HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
30 noiembrie 2009
Cauza F‑55/08
Carlo De Nicola
împotriva
Băncii Europene de Investiții
„Funcție publică — Personalul Băncii Europene de Investiții — Evaluare — Promovare — Asigurare de boală — Acoperirea cheltuielilor medicale — Hărțuire morală — Obligația de solicitudine — Acțiune în despăgubiri — Competența Tribunalului — Admisibilitate”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 41 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, prin care domnul De Nicola solicită în special, în primul rând, anularea deciziei Comitetului pentru recursuri al Băncii Europene de Investiții din 14 decembrie 2007 de respingere a cererii acestuia prin care se urmărea, pe de o parte, reevaluarea notei care i‑a fost atribuită pentru anul 2006 și, pe de altă parte, anularea deciziilor Băncii din 13 iulie 2007 privind promovările adoptate cu privire la anul 2006, în măsura în care acestea nu îl promovează în funcția D, în al doilea rând, anularea raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru 2006 și a deciziilor din 13 iulie 2007 în măsura în care acestea nu îl promovează în funcția amintită, în al treilea rând, constatarea că acesta a fost victima unei hărțuiri morale, în al patrulea rând, obligarea Băncii la repararea prejudiciilor pe care acesta consideră că le‑a suferit ca urmare a acestei hărțuiri și, în cele din urmă, anularea deciziei de refuz al suportării anumitor cheltuieli de tratament medical prin laser.
Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Acțiune — Acțiune îndreptată împotriva deciziei de respingere a reclamației — Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Evaluare
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
3. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Raport de evaluare anuală
(Statutul funcționarilor, art. 91)
4. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Evaluare — Ghid practic al evaluării
5. Funcționari — Acțiune — Excepție de nelegalitate — Admisibilitate
(art. 241 CE; Statutul funcționarilor, art. 91)
6. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Evaluare — Comitetul pentru recursuri
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
7. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Asigurări sociale — Asigurări de boală — Cheltuieli ocazionate de boală — Rambursare — Refuz — Contestarea avizului medicului consultant
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 35)
8. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Acțiune — Aplicarea prin analogie a articolului 91 alineatul (1) din statut
(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)
1. Concluziile îndreptate împotriva deciziei unui Comitet de apel instituit în cadrul Băncii Europene de Investiții în materie de evaluare a membrilor personalului au drept efect sesizarea instanței comunitare în legătură cu rapoartele de evaluare împotriva cărora a fost introdusă o astfel de acțiune administrativă.
(a se vedea punctul 84)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, RecFP, p. I‑A‑49 și II‑185, punctul 132
2. În temeiul articolului 22 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, procedura care trebuie urmată pentru evaluarea anuală a fiecărui membru al personalului „este stabilită printr‑o decizie internă” a Băncii. În lipsa oricărei trimiteri la alt text în afara unei note interne, se impune constatarea că, prin această notă, Banca a stabilit procedura de evaluare anuală și că nota internă și ghidul practic al evaluării care este anexat la această notă constituie un ansamblu de norme obligatorii a căror aplicare Banca nu o poate evita fără a săvârși o neregularitate. Presupunând chiar că nota internă respectivă nu reprezintă „decizia internă” vizată prin Regulamentul personalului, totuși aceasta nu este lipsită de forță obligatorie, dat fiind că trebuie analizată cel puțin ca o dispoziție internă prin care Banca își impune o normă de conduită, supletivă, desigur, dar a cărei aplicare nu o poate evita fără a preciza motivele care au determinat‑o la aceasta decât cu încălcarea principiului egalității de tratament.
Astfel, în condițiile în care ghidul practic al evaluării stabilește un termen limită pentru organizarea întrevederilor de evaluare, acest termen limită trebuie respectat. De asemenea, întrucât ghidul amintit prevede că, anterior interviului de evaluare, membrul vizat al personalului trebuie să completeze anumite părți ale proiectului de raport de apreciere pe care i‑l transmite evaluatorul, analiza acestor rubrici și redactarea mențiunilor relevante necesită un timp minim de reflecție al agentului interesat și, în consecință, acordarea unui termen rezonabil acestuia din urmă între primirea proiectului de raport de evaluare și întrevedere, un termen de câteva minute neputând fi considerat drept rezonabil.
