calculate la rata Băncii Centrale Europene (BCE) majorată cu două puncte, cu titlu principal, de la 16 septembrie 2013 și, cu titlu subsidiar, pentru perioada cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014;
– în orice caz, repararea prejudiciului moral suferit prin acordarea unei sume evaluate ex aequo et bono la 20 000 de euro;
– obligarea EIOPA la plata cheltuielilor de judecată.
41 EIOPA solicită, în esență, Tribunalului:
– declararea acțiunii drept nefondată;
– obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
42 Prin scrisoarea grefei Tribunalului din 14 ianuarie 2015, judecătorul raportor din prezenta cauză a adresat întrebări Autorității, cu titlu de măsuri de organizare a procedurii, la care aceasta a răspuns în mod corespunzător în cadrul memoriului său în apărare.
43 Autoritatea a precizat, în special, că niciun alt candidat din lista de rezervă întocmită la încheierea procedurii de recrutare deschise de anunțul pentru ocuparea unui post vacant nu a fost numit în postul de expert senior și că nu a mai publicat un nou anunț pentru ocuparea unui post vacant pentru a ocupa postul respectiv, întrucât, în contextul reducerii bugetare de 7,5 % pentru anul 2015, acest post urma să nu mai fie disponibil în cadrul EIOPA și trebuia să fie redistribuit pentru a acoperi alte nevoi.
44 În ceea ce privește modalitatea de comunicare a DGA a statutului și a RAA către personalul său, Autoritatea a explicat, în primul rând, că personalul a fost informat cu privire la adoptarea iminentă a DGA „Recrutare” de către consiliul de administrație în cadrul unei sesiuni de informare generală care a avut loc la 12 noiembrie 2012. Ordinea de zi a acestei reuniuni de informare, care a fost distribuită tuturor membrilor personalului, conținea în această privință un punct intitulat „Actualizarea […] DGA [a statutului și a RAA]”. Pe de altă parte, Autoritatea a explicat că, la 18 decembrie 2012, DGA „Recrutare” fuseseră aduse la cunoștința personalului prin publicarea pe site‑ul intranet al EIOPA denumit „Allegro”, cu privire la care era de notorietate în cadrul Autorității că personalul avea acces prin intermediul programului de navigare Firefox, iar nu prin intermediul programului de navigare Internet Explorer. Autoritatea a admis că proiectul de DGA „Recrutare” și DGA „Recrutare” definitive prezentau diferențe. Cu toate acestea, Autoritatea a reamintit că, în orice caz, cele două texte prevedeau în mod identic faptul că trebuiau să se demonstreze cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă pentru a putea fi recrutat pe un post de gradul AD 8.
45 În vederea participării la ședință, părțile au fost invitate, în raportul pregătitor de ședință, să răspundă în scris la unele măsuri de organizare a procedurii. Părțile au dat curs în mod corespunzător solicitărilor în termenul acordat și, în ceea ce o privește, EIOPA a prezentat observații scrise cu privire la răspunsurile reclamantei la măsurile de organizare a procedurii menționate mai sus. La rândul său, reclamanta, în cadrul ședinței, a prezentat observațiile sale cu privire la răspunsurile scrise ale EIOPA la măsurile de organizare a procedurii.
46 În acest context, Autoritatea a confirmat că nu fusese încheiat în mod oficial niciun act adițional cu reclamanta în legătură cu postul de expert senior, întrucât, în temeiul deciziei din 30 iunie 2011, semnarea unui astfel de act adițional la contractul de muncă poate să intervină numai la încheierea perioadei de repartizare provizorie de șase luni în noul post. Astfel, în niciun moment contractul anterior al reclamantei nu ar fi fost modificat. Pe de altă parte, Autoritatea a indicat Tribunalului că reclamanta a obținut, la cererea sa, un concediu pentru interese personale cu o durată de un an pentru a ocupa un post într‑o autoritate publică națională de supraveghere a instituțiilor financiare și, în această privință, EIOPA a precizat că reclamanta a putut să beneficieze de un astfel de concediu numai ca urmare a poziției sale de agent temporar pe perioadă nedeterminată, al cărui beneficiu îl putuse păstra datorită sistemului instituit prin decizia din 30 iunie 2011 și a cărui validitate o contestă acum. Astfel, în lipsa unui asemenea sistem, reclamanta ar fi fost angajată ca agent temporar pe perioadă determinată pe postul de gradul AD 8 începând cu 16 septembrie 2013 și ar fi putut să obțină un concediu personal numai pentru o perioadă maximă de trei luni, ceea ce ar fi obligat‑o, dacă dorea să accepte oferta de muncă de un an a autorității publice naționale de supraveghere sus‑menționate, să demisioneze de la EIOPA.
47 În sfârșit, întrucât EIOPA nu a fost în măsură să răspundă, în cadrul ședinței, la o întrebare formulată de un membru al Tribunalului cu privire la aspectul dacă comitetul pentru personal a fost consultat nu numai cu privire la prima versiune a DGA „Recrutare”, ci și, ulterior avizului Comisiei, cu privire la a doua versiune a DGA menționate, Tribunalul a decis să nu închidă procedura orală la încheierea ședinței pentru a da EIOPA posibilitatea să furnizeze elemente de probă în susținerea poziției sale, ceea ce aceasta a făcut la 12 mai 2015. La rândul său, reclamanta a depus la 22 mai 2015 observații cu privire la răspunsul și la elementele de probă furnizate în acest context de EIOPA.
48 La 27 mai 2015, Tribunalul a declarat terminată procedura orală.
În drept
Cu privire la obiectul acțiunii
49 Trebuie amintit că, în conformitate cu principiul economiei procedurii, instanța Uniunii poate decide că nu este necesar să se statueze în mod specific cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației atunci când constată că acestea sunt lipsite de conținut autonom și se confundă în realitate cu cele îndreptate împotriva deciziei în privința căreia a fost formulată reclamația. Situația poate fi aceasta în special atunci când constată că decizia de respingere a reclamației este pur confirmativă în raport cu decizia care face obiectul reclamației și că, în consecință, anularea aceleia nu ar produce asupra situației juridice a persoanei interesate niciun efect distinct de cel care decurge din anularea celei din urmă (Hotărârea din 21 septembrie 2011, Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 33, și Hotărârea din 19 noiembrie 2014, EH/Comisia, F‑42/14, EU:F:2014:250, punctul 85).
50 În speță, chiar dacă decizia prin care se soluționează reclamația este confirmativă în raport cu decizia atacată și, prin urmare, nu este necesar să se statueze în mod specific cu privire la concluziile în anularea deciziei de respingere a reclamației, motivarea care figurează în această din urmă decizie precizează anumite motive din decizia atacată. În consecință, ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase, această motivare va trebui de asemenea luată în considerare pentru examinarea legalității deciziei atacate, această motivare trebuind să coincidă cu acest ultim act (a se vedea Hotărârea din 19 noiembrie 2014, EH/Comisia, F‑42/14, EU:F:2014:250, punctul 86 și jurisprudența citată).
Cu privire la concluziile în anulare
51 În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă, în esență, cinci motive întemeiate:
– primul, pe o încălcare a principiilor legalității și securității juridice;
– al doilea, pe o încălcare a principiului încrederii legitime;
– al treilea, pe nelegalitatea DGA „Recrutare” ca urmare a neconsultării comitetului pentru personal;
– al patrulea, pe o încălcare a dreptului la apărare și a articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
– al cincilea, cu titlu principal, pe nelegalitatea normelor cuprinse în decizia din 30 iunie 2011 și, în subsidiar, pe o nerespectare a domeniului de aplicare al aceleiași decizii.
Cu privire la admisibilitatea unor motive
52 Autoritatea a invocat inițial, în conformitate cu regula concordanței dintre reclamație și cererea introductivă, inadmisibilitatea celui de al doilea, al patrulea și al cincilea motiv, înainte de a renunța, în cadrul ședinței, să conteste admisibilitatea celui de al patrulea motiv.
53 Autoritatea susține că al doilea și al cincilea motiv sunt inadmisibile, întrucât reclamanta nu ar fi invocat în reclamația sa nici problema unei încălcări a principiului încrederii legitime, nici pe cea a legalității normelor prevăzute de decizia din 30 iunie 2011 și nici nu ar fi dezvoltat argumente strâns legate de aceste probleme.
54 În această privință, Tribunalul amintește, pe de o parte, că, întrucât procedura precontencioasă are un caracter informal, iar părțile interesate acționează în general în această etapă fără asistența unui avocat, astfel cum s‑a prezentat situația în speță, administrația nu trebuie să analizeze reclamațiile în mod restrictiv, ci, dimpotrivă, trebuie să le examineze într‑un spirit de deschidere. Pe de altă parte, articolul 91 din statut nu are drept obiect să condiționeze, în mod riguros și definitiv, eventuala etapă contencioasă, în cazul în care acțiunea contencioasă nu modifică nici cauza, nici obiectul reclamației (Hotărârea din 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctul 76).
55 Or, reiese din reclamație că reclamanta a arătat că, pe baza anunțului pentru ocuparea unui post vacant și a ghidului adresat candidaților, și anume un document explicativ al EIOPA pus atât la dispoziția candidaților interni, cât și a celor externi, ea nu se aștepta ca în procedura de selecție în cauză să fie aplicabile alte reguli decât cele cuprinse în RAA. În aceste împrejurări, Autoritatea nu poate susține în mod rezonabil, în etapa contencioasă, că nu a fost în măsură să înțeleagă cu suficientă precizie, în etapa reclamației, că persoana interesată intenționa să invoce principiul încrederii legitime (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctul 78).
56 Prin urmare, excepția de inadmisibilitate referitoare la al doilea motiv, ca urmare a nerespectării regulii concordanței, trebuie înlăturată.
57 În ceea ce privește al cincilea motiv, Tribunalul constată că acest capăt de cerere nu a fost menționat în mod explicit în reclamație, chiar dacă regula concordanței dintre reclamație și cererea introductivă impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca un motiv invocat în fața instanței Uniunii să fi fost invocat deja în cadrul procedurii precontencioase, pentru ca administrația să fi fost în măsură să cunoască criticile pe care persoana în cauză le formulează împotriva deciziei contestate (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctul 71).
