Language of document : ECLI:EU:F:2011:9

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

8 februarie 2011


Cauza F‑95/09


Carina Skareby

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Hărțuire morală din partea superiorului ierarhic — Articolele 12a și 24 din statut — Cerere de asistență — Termen rezonabil — Punct de plecare — Durată”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamna Skareby solicită în esență anularea deciziei Comisiei din 4 martie 2009 prin care aceasta a refuzat să inițieze o anchetă administrativă referitoare la pretinse fapte de hărțuire morală al căror autor ar fi fost unul dintre foștii săi superiori ierarhici

Decizia:      Anulează decizia Comisiei din 4 martie 2009 prin care aceasta a refuzat să inițieze o anchetă administrativă referitoare la pretinse fapte de hărțuire morală al căror autor ar fi fost unul dintre foștii superiori ierarhici ai reclamantei. Comisia suportă toate cheltuielile de judecată.


Sumarul hotărârii


1.      Funcționari — Acțiune — Interesul de a exercita acțiunea

(Statutul funcționarilor, art. 91)

2.      Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Executare a acesteia în materia hărțuirii morale — Formulare a unei cereri de asistență — Respectarea unui termen rezonabil

[Statutul funcționarilor, art. 12a, art. 24 și art. 90 alin. (1)]

3.      Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Executare a acesteia în materia hărțuirii morale — Formulare a unei cereri de asistență — Punct de plecare al termenului care trebuie respectat

(Statutul funcționarilor, art. 12a)

4.      Funcționari — Obligația de asistență care incumbă administrației — Executare a acesteia în materia hărțuirii morale — Formulare a unei cereri de asistență — Respectarea unui termen rezonabil — Durata termenului

(Statutul Curții de Justiție, art. 46; Statutul funcționarilor, art. 24)


1.      În ceea ce privește o chestiune atât de gravă precum hărțuirea morală, trebuie să se admită că funcționarul care susține că a fost victima unei hărțuiri morale și care atacă în justiție refuzul instituției de a examina pe fond o cerere de asistență își păstrează, în principiu, interesul legitim impus de jurisprudență ca condiție de admisibilitate a unei acțiuni, chiar dacă nu solicită repararea prejudiciului care ar fi rezultat ca urmare a pretinsei hărțuiri și nici inițierea unei proceduri disciplinare împotriva presupusului autor ar hărțuirii, iar hărțuirea a încetat de mai mulți ani.

O astfel de soluție se impune în primul rând ca urmare a gravității practicii de hărțuire morală, care poate avea efecte extrem de prejudiciabile asupra stării de sănătate a unei persoane. Persoana care se pretinde victimă a hărțuirii morale își menține interesul de a exercita acțiunea, indiferent dacă o astfel de hărțuire continuă sau nu continuă să aibă loc sau dacă persoana în cauză formulează sau are dreptul sau intenția de a formula alte cereri, cum ar fi cererile de despăgubiri, legate de hărțuirea morală. Eventuala recunoaștere de către administrație a existenței unei hărțuiri morale poate, în sine, să aibă un efect benefic în cadrul procesului terapeutic de refacere a persoanei hărțuite.

(a se vedea punctele 23, 25 și 26)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 30 noiembrie 2009; Wenig/Comisia, F‑80/08, punctul 35


2.      Respectarea unui termen, care trebuie să fie „rezonabil”, este necesară în toate situațiile în care, în lipsa unor prevederi exprese, principiile securității juridice sau protecției încrederii legitime se opun posibilității ca instituțiile Uniunii și persoanele fizice sau juridice să exercite acțiuni fără nicio limitare în timp, riscând astfel, printre altele, să pună în pericol stabilitatea situațiilor juridice existente.

În măsura în care printr‑o cerere de asistență referitoare la o pretinsă hărțuire morală se urmărește să se constate existența unui comportament nelegal și culpabil al unui funcționar sau agent și în măsura în care nu este exclus ca un astfel de comportament, întrucât a fost manifestat în cadrul exercitării funcțiilor presupusului autor al hărțuirii, să poată eventual angaja răspunderea instituției în cauză, cererea de asistență în cadrul căreia se invocă un astfel de comportament prezintă din punct de vedere juridic o asemănare cu cererea de despăgubiri adresată administrației de un funcționar în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut. Or, în materia despăgubirilor, jurisprudența impune respectarea unui termen, care trebuie să fie „rezonabil”. Tot astfel, trebuie să se admită și existența unui termen pe care funcționarul trebuie să îl respecte pentru a introduce o cerere de asistență în materia hărțuirii morale.

