Cauzele conexate C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU
FMS și alții
împotriva
Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság
și
Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság
(cereri de decizie preliminară formulate
de Szegedi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság)
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 mai 2020
„Trimitere preliminară – Politica în domeniul azilului și imigrației – Directiva 2013/32/UE – Cerere de protecție internațională – Articolul 33 alineatul (2) – Motive de inadmisibilitate – Articolul 40 – Cereri ulterioare – Articolul 43 – Proceduri la frontieră – Directiva 2013/33/UE – Articolul 2 litera (h) și articolele 8 și 9 – Detenție – Legalitate – Directiva 2008/115/UE – Articolul 13 – Căi de atac efective – Articolul 15 – Luare în custodie publică – Legalitate – Dreptul la o cale de atac efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Principiul supremației dreptului Uniunii”
1. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții – Persoană privată de libertate – Noțiune – Resortisant al unei țări terțe menținut într‑o zonă de tranzit – Calificare a unei asemenea mențineri indisociabil legată de răspunsurile care trebuie date la întrebările preliminare – Soluție a litigiului care poate avea incidență asupra menținerii în zona de tranzit – Aplicare a procedurii preliminare de urgență
(Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 107; Directivele 2008/115, 2013/32 și 2013/33 ale Parlamentului European și Consiliului)
(a se vedea punctele 99-103 și 107)
2. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții – Resortisanți ai unor țări terțe care fac obiectul unor decizii de returnare susceptibile să fie executate – Risc de încălcare a dreptului de azil și risc de tratamente inumane sau degradante – Soluție a litigiului care poate avea incidență asupra controlului jurisdicțional al deciziilor de returnare – Aplicare a procedurii preliminare de urgență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18 și art. 19 alin. (2); Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 107; Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului)
(a se vedea punctele 104, 105 și 107)
3. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții – Copil minor – Risc de a afecta în mod ireparabil dezvoltarea copilului – Soluție a litigiului care poate avea incidență asupra situației aflate la originea acestui risc – Aplicare a procedurii preliminare de urgență
(Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 107)
(a se vedea punctele 106 și 107)
4. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Decizie de returnare – Noțiune – Decizie prin care se modifică țara de destinație menționată într‑o decizie anterioară de returnare – Includere
(Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 3 pct. 4)
(a se vedea punctele 116-119)
5. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Cale de atac împotriva unei decizii de returnare – Noțiune – Acțiune în justiție care poate fi formulată de Ministerul Public, care dispune de o competență generală de supraveghere a legalității deciziilor de returnare – Excludere – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Conținut – Cale de atac care trebuie să poată fi exercitată de destinatarul deciziei de returnare
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 13 alin. (1)]
(a se vedea punctul 125)
6. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Cale de atac împotriva unei decizii de returnare sau a unei decizii de îndepărtare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Conținut – Cale de atac împotriva unei decizii administrative de returnare prin care se modifică țara de returnare inițială – Reglementare națională care conferă competență exclusivă de pronunțare asupra acestei căi de atac unei autorități administrative care nu îndeplinește condiția de independență care caracterizează o instanță judecătorească – Absența unor căi de atac jurisdicționale împotriva deciziilor unei asemenea autorități – Inadmisibilitate – Obligații și puteri ale instanței naționale – Obligația de a se declara competentă să soluționeze calea de atac menționată – Obligația de a lăsa neaplicată orice dispoziție națională contrară dreptului Uniunii
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 13 alin. (1)]
(a se vedea punctele 126-134, 137, 144 și 147 și dispozitiv 1)
7. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Principiul independenței judecătorilor – Conținut
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)
(a se vedea punctele 135 și 136)
8. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motive – Existența unei țări terțe sigure – Existența unei prime țări de azil – Cerere introdusă de o persoană care a tranzitat printr‑o țară terță care îi garantează un nivel de protecție adecvat sau în care nu este expusă unor persecuții ori unui risc de vătămări grave – Excludere
(Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 33)
(a se vedea punctele 149, 151, 160, 161, 164 și 165 și dispozitiv 2)
9. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Existența unei țări terțe sigure – Conceptul de țară terță sigură – Existența unei legături suficiente între solicitant și țara terță în cauză – Tranzit al solicitantului prin țara menționată – Lipsa unei legături suficiente
[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 33 alin. (2) lit. (c) și art. 38 alin. (2) lit. (a)]
(a se vedea punctele 152, 153 și 156-159)
10. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Respingere a unei cereri de protecție internațională ca fiind vădit inadmisibilă – Respingere, confirmată printr‑o hotărâre judecătorească definitivă, întemeiată pe un motiv de inadmisibilitate contrar dreptului Uniunii – Obligația autorității responsabile de examinarea cererii să o reexamineze din oficiu pentru a ține seama de caracterul contrar cu dreptul Uniunii constatat printr‑o hotărâre a Curții – Lipsă
[art. 4 alin. (3) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 33]
(a se vedea punctele 189 și 190 și dispozitiv 3)
11. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Procedură de examinare a unei cereri de protecție internațională – Cerere care poate fi considerată inadmisibilă de către statele membre – Motiv – Cerere ulterioară care nu prezintă elemente sau date noi – Noțiunea de element nou – Hotărâre a Curții prin care se constată caracterul contrar față de dreptul Uniunii al unui motiv de inadmisibilitate care a justificat respingerea definitivă a cererii de protecție internațională inițiale – Includere – Întindere
[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 2 lit. (q) și art. 33 alin. (2) lit. (d)]
(a se vedea punctele 191-203 și dispozitiv 3)
12. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Noțiunea de detenție sau luare în custodie publică în sensul acestor două directive – Sens similar – Măsură coercitivă care îl lipsește pe solicitant de libertatea sa de circulație și care îl izolează de restul populației, obligându‑l să rămână într‑un perimetru restrâns și închis
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 15 și 16, și Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 2 lit. (h)]
(a se vedea punctele 216-225)
13. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Noțiunea de detenție sau luare în custodie publică în sensul acestor două directive – Obligație impusă unui resortisant al unei țări terțe de a rămâne într‑o zonă de tranzit – Includere – Condiții
(Directivele 2008/115 și 2013/33 ale Parlamentului European și Consiliului)
(a se vedea punctele 226-231 și dispozitiv 4)
14. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Articolul 43 – Proceduri specifice care pot fi prevăzute de statele membre la frontierele lor sau în zonele lor de tranzit – Plasare în detenție a unui solicitant de protecție internațională într‑o zonă de tranzit în cadrul unei asemenea proceduri – Admisibilitate – Limită – Durata maximă a detenției – Durată de patru săptămâni de la data introducerii cererii de protecție internațională – Circumstanțele unui aflux masiv de solicitanți – Lipsa incidenței
[Directiva 2013/32 a Parlamentului European și Consiliului, art. 31 alin. (8), art. 33 și art. 43]
(a se vedea punctele 235-248 și dispozitiv 5)
15. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Plasare în detenție – Motive – Solicitant de protecție internațională care nu se poate întreține – Excludere – Motiv care aduce atingere respectării condițiilor materiale de primire care trebuie recunoscute solicitantului menționat
[Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 8 alin. (3) primul paragraf și art. 17 alin. (3)]
(a se vedea punctele 250, 251, 253-256 și 266 și dispozitiv 6)
16. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Garanții oferite solicitanților plasați în detenție – Conținut – Obligația de a examina necesitatea și proporționalitatea unei măsuri de plasare în detenție și de a adopta un ordin motivat prin care se dispune această măsură – Obligația statelor membre de a prevedea un control jurisdicțional al legalității unei măsuri de detenție
[Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 8 alin. (2) și (3) și art. 9 alin. (2), (3) și (5)]
(a se vedea punctele 257-261 și 266 și dispozitiv 6)
17. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/33 – Garanții oferite solicitanților plasați în detenție – Conținut – Durata maximă a detenției – Obligația de a stabili o durată maximă –Inexistență – Condiții
[Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 9 alin. (1)]
(a se vedea punctele 262-266 și dispozitiv 6)
18. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Luare în custodie publică în scopul îndepărtării – Motiv – Resortisant al unei țări terțe care riscă să compromită prin comportamentul său executarea unei decizii de returnare sub forma îndepărtării – Noțiune – Resortisant al unei țări terțe care face obiectul unei decizii de returnare și care nu se poate întreține – Excludere
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 15 alin. (1)]
(a se vedea punctele 268-272 și 281 și dispozitiv 7)
19. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Luare în custodie publică în scopul îndepărtării – Obligația de a examina necesitatea și proporționalitatea unei măsuri de luare în custodie publică și de a adopta un ordin motivat prin care se dispune această măsură – Obligația statelor membre de a prevedea un control jurisdicțional al legalității unei măsuri de luare în custodie publică
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 15 alin. (1)-(3)]
(a se vedea punctele 273-277 și 281 și dispozitiv 7)
20. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Directiva 2008/115 – Luare în custodie publică în scopul îndepărtării – Durata maximă a luării în custodie publică – Durată de optsprezece luni – Consecința expirării acestei durate – Obligația de a repune imediat în libertate persoana luată în custodie publică
[Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 15 alin. (1) și (4)-(6)]
(a se vedea punctele 278-281 și dispozitiv 7)
21. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Reglementare națională care nu prevede controlul jurisdicțional al unei măsuri de detenție a unui solicitant de protecție internațională sau de luare în custodie publică a unui resortisant al unei țări terțe care face obiectul unei decizii de returnare – Inadmisibilitate – Obligații și puteri ale instanței naționale – Obligația de a se declara competentă să soluționeze legalitatea unei asemenea măsuri – Obligația de a lăsa neaplicată orice dispoziție națională contrară dreptului Uniunii – Puterea de a substitui cu propria decizie decizia autorității administrative prin care s‑a dispus plasarea în detenție sau luarea în custodie publică menționată – Puterea de a dispune eliberarea imediată a persoanelor deținute sau luate în custodie publică în caz de nelegalitate a măsurii de detenție sau de luare în custodie publică
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2008/115 a Parlamentului European și Consiliului, art. 15 alin. (2), și Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 9 alin. (3)]
(a se vedea punctele 290-294 și 301 și dispozitiv 8)
22. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Cale de atac împotriva deciziilor referitoare la asigurarea condițiilor materiale de primire a solicitanților de protecție internațională – Obligația de a prevedea o cale de atac care să permită unui solicitant care nu mai este plasat în detenție să își valorifice dreptul la cazare – Reglementare națională care nu prevede controlul jurisdicțional al unui asemenea drept – Inadmisibilitate – Obligații și puteri ale instanței naționale – Obligația de a se declara competentă să soluționeze calea de atac prin care se urmărește garantarea unui asemenea drept – Puterea de a adopta măsuri provizorii
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2013/33 a Parlamentului European și Consiliului, art. 17 și 26]
(a se vedea punctele 296-299 și 301 și dispozitiv 8)
Rezumat
Plasarea solicitanților de azil sau a resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de returnare în zona de tranzit Röszke, la frontiera sârbo‑maghiară, trebuie calificată drept „detenție” sau „luare în custodie publică”. Dacă, în urma controlului jurisdicțional al legalității unei asemenea detenții sau luări în custodie publică, se constată că persoanele în cauză au fost deținute sau luate în custodie publică fără motiv valabil, instanța sesizată trebuie să le elibereze cu efect imediat.
În Hotărârea Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság (C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU), pronunțată la 14 mai 2020 potrivit procedurii de urgență, Marea Cameră a Curții a statuat cu privire la numeroase întrebări referitoare la interpretarea Directivei 2008/115(1) (denumită în continuare „Directiva privind returnarea”), a Directivei 2013/32(2) (denumită în continuare „Directiva privind procedurile”) și a Directivei 2013/33(3) (denumită în continuare „Directiva privind primirea”), în raport cu reglementarea maghiară referitoare la dreptul de azil, precum și la returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.
