Recurs introdus la 10 ianuarie 2019 de Centrul Satelitar al Uniunii Europene (Satcen) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua extinsă) din 25 octombrie 2018 în cauza T-286/15, KF/Satcen
(Cauza C-14/19 P)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurent: Centrul Satelitar al Uniunii Europene (Satcen) (reprezentant: A. Guillerme, avocat)
Celelalte părți din procedură: KF, Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentului
anularea hotărârii atacate;
obligarea reclamantului în primă instanță să suporte toate cheltuielile de judecată.
Motivele și principalele argumente
În motivarea recursului, Satcen invocă următoarele motive:
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că are competența de a soluționa capetele de cerere formulate de reclamant, din moment ce (i) nu a analizat dacă erau întrunite condițiile pe care se întemeiază competența sa și (ii) a interpretat în mod eronat principiul egalității de tratament;
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că este competent să soluționeze cauza în temeiul articolelor 263 și 268 TFEU;
Tribunalul a denaturat faptele atunci când a examinat susținerile KF în ceea ce privește desfășurarea anchetei administrative;
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 1 din anexa IX la Statutul personalului Satcen, precum și în interpretarea conceptului de drept la apărare.
____________