CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 26 noiembrie 2019(1)
Cauza C‑627/19 PPU
Openbaar Ministerie
împotriva
ZB
[cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos)]
„Întrebare preliminară – Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Autoritate judiciară emitentă – Mandat european de arestare emis de un procuror belgian – Condiția existenței unei căi de atac jurisdicționale eficiente împotriva deciziei de emitere a unui mandat european de arestare”
1. Curtea se confruntă din nou cu trimiteri preliminare în cadrul cărora va trebui să stabilească dacă Ministerul Public (în speță, din Belgia) poate fi considerat drept „autoritate judiciară emitentă” a unui mandat european de arestare (MEA), în sensul articolului 6 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI(2).
2. Îndoielile instanței de trimitere în speță, precum și în cauzele C‑625/19 PPU și C‑626/19 PPU se alătură celor suscitate de o instanță din Luxemburg (cauza C‑566/19 PPU) și se referă în special la interpretarea care trebuie dată Hotărârii Curții OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau)(3).
3. Aceleași îndoieli au fost invocate referitor la Ministerul Public din Suedia (cauza C‑625/19 PPU) și la Ministerul Public din Franța (cauzele C‑566/19 PPU și C‑626/19 PPU) cu privire la care sunt prezentate tot în această zi concluziile noastre.
4. În timp ce cauza C‑626/19 PPU privește MEA emise pentru efectuarea urmăririi penale, în speță, instanța de trimitere se referă la MEA emise pentru punerea în executare a unei pedepse privative de libertate aplicate printr‑o hotărâre definitivă.
5. Chiar dacă poziția noastră de principiu rămâne cea pe care am susținut‑o în cauza OG (Parchetul din Lübeck) și în cauza PI (Parchetul din Zwickau)(4), precum și în cauza PF (procurorul general al Lituaniei)(5), în celelalte concluzii ale noastre prezentate astăzi, vom analiza Hotărârea OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), precum și hotărârea pronunțată la 9 octombrie 2019(6) într‑o altă cauză similară.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
6. Facem trimitere la considerentele (5), (6), (8), (10) și (12), precum și la articolele 1 și 9 din decizia‑cadru, care sunt redate în Concluziile prezentate în cauzele conexate OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau).
B. Dreptul național
7. Conform informațiilor furnizate de guvernul belgian, la wet van 19 december 2003 betreffende het Europees aanhoudingsbevel (Legea din 19 decembrie 2003 privind MEA)(7) prevede la articolul 32(8) următoarele:
„1. Dacă este plauzibil că o persoană, căutată în scopul efectuării urmăririi penale, se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, judecătorul de instrucție sau procurorul Regelui emite un [MEA], sub forma și în condițiile prevăzute la articolele 2 și 3, pentru executarea mandatului de arestare înaintat de o instanță. [MEA] emis pentru efectuarea urmăririi penale poate fi transmis numai în condițiile impuse de Legea din 20 iulie 1990 privind arestarea preventivă.
[…]
2. Dacă este plauzibil că o persoană, căutată pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță, se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, procurorul Regelui emite un [MEA] sub forma și în condițiile prevăzute la articolele 2 și 3.
Dacă pedeapsa sau măsura de siguranță a fost aplicată în acest caz printr‑o hotărâre pronunțată în lipsă și dacă persoana căutată nu a fost citată personal și nici informată în alt mod cu privire la data și locul desfășurării ședinței de judecată în urma căreia s‑a pronunțat hotărârea în lipsă, în [MEA] se face mențiunea că persoana căutată are posibilitatea de a formula o contestație în Belgia și de a fi judecată în prezența sa.
[…]”
8. Articolul 28/1 din la wet van 20 juli 1990 betreffende de voorlopige hechtenis (Legea din 20 iulie 1990 privind arestarea preventivă)(9) prevede:
„Instanța poate emite un mandat de arestare în cazul în care suspectul nu se poate prezenta personal întrucât se află în detenție în străinătate și a solicitat să fie prezent în persoană.”
II. Acțiunea principală și întrebarea preliminară
9. La 24 aprilie 2019, Ministerul Public din Bruxelles (Belgia) a emis un MEA în vederea executării unei hotărâri pronunțate la 7 februarie 2019 împotriva lui ZB de Franstalige rechtbank van eerste aanleg van Brussel (Tribunalul de Primă Instanță francofon din Bruxelles, Belgia)(10).
