ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

4 aprilie 2011

Cauza F‑45/10

AO

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Funcționari – Sancțiune disciplinară – Revocare – Articolul 35 alineatul (1) litera (d) și alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de procedură – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin intermediul căreia AO solicită anularea deciziei Comisiei din 23 iulie 2009 prin care i se aplică sancțiunea revocării fără reducerea drepturilor de pensie, începând cu 15 august 2009

Decizia:      Respinge acțiunea ca în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată. Reclamantul suportă toate cheltuielile de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură – Acțiune în fața Tribunalului Funcției Publice – Posibilitate de a respinge acțiunea pe fond fără pronunțarea prealabilă asupra inadmisibilității invocate de pârâtă

2.      Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]

1.      Instanța Uniunii are dreptul să aprecieze, în funcție de împrejurările din fiecare speță, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea acțiunii pe fond, fără a se pronunța în prealabil asupra excepției de inadmisibilitate invocate de pârâtă.

(a se vedea punctul 34)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 8 aprilie 2008, Bordini/Comisia, F‑134/06, punctul 56; 28 octombrie 200, Kay/Comisia, F‑113/05, punctul 31 și jurisprudența citată

2.      Articolul 12a alineatul (3) din statut definește hărțuirea morală drept o „conduită abuzivă”, pentru a cărei stabilire trebuie să fie îndeplinite două condiții cumulative. Prima condiție se referă la existența unor comportamente, a unui limbaj, a unor acte, gesturi sau înscrisuri „de lungă durată, repetat[e] sau sistematic[e]”, ceea ce presupune că hărțuirea morală trebuie considerată un proces limitat obligatoriu în timp și că implică acțiuni repetate sau continue și „intenționate”. A doua condiție, separată de prima prin conjuncția „și”, impune ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să aibă ca efect faptul că „aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane”. Din faptul că adjectivul „intenționate” se referă la prima condiție, iar nu la a doua, se poate trage o dublă concluzie. Pe de o parte, comportamentele, limbajul, actele, gesturile și înscrisurile menționate la articolul 12a alineatul (3) din statut trebuie să prezinte un caracter voluntar, ceea ce exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții actele care s‑ar produce în mod accidental. Pe de altă parte, în schimb, nu este necesar ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să fi fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, există hărțuire morală în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut fără ca autorul hărțuirii să fi intenționat, prin acțiunile sale, să discrediteze victima sau să îi degradeze în mod deliberat condițiile de muncă. Este suficient numai ca acțiunile sale, din moment ce au fost săvârșite intenționat, să fi determinat obiectiv astfel de consecințe.

(a se vedea punctul 37)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, Q/Comisia, F‑52/05, punctul 135, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑80/09 P