HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

22 mai 2007

Cauza F‑99/06

Adelaida López Teruel

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Funcționari – Concediu medical – Absență nemotivată – Procedură de arbitraj – Termen de desemnare a medicului independent”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamna López Teruel solicită anularea Deciziei OAPI din 20 octombrie 2005 care îi indică faptul că absența sa era nejustificată de la 7 aprilie 2005 și îi pune în vedere revenirea fără întârziere la post

Decizia: Anulează Decizia OAPI din 20 octombrie 2005 în măsura în care aceasta consideră absența reclamantei drept o absență nejustificată de la 8 februarie la 20 februarie 2005 și de la 7 aprilie la 2 august 2005. Respinge celelalte capete de cerere ale acțiunii. OAPI suportă propriile cheltuieli de judecată și o treime din cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Concediu medical – Examen medical

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (1) al șaselea paragraf]

2.      Funcționari – Concediu medical – Examen medical

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (1) al cincilea-al șaptelea paragraf]

3.      Funcționari – Concediu medical – Examen medical

[Statutul funcționarilor, art. 59 alin. (1) al șaptelea paragraf]

4.      Funcționari – Principii – Principiul bunei administrări

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41)

1.      Termenul de cinci zile prevăzut la articolul 59 alineatul (1) al șaselea paragraf din statut, la expirarea căruia administrația poate desemna în mod unilateral, în lipsa unui acord între medicul funcționarului și medicul consultant al instituției, un medic independent chemat să arbitreze concluziile examenului medical în caz de concediu medical, curge de la primul contact dintre medicul care îl reprezintă pe funcționar și cel desemnat de administrație, fără a se acorda numai acestuia din urmă posibilitatea de a iniția acest contact. Astfel, ținând cont de faptul că modul de redactare a acestei dispoziții nu permite să se cunoască în mod cert punctul de plecare pe care legiuitorul a înțeles să îl atribuie acestui termen, trebuie să se facă referire la ratio legis al termenului, care este acela de a permite căutarea unui acord care să garanteze respectarea dreptului la apărare al funcționarului în cursul procedurii de arbitraj, asigurând totodată o derulare rapidă a acestei proceduri, momentul în care termenul începe să curgă neputând să depindă numai de inițiative uneia dintre cele două părți.

Acest termen nu prezintă un caracter indicativ, ci se impune celor două părți, expirarea sa nedând naștere numai opțiunii administrației de a alege un medic‑arbitru de pe lista medicilor independenți, ci instituind o obligație în acest sens. Cu toate acestea, obligația nu este de ordine publică.

Întrucât procedura de arbitraj se deschide la inițiativa funcționarului, acesta nu se poate prevala, în scopul contestării deciziei administrației de a desemna în mod unilateral un medic‑arbitru, de necunoașterea caracterului imperativ al termenului menționat de medicul pe care l‑a desemnat să îl reprezinte. Deși este adevărat că, în practică, poate fi util să se amintească unui medic din afara instituției despre existența unui termen atât de scurt pentru alegerea de comun acord a medicului independent, instituția nu își încalcă vreo obligație abținându‑se în acest sens, întrucât se consideră că medicul funcționarului, acceptând să îl reprezinte în procedura de arbitraj prevăzută în statut, a acceptat de asemenea cadrul și termenele acesteia.

(a se vedea punctele 44, 46, 47, 50-52, 54 și 97)

Trimitere la:

Curte: 12 decembrie 1967, Collignon/Comisia, 4/67, Rec., p. 469, 479

Tribunalul de Primă Instanță: 23 martie 2000, Rudolph/Comisia, T‑197/98, RecFP, p. I‑A‑55 și II‑241, punctul 41

2.      În cazul în care un aviz al medicului independent confirmă concluziile examenului medical organizat de instituție în cazul unui concediu medical al unui funcționar, absența acestuia din urmă nu poate fi considerată o absență nejustificată înainte de ziua examenului menționat, și aceasta chiar dacă, în avizul respectiv, medicul a considerat că absența era nejustificată de la o dată anterioară. Astfel, chiar dacă este adevărat că alineatul (1) paragraful al șaptelea prima teză al articolului 59 din statut conferă avizului medicului independent un caracter obligatoriu în toate elementele sale, conținutul acestui caracter este totuși precizat prin ultimele două teze ale paragrafului menționat, potrivit cărora absența este considerată nemotivată de la data examenului menționat.

Cu toate acestea, rațiunea instituirii unor termene atât de scurte în care procedura de arbitraj medical poate fi inițiată și desfășurată este de a garanta că vizita medicală de arbitraj are loc cel mai curând posibil după examenul medical organizat de instituție și ținând cont de obligația de diligență pe care o instituie dispozițiile articolului 59 alineatul (1) al cincilea-al șaptelea paragraf atât pentru administrație, cât și pentru funcționar, atunci când administrația nu îi comunică funcționarului concluziile examenului medical într‑un termen rezonabil, lipsa acestuia nu poate fi considerată justificată decât de la data acestei comunicări, perioada în care funcționarul aștepta această comunicare neputând fi considerată o perioadă în care a absentat nemotivat.

(a se vedea punctele 61-63 și 65-67)

3.      Observațiile medicale propriu‑zise formulate în avizul medicului independent în cadrul procedurii examenului medical prevăzut în caz de concediu medical, precum și cele formulate de comisiile medicale și cele pentru invaliditate trebuie considerate definitive dacă au fost prezentate în condiții legale. Instanța comunitară, care nu exercită un control asupra observațiilor medicale menționate, este competentă să examineze numai dacă avizul medical conține o motivație care permite să se aprecieze considerațiile pe care se întemeiază concluziile prezentate în acesta și dacă a stabilit o legătură comprehensibilă între constatările medicale pe care le include și concluziile la care ajunge.

(a se vedea punctele 74-76)

Trimitere la:

Curte: 10 decembrie 1987, Jänsch/Comisia, 277/94, Rec., p. 4923, punctul 15

Tribunalul de Primă Instanță: 27 februarie 1992, Plug/Comisia, T‑165/89, Rec., p. II‑367, punctul 75, 15 decembrie 1999, Nardone/Comisia, T‑27/98, RecFP, p. I‑A‑267 și II-1293, punctul 30, 16 iunie 2000, C/Consiliul, T‑84/98, RecFP, p. I‑A‑113 și II-497, punctul 43, 12 mai 2004, Hecq/Comisia, T‑191/01, RecFP, p. I‑A‑147 și II-659, punctul 62

Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2006, Beau/Comisia, F‑39/05, RecFP, p. I‑A‑1-51 și II‑A-1-175, punctul 35

4.      În aplicarea principiului bunei administrări, administrația are obligația, atunci când se pronunță în legătură cu situația unui funcționar, să ia în considerare toate elementele care pot influența decizia sa și, prin urmare, trebuie să țină cont nu numai de interesul serviciului, ci și de cel al funcționarului vizat. Totuși, principiul bunei administrări nu conferă, prin el însuși, drepturi particularilor, cu excepția situației în care constituie expresia unor drepturi specifice precum dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil, dreptul de a fi ascultat, dreptul de acces la dosarul propriu, dreptul la motivarea deciziilor în sensul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(a se vedea punctul 92)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 decembrie 2001, Area Cova și alții/Consiliul și Comisia, T‑196/99, Rec., p. II‑3597, punctul 43, 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, RecFP, p. I‑A‑65 și II‑267, punctul 42, 4 octombrie 2006, Tillack/Comisia, T‑193/04, Rec., p. II‑3995, punctul 127