HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
29 aprilie 2015(*)
[Text rectificat prin ordonanța din 13 mai 2015]
„Funcție publică – Promovare – Exercițiul de promovare 2011 – Neînscriere pe lista funcționarilor promovabili – Articolul 45 din statut – Vechime de doi ani în grad – Neluarea în considerare a perioadei de muncă efectuate în calitate de agent temporar – Diferență de tratament determinată de natura juridică a contractului de angajare a lucrătorilor vizați – Directiva 1999/70/CE – [Astfel cum a fost rectificat prin ordonanța din 13 mai 2015] Acordul‑cadru încheiat între CES, UNICE și CEEP cu privire la munca pe durată determinată – Clauza 4 – Invocabilitate – Excludere”
În cauza F‑78/12,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta,
Viara Todorova Androva, funcționară a Consiliului Uniunii Europene, cu domiciliul în Rhode‑Saint‑Genèse (Belgia), reprezentată de M. Velardo, avocat,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de J. Herrmann și de M. Bauer, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Comisia Europeană, reprezentată de J. Currall și de G. Gattinara, în calitate de agenți,
și de
Curtea de Conturi a Uniunii Europene, reprezentată inițial de T. Kennedy, de N. Scafarto și de K. Zavřelová, în calitate de agenți, ulterior de N. Scafarto, în calitate de agent,
interveniente,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua),
compus din domnii K. Bradley (raportor), președinte, și H. Kreppel și doamna M. I. Rofes i Pujol, judecători,
grefier: domnul P. Cullen, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 15 ianuarie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 25 iulie 2012, doamna Todorova Androva a introdus o acțiune având ca obiect, în esență, pe de o parte, anularea deciziei Consiliului Uniunii Europene de a nu o include pe lista funcționarilor promovabili în temeiul exercițiului de promovare 2011 și, pe de altă parte, repararea prejudiciului material și moral pe care l‑ar fi suferit din cauza nelegalității acestei decizii.
Cadrul juridic
2 Articolul 45 alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea sa aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), prevede:
„Promovarea se acordă printr‑o decizie a autorității împuternicite să facă numiri, ținând seama de dispozițiile articolului 6 alineatul (2). Aceasta presupune numirea funcționarului în gradul superior din grupa de funcții în care este încadrat. O astfel de promovare se efectuează exclusiv prin selecție din rândul funcționarilor care dovedesc că au cel puțin doi ani vechime în gradul respectiv, după o analiză comparativă a meritelor funcționarilor cu drept de promovare. […]”
3 La 28 iunie 1999, Consiliul a adoptat Directiva 1999/70/CE privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129).
4 Potrivit clauzei 1 din acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, care figurează în anexa la Directiva 1999/70 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), acesta are ca obiect:
„[…]
(a) îmbunătățirea calității muncii pe durată determinată, asigurând aplicarea principiului nediscriminării;
(b) stabilirea unui cadru pentru împiedicarea abuzurilor care pot rezulta din folosirea raporturilor sau contractelor de muncă pe durată determinată succesive.”
5 Clauza 4 din acordul‑cadru, intitulată „Principiul nediscriminării”, prevede:
„(1) În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, angajații cu contract pe durată determinată nu sunt tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durată nedeterminată comparabili, numai pentru că aceștia au un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.
[…]
(4) Condițiile de vechime corespunzătoare unor condiții de încadrare speciale sunt aceleași pentru lucrătorii cu contract pe durată determinată și pentru cei cu contract pe durată nedeterminată, cu excepția situației în care condițiile de vechime diferite sunt justificate de motive obiective.”
Situația de fapt
6 Reclamanta a fost angajată a Consiliului, începând de la 1 iulie 2006, ca agent temporar în sensul articolului 2 litera (b) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene în versiunea în vigoare la acea dată (denumit în continuare „RAA”). Ea a fost încadrată în gradul AD 5 și repartizată, în calitate de administrator lingvist, la unitatea de limbă bulgară a Direcției „Traducere și întocmire de documente” din cadrul Direcției Generale (DG) „Personal și administrație” a Secretariatului General. Contractul de angajare, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale succesive, urma să înceteze la 31 decembrie 2010.
7 Deoarece între timp a reușit la concursul EPSO/AD/166/09, reclamanta a fost numită funcționar stagiar cu gradul AD 5, prin decizia din 23 noiembrie 2010, cu efect de la 1 decembrie 2010. În aplicarea articolului 32 al treilea paragraf din statut, reclamanta și‑a păstrat vechimea în treaptă dobândită în perioada în care a fost angajată ca agent temporar și, prin urmare, a fost încadrată în treapta 4.
