Hotărârea Curții (Camera a treia) din 3 iulie 2014 (cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione - Italia) – Maurizio Fiamingo (C-362/13), Leonardo Zappalà (C-363/13), Francesco Rotondo și alții (C-407/13)/Rete Ferroviaria Italiana SpA
(Cauze conexate C-362/13, C-363/13 și C-407/13)1
(Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 1999/70/CE – Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP – Sectorul maritim – Feriboturi care efectuează o cursă între două porturi situate în același stat membru – Contracte de muncă pe durată determinată succesive – Clauza 3 punctul (1) – Noțiunea «contract de muncă pe durată determinată» – Clauza 5 punctul (1) – Măsuri de prevenire a recurgerii abuzive la contracte pe durată determinată – Sancțiuni – Transformarea în raport de muncă pe durată nedeterminată – Condiții)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Corte suprema di cassazione
Părțile din procedura principală
Reclamanți: Maurizio Fiamingo (C-362/13), Leonardo Zappalà (C-363/13), Francesco Rotondo și alții (C-407/13)
Pârâtă: Rete Ferroviaria Italiana SpA
Dispozitivul
Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretat în sensul că se aplică unor lucrători precum reclamanții din litigiile principale, angajați în calitate de navigatori în cadrul unor contracte de muncă pe durată determinată pe feriboturi care efectuează un parcurs maritim între două porturi situate în același stat membru.Dispozițiile acordului-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, care prevede că contractele de muncă pe durată determinată trebuie să indice durata, iar nu încetarea lor.Clauza 5 din acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată trebuie interpretată în sensul că nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, care prevede transformarea contractelor de muncă pe durată determinată în raport de muncă pe durată nedeterminată numai în cazul în care lucrătorul în cauză a fost angajat în mod neîntrerupt în temeiul unor astfel de contracte de către același angajator pe o dura
tă mai lungă de un an, raportul de muncă fiind considerat neîntrerupt atunci când contractele de muncă pe durată determinată sunt separate de un interval de timp mai mic sau egal cu 60 de zile. Revine totuși instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă condițiile de aplicare, precum și punerea
în aplicare efectivă a reglementării respective fac din aceasta o măsură adecvată pentru prevenirea și sancționarea folosirii abuzive de contracte sau de raporturi de muncă pe durată determinată succesive.