HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)
19 decembrie 2019(*)
„Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 2008/48/CE – Contracte de credit pentru consumatori – Articolul 10 alineatul (2) – Informații care trebuie menționate în contractele de credit – Dobânda anuală efectivă – Neindicarea unui procent precis al acestei rate – Rată exprimată prin intermediul unui interval cuprins între 21,5 % și 22,4 %”
În cauza C‑290/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Krajský súd v Trnave (Curtea Regională din Trnava, Slovacia), prin decizia din 12 martie 2019, primită de Curte la 9 aprilie 2019, în procedura
RN
împotriva
Home Credit Slovakia a.s.,
CURTEA (Camera a șasea),
compusă din domnul M. Safjan, președinte de cameră, și domnii L. Bay Larsen și N. Jääskinen (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul slovac, de B. Ricziová, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de G. Goddin și de A. Tokár, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66, rectificare în JO 2015, L 36, p. 15), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/90/UE a Comisiei din 14 noiembrie 2011 (JO 2011, L 296, p. 35) (denumită în continuare „Directiva 2008/48”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între RN, un consumator, pe de o parte, și Home Credit Slovakia a.s. (denumită în continuare „Home Credit”), pe de altă parte, în legătură cu un contract de credit de consum încheiat de consumator cu această societate de credit, în cadrul căruia dobânda anuală efectivă (denumită în continuare „DAE”) nu este stabilită prin trimiterea la o rată unică.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Considerentele (9), (19) și (31) ale Directivei 2008/48 au următorul cuprins:
„(9) O armonizare completă este necesară pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Comunitate un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru crearea unei veritabile piețe interne. […]
[…]
(19) Pentru a putea lua decizii în deplină cunoștință de cauză, consumatorii ar trebui să primească, înaintea încheierii contractului de credit, informații adecvate, pe care consumatorul le poate lua cu el și reflecta asupra lor, cu privire la condițiile și costul creditului, precum și la obligațiile care le revin. Pentru a asigura cel mai înalt grad de transparență și comparabilitate a ofertelor, astfel de informații ar trebui să includă în special dobânda anuală efectivă aferentă creditului, stabilită în același mod în întreaga Comunitate. Dat fiind faptul că dobânda anuală efectivă nu poate fi indicată în acest stadiu decât printr‑un exemplu, acest exemplu ar trebui să fie reprezentativ. Prin urmare, aceasta ar trebui să corespundă, de exemplu, duratei medii și valorii totale a creditului acordat pentru tipul de contract de credit în cauză și, dacă este cazul, bunurilor achiziționate. La stabilirea exemplului reprezentativ ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, frecvența anumitor tipuri de contracte de credit pe o anumită piață. În ceea ce privește rata dobânzii aferente creditului, frecvența ratelor și capitalizarea dobânzilor, creditorii ar trebui să folosească metoda lor convențională de calcul pentru respectivul credit de consum.
[…]
(31) Pentru a‑i permite consumatorului să își cunoască drepturile și obligațiile care îi revin în temeiul contractului de credit, acesta din urmă ar trebui să cuprindă toate informațiile necesare într‑un mod clar și concis.”
4 Articolul 1 din această directivă precizează că are ca obiect armonizarea anumitor aspecte ale normelor statelor membre în materie de contracte de credit pentru consumatori.
5 Articolul 3 litera (i) din directiva menționată prevede:
„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:
[…]
(i) «[DAE]» înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile menționate la articolul 19 alineatul (2), dacă este cazul;”.
6 Articolul 4 din Directiva 2008/48 privește informațiile standard care trebuie incluse în publicitatea referitoare la contractele de credit. Acesta prevede că orice formă de publicitate referitoare la aceste contracte, care indică o rată a dobânzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator, trebuie să cuprindă informații standard, specificate, în mod clar, concis și vizibil, prin intermediul unui exemplu reprezentativ. Printre aceste informații figurează, în special, DAE.
7 Articolul 10 din această directivă, intitulat „Informații care trebuie menționate în contractele de credit”, prevede la alineatul (2) litera (g):
„(2) Contractul de credit specifică în mod clar și concis:
[…]
(g) [DAE] și valoarea totală plătibilă de către consumator, calculate la momentul încheierii contractului de credit; se menționează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;”.
8 Potrivit articolului 19 din directiva menționată, intitulat „Calcularea [DAE]”:
„(1) [DAE], care este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor (trageri, rambursări și costuri), viitoare sau prezente, convenite de creditor și de consumator, este calculată în conformitate cu formula matematică stabilită în anexa I partea I.
