HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
8 mai 2019(*)
„Trimitere preliminară – Politica socială – Interdicția oricărei discriminări pe motive de vârstă – Directiva 2000/78/CE – Excluderea experienței profesionale dobândite înaintea vârstei de 18 ani – Sistem nou de salarizare și de promovare – Menținerea diferenței de tratament – Dreptul la o cale de atac efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Justificări”
În cauza C‑396/17,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria), prin decizia din 30 iunie 2017, primită de Curte la 3 iulie 2017, în procedura
Martin Leitner
împotriva
Landespolizeidirektion Tirol,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, vicepreședintă a Curții, îndeplinind funcția de președinte al Camerei întâi, și domnii A. Arabadjiev (raportor), E. Regan, C. G. Fernlund și S. Rodin, judecători,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 septembrie 2018,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru domnul Leitner, de M. Riedl și de V. Treber‑Müller, Rechtsanwälte;
– pentru guvernul austriac, de G. Hesse și de J. Schmoll, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și de D. Martin, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 decembrie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 21 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolelor 1, 2, 6, 9, 16 și 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Martin Leitner, pe de o parte, și Landespolizeidirektion Tirol (Direcția Regională de Poliție din Tirol, Austria), pe de altă parte, privind promovarea și poziția în grila de salarizare a reclamantului din litigiul principal.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Directiva 2000/78
3 Potrivit articolului 1, Directiva 2000/78 „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.
4 Articolul 2 din această directivă prevede:
„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.
(2) În sensul alineatului (1):
(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;
(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:
(i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt adecvate și necesare sau
[…]”
5 Articolul 6 din directiva menționată prevede:
„(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.
Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:
(a) aplicarea unor condiții speciale de acces la un loc de muncă și la formarea profesională, de încadrare și de muncă, inclusiv a condițiilor de concediere și de remunerare, pentru tineri, lucrători în vârstă și pentru cei care au persoane în întreținere, pentru a favoriza integrarea lor profesională sau pentru a le asigura protecția;
(b) stabilirea unor condiții minime de vârstă, de experiență profesională sau de vechime în muncă, pentru accesul la încadrare în muncă sau pentru anumite avantaje legate de încadrarea în muncă;
(c) stabilirea unei vârste maxime pentru încadrare, bazată pe formarea necesară pentru postul respectiv sau pe necesitatea unei perioade de încadrare rezonabile înaintea pensionării.
(2) Fără a aduce atingere articolului 2 alineatul (2), statele membre pot să prevadă că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la stabilirea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admitere la prestațiile de pensie sau invaliditate, inclusiv la fixarea, pentru aceste regimuri, a unor vârste diferite pentru lucrători sau pentru categorii de lucrători și la utilizarea, în cadrul acestor regimuri, a criteriilor de vârstă în calculele actuariale, cu condiția ca acestea să nu se traducă prin discriminări pe motive de sex.”
6 Articolul 9 din aceeași directivă are următorul cuprins:
„(1) Statele membre veghează ca proceduri judiciare și/sau administrative, inclusiv, atunci când se consideră adecvat, proceduri de conciliere, menite să ducă la respectarea obligațiilor care rezultă din prezenta directivă, să fie accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate de nerespectarea, în ceea ce le privește, a principiului egalității de tratament, chiar după ce relațiile în care se presupune că s‑a produs discriminarea au luat sfârșit.
(2) Statele membre asigură ca asociațiile, organizațiile sau persoanele juridice care au, în conformitate cu criteriile stabilite de legislația lor națională, un interes legitim în garantarea respectării dispozițiilor prezentei directive pot, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu aprobarea acestuia, să inițieze orice fel de procedură juridică și/sau administrativă prevăzută, pentru a face să fie respectate obligațiile care rezultă din prezenta directivă.
(3) Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere normelor naționale privind termenele acordate pentru a introduce o acțiune în ceea ce privește principiul egalității de tratament.”
7 Potrivit articolului 16 din Directiva 2000/78:
„Statele membre iau măsurile necesare:
(a) anulării actelor cu putere de lege și actelor administrative care contravin principiului egalității de tratament;
(b) declarării drept nule și neavenite sau modificării dispozițiilor care contravin principiului egalității de tratament, prevăzute în contractele sau convențiile colective, în regulamentele interne ale întreprinderilor, precum și în statutele profesiilor independente și ale organizațiilor lucrătorilor și angajatorilor.”
8 Articolul 17 din această directivă prevede:
„Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la 2 decembrie 2003, iar toate modificările ulterioare aferente, în cel mai scurt timp.”
Dreptul austriac
9 Instanța de trimitere arată că legislația națională în materie de salarizare și de promovare a funcționarilor statului a fost modificată în numeroase rânduri întrucât anumite dispoziții contraveneau dreptului Uniunii. Noul sistem de salarizare și de promovare a acestor funcționari, rezultat din modificările legislative promulgate în cursul anilor 2015 și 2016, ar tinde să pună capăt unei discriminări pe motive de vârstă care rezulta din sistemul de salarizare și de promovare anterior în vigoare.
Legea privind salarizarea funcționarilor
10 Articolul 8 din Gehaltsgesetz 1956 (Legea privind salariile din 1956, BGBl. 54/1956), astfel cum a fost modificată prin Legea federală din 30 august 2010 (BGBl. I, 82/2010) (denumită în continuare „Legea privind salarizarea funcționarilor”), prevedea la alineatul (1):
„La promovare se va ține seama de data de referință. Dacă nu se prevede altfel, perioada de activitate necesară pentru promovarea în a doua treaptă salarială din cadrul fiecărei grupe de încadrare în muncă este de cinci ani, respectiv de doi ani pentru promovarea în celelalte trepte.”
