Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Općinski sud u Zadru (Croația) la 2 aprilie 2019 – R. D., A. D./Raiffeisenbank St. Stefan-Jagerberg-Wolfsberg eGen

(Cauza C-277/19)

Limba de procedură: croata

Instanța de trimitere

Općinski sud u Zadru

Părțile din procedura principală

Reclamanți: R. D., A. D.

Pârâtă: Raiffeisenbank St. Stefan-Jagerberg-Wolfsberg eGen

Întrebările preliminare

Care sunt sfera de aplicare și întinderea protecției consumatorilor prevăzută de Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE1 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului, precum și de Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale2 și de modificare a Directivelor 2008/48/CE3 și 2013/36/UE4 și a Regulamentului (UE) nr. 1093/20105 ?

Reclamanții sunt consumatori în sensul prevederilor Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului, precum și ale Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, dat fiind că pârâta le contestă reclamanților statutul de consumatori?

Dispozițiile naționale prevăzute la articolul 3 alineatul 1 litera (a) din Legea privind creditele pentru consumatori se opun prevederilor articolului 4 din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 și articolului 3 din Directiva 2008/48/CE și restului obiectivelor și scopului de protecție a consumatorilor prevăzute în preambulul Directivei 2014/17/UE prin faptul că stabilesc limita maximă de protecție a consumatorului la o sumă precisă, respectiv 1 000 000,00 kuna?

Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 trebuie interpretat în sensul că o situația în care pârâta este o cooperativă de credit înregistrată în Republica Austria, care nu dispunea de autorizația Băncii Centrale a Croației pentru acordarea de credite pentru consumatori în 2007 și 2008 și nici de autorizația specială a Ministerului Finanțelor în conformitate cu articolul 22 din ZPP, și nici nu dispune de un reprezentant înregistrat sau de o filială în Republica Croația constituie o cauză pentru declararea nulității contractului de credit și o încălcare a dispozițiilor directivei deoarece astfel există riscul de a se aduce atingere în mod direct drepturilor consumatorilor persoane fizice pe teritoriul Republicii Croația, în măsura în care pârâta nu făcea obiectul monitorizării prevăzute de lege cu scopul de a proteja consumatorii și de a stabili norme și criterii unitare pentru acordarea creditelor pentru consumatori în cazul creditelor ipotecare, astfel cum se menționează în preambulul Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014?

Se poate considera că în speță există o încălcare a articolelor 18, 19 și 20 din Directiva 2014/17/UE dat fiind că principiile bunei-credințe și loialității constituie un standard juridic, cu alte cuvinte, că la încheierea contractului de credit s-a produs o încălcare a directivei menționate întrucât creditul a fost acordat cu o rată a dobânzii efective de 9,4 %, în timp ce consumatorilor de naționalitate austriacă din Republica Austria pârâta le acordă credite cu o rată a dobânzii de 4 % - conform articolului 1000 al ABGB (Allgemeines Buergerliches Gestzbuch – Codul Civil austriac) – și dat fiind că, în calitate de instituție de credit, o modifică unilateral și că aceasta acordă credite exclusiv pe baza unei ipoteci?

Se poate considera că a existat o încălcare a dispozițiilor Directivei 2014/14/UE, coroborată cu Directiva 2008/48/CE, cu Directiva 2013/36/UE și cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, având în vedere dispozițiile articolului 2 și ale articolului 5 alineatul 1 punctul 2 din Legea privind instituțiile de credit, în cazul în care pârâtei, în calitate de instituție supusă dreptului austriac, îi este permis, în lipsa unei autorizații și a monitorizării din partea autorităților naționale, să acorde credite pentru consumatori cetățenilor croați pe teritoriul Republicii Croația și se poate considera că într-o astfel de situație prevederile naționale menționate nu conferă protecția adecvată persoanelor fizice consumatori, care este prevăzută la articolul 5 din Directiva 2014/17/UE intitulat „Autorități competente” și că pârâta nu a acționat conform cu principiile bunei-credințe și loialității prevăzute la articolul 4 din ZOO, având drept consecință nulitatea prevederilor din contractul de credit?

Există un viciu de formă la momentul încheierii unui contract de credit, cu alte cuvinte, în cauza principală s-a produs o încălcare a articolelor 13, 14 și 16 din Directiva 2014/17/UE, prin prevederea la clauza A din contractul de credit cu rambursare unică (pagina 2): „Rata dobânzii anuale efective este de 9,4 %. În ceea ce privește dobânda anuală în cazul întârzierii rambursării, consultați informațiile afișate la ghișeu”?

Se poate considera că într-o situație precum cea care face obiectul procedurii principale a avut loc o încălcare a articolelor 13, 14 și 16 din Directiva 2014/17/UE, dat fiind că contractele de credit în litigiu sunt contracte de adeziune redactate pe formulare elaborate în prealabil de către pârâtă, formulare redactate în limba germană pentru care nu există traduceri integrale în limba maternă a reclamanților și că încheierea contractului este precedată de publicitate printr-o rețea de intermediari ai pârâtei (cooperativei) în Republica Croația și care, la fel ca pârâta, prin prisma legislației croate, nu dispuneau de autorizație din partea Băncii Centrale a Croației pentru efectuarea de operațiuni de credit și nici de autorizația din partea Ministerului Finanțelor pentru acordarea de credite pentru consumatori pe teritoriul Republicii Croația?

Se poate considera că într-o situație precum cea din procedura principală se produce o încălcare a dispozițiilor Directivei 2014/17/UE, coroborată cu Directiva 2008/48/CE, cu Directiva 2013/36/UE și cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în cazul în care dispozițiile naționale, și anume articolul 2 alineatele 1, 2 și 3, precum și articolul 5 alineatul 1 punctele 1și 2 din Legea privind instituțiile de credit fac posibilă efectuarea de către pârâtă, în calitate de instituție de drept austriac, în lipsa unei autorizații din partea autorității naționale croate de supraveghere, a unor operațiuni de credit pentru consumatori destinate cetățenilor croați pe teritoriul Republicii Croația și se poate considera că într-o astfel de situație normele naționale nu conferă protecția adecvată persoanelor fizice care sunt consumatori prevăzută la articolul 5 din Directiva 2014/17/UE, intitulat „Autorități competente”, și că pârâta nu a acționat conform cu principiile bunei-credințe și loialității prevăzute la articolul 4 din ZOO, fapt care ar avea drept consecință nulitatea dispozițiilor contractului de credit?

Inexistența unor norme corespunzătoare de punere în aplicare în ordinea juridică croată în momentul încheierii contractelor de credit în 2007 și 2008 care să reglementeze în mod detaliat posibilitatea și condițiile de îndatorare a cetățenilor croați în străinătate a generat un dezechilibru semnificativ între poziția debitorilor, pe de o parte, și cea a băncilor, pe de altă parte, iar vidul juridic i-a lăsat neprotejați pe respectivii debitori, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014, în special articolului 13 din aceasta?

____________

1     Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 304, p. 64).

2     Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 60, p. 34).

3     Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (LO 2008, L 133, p. 66).

4     Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338).

5     Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO 2010, L 331, p. 12).