Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour administrative (Luxemburg) la 12 februarie 2019 – Luxaviation SA/Ministre de l'Environnement

(Cauza C-113/19)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour administrative

Părțile din procedura principală

Recurentă: Luxaviation SA

Intimat: Ministre de l'Environnement

Întrebările preliminare

Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE1 , care prevede că statele membre se asigură de restituirea cotelor emise de operatorii lor, trebuie interpretat prin coroborare cu articolul 41 din cartă care consacră principiul bunei administrări, în sensul că instituie, în sarcina autorității naționale competente, o obligație de instituire a unei monitorizări individuale a obligațiilor de restituire, înainte de data limită de 30 aprilie a anului în cauză, atunci când aceeași administrație este competentă să supravegheze un număr redus de operatori, în speță 25 de operatori la nivel național?

a.    Se poate considera că o operațiune de restituire a cotelor de emisie incompletă precum cea în speță, în care operatorul s-a bazat pe confirmarea electronică primită ce atestă finalizarea procedurii de transfer, ar fi putut genera în mod rezonabil în percepția operatorului de bună-credință o încredere legitimă în faptul că finalizase operațiunea de restituire prevăzută la articolul 6 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2003/87/CE?

b.    Ținând seama de răspunsul dat la a doua întrebare, caracterul legitim al acestei încrederi poate fi presupus a fi stabilit mai mult în percepția unui operator de bună-credință atunci când, în cursul efectuării restituirii din anul anterior, a fost contactat spontan de autoritatea națională pentru a-i aminti, la câteva zile de la expirarea termenelor prevăzute la articolul 6 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2003/87/CE, că procedura de restituire a cotelor nu fusese încă finalizată, permițându-i, în consecință, să prezume în mod rezonabil că îşi respectase obligațiile de restituire pentru anul în curs din moment ce nu a mai fost contactat direct de aceeași administrație în anul următor?

c.    În raport cu răspunsurile date la cele două întrebări anterioare, indiferent dacă acestea sunt analizate individual sau împreună, principiul protecției încrederii legitime poate fi interpretat ca fiind un caz de forță majoră care permite scutirea parțială sau integrală a operatorului de bună-credință de sancțiunea prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE?

a.    Articolul 49 alineatul (3) din cartă, care consacră principiul proporționalității, se opune stabilirii forfetare a amenzii care sancționează omisiunea de a restitui cotele de emisie, prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, atunci când această dispoziție nu permite impunerea unei sancțiuni proporționale în raport cu încălcarea săvârșită de operator?

b.    În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, principiul egalității consacrat la articolul 20 din cartă, [precum și] principiul general al bunei-credințe și principiul „fraus omnia corrumpit”, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în ceea ce privește nivelul sancțiunii forfetare care urmează să fie pronunțată în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, la care se adaugă în mod automat publicarea prevăzută la articolul 20 alineatul 7 [din Legea din 23 decembrie 2004], operatorul de bună-credință pur și simplu neglijent, care a considerat în plus că și-a îndeplinit obligațiile de restituire a drepturilor de emisie până la data-limită de 30 aprilie relevantă, să fie tratat în același mod ca un operator cu un comportament fraudulos?

c.    În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, aplicarea sancțiunii forfetare, fără o posibilă adaptare de către instanța națională, cu excepția cazurilor de forță majoră, [precum și] a sancțiunii automate a publicării, este conformă cu articolul 47 din cartă care garantează o cale de atac efectivă?

d.    În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, confirmarea unei sancțiuni pecuniare fixe pe baza unei voințe stabilite astfel evidențiate de legiuitorul european, [precum și] sancțiunea automată a publicării, fără intervenția principiului proporționalității, cu excepția cazului de forță majoră strict perceput, nu reprezintă o abdicare a instanței naționale în fața voinței prezumate a legiuitorului european și o lipsă a unui control judiciar neadecvată în raport cu articolul 47 și cu articolul 49 alineatul (3) din cartă?

e.    Ținând seama de răspunsul dat la întrebarea anterioară, lipsa controlului judiciar al instanței naționale în privinţa sancțiunii forfetare prevăzute la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, [precum și] a sancțiunii automate a publicării prevăzute la [a]rticolul 20 alineatul 7 din [Legea din 23 decembrie 2004] nu conduce la ruperea dialogului în esență fructuos între CJUE și instanțele supreme naționale sub efectul unei soluții prestabilite confirmate de CJUE, cu excepția cazului de forță majoră strict prevăzut, care echivalează cu imposibilitatea unui dialog efectiv din partea instanței supreme naționale căreia nu îi rămâne decât să confirme sancțiunea, din moment ce nu s-a stabilit existența unui caz de forță majoră în speță?

Ținând seama de răspunsurile date la întrebările anterioare, noțiunea de forță majoră poate fi interpretată în sensul că ia în considerare rigoarea subiectivă a operatorului de bună-credință atunci când plata sancțiunii, menționată la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, [precum și] sancțiunea automată a publicării prevăzute la [a]rticolul 20 alineatul 7 din [Legea din 23 decembrie 2004] constituie un risc financiar și o pierdere de credit considerabile care pot conduce la concedierea personalului său sau chiar la propriul faliment?”

____________

1 Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, p. 32, Ediţie specială, 15/vol. 10, p. 78).