HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a treia)
13 septembrie 2011
Cauza F‑100/09
Christos Michail
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționar – Autoritate de lucru judecat – Obligație de asistență – Articolul 24 din statut – Hărțuire morală”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Michail solicită în special, pe de o parte, anularea deciziei Comisiei din 9 martie 2009 prin care se respinge cererea sa de asistență pentru hărțuire morală și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la plata către acesta a sumei de 30 000 de euro drept despăgubire pentru prejudiciul moral pe care l‑ar fi suferit
Decizia: Respinge acțiunea. Domnul Michail suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată ale Comisiei.
Sumarul hotărârii
1. Procedură – Autoritate de lucru judecat – Conținut
2. Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă – Cerința caracterului repetitiv al comportamentului – Cerința caracterului intenționat al comportamentului – Conținut
[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]
3. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Puterea de apreciere a administrației – Întindere – Control jurisdicțional – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 7)
4. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Schimbare a repartizării – Respectarea regulii de corespondență între grad și post – Domeniu de aplicare
(Statutul funcționarilor, art. 5 și 7)
1. O acțiune este declarată inadmisibilă în temeiul autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare prin care s‑a soluționat o acțiune dintre aceleași părți, cu același obiect și întemeiată pe aceeași cauză. Actul a cărui anulare se solicită constituie un element esențial care permite caracterizarea obiectului acțiunii.
Dar împrejurarea că acțiunile au fost îndreptate împotriva unor decizii distincte pe care administrația le‑a adoptat formal nu este suficientă pentru a concluziona în sensul lipsei identității de obiect, atunci când aceste decizii au conținutul identic în esență și sunt întemeiate pe aceleași motive. În plus, chiar dacă motivele invocate în susținerea unei acțiuni coincid în parte cu cele invocate în cadrul unei judecăți anterioare, a doua acțiune nu este o repetare a celei dintâi, ci un litigiu nou, întrucât se întemeiază pe alte motive de fapt și de drept.
(a se vedea punctele 29-31)
Trimitere la:
Curte: 19 septembrie 1985, Hoogovens Groep/Comisia, 172/83 și 226/83, punctul 9; 27 octombrie 1987, Diezler și alții/CES, 146/85 și 431/85, punctele 14-16
Tribunalul de Primă Instanță: 5 iunie 1996, NMB și alții/Comisia, T‑162/94, punctele 37 și 38: 12 decembrie 1996, Altmann și alții/Comisia, T‑177/94 și T‑377/94, punctul 52
Tribunalul Uniunii Europene: 25 iunie 2010, Imperial Chemical Industries/Comisia, T‑66/01, punctul 197
2. Articolul 12a alineatul (3) din statut, care a intrat în vigoare la 1 mai 2004, definește hărțuirea morală drept o „conduită abuzivă” care necesită, pentru a fi stabilită, îndeplinirea a două condiții cumulative. Prima condiție privește existența unor comportamente, cuvinte, acte, gesturi sau înscrisuri „de lungă durată, repetată sau sistematică”, ceea ce implică faptul că hărțuirea morală trebuie înțeleasă drept un proces care se înscrie în mod necesar în timp și care presupune existența unor acțiuni repetate sau continue și „intenționate”. Cea de a doua condiție, separată de prima prin conjuncția „și”, impune ca aceste comportamente, cuvinte, acte, gesturi sau înscrisuri să aducă atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Ca urmare a faptului că adjectivul „intenționat” privește prima condiție, iar nu și pe cea de a doua, este posibil să reiasă două concluzii. Pe de o parte, comportamentele, cuvintele, actele, gesturile sau înscrisurile vizate de articolul 12 a alineatul (3) din statut trebuie să prezinte un caracter voluntar, ceea ce exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții acțiunile care s‑ar produce în mod accidental. Pe de altă parte, nu este, în schimb, necesar ca aceste comportamente, cuvinte, acte, gesturi sau înscrisuri să fi fost realizate cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, se poate să existe hărțuire morală în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut fără să se demonstreze că hărțuitorul a intenționat, prin acțiunile sale, să discrediteze victima sau să îi degradeze deliberat condițiile de muncă. Este suficient ca acțiunile sale, în cazul în care au fost realizate intenționat, să fi condus obiectiv la astfel de consecințe.