8 Nu se contestă de către părți că, după numirea sa ca funcționar stagiar, reclamanta a continuat să exercite aceleași atribuții pe care le exercitase deja ca agent temporar.
9 Prin decizia din 12 iulie 2011, cu efect de la 1 septembrie 2011, reclamanta a fost titularizată în funcție.
10 Prin Comunicarea către personal nr. 87/11 din 12 septembrie 2011, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a publicat lista funcționarilor promovabili pentru exercițiul 2011. Numele reclamantei nu figura pe această listă.
11 La 17 octombrie 2011, a fost publicată Comunicarea către personal nr. 100/11 privind lista funcționarilor promovați în cadrul exercițiului 2011. Numele reclamantei nu figura pe această listă.
12 La 9 decembrie 2011, reclamanta a introdus o reclamație împotriva deciziei de a nu o include pe lista funcționarilor promovabili, astfel cum reieșea din Comunicarea către personal nr. 87/11.
13 Prin decizia din 18 aprilie 2012, secretarul general adjunct al Consiliului, acționând în calitatea de AIPN, a respins reclamația în special pentru motivul că reclamanta nu avea doi ani de vechime în grad de la numirea sa ca funcționar, astfel cum impune articolul 45 din statut, pentru a figura printre funcționarii promovabili (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).
Procedura și concluziile părților
14 Ținând seama de demisia judecătorului raportor căruia i‑a fost atribuită inițial cauza și de modificarea compunerii camerelor, președintele Tribunalului a desemnat, la 6 mai 2013, un nou judecător raportor.
15 Prin scrisoarea din 24 iunie 2013, Tribunalul a informat părțile că intenționa să adreseze o invitație de a interveni în cauză Parlamentului European, Comisiei Europene, Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții de Conturi a Uniunii Europene și le‑a solicitat să prezinte observații în această privință.
16 Întrucât părțile nu s‑au opus la această invitație de a interveni, prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 4 decembrie 2013 (Todorova Androva/Consiliul, F‑78/12, EU:F:2013:206), a fost admisă intervenția Comisiei și a Curții de Conturi. Parlamentul și Curtea de Justiție nu au dorit să intervină în prezenta cauză.
17 Comisia și Curtea de Conturi au comunicat memoriul lor în intervenție la 14 și, respectiv, la 15 ianuarie 2014.
18 Prin scrisoarea din 13 februarie 2014, Consiliul a informat Tribunalul că nu are observații cu privire la memoriile în intervenție ale Comisiei și ale Curții de Conturi. La 10 martie 2014, reclamanta a transmis observațiile sale cu privire la memoriile în intervenție ale Comisiei și ale Curții de Conturi.
19 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei, astfel cum rezultă din Comunicarea către personal nr. 87/11 din 12 septembrie 2011, de a nu o include pe lista funcționarilor promovabili pentru exercițiul 2011;
– anularea deciziei de respingere a reclamației;
– obligarea Consiliului la plata de daune materiale și morale evaluate cu titlu provizoriu la suma de 40 000 de euro și care vor fi definite mai precis în cursul procesului, precum și la dobânzi compensatorii și moratorii în rată de 6,75 %;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
20 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
21 Comisia și Curtea de Conturi solicită Tribunalului respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației
22 Potrivit jurisprudenței, concluziile în anulare îndreptate formal împotriva respingerii unei reclamații, în cazul în care sunt, în sine, lipsite de conținut autonom, au efectul de a sesiza instanța cu privire la actul împotriva căruia a fost prezentată reclamația (Hotărârea Balionyte‑Merle/Comisia, F‑113/12, EU:F:2013:191, punctul 24 și jurisprudența citată).
23 În speță, Tribunalul constată că decizia de respingere a reclamației confirmă decizia a nu include numele reclamantei pe lista funcționarilor promovabili, furnizând motivarea acesteia. Într‑o asemenea ipoteză, legalitatea actului inițial care lezează trebuie examinată prin luarea în considerare a motivării care figurează în decizia de respingere a reclamației, această motivare trebuind să coincidă cu actul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, EU:T:2009:485, punctele 58 și 59 și jurisprudența citată).