58 Cu toate acestea, pe de o parte, în ceea ce privește al cincilea motiv, care, cu titlu principal, este întemeiat pe nelegalitatea deciziei din 30 iunie 2011, Tribunalul consideră că, chiar dacă reclamanta a recunoscut că a acceptat să fie supusă unei perioade de repartizare provizorie în cadrul procedurii de angajare pentru postul de expert senior, ea a solicitat, în reclamația formulată, să fie remunerată în această perioadă la gradul AD 8, ceea ce ar echivala cu contestarea posibilității, prevăzută totuși de decizia din 30 iunie 2011, de a condiționa o astfel de plată de confirmarea persoanei interesate în noua sa funcție la încheierea perioadei de repartizare provizorie și de a avea în vedere o astfel de plată numai cu titlu retroactiv.
59 Pe de altă parte și în orice caz, Tribunalul a statuat deja că un reclamant poate formula o excepție de nelegalitate pentru prima dată în etapa contencioasă, în pofida regulii de concordanță (a se vedea Hotărârea din 12 martie 2014, CR/Parlamentul European, F‑128/12, EU:F:2014:38, punctul 32, și Hotărârea din 18 septembrie 2014, Cerafogli/BCE, F‑26/12, EU:F:2014:218, punctul 39, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑787/14 P). Astfel, în definitiv și potrivit unei jurisprudențe constante, o excepție de nelegalitate presupune doar, pentru a fi admisibilă, ca actul general a cărui nelegalitate este invocată să fie aplicabil, direct sau indirect, speței care face obiectul acțiunii și să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și actul general a cărui nelegalitate este invocată (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2007, Walderdorff/Comisia, T‑442/04, EU:T:2007:161, punctul 47 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2007, Wils/Parlamentul, F‑105/05, EU:F:2007:128, punctul 36).
60 Întrucât cele două condiții menționate la punctul precedent sunt îndeplinite în speță, în ceea ce privește atât DGA „Recrutare”, cât și decizia din 30 iunie 2011, excepțiile de nelegalitate care vizează fiecare dintre aceste două acte generale trebuie, în consecință, să fie de asemenea, în orice caz și pentru acest din urmă motiv, declarate admisibile.
61 În sfârșit, chiar dacă admisibilitatea acestui motiv nu a fost pusă în discuție de Autoritate, Tribunalul constată că, din perspectiva jurisprudenței menționate la punctul 59 din prezenta hotărâre, al treilea motiv, vizând nelegalitatea DGA „Recrutare” ca urmare a neconsultării comitetului pentru personal, aspect care nu a fost invocat în reclamație, este admisibil.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor legalității și securității juridice
– Argumentele părților
62 În primul rând, în ceea ce privește principiul legalității, reclamanta susține că, întrucât consiliul supraveghetorilor nu a aprobat DGA „Recrutare”, conform celor decise de consiliul de administrație al EIOPA la reuniunea sa din 15 noiembrie 2012, aceste dispoziții nu puteau constitui un temei juridic care să permită eliminarea condiției de experiență profesională relevantă de cel puțin opt ani care era prevăzută în anunțul pentru ocuparea unui post vacant și, astfel, să justifice decizia atacată. În această privință, reclamanta precizează că, întrucât a decis să solicite aprobarea consiliului supraveghetorilor, consiliul de administrație nu ar fi încălcat totuși Regulamentul nr. 1094/2010.
63 Împrejurarea că consiliul de administrație a considerat necesar să rectifice procesul‑verbal al reuniunii sale din 15 noiembrie 2012 pentru a preciza că DGA „Recrutare” au fost adoptate în mod legal ar constitui dovada unei abordări incoerente. Astfel, potrivit reclamantei, pentru perioada cuprinsă între 15 noiembrie 2012, data reuniunii consiliului de administrație menționată de mai sus, și 22 iulie 2014, data adoptării corrigendumului, DGA „Recrutare” trebuiau să mai fie aprobate de consiliul supraveghetorilor, pentru a putea fi considerate adoptate și pentru a intra astfel în vigoare. În orice caz, reclamanta contestă „legalitatea și existența corrigendumului”.
64 În al doilea rând, în ceea ce privește principiul securității juridice, reclamanta arată că, pe de o parte, anunțul pentru ocuparea unui post vacant, care constituie cadrul juridic obligatoriu pentru Autoritate și pe baza căruia și‑a depus candidatura, nu făcea nicidecum referire la DGA „Recrutare”. Pe de altă parte, întrucât Autoritatea nu le‑a adus la cunoștința personalului său în conformitate cu articolul 110 alineatul 3 din statut, cel puțin la data notificării deciziei atacate, DGA „Recrutare” nu puteau, potrivit reclamantei, să îi fie aplicabile sau opozabile.
65 EIOPA solicită respingerea primului motiv, susținând, în special, că trimiterea la o aprobare a DGA „Recrutare” de către consiliul supraveghetorilor în procesul‑verbal al reuniunii consiliului de administrație din 15 noiembrie 2012 constituia numai o eroare materială de redactare și că, în plus, aceasta a fost rectificată ulterior prin intermediul corrigendumului, astfel cum i s‑a explicat reclamantei în decizia de respingere a reclamației.
– Aprecierea Tribunalului
66 În ceea ce privește, în primul rând, principiul legalității, trebuie să se precizeze că, în conformitate cu articolul 110 din statut coroborat cu articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010, normele de aplicare a statutului și a RAA, precum DGA „Recrutare”, trebuie să fie adoptate de consiliul de administrație, după consultarea comitetului pentru personal și în acord cu Comisia, și că acestea trebuie aduse la cunoștința personalului.
67 Este cert că, la 3 aprilie 2012, Comisia a aprobat în mod oficial proiectul DGA „Recrutare”. Independent de aspectul dacă comitetul pentru personal a fost sau nu a fost consultat, aspect care va fi examinat în cadrul examinării celui de al treilea motiv, este necesar să se verifice, în cadrul prezentului motiv, dacă consiliul de administrație era organul abilitat să adopte DGA „Recrutare” și, în special, dacă putea face acest lucru fără intervenția consiliului supraveghetorilor.
68 În această privință, reiese cu claritate din cuprinsul articolului 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010 că DGA „Recrutare”, care sunt normele de aplicare a statutului și a RAA în privința personalului din cadrul Autorității, intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. Or, articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010 prevede că adoptarea unor astfel de DGA este de competența consiliului de administrație.
69 Reclamanta urmărește să conteste faptul că din simpla aplicare de către președintele consiliului de administrație a semnăturii sale pe o versiune a DGA „Recrutare” se poate deduce concluzia că consiliul de administrație a aprobat în mod efectiv versiunea respectivă. În acest sens, după cum subliniază, în esență, Autoritatea, semnătura în acest caz servește numai pentru a autentifica DGA în calitate de act adoptat de consiliul de administrație. Totuși, aceasta nu înseamnă că DGA ar fi fost adoptate de președintele Autorității care acționează cu titlu individual.
70 În ceea ce privește mențiunea din procesul‑verbal al reuniunii consiliului de administrație din 15 noiembrie 2012, în cadrul căreia au fost aprobate DGA „Recrutare”, care indică faptul că adoptarea acestora era supusă aprobării membrilor consiliului supraveghetorilor, iar nu numai consiliului de administrație, aceasta nu poate afecta constatarea că DGA „Recrutare” au fost adoptate de consiliul de administrație în cadrul reuniunii menționate și nici legalitatea acestora sau aplicabilitatea lor la cazul în speță. Astfel, consiliul de administrație avea, în orice caz, în temeiul unor dispoziții aplicabile Autorității, și anume Regulamentul nr. 1094/2010 și în special articolul 68 alineatul (2) din regulamentul menționat, competența exclusivă de a le adopta și, în această privință, reclamanta nu reușește să demonstreze că DGA „Recrutare” ar fi depins sau ar fi afectat de asemenea prerogative decizionale ale consiliului supraveghetorilor. Pe de altă parte, niciun element din dosarul prezentat Tribunalului nu este de natură să contrazică sau chiar să pună la îndoială explicația prezentată de Autoritate, potrivit căreia această referire la o aprobare de către consiliul supraveghetorilor în procesul‑verbal al reuniunii din 15 noiembrie 2012 a fost o simplă eroare materială în redactarea procesului‑verbal menționat anterior.
71 Tot cu privire la acest aspect, o lectură a textului integral al procesului‑verbal al primei reuniuni a consiliului de administrație desfășurată la 10 ianuarie 2011 tinde să confirme faptul că, atunci când a decis și a anunțat procedura pe care o va urma în această privință, consiliul de administrație nu a intenționat și nici nu a urmărit să subordoneze adoptarea efectivă a DGA „Recrutare” de acordul membrilor consiliului supraveghetorilor. Astfel, din moment ce abrevierea „BoS” vizează consiliul supraveghetorilor („Board of Supervisors”), este clar că, astfel cum susține EIOPA, referirea făcută la punctul 7 din acest proces‑verbal cu privire la o aprobare de către „Board”‑ul EIOPA, iar nu de către „BoS”, este o referire la consiliul de administrație al EIOPA, iar nu la consiliul supraveghetorilor. Astfel, conținutul procesului‑verbal menționat tinde să confirme că, ulterior, mențiunea din procesul‑verbal al reuniunii consiliului de administrație din 15 noiembrie 2012 privind intervenția membrilor consiliului supraveghetorilor era numai o eroare materială și nu poate fi nicidecum interpretată în mod rezonabil, în context, drept manifestarea unei voințe subite deliberate a consiliului de administrație de a subordona adoptarea textelor DGA a statutului și a RAA de o aprobare prealabilă de către consiliul supraveghetorilor.
72 În aceste condiții, trebuie respins argumentul reclamantei potrivit căruia, rectificând procesul‑verbal din 15 noiembrie 2012, Autoritatea ar fi adoptat o abordare incoerentă având ca rezultat să facă DGA „Recrutare” inaplicabile în speță. Astfel, Tribunalul consideră că, prin corrigendumul său, consiliul de administrație se limitează să corecteze o eroare materială de redactare dovedită pentru ca conținutul procesului‑verbal al reuniunii din 15 noiembrie 2012 să reflecte realitatea procedurii pe care o urmase efectiv pentru a adopta DGA „Recrutare”, și anume procedura prevăzută la articolul 110 alineatul (1) din statut coroborat cu articolul 68 din Regulamentul nr. 1094/2010, și care nu implica intervenția consiliului supraveghetorilor.
