Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul Bucureşti (România) la data de 20 martie 2019 – CHEP Equipment Pooling NV / Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Serviciul Soluţionare Contestaţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi

(Cauza C-242/19)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Tribunalul Bucureşti

Părţile din acţiunea principală

Reclamantă: CHEP Equipment Pooling NV

Pârâte: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Serviciul Soluţionare Contestaţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi

Întrebările preliminare

Transportul unor paleți dintr-un stat membru în alt stat membru, cu scopul de a fi ulterior închiriați în acest din urmă stat membru către o persoană impozabilă stabilită și înregistrată în scopuri de TVA în România, reprezintă un non-transfer în sensul articolului 17 alineatul (2) din Directiva [2006/112/CE]1 ?

Indiferent de răspunsul la prima întrebare, este considerată o persoană impozabilă, în sensul articolului 2 punctul 1 al Directivei 2008/9/CE2 , persoana impozabilă în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE care este stabilită pe teritoriul altui stat membru decât statul membru de rambursare, chiar dacă aceasta este înregistrată în scopuri de TVA sau ar avea obligația înregistrării în scopuri de TVA în statul membru de rambursare?

Având în vedere prevederile Directivei 2008/9/CE, condiția de a nu fi înregistrat în scopuri de TVA în statul membru de rambursare reprezintă o condiție suplimentară față de cele reglementate la articolul 3 din Directiva 2008/9/CE pentru ca o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru și nestabilită în statul membru de rambursare să poată beneficia de dreptul la rambursare în situații precum cea din speța de față?

Articolul 3 din Directiva 2008/9/CE ar trebui interpretat în sensul că se opune unei practici a administrației naționale de a refuza rambursarea TVA-ului pentru neîndeplinirea unei condiții prevăzute în mod exclusiv în legislația națională?

____________

1 Directiva TVA 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006 L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol.3, p. 7).

2 Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare (JO 2008 L 44, p. 23).