24 În consecință, concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației sunt lipsite de conținut autonom și acțiunea trebuie considerată ca fiind îndreptată împotriva deciziei, astfel cum rezultă din Comunicarea către personal nr. 87/11 din 12 septembrie 2011, de a nu include reclamanta pe lista funcționarilor promovabili pentru exercițiul 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), a cărei motivare este precizată de decizia de respingere a reclamației (a se vedea în acest sens Hotărârea Eveillard/Comisia, T‑258/01, EU:T:2004:177, punctele 31 și 32, și Hotărârea Buxton/Parlamentul, F‑50/11, EU:F:2012:51, punctul 21).
Cu privire la concluziile în anularea deciziei atacate
25 În susținerea concluziilor sale, reclamanta invocă în mod formal trei motive, întemeiate:
– primul, pe încălcarea articolului 45 din statut și pe eroarea vădită de apreciere;
– al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament;
– al treilea, pe încălcarea obligației de solicitudine.
26 Cu toate acestea, având în vedere argumentația prezentată de reclamantă în susținerea concluziilor sale și precizările pe care le‑a făcut în ședință, primul motiv trebuie înțeles în sensul că se întemeiază cu titlu principal pe o încălcare a articolului 45 din statut și, în subsidiar, pe cale de excepție, pe nelegalitatea articolului 45 din statut, în măsura în care acesta ar încălca principiul nediscriminării, astfel cum este expus în clauza 4 din acordul‑cadru.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 45 din statut și, pe cale de excepție, pe nelegalitatea acestei dispoziții
– Argumentele părților
27 Reclamanta arată în esență că a fost victima unei discriminări nejustificate în raport cu funcționarii promovabili, deoarece ea a efectuat în calitate de agent temporar atribuții identice celor ale unui funcționar, dar perioadele de muncă pe care le‑a efectuat în această calitate nu i‑au fost luate în considerare la calcularea celor doi ani de vechime în grad necesari, conform articolului 45 din statut, pentru a fi promovabilă. Astfel, reclamanta ar fi exercitat tot timpul aceleași atribuții de la începerea raportului de muncă în calitate de agent temporar.
28 Prin intermediul primului motiv, astfel cum a fost precizat de reclamantă în observațiile formulate cu privire la memoriile în intervenție și în ședință, reclamanta susține, cu titlu principal, că decizia atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a articolului 45 din statut. Astfel, Consiliul ar fi interpretat această dispoziție în sensul că, pentru a calcula cei doi ani de vechime în grad pe care funcționarii trebuie să îi dovedească pentru a avea vocație la promovare, eventuala vechime dobândită de funcționarii care, precum reclamanta, au fost agenți temporari înainte de a fi titularizați în funcție nu trebuie luată în considerare. Potrivit reclamantei, formularea articolului 45 din statut permite o astfel de luare în considerare și această interpretare este singura conformă cu Directiva 1999/70.
29 Reclamanta consideră că, dacă articolul 45 din statut nu poate fi interpretat în sensul că permite luarea în considerare a vechimii dobândite în calitate de agent temporar la calcularea celor doi ani de vechime în grad necesari pentru a fi promovabil în gradul superior, acest articol ar fi contrar Directivei 1999/70 și principiului egalității de tratament, a cărui expresie o constituie această directivă, și, prin urmare, ar trebui să fie declarat nelegal.
30 Potrivit reclamantei, în Hotărârea Rosado Santana (C‑177/10, EU:C:2011:557), Curtea a decis că acordul‑cadru trebuie interpretat în sensul că interzice orice diferență de tratament între „funcționarii de carieră” și „funcționarii temporari”, cu excepția cazului în care această diferență se întemeiază pe un motiv obiectiv, și că, prin urmare, este contrar acestui acord‑cadru să nu se țină seama, pentru a stabili dacă o persoană putea să solicite o promovare, de o perioadă de muncă efectuată de această persoană în calitate de „funcționar temporar” înainte de a deveni funcționar.
31 Reclamanta consideră că Directiva 1999/70 se impune instituțiilor Uniunii în relațiile cu agenții lor. Clauza 4 din acordul‑cadru, pe baza căreia Curtea ar fi decis că perioadele de muncă efectuate în calitate de agent temporar ar trebui luate în calcul la fel ca perioadele de muncă efectuate ca funcționar, ar constitui expresia principiului general al egalității de tratament care este un „principiu fundamental”.
32 În subsidiar, reclamanta consideră că, și în ipoteza în care Tribunalul ar aprecia că ea nu poate invoca existența unui principiu fundamental, instituțiile ar fi obligate să interpreteze articolul 45 din statut în lumina Directivei 1999/70, și aceasta, în virtutea obligației de cooperare loială prevăzute de articolul 4 alineatul (3) TUE.