10. În urma arestării lui ZB în Țările de Jos, la 3 mai 2019, MEA a fost înaintat rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos), care a decis să adreseze următoarea întrebare preliminară:
„Dacă un MEA vizează executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr‑o hotărâre executorie pronunțată de un judecător sau de o instanță, în timp ce MEA este emis de un procuror care participă la administrarea justiției în statul membru emitent și a cărui independență în exercitarea funcțiilor sale inerente emiterii unui mandat european de arestare este garantată, mai este valabilă condiția de a putea exercita împotriva deciziei de emitere a unui MEA și în special împotriva proporționalității unei astfel de decizii o cale de atac jurisdicțională care să satisfacă pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale eficiente?”
III. Procedurile în fața Curții
11. Acțiunea a fost înregistrată la grefa Curții la 22 august 2019. Având în vedere privarea de libertate a lui ZB, instanța de trimitere a invocat procedura preliminară de urgență, căreia Curtea i‑a dat curs.
12. Au formulat observații scrise ZB, guvernele belgian și neerlandez, Ministerul Public din Țările de Jos și Comisia.
13. Ședința a avut loc la data de 24 octombrie 2019, aceasta derulându‑se și pentru cauzele C‑566/19 PPU, C‑626/19 PPU și C‑625/19 PPU. La ședință au fost prezenți JR, YC, XD, ZB, Ministerul Public din Luxemburg, Ministerul Public din Țările de Jos, guvernele neerlandez, francez, suedez, belgian, irlandez, spaniol, italian și finlandez, precum și Comisia.
IV. Analiză
A. Observație introductivă
14. Întrebarea formulată în speță are puncte comune cu cea din cauza C‑626/19 PPU, cu privire la care ne exprimăm opinia în concluziile prezentate la aceeași dată.
15. În respectivele concluzii, nu examinăm doar problema controlului jurisdicțional al MEA emise de Ministerul Public (care face obiectul acestei trimiteri preliminare), ci și eligibilitatea membrilor acestei instituții de a fi considerați „autoritate judiciară emitentă” în sensul deciziei‑cadru.
16. În cadrul acestei proceduri, rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos) concluzionează că Ministerul Public belgian poate emite un MEA, întrucât întrunește caracteristicile privind independența, care definesc „autoritatea judiciară emitentă” în sensul articolului 6 alineatul (1) din decizia‑cadru.
17. Întrucât independența Ministerului Public belgian nu a făcut obiectul unei dezbateri în speță, nu au fost furnizate informații esențiale pentru a aprecia dacă, în conformitate cu statutul său constituțional și cu structura sa organică și funcțională, membrii acestei instituții au profilul impus de Curte în Hotărârea din 27 mai 2019, PF (procurorul general al Lituaniei)(11). Nu putem, așadar, să ne pronunțăm în această privință.
B. Cu privire la controlul jurisdicțional al MEA emis de Ministerul Public
18. Concluziile noastre în cauzele conexate C‑566/19 PPU și C‑626/19 PPU se referă la controlul jurisdicțional al MEA emis pentru efectuarea urmăririi penale.
19. În acest context, susținem că un control jurisdicțional realizat la momentul emiterii mandatului de arestare național (MAN) nu poate îndeplini, prin însăși natura lui, „cerințele inerente unei protecții jurisdicționale eficiente” la care se referă punctul 75 din Hotărârea OG și PI (Parchetele din Lübeck și Zwickau), care este întotdeauna o protecție solicitată de persoana în cauză și care este conferită prin intermediul unei proceduri în care aceasta a putut să intervină și să participe exercitându‑și dreptul la apărare(12).
20. Prin urmare, examinarea respectării cerințelor de emitere a unui MEA de către un procuror ce poate fi considerat drept „autoritate judiciară emitentă”, în sensul articolului 6 alineatul (1) din decizia‑cadru, poate fi anterioară emiterii MEA, însă punerea lui în executare nu exclude dreptul persoanei căutate de a formula o cale de atac împotriva MEA după emiterea lui.
21. Acest lucru este valabil atât pentru MEA emise pentru efectuarea urmăririi penale, cât și pentru MEA care vizează punerea în executare a unei hotărâri.
22. Emiterea unui MEA în vederea punerii în executare a unei hotărâri nu face în mod obișnuit obiectul principiului oportunității, ci al aplicării stricte a legii (cu alte cuvinte, principiului punerii în executare a hotărârii prin care se face aplicarea legii într‑o situație concretă).
23. S‑ar putea considera, așadar, că odată pronunțată o hotărâre, executarea ei nu este negociabilă și, în consecință, se emite automat un MEA dacă persoana condamnată se află într‑un alt stat membru.
24. Cu toate acestea, condiția pentru emiterea unui MEA nu este doar existența unui MAN sau, precum în speță, a unei hotărâri definitive care aplică o sancțiune privativă de libertate. La această condiție se adaugă necesitatea ca MAE să nu fie disproporțional. Examinarea proporționalității acestuia revine judecătorilor și instanțelor, fie din oficiu sau în cadrul unei proceduri de confirmare a deciziei anterioare a Ministerului Public(13), fie la cerere printr‑o acțiune formulată de persoana în cauză.