11 Articolul 12 din Legea privind salarizarea funcționarilor prevedea:
„Sub rezerva restricțiilor enunțate la alineatele (4)-(8), data de referință pentru promovare se stabilește prin devansarea datei angajării cu perioadele ulterioare datei de 30 iunie din anul în cursul căruia, după intrarea în primul ciclu de studiu, au fost realizați sau ar fi trebuit să fie realizați nouă ani de studii:
1. perioadele enumerate la alineatul (2) sunt luate în considerare în totalitate;
2. alte perioade.”
Legea privind salarizarea funcționarilor modificată
12 În vederea remedierii discriminării pe motive de vârstă constatate în Hotărârea Curții din 18 iunie 2009, Hütter (C‑88/08, EU:C:2009:381), și în Hotărârea Curții din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), Legea privind salarizarea funcționarilor a fost modificată cu efect retroactiv prin Bundesbesoldungsreform 2015 (Legea federală privind reforma salarială din 2015, BGBl. I, 32/2015) și prin Besoldungsrechtsanpassungsgesetz (Legea privind reforma salarială din 2016, BGB1 I, 104/2016) (denumită în continuare „Legea privind salarizarea funcționarilor modificată”).
13 Sub titlul „Încadrarea și promovarea”, articolul 8 din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată prevede la alineatul (1):
„[…] Încadrarea și promovarea se realizează în funcție de vechimea în treapta salarială.”
14 Potrivit articolului 12 din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată, intitulat „Vechimea în treapta salarială”:
„(1) Vechimea în treapta salarială constă în durata perioadelor de activitate realizate care pot fi luate în considerare pentru promovare, la care se adaugă durata perioadelor de activitate anterioare care trebuie luate în considerare.
(2) Perioadele de activitate anterioare care trebuie luate în considerare la stabilirea vechimii în treapta salarială sunt perioadele:
1. realizate în cadrul unui raport de muncă cu o colectivitate teritorială sau cu o administrație locală dintr‑un stat membru al Spațiului Economic European, din Republica Turcia sau din Confederația Elvețiană;
2. realizate în cadrul unui raport de muncă cu un organ al Uniunii Europene sau cu o organizație internațională din care face parte Austria;
3. în care funcționarul a avut dreptul la o pensie de invaliditate în temeiul Heeresversorgungsgesetz (Legea privind pensiile cadrelor militare), precum și
4. de executare a
a) stagiului militar […]
b) stagiului de instruire […]
c) stagiului civil […]
d) unui stagiu militar obligatoriu, unui alt stagiu militar de instruire similar sau unui stagiu civil alternativ obligatoriu într‑unul dintre statele membre ale Spațiului Economic European, în Republica Turcia sau în Confederația Elvețiană.
[…]
(3) Pe lângă perioadele enumerate la alineatul (2), sunt luate în considerare ca perioade de activitate anterioare perioadele în care s‑a exercitat o activitate profesională relevantă sau un stagiu de practică relevant în cadrul administrației publice până la maximum zece ani. […]”
15 Articolul 169c din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată, care privește reîncadrarea funcționarilor în serviciu în noul sistem de salarizare și de promovare, prevede:
„(1) Toți funcționarii din categoriile de încadrare în muncă și salariale enumerate la articolul 169d care sunt în serviciu la data de 11 februarie 2015 vor fi reîncadrați în noul sistem de salarizare creat prin prezenta lege federală potrivit următoarelor dispoziții numai pe baza salariilor anterioare. Mai întâi, funcționarii vor fi încadrați pe baza salariului anterior în treapta de salarizare a noului sistem în care se acordă acest salariu. […]
(2) Reîncadrarea funcționarilor în noul sistem de salarizare are loc prin stabilirea paușală a vechimii lor în treapta de salarizare. Pentru stabilirea paușală a vechimii se are în vedere cuantumul de reîncadrare. Cuantumul de reîncadrare reprezintă salariul integral, fără eventualele promovări extraordinare, avut în vedere la calcularea remunerației lunare a funcționarului aferente lunii februarie 2015 (luna de reîncadrare). […]
(2a) Se va avea în vedere ca cuantum de reîncadrare cuantumul salariului corespunzător treptei de salarizare relevante pentru drepturile salariale plătite pentru luna în care are loc reîncadrarea (potrivit fluturașului de salariu). În acest sens, nu se va aprecia corectitudinea salariului nici din punctul de vedere al temeiului și nici din punctul de vedere al cuantumului acestuia. La stabilirea cuantumului de reîncadrare se va ține seama de rectificarea ulterioară a drepturilor salariale plătite, doar în măsura în care
1. au fost îndreptate erori materiale survenite la introducerea datelor într‑un sistem electronic de prelucrare a datelor, și
2. datele introduse în mod eronat diferă în mod evident de cele care trebuiau introduse, astfel cum o dovedesc documentele deja existente la momentul introducerii.