(2) În scopul calculării [DAE], se determină costul total al creditului pentru consumator, cu excepția costurilor suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit și a altor costuri în afara prețului de achiziție, pe care, pentru achiziții de bunuri și servicii, este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacția este efectuată în numerar sau pe credit.
Costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile, costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri, precum și alte costuri privind operațiunile de plată sunt incluse în costul total al creditului către consumator, cu excepția cazului în care deschiderea contului este opțională, iar costurile contului au fost indicate clar și separat în contractul de credit sau în orice alt contract încheiat cu consumatorul.
(3) Calculul [DAE] se bazează pe ipoteza conform căreia contractul de credit urmează să rămână valabil pe perioada convenită, iar creditorul și consumatorul își vor îndeplini obligațiile în condițiile și în termenele convenite în contractul de credit.
(4) În cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variații ale ratei dobânzii aferente creditului și, dacă este cazul, ale cheltuielilor incluse în [DAE], dar necuantificabile la momentul calculării, [DAE] se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii aferente creditului și celelalte costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul inițial și se vor aplica până la încetarea contractului de credit.
(5) Dacă este necesar, ipotezele suplimentare prevăzute în anexa I pot fi utilizate la calculul [DAE].
În cazul în care ipotezele prevăzute la prezentul articol și în anexa I partea II nu sunt suficiente pentru calcularea [DAE] într‑o manieră uniformă sau nu mai sunt adaptate situației comerciale de pe piață, Comisia poate determina ipotezele suplimentare necesare pentru calculul acesteia sau să le modifice pe cele existente. […]”
9 Anexa I la Directiva 2008/48 stabilește, în partea I, ecuația fundamentală care definește DAE. În aceasta se precizează că rezultatul calculului acestei ecuații este exprimat cu o precizie de cel puțin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la prima zecimală se adăugă 1.
10 Partea II din această anexă I expune ipotezele suplimentare necesare pentru calculul DAE, redactate după cum urmează:
„(a) În cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privința efectuării tragerilor, se consideră că suma totală a creditului este trasă imediat și în întregime.
(b) În cazul în care un contract de credit dă consumatorului libertatea în privința efectuării tragerilor în general, dar impune, printre diferitele modalități de tragere, o limitare în ceea ce privește suma și perioada de timp, valoarea creditului se consideră a fi trasă la prima dată prevăzută în contractul de credit și în conformitate cu aceste limite de tragere.
(c) În cazul în care un contract de credit prevede modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, valoarea totală a creditului se consideră a fi trasă la nivelul cel mai mare al costurilor și al ratei dobânzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit.
[…]
(f) În cazul unor contracte de credit, altele decât descoperitul de cont și creditele pe durată nedeterminată, astfel cum sunt menționate în ipotezele stabilite la literele (d) și (e):
[…]
(ii) în cazul în care data încheierii contractului de credit nu este cunoscută, se presupune că data tragerii inițiale este data care corespunde intervalului cel mai scurt dintre această dată și data primei plăți efectuate de către consumator.
[…]”
Dreptul slovac
11 Zákon č. 129/2010 Z. z. o spotrebiteľských úveroch a o iných úveroch a pôžičkách pre spotrebiteľov a o zmene a doplnení niektorých zákonov (Legea nr. 129/2010 privind creditele de consum și alte credite și împrumuturi acordate consumatorilor și de modificare a anumitor alte legi), în versiunea aplicabilă litigiului principal, are ca obiect transpunerea în dreptul slovac a Directivei 2008/48.
12 Articolul 9 alineatul 2 litera j) din această lege prevede:
„Contractul de credit de consum trebuie să cuprindă următoarele elemente:
[…]
j) [DAE] și suma totală pe care consumatorul este ținut să o plătească, calculate pe baza datelor valabile la momentul încheierii contractului de credit de consum; se menționează toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei dobânzi.”
13 Articolul 11 alineatul 1 din legea menționată prevede:
„Creditul de consum acordat este considerat scutit de dobânzi și de costuri în cazul în care:
[…]
b) contractul de credit de consum nu conține elementele impuse la articolul 9 alineatul 2 literele a)-k), r) și y),
[…]
d) contractul de credit de consum nu indică în mod corect [DAE] în detrimentul consumatorului.”
Litigiul principal și întrebarea preliminară
14 La 4 martie 2013, RN și Home Credit au încheiat un contract de credit de consum în cuantum de 3 359,14 euro. Contractul menționa cuantumul ratelor (89,02 euro), rata dobânzii (19,62 %) și DAE (situată între 21,5 % și 22,4 %). Contractul preciza de asemenea că DAE depinde de data la care fondurile vor fi puse la dispoziția lui RN și că aceasta îi va fi comunicată ulterior acestei date.