73 În al doilea rând, în ceea ce privește principiul securității juridice, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul menționat obligă administrația să pună persoanele interesate în situația de a cunoaște, cu exactitate, întinderea obligațiilor pe care le au sau a drepturilor de care dispun (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2007, ROM‑projecten, C‑158/06, EU:C:2007:370, punctul 25, Hotărârea din 11 decembrie 2007, Skoma‑Lux, C‑161/06, EU:C:2007:773, punctul 28, și Hotărârea din 10 martie 2009, Heinrich, C‑345/06, EU:C:2009:140, punctul 44). Prin urmare și potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, principiul securității juridice impune ca o normă instituită de administrație și care determină drepturi și obligații pentru membrii personalului său să facă obiectul unei publicități adecvate în conformitate cu modalitățile și cu formele stabilite de administrație (Hotărârea din 30 noiembrie 2009, Wenig/Comisia, F‑80/08, EU:F:2009:160, punctul 90, Hotărârea din 14 aprilie 2011, Šimonis/Comisia, F‑113/07, EU:F:2011:44, punctul 73, și Hotărârea din 15 octombrie 2014, Moschonaki/Comisia, F‑55/10 RENV, EU:F:2014:235, punctul 41).
74 În ceea ce privește, în special, normele privind recrutarea agenților temporari, AAIC dintr‑o instituție sau agenție este obligată să indice în mod cât mai exact cu putință în anunțul pentru ocuparea unui post vacant condițiile necesare pentru ocuparea postului în cauză, pentru a pune persoanele în situația de a aprecia dacă trebuie să își depună candidatura (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul, 188/73, EU:C:1974:112, punctul 40, și Hotărârea din 2 octombrie 1996, Vecchi/Comisia, T‑356/94, EU:T:1996:136, punctul 50). Desigur, AAIC nu poate fi obligată să reamintească condițiile prevăzute în mod expres de statut, întrucât se prezumă faptul că candidații le cunosc, însă un anunț pentru ocuparea unui post vacant ar fi lipsit de obiectul său, care este cel de a‑i informa pe candidați cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a ocupa un post, dacă administrația ar putea să înlăture un candidat pentru un motiv care nu figurează în mod expres în anunțul menționat sau în statut, sau care nu a făcut anterior obiectul unei publicații accesibile sau cunoscute candidatului interesat (a se vedea Hotărârea din 14 aprilie 2011, Šimonis/Comisia, F‑113/07, EU:F:2011:44, punctul 74, și Hotărârea din 15 octombrie 2014, Moschonaki/Comisia, F‑55/10 RENV, EU:F:2014:235, punctul 42).
75 În speță, motivul pentru care reclamanta nu a putut fi confirmată la sfârșitul perioadei de repartizare provizorie pe postul care a făcut obiectul anunțului pentru ocuparea unui post vacant, și anume faptul că nu a dovedit durata experienței profesionale relevante necesare de cel puțin nouă ani pentru a ocupa un astfel de post de gradul AD 8, nu figura în mod cert în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, întrucât acesta menționa, în mod eronat, o condiție minimă de opt ani de experiență profesională relevantă. Totuși, Tribunalul consideră că, în lumina jurisprudenței menționate la punctul precedent din prezenta hotărâre, o instituție sau o agenție are, în principiu, posibilitatea sau chiar, pentru a asigura respectarea principiului egalității de tratament în desfășurarea diferitor proceduri de selecție pentru posturile de același grad, obligația de a exclude un candidat pentru nerespectarea unei condiții care, ca urmare a unei erori materiale de redactare, nu figurează ca atare în unul dintre anunțurile sale pentru ocuparea unui post vacant, dar care, precum în speță, rezultă în mod clar și univoc din DGA a statutului și a RAA adoptate de instituția sau de agenția menționate și care au făcut obiectul unei publicări adecvate și, prin urmare, sunt prezumate a fi cunoscute de un candidat cu un grad normal de diligență aparținând personalului instituției sau agenției în cauză.
76 Or, în această privință, Tribunalul constată că DGA „Recrutare”, în versiunea lor definitivă, au fost aduse la cunoștința personalului Autorității la 18 decembrie 2012, prin publicarea pe site‑ul intranet Allegro, iar aceasta, în plus, după desfășurarea unei reuniuni de informare a personalului la 12 noiembrie 2012. Acest mod de publicare îndeplinește cerința prevăzută la articolul 110 alineatul (3) din statut, care lasă administrației o marjă de apreciere considerabilă referitoare la alegerea metodei de comunicare a informațiilor vizate la articolul 110 din statut (a se vedea, cu privire la simpla comunicare către comitetul pentru personal, Hotărârea din 25 noiembrie 1976, Küster/Parlamentul, 123/75, EU:C:1976:162, punctul 7).
77 Trebuie adăugat că, în cadrul ședinței, reclamanta nu a fost în măsură să explice în mod convingător motivul pentru care nu ar fi putut avea acces, la 12 februarie 2014 sau anterior, la DGA „Recrutare” prin conectarea la site‑ul intranet Allegro, care, astfel cum a subliniat Autoritatea, nu se deschide cu Internet Explorer, ci necesită utilizarea unui alt program de navigare pe internet, aspect care, după cum a subliniat de asemenea Autoritatea, fără a fi contrazisă în această privință de reclamantă, se prezuma a fi cunoscut de întregul personal al Autorității. În plus, reclamanta nu contestă că orice decizie supusă, precum DGA „Recrutare”, adoptării de către consiliul de administrație se înregistrează pe un server comun din cadrul Autorității și accesibil în permanență întregului personal. Aceasta nu contestă nici faptul că cele două versiuni ale DGA „Recrutare”, la care pretinde că ar fi avut acces pentru prima dată numai la 19 februarie 2014, erau în orice caz identice în ceea ce privește cerința de minimum nouă ani de experiență profesională relevantă pentru a putea ocupa un post de grad AD 8 în cadrul Autorității.
78 Rezultă că primul motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea DGA „Recrutare” ca urmare a neconsultării comitetului pentru personal
– Argumentele părților
79 Afirmând că comitetul pentru personal ar fi fost constituit în cadrul Autorității numai printr‑o decizie din 15 noiembrie 2012, reclamanta invocă, în susținerea celui de al treilea motiv, care trebuie examinat înaintea celui de al doilea, că, în astfel de împrejurări în care nu era înființat niciun comitet pentru personal, este evident că, prin nerespectarea articolului 110 alineatul (1) din statut, acest comitet nu a putut fi consultat anterior reuniunii din 15 noiembrie 2012, în cursul căreia consiliul de administrație, după cum susține Autoritatea, se presupune că ar fi adoptat DGA „Recrutare”.
80 Potrivit EIOPA, comitetul pentru personal a fost consultat în mod corespunzător cu privire la textul DGA „Recrutare”, aprobat de Comisie și, ulterior, adoptat de consiliul de administrație al Autorității.
– Aprecierea Tribunalului
81 În primul rând, reiese cu claritate din dosar că, în mod contrar celor susținute de reclamantă, comitetul pentru personal a fost înființat anterior datei de 15 noiembrie 2012. Astfel, rezultatele primei alegeri a celor trei membri ai comitetului pentru personal au fost comunicate la 13 aprilie 2011.
82 În ceea ce privește respectarea condiției, aplicabilă prin analogie agențiilor precum EIOPA și prevăzută la articolul 110 alineatul (1) din statut, potrivit căreia DGA se adoptă de autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) sau de AAIC din fiecare instituție sau agenție după consultarea comitetului pentru personal, rezultă din înscrisurile prezentate de Autoritate în anexa la memoriul său în apărare că, la 19 septembrie 2011, a fost organizată o reuniune între comitetul pentru personal și conducerea EIOPA și că, în cursul acesteia, s‑a convenit că comitetul pentru personal va transmite propunerile sale de modificare privind trei serii de DGA referitoare la agenții temporari, la agenții contractuali și, respectiv, la funcțiile de conducere de nivel mediu. În această privință, la 14 octombrie 2011, coordonatorul resurselor umane a transmis un e‑mail comitetului pentru personal solicitându‑i să formuleze observații cu privire la DGA menționate mai sus, în timp ce, la 14 noiembrie 2011, comitetul pentru personal a răspuns că nu avea observații de formulat cu privire la diferitele DGA supuse examinării sale.
83 Prin urmare, în mod întemeiat textul preambulului DGA „Recrutare” face referire, în termeni lipsiți de echivoc, la faptul că organul de reprezentare a personalului a fost consultat în mod efectiv, precizând că „[c]onsiliul de [a]dministrație al EIOPA [a adoptat DGA «Recrutare»] în conformitate cu [a]rticolul 110 din [s]tatut și după consultarea [c]omitetului pentru [p]ersonal al EIOPA”.
84 În al doilea rând, chiar dacă, în susținerea celui de al treilea motiv, reclamanta a invocat numai un singur argument, și anume neînființarea comitetului pentru personal înainte de 15 noiembrie 2012, argument respins ca fiind vădit nefondat, dezbaterile din cadrul ședinței au privit de asemenea problema, invocată de un membru al Tribunalului, dacă comitetul pentru personal a fost consultat din nou cu privire la proiectul DGA „Recrutare” astfel cum a fost modificat în urma formulării de către Comisie a unor observații care condiționează aprobarea textului de către aceasta în sensul articolului 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010.
85 În această privință, astfel cum s‑a amintit la punctul 66 din prezenta hotărâre, articolul 110 din statut prevede că agențiile adoptă DGA după consultarea comitetului lor pentru personal și în acord cu Comisia, în timp ce articolul 68 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010, care trimite la articolul 110 din statut, precizează că DGA a statutului și a RAA trebuie să fie adoptate de „consiliul de administrație [al EIOPA], de comun acord cu Comisia”.
86 Deși DGA prevăzute la articolul 110 din statut nu pot fi adoptate de o agenție fără acordul Comisiei, conferind astfel acesteia o anumită competență de supraveghere, nu se prevede în schimb decât o consultare a comitetului pentru personal, și anume o formă de participare modestă la adoptarea unei decizii, care nu implică în niciun caz din partea administrației obligația de a da curs observațiilor formulate de comitetul pentru personal în cadrul consultării sale. În aceste condiții, pentru a nu aduce atingere efectului util al obligației de consultare, administrația trebuie să respecte această obligație atunci când consultarea comitetului pentru personal este de natură să poată exercita o influență asupra conținutului actului care urmează să fie adoptat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 noiembrie 2003, Cerafogli și Poloni/BCE, T‑63/02, EU:T:2003:308, punctul 23 și jurisprudența citată).
87 Dispozițiile menționate anterior ale articolului 110 din statut nu stabilesc cronologia etapelor procedurii de adoptare a DGA de către o agenție, în special cu privire la aspectul dacă comitetul pentru personal al acesteia poate sau trebuie să fie audiat anterior sau ulterior acordului Comisiei. În această privință, Tribunalul arată totuși că, în contextul de reglementare în discuție în speță, competența de a adopta în mod oficial DGA acordată consiliului de administrație al Autorității este condiționată de acordul Comisiei, chiar dacă, în realitate, atât Autoritatea, cât și Comisia dețin puterea decizională în materie. Astfel, este necesar să se considere că comitetul pentru personal al unei agenții poate, precum în speță, să fie consultat înainte de aprobarea unui proiect de DGA de către Comisie, cu condiția ca textul adoptat ulterior în mod oficial de către agenție să nu difere în mod substanțial, ca urmare a modificărilor aduse la cererea Comisiei, de textul supus inițial comitetului pentru personal.
