HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)

24 februarie 2010

Cauza F‑2/09

Riccardo Achille Menghi

împotriva

Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA)

„Funcție publică — Agenți temporari — Concediere după terminarea perioadei de probă — Hărțuire morală”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Menghi solicită, în principal, anularea deciziei ENISA din 14 martie 2008 privind concedierea acestuia

Decizia: Respinge acțiunea. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Agenți temporari — Recrutare — Perioadă de probă

(Statutul funcționarilor, art. 12a)

2.      Procedură — Argumente suplimentare prezentate în ședință în susținerea unui motiv deja invocat în cererea introductivă — Admisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1)]

3.      Funcționari — Agenți temporari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Domeniu de aplicare

(Statutul funcționarilor, art. 24)

4.      Funcționari — Agenți temporari — Acțiune — Motive — Motiv întemeiat pe abuzul de putere în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii de concediere emise în urma unei comunicări de informații către Oficiul European de Luptă Antifraudă

(Statutul funcționarilor, art. 22a)

1.      Hărțuirea morală, în raport cu definiția acesteia de la articolul 12a din statut, reprezintă o conduită de lungă durată, repetată și sistematică, pe când o decizie a administrației intervine în mod punctual, chiar dacă poate avea efecte durabile, chiar definitive, precum în cazul unei decizii de concediere.

Astfel, chiar dacă ar fi demonstrată existența unei hărțuiri morale suferite de un agent temporar, nu toate deciziile care îl lezează pe agentul respectiv și care intervin în acest context al hărțuirii ar fi, în consecință, nelegale. Ar fi necesar în plus să reiasă o legătură între hărțuirea în cauză și motivele deciziei de concediere a agentului amintit.

În cazul unei concedieri intervenite la încheierea perioadei de probă, agentul poate susține în mod util că nu a reușit să demonstreze capacitatea de a‑și exercita atribuțiile ca urmare a existenței unei hărțuiri morale și că, în consecință, motivul incapacității pe care se întemeiază decizia pe care o contestă este eronat, întrucât o astfel de decizie este afectată de o eroare vădită de apreciere.

De asemenea, existența unui context de hărțuire morală poate fi luată în considerare și atunci când autorul acestei hărțuiri este totodată semnatarul deciziei de concediere – sau unul dintre semnatarii raportului de final al perioadei de probă în temeiul căruia a fost decisă concedierea – pentru a stabili că această decizie de concediere a fost adoptată în scopul de a produce prejudicii agentului și că, în consecință, este viciată de abuz de putere.

Astfel, în ce privește o afirmație privind hărțuirea morală invocată în susținerea concluziilor îndreptate împotriva unei decizii de concediere intervenite la finalul unei perioade de probă, decizia menționată va putea fi afectată de eroare vădită de apreciere în special deoarece agentul care suferă o hărțuire nu ar fi în măsură să își demonstreze capacitatea de a îndeplini sarcinile asociate funcției. Un abuz de putere va putea fi reținut de asemenea dacă decizia de concediere a fost adoptată în scopul de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice a agentului.

Pe de altă parte, este posibil ca faptele invocate pentru a demonstra existența unei hărțuiri morale, chiar dacă nu pot fi calificate ca atare în sensul dispozițiilor articolului 12a din statut, permit totuși să se concluzioneze că decizia de concediere este afectată de o eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere și că, în consecință, aceasta trebuie anulată.

(a se vedea punctele 68‑73)

2.      Deși nu revine Tribunalului Funcției Publice sarcina de a căuta și de a identifica în anexele la cererea introductivă motivele și argumentele pe care le‑ar putea considera drept temei al acțiunii, întrucât anexele au o funcție pur probatorie și instrumentală, îi revine acestuia sarcina de a lua în considerare toate argumentele prezentate de reclamant în ședință, în măsura în care acestea nu constituie un motiv nou, ci elemente suplimentare în susținerea unui motiv deja invocat în cererea introductivă.

(a se vedea punctul 114)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, Rec., p. II‑5527, punctul 57

3.      Deși articolul 24 din statut consacră obligația de asistență a instituțiilor cu privire la personalul lor și impune instituțiilor să îl asiste pe funcționar în cazul oricăror atacuri sau amenințări la care este supus ca urmare a calității pe care o are și a atribuțiilor sale, obligația de asistență nu vizează apărarea funcționarilor împotriva actelor instituției înseși.

Astfel, chiar dacă dispozițiile articolului 24 din statut prevăd o obligație de asistență impusă instituțiilor comunitare, numai deciziile administrative al căror conținut este legat de o astfel de obligație, respectiv deciziile prin care se respinge o cerere de asistență sau, în anumite împrejurări excepționale, omiterea de a acorda asistență în mod spontan unui agent pot fi atacate pentru încălcarea acestei obligații.

Or, obiectul unei decizii de concediere nu intră în domeniul de aplicare al articolului 24 din statut și, în consecință, este nerelevant în raport cu obligația de asistență prevăzută la acest articol. Nerespectarea dispozițiilor articolului menționat nu poate fi invocată în mod util împotriva unei decizii de concediere.

În consecință, în cazul în care un agent temporar contestă legalitatea unei decizii de concediere adoptate în privința sa, acestuia, întrucât se consideră victimă a atacurilor sau a amenințărilor provenite de la un superior ierarhic, îi revine mai puțin sarcina de a demonstra că decizia de concediere în cauză nu respectă dispozițiile articolului 24 din statut și mai mult sarcina de a demonstra existența unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere. Astfel, agentul poate susține în mod util că, în special, ca urmare a atacurilor sau a amenințărilor la care a fost supus, a săvârșit o greșeală sau nu mai era capabil să îndeplinească atribuțiile pe care le avea și că această greșeală sau această incapacitate de a‑și exercita atribuțiile era motivul concedierii sale.

(a se vedea punctele 128‑131)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 17 mai 2006, Lavagnoli/Comisia, T‑95/04, RecFP, p. I‑A‑2‑121 și II‑A‑2‑569, punctul 141

4.      Articolul 22a alineatul (3) din statut prevede că funcționarul care a comunicat, în temeiul alineatului (1) al articolului menționat, o informație referitoare la fapte care pot lăsa să se prezume o activitate nelegală eventuală sau o conduită care poate evidenția o nerespectare gravă a obligațiilor funcționarilor Comunităților Europene „nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției, în măsura în care a acționat cu bună‑credință”. Astfel, împrejurarea că o decizie defavorabilă unui agent temporar a urmat, cronologic, comunicării unor informații către Oficiul European de Luptă Antifraudă trebuie să determine Tribunalul Funcției Publice, atunci când este sesizat cu o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de concediere în susținerea căreia este invocat un motiv întemeiat pe un abuz de putere, să examineze motivul menționat cu o vigilență sporită. În consecință, aceste dispoziții nu oferă funcționarului care a comunicat, în temeiul articolului 22a alineatul (1) din statut, informații privind fapte care permit să se prezume o activitate nelegală o protecție împotriva oricărei decizii care îl poate leza, ci numai împotriva deciziilor care ar fi adoptate în temeiul unei astfel de comunicări.

(a se vedea punctele 137‑139)