15 În plus, contractul indica termenele ratelor de rambursare a creditului și stipula că prima plată trebuia să fie efectuată în termen de o lună de la data punerii la dispoziție a fondurilor, că toate celelalte rate erau stabilite în a 15‑a zi a lunii calendaristice și că perioada de rambursare a creditului este de 60 de luni.
16 La 2 iulie 2017, Home Credit l‑a informat pe RN că a rambursat integral creditul, și anume suma de 5 291,24 euro.
17 RN a formulat totuși o acțiune în restituirea plății nedatorate împotriva Home Credit, pentru motivul că creditul ar fi trebuit considerat scutit de dobânzi și de costuri din moment ce DAE fusese stabilită în contract nu printr‑o rată unică, ci sub forma unui interval care face trimitere la o rată minimă și la o rată maximă. Astfel, considerând că nu trebuia să plătească decât cuantumul capitalului împrumutului, și anume 3 359,14 euro, RN a solicitat rambursarea, în temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză, a sumei de 1 932,10 euro.
18 Această cerere nu a fost admisă de instanța de prim grad. Aceasta a considerat, printre altele, că creditul acordat de Home Credit lui RN este un credit de consum al cărui contract conține toate mențiunile impuse la articolul 9 alineatul 2 din Legea nr. 129/2010. De asemenea, aceasta a apreciat că nu este necesar ca în contract să se indice DAE în mod expres printr‑o rată unică și că ar fi disproporționat să se sancționeze creditorul prin considerarea creditului ca fiind scutit de dobânzi și de costuri doar pentru că DAE este indicată sub forma unui interval între două valori (minimă-maximă).
19 Întrucât RN a declarat apel la instanța de trimitere, aceasta ridică problema dacă stabilirea DAE prin intermediul unui astfel de interval este contrară Directivei 2008/48.
20 Această instanță arată că Home Credit a susținut că contractul de credit a fost încheiat prin telefon și că reclamantul dispunea de 35 de zile pentru a accepta sau a refuza oferta din contractul de credit. Pentru acest motiv, Home Credit nu ar fi fost în măsură să determine cu precizie data punerii la dispoziție a fondurilor, de care depindea DAE.
21 Însă instanța de trimitere consideră că acest argument pare puțin convingător din perspectiva ipotezelor enunțate în partea II a anexei I la Directiva 2008/48, în special cele prevăzute la punctele (a), (c) sau (f) din această parte. Necunoașterea datei de punere la dispoziție a fondurilor nu l‑ar scuti pe creditor să menționeze DAE prin referire la un procent precis, exprimat într‑o valoare unică.
22 În aceste condiții, Krajský súd v Trnave (Curtea Regională din Trnava, Slovacia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 10 [alineatul (2)] litera (g) din Directiva [2008/48] trebuie interpretat în sensul că un contract de credit pentru consumatori îndeplinește cerința prevăzută de această dispoziție în cazul în care [DAE] nu este indicată în acesta sub forma unei valori procentuale, ci sub forma unui interval între două valori (minimă-maximă)?”
Cu privire la întrebarea preliminară
23 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că se opune ca, într‑un contract de credit de consum, DAE să fie exprimată nu printr‑o rată unică, ci printr‑un interval care face trimitere la o rată minimă și la o rată maximă.
24 Este necesar să se arate că indicarea DAE sub forma unui interval între două valori nu este conformă cu modul de redactare a mai multe dispoziții ale Directivei 2008/48, printre altele articolele 3 și 19, și nici cu economia acesteia. Astfel, din respectivele dispoziții rezultă că DAE trebuie exprimată în procent, prin referire la o cifră precisă.
25 Astfel, pe de o parte, articolul 3 litera (i) din Directiva 2008/48, care definește DAE în sensul că corespunde „costului total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului”, impune stabilirea unui procent precis.
26 Pe de altă parte, din articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2008/48 coroborat cu partea I din anexa I la aceasta reiese că DAE este calculată potrivit formulei matematice care figurează în anexa menționată și ar trebui să reflecte, cu precizie de o zecimală, toate angajamentele existente sau viitoare, convenite de creditor și de consumator. În plus, alineatul (5) al doilea paragraf al acestui articol 19 indică faptul că DAE trebuie calculată în mod uniform. Astfel cum a arătat în mod întemeiat guvernul slovac în observațiile sale scrise, respectarea prescripțiilor menționate nu poate conduce decât la un rezultat precis, exprimat cu precizie de o zecimală.
