Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 martie 2013 – Possanzini/Frontex

(Cauza F-124/11)1

(Funcție publică – Personalul Frontex – Agent temporar – Raport de evaluare a carierei care conține aprecieri negative ale validatorului necomunicate persoanei interesate – Neprelungirea unui contract încheiat pe perioadă determinată – Decizie întemeiată pe opinia validatorului – Dreptul la apărare – Încălcare – Litigiu cu caracter pecuniar – Competență de fond)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Daniele Possanzini (Pisa, Italia) (reprezentant: S. Pappas, avocat)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex) (reprezentanți: S. Vuorensola și H. Caniard, agenți, asistați de D. Waelbroeck și A. Duron, avocați)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei prin care se revocă decizia de prelungire a contractului de agent temporar al reclamantului

Dispozitivul

Anulează decizia din 28 martie 2011 de a nu prelungi contractul de agent temporar al domnului Possanzini, adoptată de directorul executiv al Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene.Obligă Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene la plata către domnul Possanzini a sumei de 5 000 de euro cu titlu de daune interese.Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de domnul Possanzini.