Language of document : ECLI:EU:F:2011:172

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

29 septembrie 2011


Cauza F‑80/10


AJ

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Articolele 43 et 45 du statut – Raport de evaluare – Eroare vădită de apreciere – Motivare”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care AJ solicită în special anularea raportului de evaluare pentru anul 2008

Decizia:      Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată. Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Puterea de apreciere a evaluatorilor – Control jurisdicțional – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 43)

2.      Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Obiect – Obligațiile evaluatorilor

(Statutul funcționarilor, art. 43)

3.      Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Regresie a evaluării în raport cu evaluarea anterioară – Obligația de motivare

(Statutul funcționarilor, art. 43)

4.      Funcționari – Evaluare – Raport de evaluare – Comitetul paritar de evaluare și de promovare în cadrul Comisiei – Rolul grupurilor de lucru intermediare

(Statutul funcționarilor, art. 43)

5.      Funcționari – Evaluare – Respectarea dreptului la apărare – Domeniu de aplicare

(Statutul funcționarilor, art. 43)

1.      Evaluatorilor le este recunoscută o foarte largă putere de apreciere în privința constatărilor legate de munca persoanelor pe care trebuie să le evalueze. Prin urmare, controlul jurisdicțional exercitat de instanța comunitară asupra conținutului rapoartelor de evaluare se limitează la verificarea legalității procedurii, a exactității materiale a faptelor, precum și a absenței unor erori vădite de apreciere sau a existenței unui abuz de putere. Astfel, nu este de competența instanței Uniunii să verifice temeinicia aprecierii făcute de administrație asupra aptitudinilor profesionale ale unui funcționar în situația în care aceasta cuprinde judecăți complexe de valoare care, prin însăși natura lor, nu pot face obiectul unei verificări obiective.

O eroare poate fi doar calificată drept vădită atunci când poate fi cu ușurință identificată utilizând unul dintre criteriile pe care legiuitorul le‑a stabilit pentru exercitarea unor competențe decizionale.

În consecință, pentru a stabili dacă administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor care este de natură să justifice anularea unei decizii de promovare sau a unui raport de evaluare, probele pe care reclamantul trebuie să le aducă trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al aprecierilor reținute de administrație. Cu alte cuvinte, motivul întemeiat pe o eroare vădită trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamant, aprecierea contestată poate fi considerată adevărată sau valabilă.

Aceasta este situația în special atunci când decizia în cauză este viciată de erori de apreciere care, chiar considerate în ansamblu, nu au decât o semnificație minoră ce nu ar fi putut influența administrația.

În plus, în ceea ce privește în special controlul jurisdicțional al aprecierilor făcute în raportul de evaluare, trebuie menționat că limitarea controlului la erori vădite se justifică cu atât mai mult cu cât instanța Uniunii nu cunoaște direct situația funcționarilor evaluați, în timp ce procedura de evaluare conține garanții administrative care includ intervenția funcționarului evaluat, a superiorilor săi ierarhici și a unui organ paritar.

(a se vedea punctele 32 și 34-37)

Trimitere la:

Curte: 23 noiembrie 1978, Agence européenne d’intérims/Comisia, 56/77, punctul 20

Tribunalul de Primă Instanță: 8 mai 1996, Adia interim/Comisia, T‑19/95, punctul 49; 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, punctul 59; 6 iulie 2000, AICS/Parlamentul European, T‑139/99, punctul 39; 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, punctul 221; 21 mai 2008, Belfass/Consiliul, T‑495/04, punctul 63

Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2009, Wenning/Europol, F‑114/07, punctul 111 și jurisprudența citată; 23 februarie 2010, Faria/OAPI, F‑7/09, punctul 44 și jurisprudența citată; 24 martie 2011, Canga Fano/Consiliul, F‑104/09, punctul 35, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑281/11 P