33 În orice caz, întrucât articolul 45 din statut poate primi mai multe interpretări, reclamanta consideră că Consiliul ar fi trebuit să țină seama de Directiva 1999/70 și, prin urmare, de dispozițiile acordului‑cadru pentru a stabili ce interpretare trebuia dată noțiunii „doi ani vechime în grad” în sensul articolului 45 din statut.
34 Pe de altă parte, reclamanta consideră că împrejurarea că Hotărârea Rosado Santana (EU:C:2011:557) privea o procedură de selecție internă, iar nu o procedură de promovare, nu ar constitui un element care să justifice neaplicarea în prezenta cauză a soluției la care a ajuns Curtea. Astfel, o procedură de promovare contribuie, la fel ca o procedură de selecție internă, la progresul în carieră al agenților publici și, în acest temei, ar privi condițiile de angajare pe care le menționează clauza 4 din acordul‑cadru.
35 Potrivit reclamantei, statutul nu exclude existența unei continuități între vechimea dobândită ca agent temporar și cea dobândită ca funcționar, ci aceasta ar rezulta din anumite dispoziții ale statutului. Astfel, articolul 45 din statut nu ar menționa în mod expres faptul că vechimea la care se referă acest articol trebuie să fi fost dobândită numai în calitate de funcționar. Pe de altă parte, articolul respectiv nu ar exclude luarea în considerare a altor rapoarte de evaluare decât cele întocmite din momentul în care persoana respectivă a devenit funcționar. Dimpotrivă, ar rezulta în mod expres din articolul 32 al treilea paragraf din statut că agenții temporari deveniți funcționari pot să păstreze beneficiul vechimii dobândite anterior și aceasta chiar în condițiile în care erau angajați în temeiul unui alt regim juridic.
36 Consiliul susține că teza reclamantei este contrară intenției legiuitorului de a nu ține seama, pentru aplicarea articolului 45 din statut, decât de perioadele de muncă efectuate în calitate de funcționar, intenție care rezultă din formularea „vechime în grad” care figurează chiar în textul articolului 45 din statut.
37 În plus, potrivit Consiliului, teza reclamantei implică existența unei continuități juridice între statutul de agent temporar și cel de funcționar. Or, o analiză a statutului și a jurisprudenței, în special a Ordonanțelor Kyriazi/Comisia (F‑66/06, EU:F:2006:92) și Pereira Sequeira/Comisia (F‑65/06, EU:F:2006:124) și a Hotărârii Toronjo Benitez/Comisia (F‑33/07, EU:F:2008:25), trebuie să conducă Tribunalul la excluderea unei astfel de continuități juridice.
38 În sfârșit, potrivit Consiliului, opțiunea legiuitorului de a nu ține seama, în contextul articolului 45 din statut, decât de perioadele de muncă efectuate în calitate de funcționar nu poate fi repusă în discuție prin invocarea principiului general al egalității de tratament. Astfel, potrivit jurisprudenței și în special potrivit Hotărârilor Chetcuti/Comisia(C‑16/07 P, EU:C:2008:549, punctul 40) și Wasmeier/Comisia (T‑381/00, EU:T:2002:190, punctul 122), nu ar exista o discriminare în cazul tratării diferite a funcționarilor și a agenților temporari, definiția fiecăreia dintre aceste categorii fiind corespunzătoare cu nevoile legitime ale administrației și cu natura sarcinilor, permanente sau temporare, pe care aceasta are misiunea să le îndeplinească.
39 Pe de altă parte, Consiliul consideră că soluția reținută în Hotărârea Rosado Santana (EU:C:2011:557) nu poate fi transpusă în speță.
40 Mai întâi, Consiliul amintește că Hotărârea Rosado Santana (EU:C:2011:557) privește interpretarea unei directive care urma să fie aplicată într‑un stat membru și că o directivă poate fi invocată față de o instituție numai în mod indirect, în ipotezele reținute în Hotărârea Aayhan și alții/Parlamentul (F‑65/07, EU:F:2009:43, punctele 113-116). Or, clauza 4 din acordul‑cadru nu s‑ar încadra în niciuna dintre aceste ipoteze. În special, clauza 4 din acordul‑cadru, astfel cum a fost pusă în aplicare prin Directiva 1999/70, nu ar constitui expresia unui principiu general de drept și, întrucât textul articolului 45 din statut este clar, nu ar fi necesară raportarea la directivă pentru a stabili sensul acestei dispoziții.