(2b) În cazul în care încadrarea reală conform fluturașului de salariu are un cuantum mai redus față de încadrarea protejată prin lege, la cererea funcționarului se va ține cont de încadrarea protejată prin lege pentru stabilirea salariului de reîncadrare, dacă datorită existenței unei încadrări provizorii nu trebuie să se procedeze potrivit articolului 169d alineatul (5). Încadrarea protejată prin lege este acea treaptă salarială care rezultă potrivit datei de referință. Data de referință este cea rezultată din devansarea primei zile a lunii de reîncadrare cu următoarele perioade:
1. perioadele care, până la începerea lunii de reîncadrare, au fost luate în considerare în mod valabil drept perioade de activitate anterioare, în măsura în care au fost realizate după împlinirea vârstei de 18 ani și în măsura în care și‑au produs efectele pentru promovare, precum și
2. perioadele realizate din data angajării, în măsura în care și‑au produs efectele pentru promovare.
Devansarea cu alte perioade este exclusă. Pentru câte doi ani trecuți de la data de referință, încadrarea protejată prin lege este treapta salarială imediat următoare. O treaptă salarială se consideră atinsă la data de 1 ianuarie sau 1 iulie care urmează după împlinirea perioadei de doi ani, în măsura în care la acea dată nu a fost amânată sau blocată promovarea. Termenul de doi ani se consideră executat la 1 ianuarie, respectiv la 1 iulie și în cazul în care se realizează înainte de data de 31 martie, respectiv de 30 septembrie.
(2c) Alineatele (2a) și (2b) transpun articolele 2 și 6 din [Directiva 2000/78] în legislația austriacă din domeniul statutului funcționarilor federali și al cadrelor didactice aflate în serviciul landurilor, astfel cum au fost interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005). Prin urmare, se definesc modalitățile de reîncadrare într‑un nou sistem de salarizare a funcționarilor care au fost titularizați anterior intrării în vigoare a reformei salariale din anul 2015 și se prevede, pe de o parte, că treapta salarială în care aceștia vor fi încadrați este determinată doar pe baza cuantumului salariului pe care îl primeau în temeiul sistemului de salarizare anterior, deși acesta se întemeia pe o discriminare legată de vârsta funcționarului, și, pe de altă parte, că promovarea ulterioară într‑o treaptă salarială superioară va fi determinată exclusiv în funcție de experiența profesională dobândită de la intrarea în vigoare a reformei salariale din anul 2015.
(3) Vechimea în treapta de salarizare a funcționarului reîncadrat se va stabili pornind de la perioada necesară pentru avansarea din prima treaptă de salarizare (începând cu prima zi) în treapta de salarizare a aceleiași categorii de încadrare în muncă, pentru care, în versiunea în vigoare la 12 februarie 2015, este prevăzut salariul mai redus cu o treaptă, față de salariul avut în vedere ca cuantum de reîncadrare. Dacă cuantumul de reîncadrare este egal cu salariul cel mai mic stabilit pentru o treaptă salarială din cadrul aceleași categorii de încadrare în muncă, se va avea în vedere această treaptă salarială. Toate sumele de comparat se vor rotunji la unitatea în euro cea mai apropiată.
(4) Vechimea în treapta de salarizare stabilită conform alineatului (3) se prelungește cu perioada cuprinsă între data ultimei promovări într‑o treaptă salarială mai mare și trecerea lunii de reîncadrare, în măsura în care aceasta este aplicabilă pentru promovare.
[…]
(6) […] În cazul în care noul salariu al funcționarului este mai mic decât cuantumul de reîncadrare, o primă de menținere egală cu diferența de salariu, luată în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, îi este plătită ca primă suplimentară […], până ce ajunge la o treaptă de salarizare superioară cuantumului de reîncadrare. Compararea sumelor include eventualele sporuri de vechime sau avansurile excepționale.
[…]
(9) Pentru a proteja așteptările legate de viitoarea promovare, de promovarea excepțională sau de sporul de vechime în vechiul sistem de salarizare, o primă de menținere, luată în considerare la calcularea pensiei pentru limită de vârstă, se plătește funcționarului ca primă suplimentară […], de îndată ce ajunge la treapta tranzitorie […].
[…]”
16 În aplicarea articolului 175 alineatul (79) punctul 3 din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată, articolele 8 și 12 din această lege, inclusiv titlurile lor, intră în vigoare în versiunea legii federale privind reforma salarială din 2015, publicată în BGBl I, 32/2015, „la 1 februarie 1956; toate versiunile acestor dispoziții publicate anterior datei de 11 februarie 2015 nu mai pot fi aplicate în procedurile în curs sau viitoare”.
Litigiul principal și întrebările preliminare
17 Domnul Leitner, născut în anul 1968, ține, în calitate de ofițer de poliție, de statutul funcționarilor administrației austriece. Până în luna februarie a anului 2015, remunerația sa era guvernată de vechiul sistem de salarizare și de promovare. Ulterior, el a fost reîncadrat în noul sistem de salarizare și de promovare instituit prin Legea privind salarizarea funcționarilor modificată.
18 La 27 ianuarie 2015, domnul Leitner a solicitat Direcției Regionale de Poliție a Landului Tirol ca data de referință în vederea încadrării sale să fie recalculată, pentru a ține seama de experiența pe care a dobândit‑o înainte de vârsta de 18 ani. El a solicitat de asemenea plata retroactivă a remunerațiilor care i s‑ar fi datorat.
19 La 30 aprilie 2015, cererea domnului Leitner a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru motivul că dispozițiile referitoare la data de referință în vederea promovării nu mai erau aplicabile.