88 Astfel, în împrejurările speței, Autoritatea ar fi fost obligată să consulte din nou comitetul pentru personal înainte de a adopta DGA „Recrutare” numai dacă ar fi decis să accepte amendamentele, solicitate de Comisie, la propunerea sa inițială și care ar fi afectat în mod substanțial structura acestei propuneri. O astfel de obligație este în schimb exclusă pentru modificările punctuale și cu efect limitat, amintindu‑se faptul că caracterul substanțial al unei modificări trebuie să fie apreciat din punctul de vedere al obiectului și al locului prevederilor modificate în întregul sistem, iar nu din cel al consecințelor individuale pe care acestea le pot avea asupra funcționarilor sau a agenților interesați (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, EU:C:2008:767, punctul 52).
89 Or, în această privință, Tribunalul constată că, prin Decizia C(2012) 272 final din 3 aprilie 2012, Comisia a aprobat DGA a statutului și a RAA adoptate de diferite agenții, printre care DGA „Recrutare” ale EIOPA. Totuși, trebuie să se constate că nu rezultă din textul acestei decizii, prezentată de Autoritate, că Comisia ar fi solicitat o modificare, punctuală sau substanțială, a textului DGA „Recrutare” care îi fusese transmis în vederea acordului. Dimpotrivă, în decizia de aprobare menționată mai sus, Comisia a constatat, în al patrulea considerent, că „[o] examinare detaliată [a] condus la concluzia că proiect[ele] de [DGA] urmau, într‑o mare măsură, dispozițiile relevante adoptate de Comisie pentru personalul propriu [și că] diferențele față de dispozițiile Comisiei [se] limitau la elementele specifice ale [a]gențiilor [în cauză]”.
90 Prin urmare, în conformitate cu principiile care rezultă din cuprinsul punctelor 87 și 88 din prezenta hotărâre, nu exista a priori obligația pentru EIOPA de a consulta din nou comitetul pentru personal cu privire la proiectul DGA „Recrutare” după intervenția deciziei de aprobare a Comisiei.
91 Pe de altă parte, reiese din dosar că, în cadrul procedurii de adoptare a DGA a statutului și a RAA de către Autoritate, mai multe texte ale DGA au fost înaintate, împreună, comitetului pentru personal și Comisiei. În această privință, la 9 noiembrie 2012, coordonatorul resurselor umane a transmis un e‑mail comitetului pentru personal, în care făcea referire la discuții cu acesta din urmă cu privire la proiectele de DGA a statutului și a RAA, inclusiv a DGA „Recrutare”, deja aprobate de Comisie și care vor fi prezentate în vederea adoptării consiliului de administrație în cadrul sesiunii sale din 15 noiembrie 2012. Or, rezultă din acest e‑mail că un singur text nu fusese încă transmis, la data de 9 noiembrie 2012, comitetului pentru personal și că acesta din urmă a declarat în mod expres, prin e‑mailul din 14 noiembrie 2012, că nu avea observații de formulat cu privire la textul respectiv.
92 Astfel, constatările factuale de mai sus, pe de o parte, confirmă că nicio modificare substanțială nu a intervenit în proiectele de DGA cu privire la care comitetul pentru personal fusese deja consultat. Pe de altă parte și în orice caz, ele confirmă că acesta din urmă a fost implicat în mare măsură în procedura de adoptare a diferitor DGA prevăzută la articolul 110 din statut și că nu a dorit să adauge observații cu privire la textul DGA „Recrutare” a cărui transmitere către consiliul de administrație îi fusese anunțată în e‑mailul din 9 noiembrie 2012 menționat mai sus și al cărui conținut îl cunoștea, care, presupunând că ar fi putut fi diferit de conținutul proiectului de DGA „Recrutare” care îi fusese înaintat inițial, nu putea să conțină decât modificări punctuale și cu efect limitat în sensul jurisprudenței menționate la punctul 88 din prezenta hotărâre.
93 Rezultă din cele de mai sus că excepția de nelegalitate a DGA „Recrutare”, ca urmare a neconsultării comitetului pentru personal, trebuie respinsă ca nefondată.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime
– Argumentele părților
94 Reclamanta susține, în primul rând, că, prin decizia atacată, Autoritatea a respins, în mod retroactiv, candidatura sa la procedura de recrutare inițiată prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant și, în special, că aceasta i‑a retras drepturi subiective pe care decizia din 7 noiembrie 2013 i le conferise prin numirea pe postul în cauză cu efect de la 16 septembrie 2013. Prin acest comportament, Autoritatea nu ar fi respectat încrederea sa legitimă cu privire la legalitatea angajării sale intervenite la 7 noiembrie 2013. Potrivit reclamantei, nicio împrejurare obiectivă nu ar fi putut‑o determina să își dea seama de eroarea cuprinsă în anunțul pentru ocuparea unui post vacant sau, mai mult, de elemente de natură să pună la îndoială legalitatea deciziei din 7 noiembrie 2013.
95 În al doilea rând, reclamanta susține că Autoritatea a acționat în termene vădit nerezonabile, având în vedere că decizia atacată a intervenit la șapte luni după acceptarea, la 18 iulie 2013, a postului de expert senior și, respectiv, la nouă luni după publicarea, la 24 mai 2013, a anunțului pentru ocuparea unui post vacant.
96 Autoritatea solicită respingerea celui de al doilea motiv, arătând că nelegalitatea care afectează recrutarea sa nu putea scăpa reclamantei, întrucât DGA „Recrutare” fuseseră publicate pe site‑ul intranet al EIOPA. În plus, în cadrul celor 14 proceduri de recrutare organizate între 1 ianuarie 2011 și 24 mai 2013, data publicării anunțului pentru ocuparea unui post vacant, condiția privind dovedirea a cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă pentru a putea ocupa posturi de gradul AD 8 fusese întotdeauna necesară, aspect pe care, având în vedere dimensiunea redusă a EIOPA, reclamanta nu îl putea ignora în mod rezonabil.
– Aprecierea Tribunalului
97 Cu titlu introductiv, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul protecției încrederii legitime, care face parte dintre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 5 mai 1981, Dürbeck, 112/80, EU:C:1981:94, punctul 48), implică faptul că dreptul de a invoca acest principiu revine oricărui funcționar sau agent care se află într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, oferindu‑i asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. În plus, asigurările date trebuie să fie conforme normelor aplicabile (Hotărârea din 18 iulie 2007, AER/Karatzoglou, C‑213/06 P, EU:C:2007:453, punctul 33 și jurisprudența citată).
98 Chiar dacă principiul protecției încrederii legitime poate limita dreptul administrației de a revoca, cu efect retroactiv, un act viciat de o nelegalitate în cazul în care destinatarul actului putea să se încreadă în aparența de legalitate a acestuia, nu se poate considera că respectiva condiție este îndeplinită în prezența unor împrejurări obiective care ar fi trebuit să determine persoana interesată să își dea seama de eroarea în cauză sau, cu alte cuvinte, în prezența unor elemente de natură să determine o îndoială în legătură cu legalitatea actului. Astfel, persoana interesată nu poate să se încreadă în aparența de legalitate a actului revocat în special dacă actul menționat este lipsit de temei legal sau a fost adoptat cu încălcarea normelor de drept aplicabile (Hotărârea din 12 mai 2010, Bui Van/Comisia, T‑491/08 P, EU:T:2010:191, punctul 44 și jurisprudența citată).
99 În speță, anunțul pentru ocuparea unui post vacant nu conținea în mod cert nicio referire la DGA „Recrutare” și, prin urmare, a fortiori, nicio referire la articolul 7 din DGA menționate care impunea o experiență profesională relevantă de cel puțin nouă ani pentru a ocupa un post de gradul AD 8. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că, în împrejurările din speță, reclamanta nu putea să ignore în mod rezonabil faptul că aceste DGA se aplicau în mod necesar în cazul său.
100 Astfel, nu este nerezonabil să se considere că un agent temporar experimentat precum reclamanta, care ocupa deja un post de grad AD 6 în cadrul Autorității, ar fi trebuit să își pună întrebări cu privire la durata minimă a experienței profesionale necesare pentru a putea fi recrutată și/sau încadrată pe un post de gradul AD 8 precum cel vizat de anunțul pentru ocuparea unui post vacant. Aceasta este cu atât mai adevărat în speță cu cât, pe de o parte, obținerea unui post de expert senior implica, în cazul reclamantei, o avansare cu două grade în raport cu încadrarea sa în gradul AD 6 pe postul de „expert on stakeholders”. Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de contextul special în cadrul căruia agențiile Uniunii operează în general, caracterizat printre altele de faptul că acestea dispun de un personal limitat și de constrângeri operaționale speciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 decembrie 2013, ETF/Schuerings, T‑107/11 P, EU:T:2013:624, punctele 97 și 100, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2014, Tzikas/AFE, F‑120/13, EU:F:2014:197, punctul 93). Or, înainte de a ocupa postul de expert senior, Autoritatea, entitate administrativă de mărime redusă, care avea numai 13 posturi din grupa de funcții de asistenți și 70 de posturi din grupa de funcții de administratori, dintre care numai 11 posturi de grad AD 8, publicase nu mai puțin de 14 anunțuri pentru ocuparea unor posturi vacante de grad AD 8 și, pentru fiecare dintre aceste posturi, candidaților li se solicitase în mod sistematic cel puțin nouă ani de experiență profesională.
101 Cu toate acestea, mai trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, baza raportului de muncă al unui agent temporar cu instituția sau cu agenția vizată este constituită de un contract de muncă (Hotărârea din 18 octombrie 1977, Schertzer/Parlamentul European, 25/68, EU:C:1977:158, punctul 40, și Hotărârea din 19 iunie 1992, V./Parlamentul, C‑18/91 P, EU:C:1992:269, punctul 39). Astfel, în ceea ce privește posibilitatea de a înceta o relație contractuală, odată stabilită aceasta prin schimbul de voințe ale părților, AAIC nu acționează unilateral în maniera unei AIPN, ci este ținută de dispozițiile contractuale relevante care o obligă față de agentul său și, în orice caz, de respectarea dispozițiilor din RAA, în special a articolelor 14 și 47 din acesta.