41 În sfârșit, Consiliul subliniază că există o diferență fundamentală între situația reclamantei și cea a domnului Rosado Santana, acestuia din urmă fiindu‑i aplicabil întotdeauna același regim juridic de bază, deoarece înainte de a deveni „funcționar de carieră” a fost „funcționar temporar”, în timp ce reclamantei i s‑ar fi aplicat, succesiv, două regimuri distincte, și anume RAA, ca agent temporar, și, ulterior, statutul, ca funcționar.
42 În răspunsul său la măsurile de organizare a procedurii, Consiliul și‑a precizat poziția întemeindu‑se pe Ordonanța Rivas Montes (C‑178/12, EU:C:2013:150). Potrivit Consiliului, rezultă din această ordonanță că clauza 4 din acordul‑cadru nu poate fi invocată pentru a justifica o excepție de nelegalitate a articolului 45 din statut. Astfel, această clauză ar viza discriminarea în privința lucrătorilor care au un raport de muncă pe durată determinată numai în considerarea duratei acestui raport, în timp ce, în speță, diferența de tratament dintre agenții temporari și funcționari se întemeiază pe natura juridică a raportului lor de muncă cu instituțiile Uniunii.
43 Presupunând că soluția reținută în Hotărârea Rosado Santana (EU:C:2011:557) poate fi transpusă funcției publice a Uniunii Europene, Consiliul arată că nevoile legitime ale administrației și natura sarcinilor, permanente sau temporare, pe care aceasta are misiunea să le îndeplinească ar constitui motive obiective care justifică neluarea în considerare, în vederea exercițiului de promovare, a perioadelor de muncă efectuate de reclamantă ca agent temporar.
44 Potrivit Comisiei, Tribunalul ar trebui să declare din oficiu inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, deoarece această excepție nu a fost invocată în reclamație.
45 Cu privire la fond, Comisia susține toate argumentele invocate de Consiliu, subliniind natura radical diferită a statutului de agent temporar față de cel de funcționar.
46 În special, Comisia consideră că este total lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta a îndeplinit ca agent temporar aceleași atribuții ca acelea care i‑au fost încredințate după numirea sa ca funcționar stagiar. Teza reclamantei ar acorda, potrivit Comisiei, prea multă importanță unor elemente de fapt pur aleatorii și un avantaj nejustificat agenților care ar fi exercitat mereu aceleași atribuții, mai întâi în calitate de agenți temporari și ulterior în calitate de funcționari, în raport cu agenții polivalenți.
47 În memoriul său în intervenție, achiesând la argumentele Consiliului, Curtea de Conturi afirmă, în esență, că clauza 4 din acordul‑cadru nu poate fi invocată împotriva unei instituții a Uniunii Europene pentru neluarea în considerare, în vederea aplicării articolului 45 din statut, a vechimii dobândite de un funcționar pe când era agent temporar. Aceasta consideră că o astfel de situație nu constituie nici o încălcarea a principiului nediscriminării și nici un abuz care pot rezulta din folosirea raporturilor sau a contractelor de muncă pe durată determinată succesive și că, în orice caz, reclamanta nu a invocat un astfel de abuz.
– Aprecierea Tribunalului
48 Tribunalul va examina mai întâi dacă Consiliul nu a respectat întinderea articolului 45 din statut prin faptul că l‑a interpretat în sensul că nu îi permitea să ia în considerare vechimea dobândită de reclamantă în calitate de agent temporar la calcularea celor doi ani de vechime pe care aceasta trebuie să îi dovedească în grad pentru a fi promovabilă. Astfel, chestiunea legalității articolului 45 din statut, invocată de reclamantă în subsidiar, nu este pertinentă în speță decât dacă Consiliul nu a săvârșit o eroare în interpretarea acestei dispoziții.
49 Potrivit unei jurisprudențe constante, la interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestora, ci și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte și de contextul lor (Hotărârea Hoštická și alții, C‑561/13, EU:C:2014:2287, punctul 29).
50 În speță, articolul 45 din statut prevede că promovarea „se efectuează exclusiv prin selecție din rândul funcționarilor care dovedesc că au cel puțin doi ani vechime în gradul respectiv”. Or, prin utilizarea expresiei „vechime în gradul respectiv”, care se referă la „funcționari”, textul acestei dispoziții indică faptul că AIPN trebuie să țină seama numai de vechimea dobândită în grad în calitate de funcționar.