20 Domnul Leitner a introdus o acțiune împotriva acestei decizii de respingere la Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria). La 7 noiembrie 2016, această instanță a anulat decizia Direcției Regionale de Poliție a Landului Tirol și a invitat‑o pe aceasta să se pronunțe cu privire la fondul cererii domnului Leitner.
21 La 9 ianuarie 2017, Direcția Regională de Poliție a Landului Tirol a respins cererea pentru motivul că domnul Leitner nu putea deduce drepturi din vechiul sistem de salarizare și de promovare, din moment ce acest sistem nu mai era aplicabil după intrarea în vigoare retroactivă a Legii federale privind reforma salarială din anul 2015, efectuată prin Legea privind salarizarea funcționarilor modificată.
22 La 8 februarie 2017, domnul Leitner a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal).
23 Această instanță ridică problema dacă o modificare legislativă precum cea rezultată din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată a pus efectiv capăt oricărei discriminări pe motive de vârstă care exista anterior.
24 Instanța menționată arată că, în măsura în care reîncadrarea funcționarilor în serviciu este efectuată în temeiul unei remunerații calculate în conformitate cu normele vechiului sistem de salarizare și de promovare, categoria funcționarilor ale căror perioade de activitate realizate înainte de vârsta de 18 ani nu sunt luate în considerare în vederea calculării vechimii lor se află într‑o poziție mai puțin favorabilă decât cea a funcționarilor ale căror perioade de activitate cu o durată comparabilă au fost realizate după împlinirea acestei vârste.
25 Aceeași instanță arată că nu pot fi luate în considerare în vederea calculării promovării funcționarilor reîncadrați perioadele de activitate pe care le‑au realizat înaintea vârstei de 18 ani. Transferul funcționarului în noul sistem de salarizare și, pe cale de consecință, stabilirea poziției sale în acest nou sistem s‑ar realiza prin stabilirea vechimii sale în grila de salarizare. În vederea stabilirii acestei vechimi, trebuie reținut cuantumul de transfer, și anume cuantumul ultimului salariu primit de funcționar sub imperiul vechiului sistem de salarizare și de promovare. Întrucât examinarea legalității remunerațiilor plătite este exclusă, ar fi posibilă numai rectificarea unor simple erori de introducere a datelor utilizate în vederea reîncadrării. Cuantumul de transfer nu ar putea, așadar, fi considerat ca fiind remunerația nediscriminatorie datorată pe baza vechiului sistem de salarizare și de promovare.
26 În ceea ce privește justificarea unei diferențe de tratament directe, instanța de trimitere arată că argumentul întemeiat pe sporirea sarcinilor financiare și pe eventuale dificultăți administrative nu poate, în principiu, să justifice nerespectarea obligațiilor care decurg din interdicția discriminării pe motive de vârstă.
27 Instanța de trimitere adaugă că landul Tirol, în care exista înainte o legislație discriminatorie întemeiată pe vârstă comparabilă celei în discuție în litigiul principal, a efectuat, ca urmare a Hotărârii din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), un nou calcul al datelor de referință ale tuturor funcționarilor aflați deja în serviciu și a pus astfel capăt discriminării pe motive de vârstă.
28 În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din [Directiva 2000/78] coroborate cu articolul 21 din [cartă], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în vederea înlăturării unei discriminări a funcționarilor activi, prevede o reglementare tranzitorie în cadrul căreia, cu ajutorul unui «cuantum de reîncadrare», care, deși exprimat în bani, corespunde totuși unei încadrări determinate, concret atribuibile, are loc încadrarea din vechiul sistem bienal într‑un nou sistem bienal (în sine închis și nediscriminatoriu pentru funcționarii nou intrați în serviciu) și subzistă astfel fără a fi diminuată discriminarea în funcție de vârstă a funcționarilor activi?
2) Dreptul Uniunii, în special articolul 17 din [Directiva 2000/78], precum și articolul 47 din [cartă], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care împiedică posibilitatea funcționarilor activi de a solicita, conform interpretării realizate prin Hotărârea Curții din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), a articolelor 9 și 16 din [această] directiv[ă], stabilirea încadrării în treapta salarială invocând articolul 2 din Directiva 2000/78 la momentul anterior reîncadrării în noul sistem de salarizare, prin faptul că temeiurile legale corespunzătoare au fost declarate retroactiv inaplicabile, odată cu intrarea în vigoare a legii originare și se exclude în special luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani?
3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare:
Supremația dreptului Uniunii statuată în Hotărârea din 22 noiembrie 2005, Mangold (C‑144/04, EU:C:2005:709), și în alte cauze impune ca dispozițiile referitoare la funcționarii activi abrogate în mod retroactiv să fie aplicate în continuare la momentul anterior reîncadrării, astfel încât acești funcționari să poată fi încadrați retroactiv într‑un mod nediscriminatoriu în sistemul vechi și să poată fi reîncadrați în mod nediscriminatoriu în noul sistem de salarizare?
4) Dreptul Uniunii, în special articolele 1, 2 și 6 din [Directiva 2000/78] coroborate cu articolele 21 și 47 din [cartă], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care înlătură doar la nivel declarativ o discriminare existentă pentru motive de vârstă (cu privire la luarea în considerare a perioadelor de activitate realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani), stabilind faptul că perioadele realizate în mod real în timpul discriminării nu mai sunt considerate în mod retroactiv ca fiind discriminatorii, cu toate că discriminarea subzistă de fapt neschimbată?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
29 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească în esență dacă articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care intră în vigoare în mod retroactiv și care, în vederea înlăturării unei discriminări pe motive de vârstă, prevede o reîncadrare a funcționarilor în serviciu într‑un nou sistem de salarizare și de promovare în cadrul căruia prima încadrare a acestor funcționari este determinată în funcție de ultima lor remunerație primită în temeiul sistemului anterior.