În speță, resortisanți afgani (cauza C‑924/19 PPU) și iranieni (cauza C‑925/19 PPU), ajunși în Ungaria prin Serbia, au introdus cereri de azil din zona de tranzit Röszke, situată la frontiera sârbo‑maghiară. În aplicarea dreptului maghiar, aceste cereri au fost respinse ca inadmisibile și au fost adoptate decizii de returnare spre Serbia. Serbia însă a refuzat readmisia persoanelor în cauză pe teritoriul său pentru motivul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de Acordul de readmisie încheiat cu Uniunea(4). Ca urmare a acestei decizii a Serbiei, autoritățile maghiare nu au procedat la examinarea pe fond a cererilor menționate mai sus, ci au modificat țara de destinație prevăzută în deciziile de returnare inițiale, înlocuind‑o cu țara de origine a fiecăreia dintre persoanele vizate. Acestea din urmă au formulat, în aceste condiții, opoziție împotriva deciziilor de modificare, care a fost respinsă. Deși o asemenea cale de atac nu este prevăzută de dreptul maghiar, persoanele în cauză au sesizat o instanță maghiară, solicitând anularea deciziilor prin care le‑a fost respinsă opoziția formulată împotriva acestor decizii de modificare și obligarea autorității responsabile în materie de azil să desfășoare o nouă procedură de azil. Ei au introdus de asemenea acțiuni în constatarea abținerii de a acționa legate de plasarea și de menținerea lor în zona de tranzit Röszke. Astfel, mai întâi, ei au fost obligați să locuiască în sectorul din această zonă de tranzit rezervat solicitanților de azil, după care li s‑a impus, câteva luni mai târziu, să locuiască în sectorul din aceeași zonă rezervat resortisanților țărilor terțe ale căror cereri de azil au fost respinse, sector în care se află și în prezent.
În primul rând, Curtea a examinat situația persoanelor în cauză din zona de tranzit Röszke din perspectiva normelor care reglementează atât detenția solicitanților de protecție internațională (Directiva privind procedurile și Directiva privind primirea), cât și luarea în custodie publică a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (Directiva privind returnarea). În această privință, Curtea a statuat, mai întâi, că plasarea persoanelor în cauză în această zonă de tranzit trebuie să fie considerată drept o măsură de detenție sau de luare în custodie publică. Pentru a ajunge la această concluzie, ea a precizat că noțiunea de „detenție” sau de „luare în custodie publică”, care are același înțeles în contextul diferitor directive citate mai sus, vizează o măsură coercitivă care presupune o lipsire de libertatea de circulație a persoanei vizate, iar nu doar o simplă restricție a acestei libertăți, și o izolează de restul populației, impunându‑i să rămână în permanență într‑un perimetru restrâns și închis. Or, în opinia Curții, condițiile care sunt aplicate zona de tranzit Röszke sunt similare unei lipsiri de libertate, în special întrucât persoanele în cauză nu pot să părăsească din punct de vedere legal această zonă în mod voluntar în nicio direcție. Mai precis, ele nu pot să o părăsească în direcția Serbiei deoarece o asemenea tentativă, pe de o parte, ar fi considerată nelegală de autoritățile sârbești și, drept urmare, le‑ar expune unor sancțiuni și, pe de altă parte, ar risca să atragă după sine pierderea oricărei șanse de a obține statutul de refugiat în Ungaria.
Curtea a examinat, în continuare, conformitatea acestei detenții sau luări în custodie publică cu cerințele impuse de dreptul Uniunii. În ceea ce privește cerințele legate de plasarea în detenție sau luarea în custodie publică, Curtea a statuat că, în temeiul articolului 8 din Directiva privind primirea și, respectiv, al articolului 15 din Directiva privind returnarea, nici un solicitant de protecție internațională, nici un resortisant al unei țări terțe care face obiectul unei decizii de returnare nu poate fi plasat în detenție sau luat în custodie publică numai pentru motivul că el nu este în măsură să se întrețină. Ea a adăugat că articolele 8 și 9 din Directiva privind primirea și articolul 15 din Directiva privind returnarea se opun ca un solicitant de protecție internațională să fie plasat în detenție sau, respectiv, un resortisant al unei țări terțe care face obiectul unei decizii de returnare să fie luat în custodie publică fără adoptarea prealabilă a unui ordin motivat prin care să se dispună plasarea în detenție sau, respectiv, luarea în custodie publică și fără să fi fost examinate necesitatea și proporționalitatea unei astfel de măsuri.