Totuși, simplele neregularități legate de data la care s‑a organizat discuția de evaluare și de termenul acordat funcționarului pentru formularea observațiilor cu privire la proiectul raportului de evaluare nu sunt de natură să justifice cenzurarea raportului în litigiu, dat fiind, pe de o parte, că durata îndelungată a procedurii de evaluare și întârzierile acumulate în cursul acesteia nu sunt de natură, prin ele însele, să afecteze legalitatea raportului de evaluare și că, pe de altă parte, funcționarului i s‑a acordat posibilitatea de a‑și exprima observațiile, analizele și remarcile privitoare la proiectul de raport în litigiu cu ocazia unei a doua întâlniri de evaluare.
(a se vedea punctele 105, 106, 109, 112, 113 și 121-124)
Trimitere la:
Curte: 13 decembrie 1984, Lux/Curtea de Conturi, 129/82 și 274/82, Rec., p. 4127, punctul 20
Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1994, Marcato/Comisia, T‑18/93, RecFP, p. I‑A‑215 și II‑681, punctul 36; 10 septembrie 2003, McAuley/Consiliul, T‑165/01, RecFP, p. I‑A‑193 și II‑963, punctul 44; 25 octombrie 2005, Micha/Comisia, T‑50/04, RecFP, p. I‑A‑339 și II‑1499, punctul 45; 13 decembrie 2005, Cwik/Comisia, T‑155/03, T‑157/03 și T‑331/03, RecFP, p. I‑A‑411 și II‑1865, punctele 159-161
3. Instanța comunitară nu este competentă să înlocuiască aprecierea persoanelor cu atribuții de evaluare a personalului Băncii Europene de Investiții cu propria apreciere. Astfel, Banca Europeană de Investiții, precum celelalte instituții și organisme ale Comunității, dispune de o largă putere de apreciere în raport cu evaluarea muncii membrilor personalului său. Controlul de legalitate efectuat de instanța comunitară cu privire la aprecierile cuprinse într‑un raport de evaluare anuală a unui membru al personalului Băncii nu vizează decât eventualele neregularități de formă, erorile de fapt vădite care afectează aceste aprecieri, precum și un eventual abuz de putere.
(a se vedea punctul 126)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 22 octombrie 2002, Pflugradt/BCE, T‑178/00 și T‑341/00, Rec., p. II‑4035, punctul 69
4. Dispoziția ghidului practic al evaluării, care apare în anexă la nota internă prin care se stabilește procedura de evaluare în cadrul Băncii Europene de Investiții, potrivit căreia obiectivele trebuie „acceptate de funcționarul evaluat”, nu poate fi interpretată în sensul că, în lipsa acordului funcționarului interesat, raportul de evaluare ar fi viciat. Dacă s‑ar reține această interpretare, dispoziția menționată ar avea drept efect obligarea administrației la obținerea în toate cazurile a acordului membrilor personalului cu privire la natura sarcinilor care le sunt încredințate și le‑ar acorda acestora posibilitatea de a alege obiectivele pe care trebuie să le urmeze, ceea ce ar fi în opoziție vădită cu normele privind buna administrare și cu principiul ierarhiei.
(a se vedea punctul 131)
5. Deși, în principiu, este admisibilă acțiunea prin care un funcționar contestă pe cale de excepție legalitatea dispozițiilor de aplicabilitate generală adoptate de o instituție sau de un organism comunitar, contestare care nu poate fi considerată drept o cerere de emitere a unei somații, se aplică o condiție dublă, ca decizia individuală a cărei anulare o solicită să fi fost adoptată în aplicarea directă a acestor dispoziții și ca excepția de nelegalitate să îi poată aduce un avantaj, prin rezultatul său.