51 Această interpretare literală a articolului 45 din statut se coroborează cu o analiză a statutului în ansamblul său. Astfel, rezultă că, potrivit legiuitorului, nu există nicio continuitate juridică în cariera unui agent temporar devenit funcționar (a se vedea în acest sens Hotărârea Bellantone/Curtea de Conturi, F‑85/06, EU:F:2007:171, punctul 51, Hotărârea Toronjo Benitez/Comisia, EU:F:2008:25, punctul 87, și Ordonanța Prieto/Parlamentul, F‑42/07, EU:F:2011:159, punctul 61).
52 În această privință, Tribunalul constată că, potrivit articolului 34 din statut, „[o]rice funcționar este obligat să efectueze o perioadă de probă de nouă luni înainte de a putea fi titularizat în funcție”. Această dispoziție nu face nicio distincție între agenții care sunt numiți funcționari stagiari după ce au lucrat ca agenți temporari și ceilalți agenți, chiar dacă au exercitat aceleași atribuții în cadrul unui regim sau al celuilalt. Dacă teza continuității juridice propusă de reclamantă ar fi fondată, o astfel de dispoziție ar fi lipsită de orice utilitate pentru funcționarii care au lucrat ca agenți temporari.
53 În plus, atunci când a înțeles să ia în considerare perioadele de muncă efectuate de un agent în calitate de agent temporar pentru a produce efecte asupra carierei sale de funcționar, legiuitorul a făcut‑o în mod explicit. Acesta este cazul articolului 32 al treilea paragraf din statut, potrivit căruia „[a]gentul temporar a cărui încadrare într‑o grupă de funcții a fost stabilită în conformitate cu criteriile de încadrare adoptate de instituție păstrează vechimea în treaptă dobândită în calitate de agent temporar atunci când este numit, în perioada imediat următoare celei în care a lucrat ca agent temporar, funcționar cu același grad”, și aceasta prin derogare de la articolul 32 primul paragraf, potrivit căruia funcționarul recrutat este încadrat în prima treaptă a gradului său. În același sens, articolul 40 al doilea paragraf din RAA prevede că „[p]erioada de muncă efectuată în calitate de agent temporar al Uniunii se ia în considerare la calcularea anilor de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în condițiile prevăzute în anexa VIII la statut”.
54 În consecință, Consiliul nu a săvârșit nicio eroare prin faptul că a interpretat articolul 45 din statut în sensul că, în cadrul procedurii de promovare, numai vechimea în grad dobândită ca funcționar poate fi luată în considerare, și aceasta cu atât mai mult cu cât RAA nu prevede că acest articol, în orice caz, se aplică, într‑o modalitate sau alta, situației agenților temporari.
55 Prin urmare, este necesar să se respingă critica întemeiată pe eroarea de interpretare a articolului 45 din statut și să se examineze excepția de nelegalitate invocată în subsidiar de reclamantă și întemeiată pe faptul că articolul 45 din statut ar încălca clauza 4 din acordul‑cadru deoarece împiedică luarea în considerare a perioadelor de activitate pe care un funcționar le‑a prestat în calitate de agent temporar.
56 În circumstanțele speței și pentru considerente de economie a procedurii, este necesar să se examineze pe fond excepția de nelegalitate amintită, fără a se decide în prealabil asupra admisibilității sale, această excepție fiind, în orice caz, nefondată, pentru motivele expuse în cele ce urmează (Hotărârea AT/EACEA, F‑113/10, EU:F:2012:20, punctul 49).
57 Mai întâi, este necesar să se stabilească dacă clauza 4 din acordul‑cadru este aplicabilă în speță și, așadar, dacă excepția de nelegalitate a articolului 45 din statut se poate întemeia pe nerespectarea respectivei clauze.
58 Tribunalul amintește că, potrivit jurisprudenței, nu se poate considera că prevederile Directivei 1999/70 și ale acordului‑cadru care este anexat la aceasta impun ca atare obligații în sarcina instituțiilor în raporturile lor cu propriul personal (Hotărârea Aayhan și alții/Parlamentul, EU:F:2009:43, punctul 111).
59 Cu toate acestea, ele pot, în special, să se impună indirect unei instituții în cazul în care constituie expresia unui principiu general de drept al Uniunii pe care îi revine obligația să îl aplice ca atare (Hotărârea Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 56, Hotărârea Aayhan și alții/Parlamentul, EU:F:2009:43, punctul 113, și Hotărârea AI/Curtea de Justiție, F‑85/10, EU:F:2012:97, punctul 134).