102 În această privință, în împrejurări precum cele din speță, în care EIOPA a confirmat în mod expres în răspunsurile sale scrise și orale că nu a intenționat să se prevaleze de niciuna dintre dispozițiile menționate mai sus, ci că se bazează numai pe decizia sa din 30 iunie 2011, Tribunalul consideră că, indiferent de considerațiile legate de respectarea principiului încrederii legitime, AAIC din cadrul Autorității nu putea să decidă în mod unilateral să retragă propunerea de angajare, reglementată de condițiile stabilite prin decizia din 30 iunie 2011, astfel cum se amintea în e‑mailul din 17 iulie 2013 prin care se oficializa această ofertă, și să respingă retroactiv candidatura reclamantei.
103 Astfel, deși nicio prevedere din RAA nu interzice ca AAIC, prin intermediul unor dispoziții contractuale mai favorabile pentru agenți, să limiteze, în interesul agenților respectivi, puterea sa întemeiată pe articolul 47 din RAA de a rezilia contracte de muncă încheiate în mod valabil (Hotărârea din 30 noiembrie 1994, Düchs/Comisia, T‑558/93, EU:T:1994:279, punctul 43, și Hotărârea din 7 iulie 2004, Schmitt/AER, T‑175/03, EU:T:2004:214, punctul 53), AAIC nu poate totuși, în afara ipotezelor prevăzute de RAA, să se retragă în mod unilateral din angajamentul contractual cu agentul interesat. În special, o ofertă de muncă adresată unui candidat în vederea angajării sale ca agent temporar constituie în mod cert o simplă intenție și, cu acest titlu, un act pregătitor, care nu creează drepturi, care poate fi retras, de exemplu, atunci când AAIC descoperă, ulterior formulării ofertei de muncă, că una dintre condițiile de angajare prevăzute de RAA, de anunțul pentru ocuparea unui post vacant sau de dispozițiile interne nu este îndeplinită de persoana interesată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2012, Eklund/Comisia, F‑57/11, EU:F:2012:145, punctul 66, și Ordonanța din 10 iulie 2014, Mészáros/Comisia, F‑22/13, EU:F:2014:189, punctul 73). Totuși, situația este diferită atunci când o astfel de ofertă a fost acceptată, când aceasta s‑a materializat printr‑o decizie a AAIC precum cea din 7 noiembrie 2013 și când noul raport contractual a făcut deja, în fapt, obiectul unui început de executare. Astfel, într‑o asemenea situație, schimbul de voințe ale părților contractante dă naștere unor noi obligații de natură contractuală care limitează puterea AAIC de a acționa unilateral în afara ipotezelor expres prevăzute de RAA, cum sunt cele vizate la articolul 47 din acesta și, în orice caz, de a acționa retroactiv.
104 Or, în speță, Tribunalul arată, în primul rând, că reclamanta a acceptat în mod expres, la 18 iulie 2013, oferta de muncă făcută în ziua precedentă de Autoritate, în termenii cuprinși în e‑mailul său din 17 iulie 2013 adresat reclamantei. În această privință, rezultă din cuprinsul e‑mailului că acesta conține două aspecte: o primă ofertă fermă de „repartizare provizorie” era făcută reclamantei, care păstra beneficiul angajării sale pe o perioadă nedeterminată cu gradul AD 6, în timp ce îi era făcută o a doua ofertă care era condiționată de calitatea serviciilor ce ar fi demonstrată de persoana interesată în perioada de repartizare provizorie. Astfel, e‑mailul respectiv nu conținea o ofertă de angajare imediată în condițiile anunțului pentru ocuparea unui post vacant, care făcea referire numai la un post de agent temporar pe perioadă determinată de trei ani în sensul articolului 9 din RAA. Tribunalul arată, în al doilea rând, că oferta fermă de „repartizare provizorie” s‑a materializat, în speță, prin decizia din 7 noiembrie 2013, chiar dacă, în mod formal, nu era vorba despre un act adițional la contractul de muncă contrasemnat de cele două părți. În al treilea rând, Tribunalul constată că reclamanta și‑a exercitat efectiv funcția de expert senior timp de aproape șase luni și că, în al patrulea rând, EIOPA a precizat în cadrul ședinței că decizia atacată avea drept temei juridic nu o prevedere din RAA, ci decizia din 30 iunie 2011, care fusese adoptată de directorul executiv al Autorității în scopul de a acoperi o lacună din statut și din RAA.
105 În astfel de împrejurări, AAIC din cadrul Autorității nu putea, la 24 februarie 2014, să decidă, în mod unilateral, cu efect retroactiv și fără temei juridic real, să respingă candidatura reclamantei la postul de expert senior, ceea ce însemna, cu alte cuvinte, să își retragă oferta de muncă din 17 iulie 2013, sub aspectul componentei sale ferme de repartizare provizorie, care fusese deja acceptată de reclamantă și care își epuizase astfel efectele. Acest lucru este valabil chiar în cazul în care ar fi vorba numai despre o ofertă de repartizare provizorie pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea ca reclamanta, acceptând a doua ofertă, dacă aceasta s‑ar concretiza, să permanentizeze raportul său de muncă pe perioadă nedeterminată care rezultă din contractul său în desfășurare de grad AD 6, pe postul de expert senior care urma să fie ocupat în mod normal numai pentru o perioadă determinată de trei ani.
106 Prin urmare, trebuie să se constate că, în măsura în care respinge retroactiv candidatura reclamantei la postul de expert senior, decizia atacată este nelegală.
107 În ceea ce privește problema dacă, astfel cum susține reclamanta, în special în formularea petitum‑ului său, AAIC din cadrul Autorității a revocat efectiv decizia din 7 noiembrie 2013, de repartizare a reclamantei cu titlu probatoriu pe postul de expert senior, trebuie să se constate că decizia atacată nu vizează în mod expres retragerea acestei decizii din 7 noiembrie 2013. Or, Tribunalul constată că această din urmă decizie prevedea numai o repartizare cu titlu provizoriu a reclamantei începând de la 16 septembrie 2013 și anunța, în caz de confirmare în noua funcție astfel ocupată, o decizie viitoare a AAIC, în speță o ofertă de repartizare definitivă, confirmând‑o în gradul AD 8 prevăzut pentru postul de expert senior, iar aceasta retroactiv de la data de 16 septembrie 2013. În definitiv, dat fiind că tocmai în executarea acestei decizii din 7 noiembrie 2013 reclamanta a fost remunerată la gradul AD 6 în perioada de repartizare provizorie și dat fiind că aceasta nu a beneficiat, ca urmare a refuzului ulterior al AAIC din cadrul Autorității de a o confirma în funcție, de o remunerație retroactivă începând din 16 septembrie 2013 aferentă gradului AD 8, trebuie să se considere că decizia din 7 noiembrie 2013 nu a fost revocată sau înlocuită în alt mod prin decizia atacată, întrucât aceasta, dimpotrivă, și‑a epuizat toate efectele.
108 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie admis în parte al doilea motiv, constatând nelegalitatea deciziei atacate în măsura în care, prin nerespectarea, în cadrul unui raport contractual, a unor drepturi dobândite și a unor termeni contractuali, aceasta respinge retroactiv candidatura reclamantei la postul de expert senior și retrage implicit oferta de muncă, acceptată deja de reclamantă, care fusese făcută la 17 iulie 2013.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și a articolului 41 din cartă
– Argumentele părților
109 Reclamanta susține că, întrucât nu i‑a dat posibilitatea de a‑și prezenta în mod util observațiile anterior adoptării deciziei atacate, Autoritatea ar fi nerespectat dreptul său de a fi ascultată înainte de adoptarea unei decizii care o lezează. Or, reclamanta susține că, dacă ar fi putut să își facă cunoscut punctul de vedere cu privire la problema dacă Autoritatea avea dreptul de a adopta decizia menționată, ar fi putut influența conținutul acesteia.
110 EIOPA solicită respingerea motivului, arătând, în special, că reclamanta a fost ascultată în cadrul întâlnirilor pe care aceasta le‑a avut, la 3 februarie și la 11 februarie 2014, cu un membru al echipei de resurse umane și, respectiv, cu directorul Direcției Reglementări.
– Aprecierea Tribunalului
111 În ceea ce privește aspectul dacă Autoritatea a respectat, în speță, pe deplin dreptul de a fi ascultat al reclamantei referitor la problema dacă aceasta avea cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă atunci când și‑a prezentat candidatura pentru postul de expert senior, reiese din cuprinsul dosarului și din dezbaterile din cadrul ședinței că, pe de o parte, reclamanta a fost informată, în cadrul întâlnirii pe care a avut‑o, la 3 februarie 2014, cu un membru al echipei de resurse umane, că Autoritatea era, la data respectivă, în proces de verificare dacă reclamanta îndeplinea condiția celor minimum nouă ani de experiență profesională necesară pentru a putea ocupa un post de gradul AD 8 și, pe de altă parte, că, în cadrul reuniunii din 11 februarie 2014 cu directorul Direcției Reglementări, ambii au încercat să stabilească dacă, în mod concret, reclamanta îndeplinea sau nu îndeplinea condiția sus‑menționată de cel puțin nouă ani de experiență profesională.
112 Reiese în special din cuprinsul dosarului că, în cadrul reuniunii din 11 februarie 2014, directorul Direcției Reglementări i‑a dat reclamantei posibilitatea de a contesta calculul, efectuat de administrație, privind numărul de ani de experiență profesională care trebuiau luați în considerare. În consecință, în ceea ce privește situația experienței sale profesionale anterioare, reclamanta a avut posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere în fața directorului menționat anterior, înainte ca decizia atacată să fi fost adoptată de directorul executiv.
113 Pe lângă faptul că reclamanta a fost ascultată în cadrul verificării duratei experienței sale profesionale, Tribunalul consideră, în contextul de fapt descris anterior, că nu numai că reclamanta nu putea ignora importanța pe care Autoritatea o acorda aspectului dacă ea dovedea cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă pentru a putea ocupa un post de gradul AD 8, ci, de asemenea, că reclamanta a fost informată cu privire la faptul că, spre regretul Autorității, ea nu putea spera să fie confirmată pe postul de expert senior la gradul AD 8 cu excepția situației în care dovedea faptul că deținea, la data prevăzută în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă.
114 Pe de altă parte, reclamanta a mai avut posibilitatea de a‑și completa punctul de vedere cu privire la modul de calcul al experienței sale profesionale și cu privire la consecințele juridice care decurg din acesta în cele 13 zile dintre reuniunea din 11 februarie 2014 și adoptarea deciziei atacate, la 24 februarie 2014 (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2014, Tzikas/AFE, F‑120/13, EU:F:2014:197, punctul 59).
