ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
10 septembrie 2010

Cauza F‑62/10 R

Jürgen Esders

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Procedură privind măsurile provizorii — Cerere de suspendare a executării — Schimbare a repartizării — Reguli privind rotația funcționarilor la reprezentanțele Comisiei — Urgență — Lipsă”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 EA, precum și al articolului 279 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care domnul Esders, funcționar la Direcția Generală Comunicare a Comisiei, afectat la reprezentanța din Germania, solicită suspendarea executării deciziei din 27 iulie 2010 de reafectare la sediul Comisiei începând cu 1 septembrie 2010

Decizia:      Respinge cererea de măsuri provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul ordonanței

1.      Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Măsuri provizorii — Condiții de acordare — Fumus boni iuris — Urgență — Caracter cumulativ — Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză

[art. 278 TFUE și 279 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 39 și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției publice, art. 102 alin. (2)]

2.      Măsuri provizorii — Suspendarea executării — Suspendarea executării unei decizii de reafectare a unui funcționar repartizat la o reprezentanță a Comisiei din alt stat membru — Condiții de acordare

[art. 278 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

1.      În temeiul articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererile privind măsuri provizorii trebuie să indice, între altele, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurilor solicitate.

Condițiile privind urgența și aparența de temeinicie a cererii (fumus boni iuris) sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii efectuează de asemenea, dacă este cazul, evaluarea comparativă a intereselor prezente în cauză. În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și poate determina în mod liber, în raport cu particularitățile speței, modul în care trebuie verificate aceste diferite condiții, precum și ordinea acestei examinări, dat fiind că nicio normă de drept nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu.

(a se vedea punctele 41‑43)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 10 septembrie 1999, Elkaïm și Mazuel/Comisia, T‑173/99 R, RecFP, p. I‑A‑155 și II‑811, punctul 18; 9 august 2001, De Nicola/BEI, T‑120/01 R, RecFP, p. I‑A‑171 și II‑783, punctele 12 și 13

Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Bianchi/ETF, F‑38/06 R, RecFP, p. I‑A‑1‑27 și II‑A‑1‑93, punctele 20 și 22

2.      Scopul procedurii privind măsurile provizorii nu este asigurarea reparării unui prejudiciu, ci garantarea deplinei eficacități a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, se impune ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie pronunțate și să își producă efectele înainte de decizia din acțiunea principală. În plus, părții care solicită acordarea măsurilor provizorii îi revine sarcina de a dovedi că nu poate aștepta finalizarea procedurii principale fără a suferi un prejudiciu de această natură.

Constatarea efectuată de unul sau de mai mulți medici nu poate fi suficientă, prin ea însăși, pentru a stabili faptul că, în lipsa unei suspendări a executării deciziei de reafectare la sediul instituției a unui funcționar repartizat anterior la o reprezentanță a Comisiei din alt stat membru, acesta riscă să sufere un prejudiciu grav și ireparabil. Astfel, persoanele care au eliberat certificatele medicale prezentate au putut lua cunoștință numai de punctul de vedere al reclamantului și nu s‑a dovedit, și nici măcar nu s‑a afirmat, că acestea au putut dispune de totalitatea informațiilor și a documentelor necesare pentru a avea o înțelegere suficientă a contextului profesional în cauză.

(a se vedea punctele 45 și 47)

Trimitere la:

Curte: 25 martie 1999, Willeme/Comisia, C‑65/99 P(R), Rec., p. I‑1857, punctul 62

Tribunalul de Primă Instanță: Elkaïm și Mazuel/Comisia, citată anterior, punctul 25, 19 decembrie 2002; Esch‑Leonhardt și alții/BCE, T‑320/02 R, RecFP, p. I‑A‑325 și II‑1555, punctul 27

Tribunalul Funcției Publice: 14 iulie 2010, Bermejo Garde/CESE, F‑41/10 R, punctul 55