Language of document :

Recurs introdus la 11 septembrie 2020 de Solar Ileias Bompaina AE împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a doua) din 3 iulie 2020 în cauza T-143/19, Solar Ileias Bompaina/Comisia

(Cauza C-429/20 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Solar Ileias Bompaina AE (reprezentanți: A. Metaxas, avocat, A. Bartosch, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

anularea ordonanței atacate;

declararea admisibilității acțiunii și trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare.

Motivele și principalele argumente

Recursul se întemeiază pe două motive.

În primul rând, Tribunalul a făcut o analiză juridică eronată a faptelor aflate la originea acțiunii, întrucât a ignorat conținutul plângerii prezentate de recurentă, în pofida faptului că a înțeles perfect respectivul conținut.

În al doilea rând, Tribunalul a aplicat un standard de asemenea eronat în materie de probațiune.

____________