Language of document :

Acțiune introdusă la 4 martie 2020 – Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-125/20)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. C. Becker, M. Jauregui Gomez și M. Noll-Ehlers, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei

Concluzii

Comisia solicită Curții:

să declare că Regatul Spaniei a încălcat articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa1 , coroborat cu anexa XI la aceasta, în măsura în care valoarea-limită anuală a dioxidului de azot NO2 a fost depășită în mod sistematic și continuu începând din 2010 în zonele ES0901 Área de Barcelona, ES0902 Vallès – Baix Llobregat și ES1301 Madrid;

să declare că Regatul Spaniei a încălcat articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa, coroborat cu anexa XI la aceasta, în măsura în care valoarea-limită orară a dioxidului de azot NO2 a fost depășită în mod sistematic și continuu începând din 2010 în zona ES1301 Madrid;

să declare că, de la 11 iunie 2010, Regatul Spaniei a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă, coroborat cu anexa XV la aceasta, în special obligația stabilită la articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf, de a veghea ca perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință, întrucât nu a adoptat măsurile adecvate pentru ca perioada de depășire a valorilor-limită în zonele ES0901 Área de Barcelona, ES0902 Vallès – Baix Llobregat și ES1301 Madrid să fie cât mai scurtă cu putință.

să oblige Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE stabilește obligația statelor membre de a se asigura că, în toate zonele de calitate a aerului, definite în conformitate cu articolul 4 din aceeași directivă, nivelurile de dioxid de azot nu depășesc valorile-limită stabilite în anexa XI la directivă. Anexa respectivă stabilește valorile-limită pentru dioxidul de azot, ambele aplicabile de la 1 ianuarie 2010. Prima valoare-limită are o referință anuală: statele membre nu pot depăși 40 mg/m3 pe anul calendaristic. A doua valoare este orară: statele membre nu pot depăși valoarea de 200 mg/m3 de mai mult de 18 ori într-un an calendaristic.

Aceste valori-limită ale NO2 au fost deja stabilite în Directiva 99/30/CE a Consiliului din 22 aprilie din 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător2 . Astfel, articolul 4 din aceasta a impus statelor membre obligația de a adopta măsurile necesare pentru ca concentrațiile de dioxid de azot să nu depășească anumite valori, stabilind în anexa II un cadrul temporal progresiv de îndeplinire care a prevăzut cu exactitate ca dată-limită data de 1 ianuarie 2010.

Regatul Spaniei, prin intermediul rapoartelor anuale prevăzute la articolul 27 din directivă, a comunicat Comisiei valorile medii anuale de NO2 corespunzătoare anilor 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 2015, 2016, 2017 și 2018. Deși a fost de acord cu aceste date, Regatul Spaniei a depășit în mod sistematic și continuu valorile-limită anuale în zonele ES0901 Área de Barcelona, ES0902 Vallès – Baix Llobregat și ES1301 Madrid.

Articolul 23 alineatul (1) din directivă stabilește obligația statelor membre de a adopta planuri privind calitatea aerului în caz de depășire a valorilor-limită, în care să stabilească măsuri adecvate care să garanteze că perioada de depășire este cât mai scurtă cu putință.

Regatul Spaniei nu a prevăzut, în planurile privind calitatea aerului adoptate de la intrarea în vigoare a Directivei 2008/50/CE, măsuri adecvate și suficiente pentru a garanta că perioada de depășire a datelor-limită respective în cele trei zone afectate a fost cât mai scurtă cu putință.

____________

1 JO 2008, L 152, p.1.

2 – JO 1999, L 163, p. 41, Ediție specială, 15⁄ vol. 5, p. 46.