ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

21 octombrie 2014

Cauza F‑107/11 DEP

Ioannis Ntouvas

împotriva

Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Onorariu de avocat – Reprezentarea unei instituții de către un avocat – Cheltuieli et transport și de cazare și diurna agentului – Cheltuieli recuperabile”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, formulată, în temeiul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură în vigoare la acel moment (denumit în continuare „vechiul regulament de procedură”), de domnul Ntouvas, în urma pronunțării Hotărârii Ntouvas/ECDC (F‑107/11, EU:F:2012:182, care face obiectul unui recurs în fața Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑94/13 P)

Decizia:      Stabilește la 9 472,19 euro cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de domnul Ntouvas Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor cu titlu de cheltuieli recuperabile în cauza F‑107/11, Ntouvas/ECDC.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Cheltuieli recuperabile – Prezentarea de documente justificative de natură să stabilească realitatea cheltuielilor a căror rambursare se solicită – Criterii

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorariu plătit de o instituție avocatului său – Includere – Elemente care trebuie luate în considerare la stabilirea cheltuielilor de judecată

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf, și anexa I, art. 7 alin. (1); Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 91 lit. (b)]

3.      Privilegii și imunități ale Uniunii Europene – Exonerarea Uniunii de orice impozit direct și de taxe vamale în ceea ce privește articolele destinate unei utilizări oficiale – Avantaje recunoscute Uniunii în materie de impozite indirecte – Aprecierea statelor membre – Condiții

(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 3 și 4)

1.      Simpla împrejurare că unei părți i‑au fost comunicate numai copii de pe originalele facturilor nu permite să se concluzioneze, în lipsa unor argumente susceptibile să repună în discuție autenticitatea facturilor respective și conformitatea lor cu originalele, în sensul lipsei de sinceritate și de realitate a cheltuielilor efectuate cu titlu de cheltuieli de recuperabile.

(a se vedea punctul 24)

2.      Astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la respectivul statut, instituțiile Uniunii pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația acestuia intră deci în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie obligată să demonstreze că o asemenea asistență era justificată obiectiv.

În ceea ce privește cuantumul în limita căruia poate fi recuperat onorariul de avocat, instanța Uniunii nu este abilitată să stabilească onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci să stabilească cuantumul limită în care aceste remunerații pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pronunțându‑se asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu trebuie să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii acesteia.

În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunal a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși lipsa unor asemenea informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului.

Pe de altă parte, în lipsa unor dispoziții din dreptul Uniunii care să stabilească anumite tarife, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând seama de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care a putut‑o necesita procedura contencioasă și de interesele economice ale părților în cadrul litigiului.

În sfârșit, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor înainte chiar ca acestea să fie deduse judecății Tribunalului Funcției Publice.

În ceea ce privește amploarea muncii legate de procedura desfășurată în fața Tribunalului Funcției Publice, este de competența instanței să țină seama de numărul total de ore de lucru care pot apărea ca fiind în mod obiectiv indispensabile pentru această procedură.

(a se vedea punctele 25-30 și 34)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑515/09 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctul 20

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Schönberger/Parlamentul, F‑7/08 DEP, EU:F:2010:32, punctul 29, și Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, F‑84/10 DEP, EU:F:2014:41, punctele 20 și 22-24 și jurisprudența citată

3.      Articolele 3 și 4 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene o exonerează pe aceasta de orice impozit direct și în special de taxe vamale în privința articolelor destinate unei utilizări oficiale, în timp ce eventuale avantaje recunoscute Uniunii în materie de impozite indirecte, cum este taxa pe valoarea adăugată, sunt lăsate la aprecierea statelor membre și li se aplică condițiile impuse de protocolul menționat. În orice caz, serviciile cumpărate de funcționari și de agenți atunci când se deplasează în misiune nu sunt exonerate de taxa pe valoarea adăugată.

(a se vedea punctul 47)