115 În aceste condiții, Tribunalul constată că, înainte de a decide, prin decizia atacată, să nu o confirme pe reclamantă pe postul de expert senior, Autoritatea a respectat dreptul reclamantei de a fi ascultată în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.
116 Ținând seama de ceea ce precedă, al patrulea motiv trebuie respins.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat, cu titlu principal, pe nelegalitatea normelor cuprinse în decizia din 30 iunie 2011 și, în subsidiar, pe o nerespectare a domeniului de aplicare al aceleiași decizii
– Argumentele părților
117 Reclamanta invocă, în esență, cu titlu principal, faptul că decizia din 30 iunie 2011 este nelegală pentru patru motive.
118 În primul rând, directorul executiv nu ar fi avut competența să adopte decizia din 30 iunie 2011, întrucât, în opinia reclamantei, această competență revine consiliului de administrație, care ar fi putut adopta un text analog întemeindu‑se pe articolul 47 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1094/2010. În această privință, reclamanta contestă, în esență, că decizia din 30 iunie 2011 poate constitui o „instrucțiune administrativă” în sensul articolului 53 alineatul (3) din regulamentul menționat.
119 În al doilea rând, reclamanta contestă legalitatea motivului care a determinat adoptarea deciziei din 30 iunie 2011, și anume existența unui vid juridic care trebuia suplinit, între statut și DGA a statutului și a RAA adoptate de Autoritate, pentru cazurile de schimbare a repartizării, pe posturi de agenți temporari, a unor agenți deja angajați de Autoritate în același regim, chiar dacă la un grad inferior. Reclamanta consideră că, în cazul unor repartizări succesive ale aceluiași agent pe diferite posturi în cadrul Autorității și cu același statut de agent temporar, numai primul post ar trebui să determine o perioadă de încercare sub forma unei perioade de probă, după cum se prevede la articolul 14 din RAA. Astfel, RAA nu ar prevedea, în situația unui agent temporar care a fost confirmat deja în funcție în cadrul unei agenții la încheierea perioade de probă vizate la această dispoziție, că agentul respectiv ar putea fi supus unei obligații de a efectua o nouă perioadă de probă în cazul în care este necesar să fie repartizat într‑un alt post de agent temporar în cadrul aceleiași agenții, iar aceasta chiar dacă este solicitat să îndeplinească alte funcții sau să le îndeplinească la un grad superior.
120 În al treilea rând, reclamanta susține că decizia din 30 iunie 2011 poate să conducă la o situație abuzivă atunci când, la fel ca în cazul său, același agent temporar rămâne optsprezece luni în „perioadă de probă”, iar aceasta, în speță, în cadrul unui raport de muncă de numai trei ani.
121 În al patrulea rând, reclamanta susține că Autoritatea ar fi trebuit să abroge decizia din 30 iunie 2011, întrucât rațiunea de a fi a acesteia era numai de a soluționa primul caz de repartizare succesivă a unui agent temporar, iar aceasta până la instituirea unei politici de gestionare a contractelor agenților temporari. Or, întrucât DGA „Recrutare” au fost adoptate, decizia din 30 iunie 2011 nu se mai putea aplica în speță.
122 În subsidiar, reclamanta susține că decizia din 30 iunie 2011 a fost aplicată în mod greșit în ceea ce o privește. În special, reclamanta susține că anunțul pentru ocuparea unui post vacant nu indica nici o perioadă de probă, nici existența deciziei din 30 iunie 2011. Cu toate acestea, reclamanta a recunoscut în cadrul ședinței că, acceptând, la 18 iulie 2013, oferta privind postul de expert senior, ea a acceptat să se supună regimului de repartizare provizorie prevăzut în decizia din 30 iunie 2011.
123 Autoritatea solicită respingerea celui de al cincilea motiv, susținând că decizia din 30 iunie 2011 este o „instrucțiune administrativă internă” pe care directorul executiv o putea adopta în temeiul competenței conferite în această privință de articolul 53 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010. Referitor la obiectul său, Autoritatea a explicat că această decizie, care a fost adoptată în beneficiul personalului, urmărește să acorde candidaților interni ai EIOPA posibilitatea de a începe să lucreze pe un post de grad superior fără a pierde beneficiul contractului lor anterior, încheiat pe o perioadă determinată sau nedeterminată, care, în cele din urmă, rămâne în continuare valabil și nu este reziliat sau devenit caduc cu ocazia repartizării provizorii pe un post de grad superior.
– Aprecierea Tribunalului
124 Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta intenționează, în realitate, să invoce o excepție de nelegalitate a deciziei din 30 iunie 2011. În această privință, reclamanta nu a contestat în mod explicit, în reclamație, legalitatea acestei decizii și nici, în special, principiul însuși de a fi supusă din nou unei obligații de parcurgere cu succes a unei perioade de încercare, similară cu obligația de a efectua o perioadă de probă prevăzută la articolul 14 din RAA. Totuși, astfel cum s‑a arătat la punctele 58-60 din prezenta hotărâre, această excepție de nelegalitate trebuie să fie declarată admisibilă.
125 În ceea ce privește competența ratione personae a directorului executiv pentru a adopta decizia din 30 iunie 2011, trebuie să se constate că această decizie poate intra în categoria „instrucțiunilor administrative interne” a căror adoptare este, în temeiul articolului 53 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010, de competența directorului executiv. În consecință, excepția de nelegalitate a deciziei din 30 iunie 2011 trebuie respinsă în măsura în care vizează un viciu de necompetență ratione personae.
126 În ceea ce privește viciul de necompetență ratione materiae, trebuie să se examineze mai întâi dacă, astfel cum invocă directorul executiv în decizia din 30 iunie 2011, exista efectiv la data respectivă un „vid juridic” între statut și RAA și normele interne ale Autorității de punere în aplicare care să justifice instituirea unei practici administrative derogatorii în ceea ce privește angajarea pe un post de agent temporar pe perioadă determinată, care a făcut obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant publicat în afara și în cadrul Autorității, a unui agent deja angajat pentru o perioadă nedeterminată de către Autoritate în aceeași calitate de agent temporar, dar cu un grad inferior celui al postului care urmează să fie ocupat.
127 De la bun început, Tribunalul consideră că decizia din 30 iunie 2011 prevede, de fapt și sub denumirea „repartizare provizorie” („provisional assignment”), condiționarea și amânarea angajării, cu alte cuvinte a repartizării definitive, a persoanei interesate pe un post de un grad superior de demonstrarea, la încheierea unei perioade de încercare de șase luni organizată sub forma unei repartizări provizorii, a calității prestațiilor aferente noilor funcții, în consecință ocupate temporar. Acest sistem de „repartizare provizorie” înseamnă, în esență, să se utilizeze posibilitatea ca un agent temporar să ocupe provizoriu un post de grad superior, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (2) din statut, aplicabil prin analogie în temeiul articolului 10 din RAA, impunându‑i în același timp o perioadă de încercare similară ca obiectiv cu perioada de probă prevăzută la articolul 14 din RAA. Astfel, într‑un asemenea sistem, care nu este prevăzut de statut sau de RAA, care nu se referă nici la articolul 14 din RAA și care pare a fi un sistem sui generis, angajarea sau noua repartizare intervine cu titlu definitiv numai după o perioadă de încercare în timpul căreia agentul temporar, titular al unui contract referitor la alt post și de un grad inferior, este repartizat numai temporar pe postul de grad superior care urmează să fie ocupat și care a făcut obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant.
128 În această privință, articolul 10 alineatul (3) din RAA impune în mod cert în cazul unei noi „repartizări”, chiar „provizorii”, terminologie utilizată în decizia din 30 iunie 2011, încheierea unui act adițional la contractul de muncă care trebuie să fie simultană cu schimbarea repartizării. Totuși, Tribunalul consideră, în speță, pe de o parte, că Autoritatea și reclamanta, prin e‑mailurile lor din 17 și 18 iulie 2013, privind oferta și, respectiv, acceptarea referitoare la postul care face obiectul anunțului pentru ocuparea unui post vacant, au decis în mod contractual cu privire la o repartizare provizorie, fără a anticipa totuși caracterul real al unei repartizări definitive, și că aceste e‑mailuri trebuie considerate, împreună, drept act adițional la contractul de muncă în sensul articolului 10 alineatul (3) din RAA. Tribunalul consideră, pe de altă parte, că încheierea unui astfel de act adițional nu priva AAIC din cadrul Autorității de posibilitatea de a decide, la încheierea unei perioade de repartizare temporară a reclamantei, să încheie un nou act adițional prin care ar decide să o repartizeze definitiv în noua funcție și în noul grad.
129 Aceste constatări fiind făcute, Tribunalul arată că nicio dispoziție din statut sau din RAA nu indică în mod specific dacă, aspect contestat de reclamantă, administrația poate, sub forma unei repartizări provizorii, să impună o nouă perioadă de încercare unui agent temporar, în speță cu un contract pe perioadă nedeterminată, care a fost deja confirmat în funcție în temeiul articolului 14 din RAA, în cazul în care dorește, în final, să îl repartizeze sau să îl angajeze cu titlu permanent pe un alt post corespunzător unui grad superior.
130 Astfel, cel mult, articolul 10 alineatul (3) din RAA prevede că, „[p]entru numirea unui agent temporar într‑un post căruia îi corespunde un grad superior celui în care a fost angajat, este necesară încheierea unui act adițional la contractul de muncă”. Nu rezultă totuși din modul de redactare sau din economia articolelor 10 și 14 din RAA că acestea s‑ar opune ca administrația să poată impune agentului în cauză să efectueze o nouă perioadă de probă în sensul articolului 14 din RAA sau orice altă formă de perioadă de încercare pentru nevoile acestei noi repartizări.
131 Astfel, atunci când angajează pe unul dintre celelalte posturi ale sale pe unul dintre agenții săi temporari deja confirmați, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată, în funcția sa anterioară la încheierea unei perioade de probă în sensul articolului 14 din RAA, AAIC poate decide să scutească persoana interesată de efectuarea unei noi perioade de probă atunci când consideră că ea continuă, în această calitate de agent temporar, raportul său de muncă cu angajatorul său, iar aceasta chiar în ipoteza în care continuarea raportului de muncă este însoțită de o avansare în grad sau de o evoluție în atribuțiile exercitate și dacă anunțul pentru ocuparea unui post vacant aferent postului nou‑ocupat se referă numai la o recrutare pe o perioadă determinată.