60 Clauza 4 punctul 1 din acordul‑cadru cuprinde, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, o interdicție de a trata lucrătorii pe durată determinată într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii pe durată nedeterminată comparabili numai pentru că aceștia lucrează pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective. Punctul 1 al acestei clauze cuprinde aceeași interdicție în ceea ce privește condițiile de vechime corespunzătoare unor condiții de încadrare speciale (Hotărârea Rosado Santana, EU:C:2011:557, punctul 64, și Hotărârea Valenza și alții, C‑302/11-C‑305/11, EU:C:2012:646, punctul 39).
61 Or, principiile nediscriminării și egalității de tratament, a căror aplicare o constituie clauza 4 punctul 1 din acordul‑cadru, reprezintă principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii (Hotărârea Aayhan și alții/Parlamentul, EU:F:2009:43, punctul 101), în lumina cărora trebuie apreciată legalitatea articolului 45 din statut.
62 Trebuie totuși să se precizeze că, pronunțându‑se asupra aplicării acordului‑cadru în contextul litigiilor dintre funcționari și administrațiile statelor membre, Curtea a decis că eventualele diferențe de tratament dintre personalul statutar și agenții contractuali nu intră sub incidența principiului nediscriminării consacrat de acordul‑cadru, deoarece astfel de diferențe de tratament nu se întemeiază pe durata determinată sau nedeterminată a raportului de muncă, ci pe caracterul statutar sau contractual al acestuia (Ordonanța Rivas Montes, EU:C:2013:150, punctele 44 și 45).
63 În speță, trebuie să se constate că articolul 45 din statut nu face nicio diferență de tratament între lucrătorii pe durată determinată și lucrătorii pe durată nedeterminată. Astfel, singurul element pe care articolul 45 din statut îl ia în considerare este natura juridică a raportului de muncă al agenților respectivi, care stabilește în mod real o diferență de tratament între vechimea dobândită de funcționari și vechimea dobândită de ceilalți agenți. Or, potrivit jurisprudenței, o astfel de diferență de tratament nu intră sub incidența principiului nediscriminării consacrat de acordul‑cadru (a se vedea Ordonanța Rivas Montes, EU:C:2013:150, punctele 44 și 47).
64 În consecință, reclamanta nu poate întemeia excepția de nelegalitate a articolului 45 din statut pe încălcarea clauzei 4 din acordul‑cadru sau pe încălcarea principiului egalității de tratament, a cărei aplicare o constituie această cauză.
65 În orice caz, reclamanta nu se poate prevala de principiile dezvoltate de Curte în Hotărârea Rosado Santana (EU:C:2011:557). Astfel, reclamantul din litigiul principal urmărea în esență să conteste o diferență de tratament în privința luării în considerare în cadrul unei proceduri de selecție internă a perioadele de serviciu efectuate în calitate de funcționar de carieră, dar nu și a celor efectuate în calitate de funcționar temporar (Hotărârea Rosado Santana, EU:C:2011:557, punctul 42). În prezenta cauză, reclamanta contestă legalitatea diferenței de tratament între funcționari, a căror vechime este luată în considerare în aplicarea articolului 45 din statut, și agenți temporari, indiferent dacă sunt angajați în cadrul unui contrat pe perioadă nedeterminată sau determinată.
66 Prin urmare, primul motiv în ansamblu trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
67 Reclamanta arată că în lista funcționarilor promovați figurează numele „mai multor funcționari” care ar fi fost, ca și ea, agenți temporari traducători și care ar avea aceeași vechime „în funcție”, dar care ar fi fost titularizați înaintea sa. Întocmind lista funcționarilor promovați în aceste condiții, AIPN nu ar fi procedat la o analiză comparativă care, potrivit jurisprudenței, trebuie să fie efectuată cu atenție și cu imparțialitate, în interesul serviciului și în conformitate cu principiul egalității de tratament și ar fi acționat, mai precis, cu încălcarea principiului egalității de tratament.
68 Or, este necesar să se constate că reclamanta nu indică în cererea sa introductivă care sunt funcționarii care ar fi fost promovați în urma unei analize comparative viciate de o încălcare a principiului egalității de tratament și nu furnizează Tribunalului niciun element care să îi permită să verifice exactitatea argumentelor sale. Într‑adevăr, reclamanta propune să „dezvăluie” numele acestor funcționari la cererea Tribunalului. O astfel de ofertă nu este însă suficientă pentru a suplini lipsa de precizie a cererii introductive.