Pe de altă parte, Tribunalul Funcției Publice a observat, în Hotărârea din 9 decembrie 2009, Q/Comisia, F‑52/05, că soluția anterioară era în sensul că, pentru ca un comportament să fie calificat drept hărțuire morală, trebuia să prezinte în mod obiectiv un caracter intenționat și că un reclamant, indiferent de percepția subiectivă pe care a putut să o aibă cu privire la faptele invocate, trebuia să prezinte un ansamblu de elemente care să permită să se stabilească faptul că a fost victima unui comportament care a urmărit în mod obiectiv să îl discrediteze sau să îi degradeze în mod deliberat condițiile de muncă. Totuși, Tribunalul Funcției Publice a observat și că această soluție a fost pronunțată în cauze care puneau în discuție comportamente survenite anterior intrării în vigoare a articolului 12a alineatul (3) din statut, a căror analiză a determinat schimbarea de către acesta a soluției respective.
(a se vedea punctele 55 și 56)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 9 decembrie 2008, Q/Comisia, F‑52/05, punctele 135 și 140; 9 martie 2010, N/Parlamentul European, F‑26/09, punctul 72
3. Instituțiile se bucură de o largă putere de apreciere în organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în repartizarea personalului aflat la dispoziția lor în vederea acestora, însă cu condiția ca această repartizare să se realizeze în interesul serviciului și cu respectarea regulii corespondenței dintre grad și post. Ținând seama de această largă putere de apreciere, controlul instanței Uniunii privind respectarea condiției referitoare la interesul serviciului trebuie să se limiteze la aspectul dacă autoritatea împuternicită să facă numiri s‑a menținut în limite rezonabile, necriticabile, și nu și‑a folosit puterea de apreciere în mod vădit eronat.
(a se vedea punctele 58 și 59)
Trimitere la:
Curte: 23 iunie 1984, Lux, 69/83, punctul 17; 7 martie 1990, Hecq/Comisia, C‑116/88 și C‑149/88, punctul 11
Tribunalul de Primă Instanță: 16 decembrie 1993, Turner/Comisia, T‑80/92, punctul 53; 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OAPI, T‑223/99, punctul 53; 21 septembrie 2004, Soubies/Comisia, T‑325/02, punctul 50
Tribunalul Funcției Publice: 4 iunie 2009, Plasa/Comisia, F‑52/08, punctul 77
4. Faptul că un funcționar are calități deosebite nu înseamnă că acesta nu poate face obiectul unei schimbări a repartizării, întrucât, deși este adevărat că administrația are tot interesul de a repartiza un funcționar într‑un post corespunzător competențelor și aspirațiilor sale, alte considerente o pot determina, sub rezerva respectării regulii corespondenței dintre grad și post, să repartizeze un funcționar în alt post. În plus, deși rezultă din articolele 5 și 7 din statut că un funcționar are dreptul ca atribuțiile care îi sunt încredințate să fie, în ansamblu, conforme cu postul corespunzător gradului pe care îl deține în ierarhie, aceste dispoziții nu sunt încălcate printr‑o diminuare oarecare a atribuțiilor persoanei interesate; acestea nu sunt încălcate decât dacă noile sale atribuții sunt, în ansamblu, vădit inferioare celor corespunzătoare gradului și postului său, ținând seama de natura, de importanța și de amploarea lor.
(a se vedea punctele 64 și 65)
Trimitere la:
Curte: 23 martie 1988, Hecq/Comisia, 19/87, punctul 8
Tribunalul de Primă Instanță: 7 februarie 2007, Caló/Comisia, T‑118/04 și T‑134/04, punctul 99