2.      Obiectul raportului de evaluare este de a constitui o probă scrisă și formală în ceea ce privește calitatea muncii depuse de funcționar, astfel încât acest raport nu descrie doar sarcinile efectuate în perioada de referință, ci include și o apreciere a calităților umane pe care persoana evaluată le‑a dovedit în exercitarea activității sale profesionale. Prin urmare, mai precis, raportul de evaluare nu vizează doar să reprezinte o listă exhaustivă a prestațiilor unui funcționar în cadrul îndeplinirii sarcinilor ce țin de postul său, ci să pună în evidență, pornind de la elemente determinante, competența, randamentul și conduita în serviciu a fiecărui funcționar. Pe de altă parte, aprecierea evaluatorului se face în urma unei proceduri contradictorii care privește chiar evaluarea prestațiilor în perioada de referință. În consecință, în principiu este suficient ca raportul de evaluare să prezinte punctele importante ale prestațiilor funcționarului în special în termeni de randament, de competență și de conduită în serviciu și le evalueze. Sub rezerva obligației de motivare și în măsura în care evaluarea este clar individualizată, iar nu impersonală, un evaluator nu are obligația să detalieze motivele evaluării sale indicând exemple concrete în susținerea judecății sale de valoare.

În plus, deși este adevărat că evaluatorul nu poate delega terților sarcina de a aprecia prestațiile funcționarilor evaluați, nimic nu îl împiedică să ia în considerare informații care provin de la interlocutori oficiali și de încredere. Acest mod de a proceda este conform cu obligația oricărei autorități de a se pronunța în deplină cunoștință de cauză și pe baza unei examinări complete a cauzei.

(a se vedea punctele 58 și 59)

Trimite la:

Curte: 22 decembrie 2008, Gordon/Comisia, C‑198/07 P, punctul 44

Tribunalul de Primă Instanță: 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T‑249/04, punctul 86; 19 noiembrie 2009, Michail/Comisia, T‑49/08 P, punctul 57

Tribunalul Funcției Publice: 10 noiembrie 2009, N/Parlamentul European, F‑93/08, punctul 46; 10 septembrie 2009, van Arum/Parlamentul European, F‑139/07, punctul 101

3.      Administrația are obligația de a motiva rapoartele de evaluare în mod suficient și detaliat și de a oferi persoanei interesate posibilitatea să formuleze observații cu privire la această motivare, respectarea acestor exigențe fiind cu atât mai importantă atunci când evaluarea cunoaște un regres în raport cu evaluarea anterioară.

(a se vedea punctul 86)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 20 noiembrie 2007, Ianniello/Comisia, T‑205/04, punctul 94

Tribunalul Funcției Publice: 13 decembrie 2007, Sequeira Wandschneider/Comisia, F‑65/05, punctul 96; 21 februarie 2008, Semeraro/Comisia, F‑19/06, punctele 47 și 48

4.      În procedura de evaluare în cadrul Comisiei, grupurile de lucru intermediare au numai o funcție de pregătire a ședințelor plenare ale comitetului paritar de evaluare și promovare și de sinteză a lucrărilor grupurilor paritare de lucru pentru acest comitet. În consecință, instituirea acestor entități se află sub incidența competenței de organizare internă a autorității, care o abilitează pe aceasta, chiar în lipsa unei prevederi scrise, să adopte măsuri corespunzătoare în vederea asigurării funcționării la nivel intern în interesul unei bune administrări. În plus, trebuie să se arate că instituirea grupurilor de lucru intermediare nu a condus la nicio delegare de puteri acordate de statut autorității împuternicite să facă numiri și nu creează nicio obligație în sarcina funcționarilor evaluați și nici nu le acordă un drept sau o garanție procedurală.

(a se vedea punctul 101)

5.      Deși dreptul la apărare este aplicabil procedurii de evaluare, acesta presupune numai ca funcționarul evaluat să poate să își valorifice punctul de vedere în mod suficient în cursul procedurii de evaluare în legătură cu judecățile de valoare care îl vizează, înainte ca raportul de evaluare să fie definitiv.

În plus, evaluatorul de apel poate considera necesar să consulte superiorii ierarhici ai funcționarului evaluat, evaluatorul său sau chiar colegi de lucru ai persoanei interesate, fără ca această consultare să implice în mod necesar deschiderea unei dezbateri în contradictoriu cu aceasta din urmă. Acest lucru s‑ar impune a fortiori în ceea ce privește grupurile de lucru intermediare ale unui comitet paritar de evaluare și promovare în cadrul Comisiei, care nu pot efectua ele însele evaluarea prestațiilor persoanelor interesate.

(a se vedea punctele 108 și 109)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 20 noiembrie 2007, Ianniello/Comisia, T‑308/04, punctele 73 și 74; 18 iunie 2008, Sundholm/Comisia, T‑164/07 P, punctele 28 și 29