69 În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe la încălcarea obligației de solicitudine
70 Reclamanta consideră că, prin adoptarea deciziei atacate, AIPN nu ar fi luat în considerare interesul său, încălcând astfel obligația de solicitudine care îi revine.
71 Tribunalul constată că cel de al treilea motiv nu este menționat în reclamație și nu este în legătură cu niciunul dintre motivele sau argumentele care figurează în reclamație, aceasta limitându‑se să menționeze o eroare vădită de apreciere și încălcarea principiului nediscriminării între lucrătorii pe durată determinată și lucrătorii pe durată nedeterminată.
72 Prin urmare, este necesar să respingă cel de al treilea motiv ca inadmisibil, deoarece a fost invocat pentru prima dată în cererea introductivă, încălcându‑se astfel regula concordanței dintre reclamație, în sensul articolul 91 alineatul (2) din statut, și cererea introductivă subsecventă, care impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca motivele îndreptate direct împotriva actului care lezează invocate în fața instanței Uniunii să fi fost invocate deja în cadrul procedurii precontencioase, pentru ca AIPN sau autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă să fi fost în măsură să cunoască criticile pe care persoana în cauză le formulează împotriva deciziei contestate (Hotărârea Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctul 71).
73 Prin urmare, este necesar să se respingă concluziile în anulare formulate împotriva deciziei atacate în ansamblul lor.
Cu privire la concluziile în despăgubire
74 Pe de o parte, reclamanta susține că a suferit un prejudiciu material constând în aceea că, dacă Consiliul ar fi înscris‑o pe lista funcționarilor promovabili, având în vedere durata medie în grad menționată în statut, vechimea în funcția de traducător în cadrul Consiliului, caracterul elogios al rapoartelor sale de evaluare, precum și împrejurarea că unii dintre funcționarii care exercită aceleași atribuții precum reclamanta au fost promovați, ea ar fi avut 90 % șanse să fie promovată. Prin urmare, reclamanta estimează prejudiciul la suma de 30 000 de euro, ținând seama de încetinirea pe care a suferit‑o în carieră și de impactul acestei încetiniri asupra salariului și a drepturilor sale la pensie.
75 Pe de altă parte, reclamanta afirmă că a suferit un prejudiciu moral, care nu ar putea fi reparat decât prin anularea deciziei atacate, pentru motivul că, chiar dacă se pot adopta toate măsurile care permit corectarea nelegalității comise, nu este exclus ca, în speță, Consiliul să se limiteze să insereze numele reclamantei pe lista funcționarilor promovabili, fără să adopte nicio altă măsură în urma hotărârii de anulare. Reclamanta evaluează acest prejudiciu moral la suma de 10 000 de euro.
76 Tribunalul amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când prejudiciul invocat de un reclamant își are originea în adoptarea unei decizii care face obiectul unor concluzii în anulare, respingerea acestor concluzii în anulare atrage după sine, în principiu, respingerea concluziilor privind despăgubirile, acestea fiind în strânsă legătură (Hotărârea Arguelles Arias/Consiliul, F‑122/12, EU:F:2013:185, punctul 127 și jurisprudența citată).
77 În speță, trebuie arătat că prejudiciile material și moral invocate de reclamantă își au originea în decizia Consiliului de a nu o înscrie pe lista funcționarilor promovabili. Or, întrucât concluziile în anularea deciziei atacate au fost respinse fără ca Tribunalul să constate nereguli în comportamentul decizional al Consiliului, concluziile reclamantei privind despăgubirile trebuie respinse.
78 Rezultă din cele precedente că acțiunea trebuie respinsă în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
79 Potrivit articolului 101 din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul 8 din titlul II al regulamentului menționat, partea care cade în pretenții suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte. În temeiul articolului 102 alineatul (1) din același regulament, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte propriile cheltuieli de judecată, dar să nu fie obligată decât la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte sau chiar să nu fie obligată la plata acestora. În conformitate cu articolul 103 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
80 Rezultă din motivele enunțate în prezenta hotărâre că reclamanta a căzut în pretenții. În plus, Consiliul a solicitat în mod expres în concluziile sale ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările speței nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, reclamanta trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu.
81 În sfârșit, în conformitate cu articolul 103 alineatul (4) prima teză din Regulamentul de procedură, Comisia și Curtea de Conturi suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Doamna Todorova Androva suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.
3) Comisia Europeană și Curtea de Conturi a Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.
Bradley | Kreppel | Rofes i Pujol |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 29 aprilie 2015.