Curtea a adus în egală măsură precizări cu privire la cerințele legate de menținerea în detenție sau în custodie publică și, mai precis, la durata acesteia. În ceea ce privește solicitanții de protecție internațională, ea a statuat că articolul 9 din Directiva privind primirea nu impune statelor membre să stabilească o durată maximă pentru menținerea în detenție. Cu toate acestea, dreptul lor național trebuie să garanteze că detenția nu durează decât atât timp cât rămâne aplicabil motivul care o justifică și că procedurile administrative legate de acest motiv se efectuează cu diligență. În schimb, în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei decizii de returnare, din articolul 15 din Directiva privind returnarea reiese că luarea lor în custodie publică, chiar și atunci când este prelungită, nu poate depăși optsprezece luni și nu poate fi menținută decât pe durata desfășurării și executării, în mod adecvat, a dispozițiilor de îndepărtare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește detenția solicitanților de protecție internațională în cadrul particular al unei zone de tranzit, este de asemenea necesar să se țină seama de articolul 43 din Directiva privind procedurile. Din această dispoziție reiese că statele membre pot impune solicitanților de protecție internațională să rămână la frontierele lor sau în una dintre zonele lor de tranzit în special pentru a examina, înainte de a adopta o decizie cu privire la dreptul de intrare a acestor solicitanți pe teritoriul lor, dacă cererea acestora nu este inadmisibilă. O decizie trebuie însă adoptată într‑un termen de patru săptămâni, în lipsa acesteia statul membru în cauză trebuind să îi permită solicitantului intrarea pe teritoriul său și să îi soluționeze cererea potrivit procedurii de drept comun. Prin urmare, deși statele membre pot, în cadrul unei proceduri prevăzute la acest articol 43, să plaseze în detenție solicitanții de protecție internațională care se prezintă la frontierele lor, această detenție nu poate, în nicio împrejurare, să depășească patru săptămâni de la data introducerii cererii.
În sfârșit, Curtea a statuat că legalitatea unei măsuri de detenție sau luare în custodie publică, precum detenția sau luarea în custodie publică a unei persoane într‑o zonă de tranzit, trebuie să poată face obiectul unui control jurisdicțional, în aplicarea articolului 9 din Directiva privind primirea și, respectiv, a articolului 15 din Directiva privind returnarea. Prin urmare, în absența unor dispoziții naționale care să prevadă un asemenea control, principiul supremației dreptului Uniunii și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă impun instanței naționale sesizate să se declare competentă să se pronunțe în această privință. În plus, dacă în urma controlului său instanța națională consideră că măsura de detenție sau de luare în custodie publică în cauză este contrară dreptului Uniunii, ea trebuie să poată substitui cu propria decizie decizia autorității administrative prin care s‑a dispus măsura respectivă și să dispună eliberarea imediată a persoanelor în cauză sau, eventual, o măsură alternativă detenției sau luării în custodie publică.
Pe de altă parte, solicitantul de protecție internațională a cărui detenție, considerată ilegală, s‑a încheiat trebuie să poată să se prevaleze de condițiile materiale de primire la care are dreptul pe perioada examinării cererii sale. În particular, din articolul 17 din Directiva privind primirea reiese că, dacă nu dispune de mijloace suficiente, el are dreptul să obțină fie o alocație financiară care să îi permită să se cazeze, fie cazare în natură. În această optică, articolul 26 din Directiva privind primirea impune ca un asemenea solicitant să poată sesiza o instanță cu o cale de atac prin care să urmărească să i se garanteze acest drept la cazare, această instanță dispunând de posibilitatea de a adopta măsuri provizorii până la pronunțarea hotărârii sale definitive. Dacă nicio altă instanță nu este competentă în temeiul dreptului național, principiul supremației dreptului Uniunii și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă impun de asemenea instanței sesizate să se declare competentă să soluționeze calea de atac prin care se urmărește garantarea acestui drept la cazare.