(a se vedea punctele 41, 43 și 44)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 iulie 2004, Huygens/Comisia, T‑281/01, punctele 42 și 46‑48; 5 octombrie 2004, Eagle și alții/Comisia, T‑144/02, punctele 57 și 66

Tribunalul Funcției Publice: 11 mai 2010, Nanopoulos/Comisia, F‑30/08, punctul 117, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑308/10 P; 9 iulie 2010, Marcuccio/Comisia, F‑91/09, punctul 32, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑450/10 P


3.      Potrivit articolului 12a alineatul (3) din statut, hărțuirea morală se manifestă sub forma unei conduite de lungă durată, repetate sau sistematice. Hărțuirea morală constituie, așadar, o încălcare continuă prin definiție, care are în mod necesar o anumită durată și care, pentru a se considera ca fiind comisă, presupune existența unor acte repetate sau sistematice. În plus, este posibil ca simptomele să nu apară decât după un anumit timp de la comiterea primelor acte de hărțuire morală sau de la momentul la care victima a devenit pe deplin conștientă de efectul acestor acte, respectiva victimă având, de altfel, adesea nevoie de timp pentru a conștientiza ce i se întâmplă și a reuși să se desprindă de influența exercitată de hărțuitor.

Reiese astfel că, având în vedere caracteristicile specifice ale hărțuirii morale și cerința securității juridice, este adecvat să fie utilizate criterii exclusiv obiective și să se considere ca punct de plecare al termenului pentru formularea unei cereri de asistență în ceea ce privește hărțuirea morală momentul săvârșirii ultimului act al presupusului autor al hărțuirii morale sau, în orice caz, momentul începând cu care presupusul autor nu mai este în măsură să repete actele săvârșite împotriva victimei sale, și aceasta independent atât de cunoașterea sau de conștientizarea de către victimă a diferitelor acte de hărțuire morală, cât și de actul în urma căruia conduita abuzivă a presupusului autor al hărțuirii morale poate fi considerată „de lungă durată” sau „sistematică”, permițând constatarea existenței unei astfel de hărțuiri.

(a se vedea punctele 47 și 49)


4.      Având în vedere asemănarea care există din punct de vedere juridic între cererea de despăgubiri a funcționarilor și cererea de asistență bazată pe existența unei hărțuiri morale și în lipsa oricărui motiv pertinent pentru a nu ține seama de elementul de comparație menționat anterior, trebuie să se admită, în primul rând, că termenul pentru formularea unei cereri de asistență trebuie să fie rezonabil, în al doilea rând, că un termen de cinci ani, asemănător celui prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție, trebuie considerat în principiu ca fiind rezonabil pentru a putea informa în mod valabil administrația cu privire la un caz de hărțuire morală și a cere asistența acesteia, solicitând în special inițierea unei anchete administrative în această privință. Astfel, acest termen permite atât administrației să își respecte pe deplin obligația de solicitudine și obligațiile care decurg din articolul 24 din statut, adoptând eventual măsuri din proprie inițiativă, cât și persoanei în cauză să dispună de timp suficient pentru a sesiza instituția și a‑și invoca pretențiile; acest termen permite de asemenea luarea în considerare a particularităților care caracterizează noțiunea de hărțuire morală, și anume faptul că, pe de o parte, este posibil ca simptomele să nu apară decât după un anumit timp de la comiterea primelor acte care constituie hărțuire morală și, pe de altă parte, că victima are adesea nevoie de timp pentru a conștientiza ce i se întâmplă și a reuși să se desprindă de influența exercitată de hărțuitor.

Cu toate acestea și prin analogie cu ceea ce este acceptat în materia acțiunilor în despăgubire ale funcționarilor, termenul de cinci ani pentru a formula cererea de asistență în ceea ce privește hărțuirea morală nu poate fi considerat o regulă rigidă și intangibilă. În special, chiar dacă o cerere de asistență privind hărțuirea morală formulată în interiorul termenului de cinci ani este în principiu admisibilă, situația ar putea fi diferită în cazul unor circumstanțe speciale, care trebuie să fie apreciate în funcție de miza litigiului, de complexitatea cauzei și de comportamentul persoanei în cauză.

(a se vedea punctele 53 și 54)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 4 noiembrie 2008, Marcuccio/Comisia, F‑87/07, punctul 30