Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Törvényszék (Ungaria) la 23 ianuarie 2019 – Telenor Magyarország Zrt/Nemzeti Média- és Hírközlési Hatóság Elnöke

(Cauza C-39/19)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Törvényszék

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Fővárosi Törvényszék

Pârâtă: Nemzeti Média- és Hírközlési Hatóság Elnöke

Întrebările preliminare

Acordul comercial dintre furnizorul de servicii de acces la internet și utilizatorul final, în temeiul căruia furnizorul de servicii aplică utilizatorului final un tarif de cost zero în legătură cu anumite aplicații (cu alte cuvinte, traficul generat de o anumită aplicație nu este contabilizat cu titlu de consum de date și nici nu își încetinește viteza odată consumat volumul de date contractat) și potrivit căruia acest furnizor realizează o discriminare limitată la condițiile acordului comercial încheiat cu consumatorul final și îndreptată numai împotriva utilizatorului final care este parte la acest acord, iar nu împotriva unui utilizator final care nu ar fi parte la acordul menționat, trebuie interpretat în lumina articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 de stabilire a unor măsuri privind accesul la internetul deschis și de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații și a Regulamentului (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii1 (denumit în continuare „regulamentul”)?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare preliminară, articolul 3 alineatul (3) din regulament trebuie interpretat în sensul că, pentru a constata existența unei încălcări – având în vedere și considerentul (7) al regulamentului – este necesară o evaluare bazată pe impact și pe piață care să stabilească dacă măsurile adoptate de furnizorul de servicii de acces la internet limitează efectiv – și, în acest caz, în ce măsură – drepturile pe care articolul 3 alineatul (1) din regulament i le recunoaște utilizatorului final?

Independent de prima și de a doua întrebare preliminară, articolul 3 alineatul (3) din regulament trebuie interpretat în sensul că interdicția prevăzută în acesta are caracter necondiționat, general și obiectiv, astfel încât, în temeiul acesteia, se interzice orice măsură de gestionare a traficului care instituie diferențe între anumite conținuturi de internet, și aceasta indiferent dacă furnizorul de servicii de acces la internet le stabilește printr-un acord, printr-o practică comercială sau prin alt tip de comportament?

În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, se poate constata de asemenea existența unei încălcări a articolului 3 alineatul (3) din regulament pentru simplul fapt că există o discriminare, fără a fi necesar să se efectueze în plus o evaluare a pieței și a impactului, nefiind, prin urmare, necesară într-un astfel de caz o evaluare în temeiul articolului 3 alineatele (1) și (2) din regulament?

____________

1 JO 2015, L 310, p. 1.