(a se vedea punctul172)
Trimitere la:
Curte: 5 octombrie 2000, Consiliul/Chvatal și alții, C‑432/98 P și C‑433/98 P, Rec., p. I‑8535, punctul 33
Tribunalul de Primă Instanță: 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia, T‑135/05, RecFP, p. I‑A‑2‑297 și II‑A‑2‑1527, punctul 132
6. Comitetul pentru recursuri, pe care un membru al personalului Băncii Europene de Investiții îl poate sesiza în cadrul evaluării sale anuale, nu acționează precum un superior ierarhic al autorităților competente ale Băncii. Decizia acestuia nu se substituie celei a acestor autorități. Comitetul exercită o misiune cvasijurisdicțională de control al legalității deciziilor cu care este sesizat, în temeiul unor considerații comparabile cu cele reținute de instanța comunitară. Comitetul verifică în special dacă procedura de elaborare a rapoartelor de evaluare s‑a desfășurat în mod adecvat și dacă Banca nu a încălcat în mod vădit limitele puterii sale de apreciere, care este deosebit de largă în materie de evaluare și de promovare.
În condițiile în care, ulterior examinării legalității acelorași decizii precum cele adresate Comitetului pentru recursuri, instanța comunitară ajunge la aceeași concluzie precum comitetul, respectiv că motivele formulate împotriva deciziilor amintite trebuie respinse, aceasta nu mai are interesul de a se pronunța cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziilor comitetului. Aceste concluzii se confundă cu cele prin care se urmărește anularea deciziilor Băncii și care constituie obiectul litigiului.
Presupunând chiar că legalitatea deciziei Comitetului pentru recursuri poate fi examinată în mod autonom și această decizie este cenzurată, o astfel de anulare ar permite existența în continuare a raportului în litigiu, căruia decizia menționată nu i s‑a substituit. Aceasta nu ar putea avea drept efect constrângerea Băncii la sesizarea din nou a Comitetului pentru recursuri în legătură cu contestarea formulată de reclamant împotriva raportului în litigiu, întrucât chiar instanța comunitară s‑a pronunțat deja cu privire la această contestare.
(a se vedea punctele 196, 197 și 199)
7. Rezultă din cuprinsul punctul III din anexa II la dispozițiile interne în materie de asigurări de sănătate, adoptate în temeiul articolului 35 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, că un membru al personalului Băncii care intenționează să conteste refuzul rambursării cheltuielilor medicale pe care le‑a efectuat trebuie să utilizeze calea de atac specifică de care dispune în acest scop. Ar fi contrar obiectivului urmărit prin aceste dispoziții, prin care se urmărește încredințarea către un medic independent a atribuției de a contribui la soluționarea litigiilor de ordin medical, ca un membru al personalului să poată repune în discuție în mod valabil avizul medicului consultant în afara procedurii special concepute în acest scop.
(a se vedea punctul 212)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 17 iunie 2008, De Fays/Comisia, F‑97/07, RepFP, p. I‑A‑1‑0000 și II‑A‑1‑0000, punctul 56
8. Abilitată să stabilească regimul aplicabil angajaților săi, în temeiul protocolului privind statutele Băncii Europene de Investiții, Banca este competentă să determine condițiile în care membrii personalului său pot sesiza Curtea în temeiul articolului 236 CE.
În articolul 41, privitor la căile de atac, Regulamentul personalului Băncii se limitează la a aminti competența Curții și instituie o procedură de conciliere. În consecință, acesta nu conține nicio regulă specifică ce ar avea drept efect restrângerea sau extinderea competenței Curții, în forma în care rezultă, în ce îi privește pe funcționari, din articolul 91 din statut și dintr‑o jurisprudență constantă.
Or, dată fiind lipsa unei reglementări relevante în regulamentul personalului menționat, nu se impune aplicarea directă a normelor statutului, ceea ce ar încălca natura specifică a regimului aplicabil membrilor personalului Băncii Europene de Investiții, ci, pornind de la acestea, aplicarea lor prin analogie, întrucât litigiile pur interne dintre Bancă și angajații acesteia sunt similare celor dintre instituțiile comunitare și funcționarii sau agenții acestora.
În consecință, se impune aplicarea prin analogie în cazul acțiunilor membrilor personalului Băncii Europene de Investiții a normei rezultate din articolul 91 alineatul (1) din statut, potrivit căreia instanța comunitară nu are competență în cazul în care acțiunea cu care este sesizată nu este îndreptată împotriva unui act pe care administrația l‑ar fi adoptat pentru a respinge pretențiile reclamantului.
(a se vedea punctele 233-236 și 239)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: De Nicola/BEI, citată anterior, punctele 100, 101 și 107