132 Dimpotrivă, atunci când noul contract de muncă cu aceeași AAIC se înscrie în cadrul unei alte categorii de locuri de muncă sau reprezintă o ruptură în cariera agentului temporar deja confirmat printr‑o perioadă de probă în temeiul articolului 14 din RAA, manifestată, de exemplu, printr‑o modificare substanțială a naturii funcției îndeplinite de agentul interesat sau chiar, precum în speță, printr‑o diferență de două grade, AAIC poate, în exercitarea puterii sale de apreciere și de organizare a serviciilor sale, să decidă să considere, în sensul articolului 14 din RAA, că contractul de muncă al persoanei interesate, inclusiv materializat printr‑un act adițional la contractul anterior, se referă la un post diferit care presupune ca persoana interesată, în mod similar candidaților externi instituției sau agenției, cum sunt agenții temporari din alte instituții sau agenții sau chiar persoane care nu lucrează pentru Uniune, să facă dovada unor calități profesionale suficiente în noua funcție, justificând astfel o confirmare în funcția respectivă și o încadrare într‑un grad mai mare decât înainte.
133 În consecință, Tribunalul consideră că Autoritatea a putut să prevadă, în decizia din 30 iunie 2011, că un candidat pentru un post care urmează să fie ocupat din cadrul Autorității, deja în funcție în serviciul Autorității ca agent temporar confirmat, dar într‑un grad mai mic decât cel al postului în cauză, poate fi supus, în mod similar unui candidat extern Autorității, în ceea ce îl privește, unei perioade de probă în sensul articolului 14 din RAA pe postul în cauză, unei noi forme de perioadă de încercare de șase luni, ale cărei rezultate vor condiționa intervenția ulterioară a unei angajări ferme în noua funcție și în noul grad superior prin intermediul unui act adițional la contractul său care prevede schimbarea repartizării sale cu titlu permanent pe postul vizat. O astfel de interpretare, care se inspiră dintr‑o aplicare prin analogie a articolului 14 din RAA la un agent temporar care nu este nou‑recrutat de o instituție sau de o agenție, dar care beneficiază deja de o angajare pe perioadă determinată sau nedeterminată în cadrul acestuia obținută la încheierea unei perioade de probă în temeiul articolului 14 din RAA, permite de asemenea să nu se penalizeze agenții temporari care sunt deja confirmați în cadrul unei agenții, întrucât, dacă este cazul, agenția ar putea fi determinată să acorde prioritate recrutării unor candidați cărora le va putea impune o evaluare a prestațiilor la încheierea unei perioade de probă, în speță în condițiile prevăzute la articolul 14 din RAA, tocmai în detrimentul unor candidați interni ai agenției pentru care o nouă perioadă de probă nu ar fi posibilă.
134 Trebuie acum să se examineze dacă, astfel cum arată reclamanta, Autoritatea ar putea condiționa remunerarea sa la gradul AD 8 de parcurgerea cu succes a perioadei de repartizare provizorie.
135 În această privință, în împrejurările speței privind angajarea unor agenți temporari în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA, Tribunalul constată de la început că, în principiu, orice candidat reținut la încheierea unei proceduri de selecție trebuie să fie angajat pe durata și în gradul prevăzut de anunțul pentru ocuparea unui post vacant corespunzător, adică, în speță, la gradul AD 8, pentru o perioadă determinată de trei ani. În această privință, Autoritatea a confirmat faptul că orice candidat extern ar fi fost angajat într‑un astfel de grad și pentru o astfel de perioadă, indiferent de aspectul dacă fusese anterior agent temporar, dacă fusese sau dacă nu fusese deja supus unei perioade de probă în temeiul articolului 14 din RAA, într‑o altă instituție sau agenție. Tribunalul arată totuși că, în prezenta cauză, reclamanta urmărește continuarea angajării sale pe perioadă nedeterminată, în cadrul căreia aceasta ocupa, înainte de a fi repartizată provizoriu pe postul de expert senior, postul de „expert on stakeholders”.
136 Pe de altă parte, articolul 7 alineatul (2) din statut, aplicabil prin analogie agenților temporari în temeiul articolului 10 alineatul (1) din RAA, prevede posibilitatea ca un funcționar sau un agent, pus în situația să exercite provizoriu, pentru maximum un an, funcții care necesită în mod normal o încadrare superioară celei a postului său inițial, să nu fie remunerat imediat la gradul superior. Acest articol prevede astfel posibilitatea unei repartizări provizorii, pe care o limitează totuși la o perioadă maximă de patru luni, după care persoana interesată trebuie, în esență, să fie remunerată la gradul superior. În speță și indiferent de faptul că Autoritatea nu a invocat această dispoziție, perioada maximă de patru luni a fost în mod clar depășită.
137 Aceste considerații fiind făcute, Tribunalul arată că sistemul instituit prin decizia din 30 iunie 2011 nu este prevăzut în mod expres nici de RAA, nici de statut, aplicabil prin analogie. Acest sistem permite efectiv Autorității să ofere unuia dintre agenții săi temporari posibilitatea de a obține, pe termen mediu, fără a pierde beneficiul angajării sale anterioare, pe perioadă determinată sau nedeterminată, gradul superior prevăzut pentru postul la care a candidat, în care va fi repartizat în mod definitiv numai la încheierea perioadei de încercare de șase luni, realizată sub forma repartizării provizorii menționate mai sus. Acest sistem pare deosebit de favorabil în principiu, în special într‑o situație precum cea a reclamantei, întrucât poate permite persoanelor interesate să obțină mai multe grade în ceea ce privește încadrarea fără a le expune la obligația de rezoluțiune a contractului precedent, obligație care, în schimb, se impune candidatului care nu își desfășoară activitatea în cadrul Autorității.
138 În acest sens, Autoritatea a urmărit, pe de o parte, să se asigure că agentul în cauză demonstrează calități profesionale suficiente pentru a fi confirmat și repartizat în mod permanent și definitiv pe noul post care a făcut obiectul unui anunț pentru ocuparea unui post vacant publicat și pentru a beneficia retroactiv, la încheierea perioadei de repartizare provizorie, de salariul aferent gradului superior prevăzut pentru exercitarea unei noi funcții. Pe de altă parte, Autoritatea a urmărit să asigure o anumită protecție agenților săi temporari deja confirmați în funcție în cadrul său, în speță prin a nu le impune rezoluțiunea contractului lor precedent, încheiat eventual pe perioadă nedeterminată, permițându‑le astfel, spre deosebire de agenții temporari proveniți din alte agenții sau instituții, să nu rămână fără un loc de muncă în cazul în care, la sfârșitul perioadei de repartizare provizorie, aceștia nu ar face dovada unor calități profesionale suficiente, evaluate în raport cu noua funcție.
139 Totuși, Tribunalul consideră că candidații interni din cadrul Autorității, care urmează să fie repartizați pe un post de un grad superior în condițiile prevăzute prin decizia din 30 iunie 2011, sunt chemați de îndeplinească atribuțiile aferente postului respectiv. Prin urmare, într‑o situație precum cea din speță, în care administrația nu intenționează să invoce o aplicare a articolului 7 alineatul (2) din statut privind exercitarea provizorie a unei funcții de un grad superior și nici a fortiori posibilitatea de a repartiza provizoriu un agent, timp de patru luni, pe un post de grad superior plătindu‑i în același timp salariul aferent postului său inițial, de grad inferior, se pare că niciun motiv obiectiv și juridic nu permite să se justifice faptul că reclamanta, în calitate de candidat intern al Autorității, nu a putut să beneficieze imediat de salariul aferent gradului anunțat pentru postul vizat prin anunțul pentru ocuparea unui post vacant pentru care și‑a depus candidatura și pe care l‑a ocupat în temeiul unei repartizări provizorii.
140 Rezultă din cele ce precedă că decizia din 30 iunie 2011, în măsura în care acesta prevede la punctul 6 că agentul temporar, repartizat provizoriu pe un post pentru care este prevăzută în mod normal o încadrare superioară celei a postului său actual, nu este încadrat imediat în gradul anunțat în anunțul pentru ocuparea unui post vacant, ci este încadrat astfel numai retroactiv la încheierea unei perioade de încercare de șase luni, este nevalidă, întrucât determină, în cazuri precum cel al reclamantei, repartizarea provizorie a unui candidat intern al Autorității pe un post care a făcut obiectul unei proceduri de selecție cu publicare fără a‑i acorda încadrarea prevăzută pentru postul vizat de anunțul pentru ocuparea unui post vacant, iar aceasta chiar dacă persoana interesată a fost chemată să își exercite integral atribuțiile aferente postului în cauză pentru o perioadă mai mare de patru luni.
141 Prin urmare, excepția de nelegalitate trebuie admisă în parte și decizia atacată anulată în măsura în care o privează pe reclamantă de beneficiul unui salariu corespunzător gradului AD 8 în perioada de încercare pentru exercitarea funcției sub forma unei repartizări provizorii, cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014.
Cu privire la concluziile privind despăgubirile
Argumentele părților
142 Reclamanta susține că, având în vedere caracterul nelegal al deciziei atacate, ea ar fi trebuit să fie angajată de agenție în gradul AD 8 începând de la 16 septembrie 2013. Prin urmare, reclamanta solicită, cu titlu principal, plata diferenței de salariu dintre gradele AD 6 și AD 8 de la data respectivă sau, cu titlu subsidiar, pentru perioada cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014. Pe de altă parte, reclamanta apreciază că a suferit un prejudiciu moral. Astfel, având în vedere calitatea prestației sale, precum și gradul său de profesionalism și angajamentul în activitățile Agenției, reclamanta ar fi resimțit o profundă nedreptate în speță care justifică acordarea sumei de 20 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral.
143 Autoritatea susține că, întrucât nu a fost prezentată în reclamație, cererea privind despăgubirile, cel puțin pentru prejudiciul moral pretins suferit, trebuie respinsă ca inadmisibilă. În orice caz, concluziile privind despăgubirile referitoare atât la prejudiciul material, cât și la prejudiciul moral trebuie respinse ca nefondate.
Aprecierea Tribunalului
144 În ceea ce privește admisibilitatea concluziilor în despăgubiri, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, atât timp cât există o legătură directă între o acțiune în anulare și o acțiune în despăgubire, aceasta din urmă este admisibilă ca accesorie acțiunii în anulare, fără a fi necesar să fi fost precedată de o cerere prin care să se solicite administrației repararea prejudiciului pretins suferit și de o reclamație prin care să se conteste temeinicia respingerii implicite sau explicite a cererii (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Violetti și alții/Comisia, F‑5/05 și F‑7/05, EU:F:2009:39, punctul 120 și jurisprudența citată). În orice caz, Tribunalul arată că, în speță, reclamanta a solicitat, în reclamația formulată, nu numai să fie confirmată în funcția de expert senior, ci și ca Autoritatea să dispună plata, în cazul său, a unui salariu corespunzător gradului AD 8 începând de la 16 septembrie 2013. O asemenea solicitare are ca obiect despăgubiri.
