HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

27 noiembrie 2012

Cauza F‑59/11

Peter Sipos

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Funcție publică – Agent temporar – Decizie prin care se refuză prelungirea unui contract de agent temporar încheiat în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA – Condiții de încheiere a unui contract de agent temporar încheiat în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA pe perioadă determinată – Eroare vădită de apreciere”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acestea, prin care domnul Sipos solicită, în primul rând, anularea deciziei Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 29 septembrie 2010 prin care a fost respinsă cererea reclamantului prin care acesta solicita o a doua prelungire a contractului său de agent temporar semnat la 16 iulie 2005 în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) și, în consecință, aplicarea în cazul său a articolului 8 primul paragraf din RAA, în al doilea rând, anularea deciziei din 1 august 2010 prin care OAPI l‑a angajat pe reclamant pe perioadă determinată ca agent temporar în temeiul articolului 2 litera (b) din RAA, dat fiind că această angajare ar constitui în realitate o a doua prelungire a contractului semnat la 16 iulie 2005 și, prin urmare, respectiva angajare ar fi trebuit realizată în temeiul articolului 2 litera (a) din RAA pe perioadă nedeterminată și, în al treilea rând, repararea prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a comportamentului OAPI

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să le suporte pe cele efectuate de OAPI.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Încheiere a unui contract în vederea ocupării cu titlu temporar a unui post permanent – Condiții

[Statutul funcționarilor, art. 1a alin. (1); Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (b), art. 3-5 și art. 8 al doilea paragraf]

2.      Funcționari – Agenți temporari – Agenți temporari din categoria prevăzută la articolul 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți – Prelungire a unui contract după ce a avut loc prima prelungire pentru o perioadă determinată – Recalificare a contractului pe perioadă determinată drept contract pe perioadă nedeterminată – Condiții

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a) și art. 8 primul paragraf]

3.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Limite – Interesul serviciului

4.      Funcționari – Agenți temporari – Recrutare – Neprelungirea unui contract pe perioadă determinată – Obligația de motivare – Lipsă – Excepție – Decizie prin care se respinge cererea unui agent de prelungire a contractului său pe perioadă determinată

[Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf și art. 90 alin. (1)]

1.      Reiese din interpretarea articolului 1a alineatul (1) din statut coroborat cu articolele 2 și 5 din Regimul aplicabil celorlalți agenți că posturile permanente ale instituțiilor sunt, în principiu, destinate să fie ocupate de funcționari și că astfel de posturi pot fi ocupate numai cu titlu de excepție de agenți. Astfel, deși articolul 2 litera (b) din Regimul menționat prevede în mod expres că pot fi angajați agenți temporari în vederea ocupării unui post permanent, respectivul articol precizează de asemenea că această angajare nu poate fi decât temporară. În plus, articolul 8 al doilea paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți prevede că contractul de muncă în calitate de agent temporar nu poate în acest caz să fie încheiat pe o perioadă mai mare de patru ani și nu poate fi prelungit decât o singură dată, pentru o perioadă de cel mult doi ani. La sfârșitul acestei perioade, activitatea agentului temporar încetează în mod obligatoriu fie prin încetarea raporturilor de muncă, fie prin numirea sa în calitate de funcționar, în condițiile stabilite de statut.

(a se vedea punctele 37 și 38)

2.      Pentru ca un contract de agent temporar încheiat în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți să poată fi considerat, în cazul unei a doua prelungiri, ca fiind un contract pe perioadă nedeterminată în aplicarea articolului 8 primul paragraf din Regimul menționat, trebuie să fie îndeplinite două condiții, și anume, pe de o parte, ca contractul în cauză să fie un contract de agent temporar întemeiat pe articolul 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți și, pe de altă parte, ca acest contract să constituie prelungirea unui contract care a fost deja prelungit.

În această privință, administrația nu poate încheia un contract pe durată nedeterminată în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți decât dacă este disponibil în schema de personal anexată la secțiunea din buget a instituției respective un post căruia autoritățile bugetare i‑au conferit un caracter temporar.

(a se vedea punctele 40 și 42)

3.      În cazul în care administrația nu a adoptat un regim bazat pe principiul prelungirii condiționate a contractelor agenților, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă are o largă putere de apreciere pentru a decide cu privire la prelungirea unui contract pe durată determinată, această putere depinzând însă de interesul serviciului care impune recrutarea celor mai buni candidați pentru posturile vacante. Prin urmare, un reclamant poate demonstra că administrația a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a prelungit contractul său în cazul în care dovedește că era evident că rezultatele obținute de el și experiența sa profesională erau excepționale, astfel încât le‑ar depăși pe cele ale oricărui alt potențial candidat sau, cel puțin, că rezultatele sale și experiența sa profesională erau superioare celor ale persoanei care a fost în final reținută pentru a ocupa postul în litigiu.

(a se vedea punctele 56 și 57)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 februarie 2003, Pyres/Comisia, T‑7/01, punctele 50 și 64; 1 martie 2005, Mausolf/Europol, T‑258/03, punctele 47-49

Tribunalul Funcției Publice: 27 noiembrie 2008, Klug/EMEA, F‑35/07, punctele 65 și 66

4.      Administrația nu este obligată să își motiveze decizia de a nu prelungi un contract la data expirării acestuia. Astfel, ca regulă, fiecare dintre părțile contractante trebuie să se aștepte, de la începutul raportului contractual, ca cealaltă parte să își exercite dreptul de a se prevala de termenii contractului astfel cum au fost conveniți și, în special, de data prevăzută pentru încetarea contractului. Prin urmare și cu excepția cazului în care administrația a elaborat un regim bazat pe principiul prelungirii condiționate a contractelor de muncă, nu este necesar, în lipsa unui drept de a obține prelungirea unui contract pe durată determinată, ca administrația să își motiveze decizia de a menține data de expirare a contractului stabilită inițial.

În schimb, decizia prin care administrația respinge cererea unui agent privind prelungirea contractului acestuia trebuie să fie motivată în conformitate cu articolul 25 al doilea paragraf și cu articolul 90 alineatul (1) din statut, întrucât constituie un act care lezează.

(a se vedea punctul 71)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 29 septembrie 2009, Wenning/Europol, F‑114/07, punctul 142 și jurisprudența citată; 23 noiembrie 2010, Gheysens/Consiliul, F‑8/10, punctul 64