27 Această interpretare este, pe de altă parte, coroborată de obiectivul urmărit de Directiva 2008/48 și de funcția îndeplinită de DAE în sistemul instituit de aceasta.
28 În această privință, trebuie amintit că Directiva 2008/48 a fost adoptată cu dublul obiectiv de a asigura tuturor consumatorilor din Uniunea Europeană un nivel ridicat și echivalent de protecție a intereselor lor și pentru a facilita apariția unei piețe interne eficiente în domeniul creditelor de consum (a se vedea Hotărârea din 5 septembrie 2019, Pohotovosť, C‑331/18, EU:C:2019:665, punctul 41 și jurisprudența citată). Reiese din considerentul (19) al acestei directive că aceasta urmărește, printre altele, să garanteze primirea de către consumator, anterior încheierii contractului de credit, a informațiilor adecvate, privind în special DAE în întreaga Uniune, care să îi permită să compare aceste rate.
29 Curtea a avut ocazia să sublinieze că, pentru un consumator, DAE prezintă o importanță esențială ca cost global al creditului, prezentat sub forma unei rate calculate potrivit unei formule matematice unice. Astfel, această rată permite consumatorului să aprecieze, din punct de vedere economic, întinderea angajamentului pe care îl presupune încheierea contractului de credit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Radlinger și Radlingerová, C‑377/14, EU:C:2016:283, punctul 90 și jurisprudența citată, Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Home Credit Slovakia, C‑42/15, EU:C:2016:842, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2018, EOS KSI Slovensko, C‑448/17, EU:C:2018:745, punctul 64).
30 În această perspectivă, obligația de informare, enunțată la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, în temeiul căreia contractul de credit menționează, în mod clar și concis, printre altele, DAE, contribuie la realizarea obiectivelor urmărite de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Pohotovosť, C‑331/18, EU:C:2019:665, punctul 42 și jurisprudența citată), în special a celui de un nivel ridicat de protecție a intereselor consumatorilor.
31 Este necesar să se constate că, dacă s‑ar permite să se prevadă, într‑un contract de credit, că DAE poate fi exprimată prin referire nu la o rată unică, ci la un interval care face trimitere la o rată minimă și la o rată maximă, criteriul de claritate și de concizie stabilit la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 nu ar fi îndeplinit. Or, acest criteriu este esențial pentru ca consumatorul să poată, astfel cum enunță considerentul (31) al acestei directive, să își cunoască drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de credit. Astfel, recurgerea la un asemenea interval poate nu numai să îngreuneze aprecierea costului total al creditului, ci și să inducă în eroare consumatorul cu privire la întinderea reală a angajamentului său.
32 Trebuie adăugat că nu are efecte în această privință împrejurarea, la care se referă instanța de trimitere, potrivit căreia anumite informații, în special data tragerii creditului sau data încheierii contractului, nu ar fi cunoscute de creditor atunci când prezintă consumatorului o ofertă a contractului de credit.
33 Astfel, Directiva 2008/48 prevede, în partea II din anexa I, ipoteze suplimentare menite să faciliteze calculul DAE în cazul în care anumite elemente nu sunt cunoscute sau atunci când nu este posibil, din alte motive, să fie determinate.
34 Așadar, atunci când data tragerii creditului nu este cunoscută, creditorul dispune de două ipoteze suplimentare, prevăzute în special la literele (a)-(c) din partea II din anexa I la Directiva 2008/48, pentru a calcula DAE în mod precis. De asemenea, atunci când nu este cunoscută data încheierii contractului, litera (f) punctul (ii) din partea II din anexa I la această directivă prevede că se presupune că data tragerii inițiale este cea care corespunde intervalului cel mai scurt dintre această dată și data primei plăți pe care consumatorul trebuie să o efectueze.
35 Prin urmare, având în vedere în special respectivele ipoteze care urmăresc să faciliteze calculul DAE în mod uniform, nu se poate pretinde că stabilirea DAE exprimată printr‑o rată unică nu ar fi posibilă sau ar fi excesiv de dificilă, în cazul în care asemenea elemente nu sunt cunoscute.
36 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că se opune ca, într‑un contract de credit de consum, DAE să fie exprimată nu printr‑o rată unică, ci printr‑un interval care face trimitere la o rată minimă și la o rată maximă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
37 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:
Articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/90/UE a Comisiei din 14 noiembrie 2011, trebuie interpretat în sensul că se opune ca, într‑un contract de credit de consum, dobânda anuală efectivă să fie exprimată nu printr‑o rată unică, ci printr‑un interval care face trimitere la o rată minimă și la o rată maximă.
Semnături