30 În primul rând, trebuie să se verifice dacă reglementarea națională luată în considerare cuprinde un tratament diferențiat în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
31 În această privință, trebuie amintit că, potrivit acestei dispoziții, prin „principiul egalității de tratament” se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din aceasta precizează că, în scopul alineatului (1), o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este tratată o altă persoană într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1 din directiva amintită.
32 În cauza principală, categoriile de persoane pertinente pentru această comparație sunt, pe de o parte, funcționarii în serviciu la momentul reîncadrării a căror experiență profesională a fost, fie chiar și în parte, dobândită înaintea împlinirii vârstei de 18 ani (denumiți în continuare „funcționarii defavorizați de vechiul sistem”) și, pe de altă parte, cei care au obținut, după această vârstă, o experiență de aceeași natură și de o durată comparabilă (denumiți în continuare „funcționarii favorizați de vechiul sistem”).
33 Din dosarul de care dispune Curtea reiese că legiuitorul austriac a introdus, prin adoptarea articolului 169c din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată, un mecanism de reîncadrare efectuată în funcție de un „cuantum de reîncadrare” calculat potrivit normelor sistemului anterior. Mai precis, acest „cuantum de reîncadrare”, care, potrivit articolului 169c alineatul (2) din această lege, este hotărâtor pentru stabilirea globală a vechimii funcționarilor reîncadrați în grila de salarizare, este calculat pe baza remunerației plătite acestor funcționari în luna care precedă reîncadrarea lor în noul sistem.
34 Or, în Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), Curtea a statuat deja că normele vechiului sistem de salarizare și de promovare instituiau o discriminare directă întemeiată pe vârstă în sensul Directivei 2000/78.
35 În această privință, Curtea a declarat în această hotărâre că o reglementare națională care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă față de funcționari, ia în calcul perioade de studii și de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, însă care, în același timp, introduce numai în privința funcționarilor care sunt victime ale acestei discriminări o prelungire cu trei ani a duratei necesare unei promovări de la prima la a doua treaptă din fiecare categorie de încadrare în muncă și din fiecare categorie salarială, menține o discriminare directă întemeiată pe vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
36 De asemenea, trebuie arătat că din înșiși termenii utilizați la articolul 169c alineatul (2c) din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată reiese că vechiul sistem de salarizare și de promovare se baza pe o discriminare pe motive de vârstă a funcționarilor.
37 În aceste condiții, un mecanism de reîncadrare precum cel instituit prin Legea privind salarizarea funcționarilor modificată și expus la punctul 33 din prezenta hotărâre poate menține efectele produse de vechiul sistem de salarizare și de promovare, din cauza legăturii pe care o stabilește între ultimul salariu primit în aplicarea acestui sistem și încadrarea în noul sistem de salarizare și de promovare.
38 În consecință, trebuie să se considere că articolul 169c din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată menține o diferență de tratament între funcționarii defavorizați de vechiul sistem și funcționarii favorizați de acesta, din moment ce cuantumul remunerației care va fi primit de cei dintâi va fi inferior celui care va fi plătit celor din urmă numai din cauza vârstei pe care o aveau la data recrutării lor, deși se află în situații comparabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland, C‑20/13, EU:C:2015:561, punctul 40).
39 Este necesar să se examineze, într‑o a doua etapă, dacă această diferență de tratament poate fi justificată din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
40 Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78 precizează că statele membre pot prevedea că tratamentul diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de obiective legitime, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele destinate să realizeze aceste obiective sunt corespunzătoare și necesare.
41 Curtea a statuat în mod repetat că statele membre dispun de o marjă largă de apreciere nu numai în alegerea urmăririi unui obiectiv determinat printre alte obiective în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, ci și în ceea ce privește definirea măsurilor prin care acest obiectiv poate fi realizat (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob, C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 34 și jurisprudența citată).
42 În acest context, instanța de trimitere arată că reglementarea în discuție în litigiul principal este, înainte de toate, destinată să stabilească un sistem de salarizare și de promovare nediscriminatoriu. Această instanță precizează că respectiva reglementare urmărește obiective de neutralitate financiară, de economie administrativă, de respectare a drepturilor dobândite și de protecție a încrederii legitime.
43 În ceea ce privește, pe de o parte, obiectivul de neutralitate financiară a reglementării naționale în discuție în litigiul principal, trebuie amintit că dreptul Uniunii nu se opune ca statele membre să țină seama de considerente bugetare, în paralel cu considerentele de ordin politic, social sau demografic, atât timp cât prin aceasta statele respectă în special principiul general al interdicției discriminărilor în funcție de vârstă. În această privință, deși considerente de ordin bugetar pot sta la baza unor opțiuni de politică socială ale unui stat membru și pot influența natura sau întinderea măsurilor pe care acesta dorește să le adopte, numai astfel de considerente nu pot reprezenta un obiectiv legitim în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78. Același lucru este valabil în ceea ce privește considerațiile de ordin administrativ menționate de instanța de trimitere și de guvernul austriac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob, C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 36).
