Language of document :

Recurs introdus la 8 februarie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 29 noiembrie 2018 în cauza T-811/16, Di Bernardo/Comisia

(Cauza C-114/19 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Mongin și G. Gattinara, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Danilo Di Bernardo

Concluziile recurentei

Anularea Hotărârii Tribunalului din 29 noiembrie 2018 (Camera a șaptea), Di Bernardo/Comisia, T-811/16;

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță și în recurs.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv, care privește punctele 41-53 ultima frază din hotărârea atacată, se întemeiază pe o eroare de drept în definirea întinderii obligației de motivare a comisiei de evaluare într-o decizie de a nu înscrie un candidat pe lista de rezervă. În primul rând, Comisia susține că Tribunalul s-a îndepărtat de jurisprudența constantă a Curții care distinge deciziile privind examinarea candidaturilor, cum ar fi cele privind diplomele sau experiența candidatului, de deciziile privind aprecierea meritelor candidaților în urma participării la examene. În primul caz, comisia de evaluare trebuie să indice elementul precis care lipsește în candidatură, ținând seama de calificările cerute de anunțul de concurs. Or, fie în decizia sa inițială, fie în răspunsul la cererea de reexaminare, comisia de evaluare s-a conformat în speță cerințelor jurisprudenței și tocmai cu încălcarea acesteia Tribunalul și-a extins controlul la criteriile de selecție adoptate de comisia de evaluare și a impus comisiei de evaluare să se pronunțe cu privire la toate intrările actului de candidatură. Împrejurarea că comisia de evaluare și-a motivat decizia ca răspuns la o cerere de reexaminare nu este de natură să extindă această obligație de motivare. În al doilea rând, Tribunalul a confundat cerința motivării, indiferent de valoarea sa, cu temeinicia motivării, care ține de legalitatea pe fond a deciziei adoptate.

Al doilea motiv, care privește punctele 37-38 și 53-56 din hotărârea atacată, se întemeiază pe o eroare de drept care constă în ignorarea obligației instanței de a constata, din oficiu, respectarea obligației de motivare. Tribunalul s-a îndepărtat de jurisprudența constantă potrivit căreia, în cazul unei motivări insuficiente, se mai pot aduce precizări suplimentare în cursul procedurii, acestea făcând ca motivul de anulare întemeiat pe încălcarea obligației de motivare să fie lipsit de temei. Astfel, întrucât a exclus posibilitatea de completa motivarea în cazul absenței „cvasitotale” a motivării și a asimilat absența „cvasitotală” a motivării cu absența totală a motivării, Tribunalul a făcut imposibilă motivarea suplimentară în cursul procedurii. O astfel de asimilare nu are temei în jurisprudența Curții. Întrucât a limitat posibilitățile de regularizare în cursul procedurii, Tribunalul a limitat atribuțiile instanței care ar fi putut, în împrejurările prezentei cauze, să împiedice anularea deciziei atacate pentru încălcarea obligației de motivare.

____________