25. În mod cert, într‑o mare măsură legiuitorul însuși s‑a pronunțat deja anterior asupra proporționalității. Astfel, decizia‑cadru exclude MEA emise în vederea punerii în executare a pedepselor privative de libertate cu o durată mai mică de patru luni(14).
26. Cu toate acestea, proporționalitatea unui MEA nu este determinată numai în funcție de durata privării de libertate stabilite printr‑o hotărâre. La acest factor este necesar să se adauge un altul, nu mai puțin relevant, și anume durata privării de libertate pe care examinarea unui MEA o poate în mod previzibil implica în statul membru de executare. Dacă este cazul, trebuie să se evalueze „efectele procedurii de predare și ale transferului persoanei vizate care locuiește într‑un alt stat membru decât […] asupra relațiilor sociale și familiale ale acestei persoane”(15).
27. Este adevărat că durata privării de libertate executată în statul membru de executare trebuie dedusă din pedeapsa aplicată în statul membru emitent(16). Cu toate acestea, în funcție de împrejurări, este posibil ca această durată să fi fost executată chiar în cazul în care pedeapsa a cărei executare este vizată poate, prin natura ei, să nu conducă neapărat la privarea de libertate în statul membru emitent.
28. Astfel, judecătorul sau instanța care pronunță hotărârea de condamnare nu trebuie să analizeze în mod obligatoriu, la acel moment, că va trebui să se emită un MEA pentru punerea în executare a hotărârii pronunțate. Poate apărea situația – și nu arareori – în care un MAN este emis pentru a obține înfățișarea persoanei condamnate și, imediat după aceea, fie ca urmare a unei cereri întemeiate a acesteia, fie pentru alte motive de drept intern, pedeapsa privativă de libertate stabilită prin hotărâre să fie relativizată sau suspendată, sub rezerva, eventual, a furnizării anumitor garanții.
29. Așadar, MEA nu trebuie în mod obligatoriu să succeadă unei hotărâri de condamnare: instanța care aplică sancțiunea (sau orice altă instanță competentă în materie), în calitate de jurisdicție căreia îi revine competența de a acorda protecția jurisdicțională efectivă, va decide, pe baza criteriului proporționalității, dacă se adresează statului membru de executare pentru a obține predarea persoanei condamnate sau dacă renunță la acest lucru.
30. În acest context, poate fi relevant timpul scurs de la pronunțarea hotărârii până la emiterea unui MEA. Uneori, există riscul de tardivitate, chiar dacă evaluarea proporționalității unui MEA a fost efectuată în cadrul hotărârii de condamnare înseși(17).
31. În cazul în care MEA ar fi emis cu întârziere, evaluarea implicită sau explicită a proporționalității în cadrul hotărârii ar putea fi căzută în desuetudine. Printre factorii determinanți în evaluarea proporționalității unui MEA se numără eventuala durată a privării de libertate în statul membru de executare, perioadă care nu trebuie trecută cu vederea atunci când se determină dacă, având în vedere situația persoanei căutate și natura infracțiunilor pentru care este căutată, emiterea unui MEA este sau nu proporțională.
32. În aceeași ordine de idei, nu se poate exclude posibilitatea ca, la momentul emiterii MEA, persoana căutată să fi stabilit o legătură suficientă cu statul membru de executare pentru a face posibilă punerea în aplicare a Deciziei‑cadru 2008/909/JAI(18). În acest caz, ar trebui să se analizeze dacă pedeapsa pentru a cărei executare este emis MEA poate fi executată în statul membru respectiv.
33. Din considerentele prezentate anterior rezultă că MEA emise pentru punerea în executare a unei hotărâri de condamnare pot ridica probleme suplimentare care nu se limitează la simpla constatare a existenței acestei hotărâri și a privării de libertate pe care o stabilește. În cazul în care aceste MEA sunt emise de un membru al Ministerului Public, persoana în cauză trebuie să aibă posibilitatea de a solicita ca decizia acestuia să facă obiectul controlului unei instanțe.
34. Prin urmare, considerăm că dreptul la o cale de atac jurisdicțională, valabil în cazul MEA emise pentru efectuarea urmăririi penale, există și în cazul MEA emise pentru punerea în executare a unei hotărâri.
V. Concluzie
35. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos) după cum urmează:
„Mandatele europene de arestare emise de Ministerul Public în vederea executării unei pedepse privative de libertate stabilite printr‑o hotărâre definitivă trebuie să poată face obiectul unei căi de atac similare celei la care sunt supuse mandatele europene de arestare emise pentru efectuarea urmăririi penale.”