44 În ceea ce privește, pe de altă parte, respectarea drepturilor dobândite și protecția încrederii legitime a funcționarilor favorizați de vechiul sistem în ceea ce privește remunerația, este necesar să se arate că acestea constituie obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă și a pieței muncii care pot justifica, într‑o perioadă tranzitorie, păstrarea remunerațiilor anterioare și, pe cale de consecință, a unei diferențe de tratament în funcție de vârstă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctul 42).
45 Aceste obiective nu pot justifica însă o măsură care menține definitiv, fie și numai pentru anumite persoane, un tratament diferențiat în funcție de vârstă pe care reforma din care această măsură face parte urmărește să îl elimine. O astfel de măsură nu este aptă să instituie un sistem nediscriminatoriu pentru categoria persoanelor defavorizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob, C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 39 și jurisprudența citată).
46 În speță, articolul 169c din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată prevede diferite mecanisme pentru a evita o diminuare semnificativă a remunerației funcționarilor reîncadrați. Printre aceste mecanisme figurează plata unei prime de menținere egală cu diferența dintre cuantumul noului salariu primit de funcționarul reîncadrat și cuantumul de reîncadrare. Această primă de menținere se acordă în temeiul faptului că, în urma reîncadrării sale, acest funcționar este afectat unei grile de salarizare din noul sistem de salarizare și de promovare căreia îi corespunde un nivel al salariului imediat inferior celui pe care îl primea ultima dată în aplicarea vechiului sistem. De asemenea, printre mecanismele menționate figurează majorarea de la 6 la 18 luni a vechimii în grila de salarizare a funcționarului reîncadrat.
47 Or, astfel cum a precizat guvernul austriac în ședință, toate aceste mecanisme se aplică, fără distincție, tuturor funcționarilor care sunt reîncadrați în mod global în noul sistem de salarizare și de promovare, indiferent dacă au fost sau nu au fost defavorizați de vechiul sistem de salarizare și de promovare.
48 În aceste condiții, trebuie să se considere că, spre deosebire de cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții (C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005), precum și Hotărârea din 9 septembrie 2015, Unland (C‑20/13, EU:C:2015:561), în care diferența de remunerație dintre cele două categorii de agenți în cauză în aceste cauze s‑a atenuat sau chiar, în anumite cazuri, a dispărut în mod progresiv, din dosarul prezentat Curții în prezenta cauză nu reiese că mecanismele prevăzute de reglementarea în discuție în litigiul principal permit o convergență progresivă a tratamentului rezervat funcționarilor defavorizați de vechiul sistem către tratamentul acordat funcționarilor favorizați, astfel încât primii să beneficieze pe termen mediu sau chiar pe termen scurt de o recuperare a avantajelor acordate celor din urmă. Respectivele mecanisme nu au, așadar, ca efect atenuarea, la finele unei perioade determinate, a diferenței de remunerare care există între funcționarii favorizați și funcționarii defavorizați.
49 Astfel, chiar dacă reglementarea în discuție în litigiul principal poate asigura protecția drepturilor dobândite și a încrederii legitime în raport cu funcționarii favorizați de sistemul anterior, aceasta nu este aptă să stabilească un sistem nediscriminatoriu pentru funcționarii defavorizați de vechiul sistem de salarizare și de promovare, din moment ce menține definitiv în privința lor discriminarea pe motive de vârstă instituită de sistemul anterior.
50 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78 coroborate cu articolul 21 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care intră în vigoare în mod retroactiv și care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, prevede o reîncadrare a funcționarilor în serviciu într‑un nou sistem de salarizare și de promovare în cadrul căruia prima încadrare a acestor funcționari este stabilită în funcție de ultima lor remunerație primită în temeiul sistemului anterior.
Cu privire la a doua întrebare
51 A doua întrebare a instanței de trimitere vizează articolul 17 din Directiva 2000/78.
52 Trebuie amintit că, potrivit articolului 17 din Directiva 2000/78, statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform acestei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive.
53 Reiese din jurisprudența Curții că acest articol are ca obiect să impună statelor membre sarcina de a stabili un regim al sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate în vederea transpunerii acestei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 aprilie 2013, Asociația Accept, C‑81/12, EU:C:2013:275, punctul 61).
54 Or, în cauza principală, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că sunt în cauză încălcări ale dispozițiilor naționale adoptate în vederea transpunerii directivei menționate.
55 Interpretarea articolului 17 din Directiva 2000/78 nu este, așadar, necesară în vederea soluționării litigiului principal.
56 În conformitate cu posibilitatea recunoscută de o jurisprudență constantă a Curții și în special de Hotărârea din 21 septembrie 2017, Beshkov (C‑171/16, EU:C:2017:710, punctul 33 și jurisprudența citată), trebuie reformulată a doua întrebare ca vizând în esență aspectul dacă articolul 47 din cartă și articolul 9 din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, reduce întinderea controlului pe care instanțele naționale sunt în măsură să îl exercite, excluzând chestiunile legate de temeiul „cuantumului de reîncadrare” calculat potrivit normelor vechiului sistem de salarizare și de promovare.
57 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii și că aplicabilitatea acestui drept o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2014, Pfleger și alții, C‑390/12, EU:C:2014:281, punctul 33 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger, C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 49).