În al doilea rând, Curtea s‑a pronunțat asupra competenței instanței naționale de a soluționa acțiunea în anulare formulată de persoanele în cauză împotriva deciziilor prin care le‑a fost respinsă opoziția la modificarea țării de returnare. În această privință, Curtea a indicat că o decizie de modificare a țării de destinație menționate în decizia de returnare inițială este într‑atât de substanțială încât trebuie să fie considerată a fi o nouă decizie de returnare. În temeiul articolului 13 din Directiva privind returnarea, destinatarii unei asemenea decizii trebuie, în aceste condiții, să dispună de o cale de atac efectivă împotriva ei, care trebuie să fie totodată conformă cu dreptul la protecție jurisdicțională efectivă garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Din această perspectivă, Curtea amintește că, deși statele membre pot prevedea că deciziile de returnare se contestă în fața altor autorități decât cele judiciare, destinatarul unei decizii de returnare adoptate de o autoritate administrativă trebuie totuși, într‑un anumit stadiu al procedurii, să îi poată contesta legalitatea cel puțin în fața unei instanțe judecătorești. În speță, Curtea a arătat că persoanele în cauză nu puteau contesta deciziile luate de autoritatea de poliție pentru străini de modificare a țării lor de returnare decât prin formularea unei opoziții în fața autorității responsabile în materie de azil și că niciun control jurisdicțional ulterior nu era garantat. Or, această din urmă autoritate, care este plasată sub autoritatea ministrului responsabil pentru poliție, face parte din puterea executivă, astfel încât ea nu îndeplinește condiția de independență impusă unei instanțe în sensul articolului 47 din cartă. În asemenea împrejurări, principiul supremației dreptului Uniunii, precum și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă impun instanței naționale sesizate să se declare competentă să soluționeze o acțiune prin care se contestă o decizie de returnare prin care se modifică țara de destinație inițială, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție națională care i‑ar interzice să procedeze astfel.
În al treilea rând, Curtea a examinat motivul de inadmisibilitate prevăzut de reglementarea maghiară care a justificat respingerea cererilor de azil. Această reglementare permite o astfel de respingere atunci când solicitantul a ajuns în Ungaria printr‑o țară calificată drept „țară de tranzit sigură”, în care nu este expus unor persecuții sau unui risc de vătămări grave ori în care este garantat un nivel de protecție adecvat. Amintind jurisprudența sa recentă(5), Curtea a afirmat că un asemenea motiv este contrar articolului 33 din Directiva privind procedurile, după care a precizat consecințele acestui caracter contrar asupra procedurii de azil, în măsura în care respingerea cererilor de azil ale persoanelor în cauză, întemeiată pe acest motiv ilegal, a fost deja confirmată printr‑o hotărâre judecătorească definitivă. Potrivit Curții, într‑un asemenea caz, din Directiva privind procedurile, coroborată în special cu articolul 18 din cartă, care garantează dreptul de azil, reiese că autoritatea care a respins cererile de azil nu este ținută să le reexamineze din oficiu. Cu toate acestea, persoanele în cauză pot încă să depună o nouă cerere, care va fi calificată drept „cerere ulterioară”, în sensul Directivei privind procedurile. În această privință, deși articolul 33 din această directivă prevede că o cerere ulterioară în care nu sunt prezentate elemente sau date noi poate fi considerată inadmisibilă, existența unei hotărâri a Curții prin care se constată că un motiv de inadmisibilitate prevăzut de o reglementare națională este contrar dreptului Uniunii trebuie să fie considerată drept element nou. În plus, de manieră mai generală, Curtea a statuat că motivul de inadmisibilitate prevăzut la articolul 33 din această directivă nu este aplicabil atunci când autoritatea responsabilă în materie de azil constată că respingerea definitivă a primei cereri de azil a intervenit contrar dreptului Uniunii. Această constatare se impune în mod necesar atunci când acest caracter contrar decurge, precum în speță, dintr‑o hotărâre a Curții sau atunci când a fost constatat cu titlu incidental de o instanță națională.