Language of document : ECLI:EU:F:2016:181

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

20 iulie 2016

Cauza F‑138/14

Rosalba Polizzi

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Pensii – Transferul drepturilor de pensie naționale – Propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor – Act care nu lezează – Inadmisibilitatea acțiunii – Cerere de soluționare a cauzei fără dezbateri asupra fondului – Articolul 83 din Regulamentul de procedură”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Rosalba Polizzi solicită, în principal, anularea propunerii Comisiei Europene din 17 februarie 2014 de stabilire, la cererea acesteia, a sporului de ani de plată a contribuțiilor în sistemul de pensii al Uniunii Europene rezultând din transferul drepturilor sale de pensie pe care le‑a dobândit într‑un alt sistem național de pensii înainte de intrarea în serviciul Comisiei

Decizia:      Respinge acțiunea ca inadmisibilă. Doamna Rosalba Polizzi suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

Sumar

Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor în vederea transferului în sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor de pensie dobândite anterior intrării în serviciul Uniunii – Excludere

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1), și anexa VIII, art. 11 alin. (2)]

O propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, comunicată unui funcționar în vederea transferului în sistemul de pensii al Uniunii Europene al drepturilor de pensie dobândite în cadrul unui alt sistem, nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat situația juridică a destinatarului său, modificând‑o în mod substanțial, și nu poate fi calificată drept un act care lezează în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.

(a se vedea punctul 16)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârile din 13 octombrie 2015, Comisia/Verile și Gjergji, T‑104/14 P, EU:T:2015:776, punctul 73, Comisia/Cocchi și Falcione, T‑103/13 P, EU:T:2015:777, punctul 65, și Teughels/Commission, T‑131/14 P, EU:T:2015:778, punctul 69