58 În speță, reiese de la articolul 169c alineatul (2c) din Legea privind salarizarea funcționarilor modificată că aceasta implică punerea în aplicare, în dreptul austriac, a Directivei 2000/78, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, astfel încât legiuitorul austriac era ținut să respecte drepturile fundamentale garantate la articolul 47 din aceasta și, în mod mai specific, dreptul justițiabililor de a beneficia de o protecție jurisdicțională efectivă a prerogativelor care le sunt conferite de dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 aprilie 2018, Egenberger, C‑414/16, EU:C:2018:257, punctul 52).
59 În aceste condiții, trebuie amintit că, potrivit articolului 47 primul paragraf din cartă, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de acest articol.
60 Pentru a garanta respectarea, în cadrul Uniunii, a acestui drept fundamental, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune statelor membre obligația de a stabili căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
61 Dreptul la o cale de atac efectivă este reafirmat de însăși Directiva 2000/78, al cărei articol 9 prevede că statele membre se asigură că toate persoanele care se consideră lezate printr‑o discriminare pot să își valorifice drepturile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer, C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctul 49).
62 În consecință, respectarea principiului egalității impune, în ceea ce privește persoanele care au făcut obiectul unei discriminări pe motive de vârstă, garantarea unei protecții jurisdicționale efective a dreptului lor la egalitate de tratament.
63 În speță, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 74 din concluzii, în cadrul noului sistem austriac de salarizare și de promovare, întinderea controlului material pe care instanțele naționale competente sunt în măsură să îl exercite față de „cuantumul de reîncadrare”, care determină reîncadrarea funcționarilor în cauză, este redusă în mod semnificativ. Astfel, acest control poate să privească numai inexactități rezultate din erori de introducere a datelor pertinente, iar nu orice iregularitate în temeiul calculului salariului pe care se bazează respectivul cuantum, cuantumul de reîncadrare fiind astfel stabilit pornind de la salariul fixat, ca principiu și ca cuantum, în aplicarea vechiului sistem de salarizare și de promovare.
64 În aceste condiții, dacă un funcționar defavorizat de vechiul sistem de salarizare și de promovare nu poate contesta efectele discriminatorii ale „cuantumului de reîncadrare”, el nu este în măsură să asigure respectarea tuturor drepturilor pe care i le conferă principiul egalității de tratament, garantat deopotrivă de Directiva 2000/78, încălcându‑se articolul 47 din cartă. Circumstanța că ar putea exercita o acțiune împotriva noului sistem de salarizare și de promovare în integralitatea sa nu este de natură să infirme această constatare.
65 Astfel, un funcționar care a fost victima unei discriminări pe motive de vârstă trebuie să se poată prevala de articolul 2 din Directiva 2000/78 pentru a contesta efectele discriminatorii ale modalităților reîncadrării sale în noul sistem de salarizare și de promovare.
66 Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 47 din cartă și articolul 9 din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, reduce întinderea controlului pe care instanțele naționale sunt în măsură să îl exercite, excluzând chestiunile legate de temeiul „cuantumului de reîncadrare” calculat potrivit normelor vechiului sistem de salarizare și de promovare.
Cu privire la a treia întrebare
67 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal încalcă principiul nediscriminării pe motive de vârstă și articolul 47 din cartă, acesta impune ca situația funcționarilor în serviciu care au făcut obiectul unei asemenea discriminări pe motive de vârstă, la aplicarea mecanismului de reîncadrare în noul sistem de salarizare și de promovare, să fie din nou examinată și ca acești funcționari să fie reîncadrați, fără discriminare, în acest nou sistem.
68 În această privință, este necesar să se arate că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, este de competența instanțelor naționale, ținând seama de ansamblul normelor din dreptul național și în aplicarea metodelor de interpretare recunoscute de acesta, să decidă dacă și în ce măsură o dispoziție națională poate fi interpretată în conformitate cu Directiva 2000/78 fără a efectua o interpretare contra legem a acestei dispoziții naționale (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 74).
69 Neputându‑se proceda la o interpretare și la o aplicare a reglementării naționale conforme cu cerințele acestei directive, trebuie amintit că, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, de care beneficiază și principiul nediscriminării pe motive de vârstă, trebuie înlăturată aplicarea unei reglementări naționale contrare care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (Hotărârea din 19 iunie 2014, Specht și alții, C‑501/12-C‑506/12, C‑540/12 și C‑541/12, EU:C:2014:2005, punctul 89).
70 Tot potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cazurile de discriminare contrare dreptului Uniunii, atât timp cât nu au fost adoptate măsuri care să restabilească egalitatea de tratament, respectarea principiului egalității nu poate fi asigurată decât acordându‑le persoanelor din categoria defavorizată aceleași avantaje ca cele de care beneficiază persoanele din categoria privilegiată. Persoanele defavorizate trebuie puse astfel în aceeași situație cu persoanele care beneficiază de avantajul vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 79 și jurisprudența citată).
71 În această ipoteză, instanța națională este ținută să înlăture orice dispoziție națională discriminatorie, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia de către legiuitor, și să aplice categoriei persoanelor care sunt defavorizate același regim ca cel de care beneficiază persoanele din cealaltă categorie. Această obligație îi revine independent de existența, în dreptul intern, a unor dispoziții care îi conferă competența să o facă (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 80 și jurisprudența citată).
72 Cu toate acestea, o astfel de soluție are vocație să se aplice doar în prezența unui sistem de referință valabil (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 81 și jurisprudența citată).