145 Cu privire la fond, referitor la prejudiciul material invocat de reclamantă, Tribunalul consideră că, în ceea ce privește perioada de repartizare provizorie efectiv prestată de reclamantă, și anume perioada cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014, reiese din motivele prezentei hotărâri, care susțin anularea deciziei atacate, că reclamanta a suferit un prejudiciu material cert și real în această perioadă, întrucât, fără a aduce atingere perioadei de patru luni menționate la articolul 7 alineatul (2) din statut, aplicabilă în cazul exercitării provizorii a unei funcții de un grad superior, aceasta ar fi trebuit remunerată corespunzător gradului AD 8, iar nu gradului AD 6. În consecință, trebuie admise concluziile reclamantei privind despăgubirile în măsura în care acestea urmăresc repararea prejudiciului material suferit în perioada de repartizare provizorie, precum și cererea sa referitoare la majorarea cuantumului acestei despăgubiri cu dobânzi moratorii stabilite la rata de refinanțare a BCE majorată cu două puncte.
146 În schimb, în ceea ce privește perioada ulterioară datei de 24 februarie 2014, data deciziei atacate și începând de la care reclamanta nu a mai exercitat funcția de expert senior, Tribunalul arată că, deși, astfel cum pretinde aceasta, reclamanta a fost angajată imediat și definitiv pe postul de expert senior, ar fi trebuit, în principiu, să fie angajată pe acest post în condițiile prevăzute în anunțul pentru ocuparea unui post vacant și anume, în mod cert, în gradul AD 8, însă pentru o perioadă determinată de trei ani. Astfel, într‑o asemenea situație, AAIC ar fi putut să solicite rezoluțiunea angajării precedente ca urmare a naturii substanțial diferite a funcției și a gradului superior prevăzut pentru noul post în cauză.
147 Totuși, reiese din dosar, în special din e‑mailurile Autorității și ale reclamantei din 17 iulie 2013 și respectiv din 18 iulie 2013, cu valoare de act adițional la contractul de muncă în vigoare la acel moment, act adițional care a fost oficializat prin decizia din 7 noiembrie 2013, că părțile au convenit prin contract, într‑o primă etapă, numai cu privire la „repartizarea provizorie” a reclamantei pe postul de expert senior, iar nu cu privire la o repartizare cu titlu permanent. În asemenea împrejurări, astfel cum a susținut în mod întemeiat Autoritatea, AAIC putea să amâne, pentru o dată ulterioară exercitării funcției respective sub forma unei repartizări temporare, încheierea și semnarea unui nou act adițional care să prevadă, într‑o a doua etapă, o nouă repartizare a reclamantei, de această dată stabilită cu titlu definitiv, și care ar înlocui‑o, prin contract, pe cea deținută anterior de reclamantă, și anume de „expert on stakeholders”.
148 În consecință, în speță, AAIC din cadrul Autorității a putut să refuze, prin decizia atacată, confirmarea reclamantei în funcția sa de expert senior, ceea ce a însemnat, în definitiv, să renunțe să îi propună un nou act adițional la contractul său care să cuprindă o ofertă de repartizare cu titlu permanent și definitiv în funcția de expert senior, iar aceasta pentru motivul legitim că reclamanta nu a îndeplinit condiția de a dovedi cel puțin nouă ani de experiență profesională relevantă la 16 iunie 2013, astfel cum se prevede în DGA „Recrutare”, cu consecința că aceasta își putea relua totuși funcția de „expert on stakeholders” sau alte funcții pentru care rămânea angajată de Autoritate, în speță pentru o perioadă nedeterminată, și anume funcții corespunzătoare gradului AD 6.
149 Prin urmare, în măsura în care vizează un prejudiciu material ulterior datei de 24 februarie 2014 care rezultă dintr‑o diferență de salariu între gradele AD 6 și AD 8, concluziile privind despăgubirile trebuie respinse.
150 Cu privire la prejudiciul moral pretins, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, anularea unui act afectat de nelegalitate precum decizia atacată constituie, prin ea însăși, repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care l‑a putut produce acest act, cu excepția cazului în care reclamantul dovedește că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea ce determină anularea și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iunie 2006, Girardot/Comisia, T‑10/02, EU:T:2006:148, punctul 131, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Michail/Comisia, T‑49/08 P, EU:T:2009:456, punctul 88).
151 În speță, reclamanta a invocat, în esență, comportamentul său, randamentul și calitatea prestațiilor sale profesionale pentru a demonstra că ar fi suferit un prejudiciu moral constând într‑un sentiment de nedreptate și de lipsă de recunoaștere la justa sa valoare a activității pe care a efectuat‑o, precum și în impresia, chiar convingerea, că a fost retrogradată.
152 Reiese din jurisprudență că sentimentul de nedreptate și preocupările pe care le ocazionează faptul că o persoană trebuie să urmeze o procedură precontencioasă, apoi contencioasă, pentru a i se recunoaște drepturile constituie un prejudiciu care se poate deduce din simplul fapt că administrația a săvârșit o nelegalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 1990, Culin/Comisia, C‑343/87, EU:C:1990:49, punctele 27 și 28).
153 În această privință, Tribunalul arată că regimul specific de repartizare provizorie pe un post de grad superior, instituit de Autoritate sub forma unei „instrucții administrative”, cum este decizia din 30 iunie 2011, spre deosebire de cazul DGA a statutului și a RAA adoptate de Autoritate, nu a fost în mod cert adoptat de comun acord cu instituția tutelară a EIOPA, și anume Comisia, și, pentru motivele menționate anterior, se dovedește a nu fi pe deplin conform cu cerințele prevăzute în statut și în RAA.
154 Cu toate acestea, se pare că acest regim specific a fost conceput pentru a face ca agenții temporari deja confirmați în funcție în cadrul Autorității, precum reclamanta, să beneficieze de o modalitate de acces rapid la posturi de grade superioare, fără a pierde beneficiul angajării lor inițiale, în cazul în care, la încheierea unei perioade de încercare de șase luni pe parcursul căreia noile funcții sunt exercitate în cadrul unei repartizări provizorii, aceștia nu ar demonstra că pot îndeplini noile funcții în mod satisfăcător, situație în care angajarea inițială își reia efectul deplin, fără a fi lovită de caducitate.
155 Astfel, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, se pare că, în definitiv, reclamanta a beneficiat în același timp de regimul specific de repartizare provizorie instituit de EIOPA pentru postul de „expert on stakeholders” și pentru cel de expert senior și că, în ceea ce privește acest din urmă post, a suferit inconvenientele regimului menționat. Acest regim i‑a permis în special, spre deosebire de candidații externi Autorității, care ar fi fost probabil obligați să demisioneze din funcție pentru a ocupa postul de expert senior, să își păstreze beneficiul angajării pentru o perioadă nedeterminată în gradul AD 6. În aceste condiții, indiferent de meritele persoanei în discuție în îndeplinirea atribuțiilor sale, Tribunalul nu consideră că reclamanta a demonstrat existența unui prejudiciu moral separabil de nelegalitatea care constituie temeiul anulării deciziei atacate și care nu poate fi reparat integral prin simpla anulare a acestei decizii.
156 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că:
– decizia atacată trebuie anulată în măsura în care:
– încălcând, într‑un raport contractual, drepturile dobândite și termenii contractuali, prin aceasta se respinge retroactiv candidatura reclamantei pentru postul de expert senior și se revocă implicit oferta de muncă, în regim de repartizare provizorie, deja acceptată de reclamantă, care îi fusese făcută la 17 iulie 2013;
– o lipsește pe reclamantă de o remunerație care să corespundă gradului AD 8 în perioada repartizării provizorii cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014;
– concluziile în anulare trebuie respinse în rest;
– EIOPA trebuie obligată la repararea prejudiciului material al reclamantei, suferit între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014, în limita unei sume care corespunde diferenței de remunerație între gradele AD 6 și AD 8, majorată cu dobânzi moratorii, începând de la 16 septembrie 2013, la rata stabilită de BCE pentru operațiile principale de refinanțare în perioada vizată și majorată cu două puncte;
– concluziile privind despăgubirile trebuie respinse în rest.
Cu privire la cheltuielile de judecată
157 Potrivit articolului 101 din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul 8 din titlul II al regulamentului menționat, partea care cade în pretenții suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte. În temeiul articolului 102 alineatul (1) din același regulament, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte propriile cheltuieli de judecată, dar să nu fie obligată decât la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
158 Rezultă din motivele enunțate în prezenta hotărâre că Autoritatea este partea care trebuie considerată că a căzut în parte în pretenții. În plus, reclamanta a solicitat în mod expres în concluziile sale ca EIOPA să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, împrejurările speței, în special faptul că situația reclamantei se datorează în parte unei erori materiale în redactarea anunțului pentru ocuparea unui post vacant și că, în consecință, Autoritatea i‑a adresat în mod eronat o ofertă de muncă pe care a retras‑o ulterior în mod nelegal la încheierea perioadei de încercare, justifică faptul că, în orice caz, în aplicarea articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, EIOPA suportă propriile cheltuieli de judecată și că este obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată ale reclamantei, chiar dacă Tribunalul a admis numai în parte acțiunea.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia din 24 februarie 2014 a Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale în măsura în care:
– încălcând, într‑un raport contractual, drepturile dobândite și termenii contractuali, prin aceasta se respinge retroactiv candidatura doamnei Murariu pentru postul de expert senior în pensii profesionale („senior expert on personal pensions”) și se revocă implicit oferta de muncă, în regim de repartizare provizorie, deja acceptată de doamna Murariu, care îi fusese făcută la 17 iulie 2013;
– o lipsește pe doamna Murariu de o remunerație care să corespundă gradului AD 8 în perioada repartizării provizorii cuprinsă între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014.
2) Respinge în rest concluziile în anulare.
3) Obligă Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale la repararea prejudiciului material al doamnei Murariu, suferit între 16 septembrie 2013 și 24 februarie 2014, în limita unei sume care corespunde diferenței de remunerație între gradele AD 6 și AD 8, majorată cu dobânzi moratorii, începând de la 16 septembrie 2013, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru operațiile principale de refinanțare în perioada vizată și majorată cu două puncte.
4) Respinge în rest concluziile privind despăgubirile.
5) Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de doamna Murariu.
Barents | Perillo | Svenningsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 iulie 2015.