73 În speță, pe de o parte, trebuie amintit în contextul răspunsului la prima întrebare că, în Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer (C‑530/13, EU:C:2014:2359), Curtea a statuat deja că normele vechiului sistem de salarizare și de promovare și, mai precis, cele care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă față de funcționari, iau în calcul perioade de studii și de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, însă care, în același timp, introduc numai în privința funcționarilor care sunt victime ale acestei discriminări o prelungire cu trei ani a duratei necesare unei promovări de la prima la a doua treaptă din fiecare categorie de încadrare în muncă și din fiecare categorie salarială, mențin o discriminare directă pe motive de vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.
74 Pe de altă parte, regulile de remunerare și de promovare aplicabile funcționarilor favorizați sunt cele care ar permite funcționarilor defavorizați să avanseze în grad fără nicio discriminare.
75 În consecință, atât timp cât nu au fost adoptate măsuri de restabilire a egalității de tratament, restabilirea acesteia, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, implică să li se acorde funcționarilor defavorizați de vechiul sistem de salarizare și de promovare aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia funcționarii favorizați de acest sistem, atât în ceea ce privește luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, cât și promovarea în grila de salarizare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Starjakob, C‑417/13, EU:C:2015:38, punctul 48).
76 Rezultă că un funcționar defavorizat de vechiul sistem de salarizare și de promovare este îndreptățit să obțină plata, de către angajatorul său, a unei compensații în valoarea diferenței dintre cuantumul remunerației pe care funcționarul în cauză ar fi trebuit să o primească dacă nu ar fi fost tratat în mod discriminatoriu și cuantumul remunerației pe care a primit‑o efectiv.
77 Trebuie amintit că considerațiile care figurează la punctele 75 și 76 din prezenta hotărâre sunt valabile doar atât timp cât legiuitorul național nu a adoptat măsuri care să restabilească egalitatea de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 87).
78 Astfel, este necesar să se considere că, deși, în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2000/78, statele membre au obligația de a anula actele cu putere de lege și actele administrative care contravin principiului egalității de tratament, acest articol nu le impune însă adoptarea anumitor măsuri în caz de încălcare a interdicției discriminării, ci le lasă libertatea de a o alege, dintre diferitele soluții apte să asigure realizarea obiectivului pe care îl urmărește, pe cea care li se pare cea mai bine adaptată în acest scop, în funcție de situațiile care pot apărea (Hotărârea din 22 ianuarie 2019, Cresco Investigation, C‑193/17, EU:C:2019:43, punctul 88).
79 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la treia întrebare că, în ipoteza în care dispozițiile naționale nu pot fi interpretate într‑un mod care să fie conform Directivei 2000/78, instanța națională este ținută să asigure, în cadrul competențelor sale, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din această directivă și să garanteze efectul deplin al acesteia, lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție națională contrară. Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, din moment ce a fost constatată o discriminare, contrară dreptului Uniunii, și atât timp cât nu au fost adoptate măsuri de restabilire a egalității de tratament, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, restabilirea egalității de tratament implică să li se acorde funcționarilor defavorizați de vechiul sistem de salarizare și de promovare aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia funcționarii favorizați de acest sistem, atât în ceea ce privește luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, cât și promovarea în grila de salarizare, și, pe cale de consecință, să li se acorde funcționarilor discriminați o compensație financiară în valoarea diferenței dintre cuantumul remunerației pe care funcționarul în cauză ar fi trebuit să o primească dacă nu ar fi fost tratat în mod discriminatoriu și cuantumul remunerației pe care a primit‑o efectiv.
Cu privire la a patra întrebare
80 Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a patra întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
81 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
1) Articolele 1, 2 și 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă coroborate cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care intră în vigoare în mod retroactiv și care, pentru a pune capăt unei discriminări pe motive de vârstă, prevede o reîncadrare a funcționarilor în serviciu într‑un nou sistem de salarizare și de promovare în cadrul căruia prima încadrare a acestor funcționari este stabilită în funcție de ultima lor remunerație primită în temeiul sistemului anterior.
2) Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 9 din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, reduce întinderea controlului pe care instanțele naționale sunt în măsură să îl exercite, excluzând chestiunile legate de temeiul „cuantumului de reîncadrare” calculat potrivit normelor vechiului sistem de salarizare și de promovare.
3) În ipoteza în care dispozițiile naționale nu pot fi interpretate într‑un mod care să fie conform Directivei 2000/78, instanța națională este ținută să asigure, în cadrul competențelor sale, protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din această directivă și să garanteze efectul deplin al acesteia, lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție națională contrară. Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, din moment ce a fost constatată o discriminare, contrară dreptului Uniunii, și atât timp cât nu au fost adoptate măsuri de restabilire a egalității de tratament, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, restabilirea egalității de tratament implică să li se acorde funcționarilor defavorizați de vechiul sistem de salarizare și de promovare aceleași avantaje ca cele de care au putut beneficia funcționarii favorizați de acest sistem, atât în ceea ce privește luarea în calcul a perioadelor de serviciu realizate înaintea vârstei de 18 ani, cât și promovarea în grila de salarizare, și, pe cale de consecință, să li se acorde funcționarilor discriminați o compensație financiară în valoarea diferenței dintre cuantumul remunerației pe care funcționarul în cauză ar fi trebuit să o primească dacă nu ar fi fost tratat în mod discriminatoriu și cuantumul remunerației pe care a primit‑o efectiv.
Semnături