HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)
17 iulie 2012
Cauza F‑54/11
BG
împotriva
Ombudsmanului European
„Funcție publică – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Eliberare din funcție – Efectuarea unei anchete preliminare de către instanțele penale naționale la momentul adoptării deciziei de eliberare din funcție – Egalitate de tratament între bărbați și femei – Interdicția concedierii unei lucrătoare gravide în perioada cuprinsă între începutul sarcinii și terminarea concediului de maternitate”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a, prin care BG solicită, pe de o parte, anularea deciziei Ombudsmanului European de a‑i aplica sancțiunea revocării fără pierderea drepturilor de pensie și, pe de altă parte, repararea prejudiciului pe care consideră că l‑a suferit ca urmare a acestei decizii
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Ombudsmanul European.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Examinare din oficiu de către instanța Uniunii – Conținutul normei
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Proceduri disciplinare și penale desfășurate concomitent în legătură cu aceleași fapte – Finalitatea suspendării procedurii disciplinare – Obligația de respectare a constatărilor de fapt efectuate de instanța penală – Adoptare a unei sancțiuni disciplinare înainte de încheierea procedurii penale pe baza faptelor recunoscute de funcționar – Admisibilitate
(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 25)
3. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Decizie prin care se dispune suspendarea unui funcționar – Nelegalitate – Consecințe pentru sancțiunea disciplinară – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Comisie de disciplină – Componență
[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 5 alin. (1)]
5. Funcționari – Decizie care lezează – Sancțiune disciplinară – Obligația de motivare – Conținut
(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 25)
6. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri – Întindere
(Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10)
7. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Control de fond în privința unei sancțiuni disciplinare
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)
8. Funcționari – Regim disciplinar – Sancțiune – Circumstanță atenuantă – Inexistența unor abateri repetate – Excludere
[Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 10 lit. (h)]
9. Funcționari – Protecția securității și a sănătății – Funcționare gravide, care au născut de curând sau care alăptează, aflate în activitate – Interdicție de concediere – Excepție – Revocare ca urmare a unei proceduri disciplinare
(Statutul funcționarilor, art. 47; Directiva 92/85 a Consiliului, art. 10)
1. Concordanța dintre reclamație și acțiune constituie o problemă de ordine publică pe care instanța are sarcina de a o analiza din oficiu. Această cauză de inadmisibilitate nu se aplică totuși decât în cazurile în care acțiunea în justiție modifică obiectul sau cauza reclamației. Această ultimă noțiune, „cauză”, trebuie să fie interpretată în sens larg. În special, fiind vorba despre concluzii în anulare, prin cauză a litigiului trebuie să se înțeleagă contestarea de către reclamant a legalității interne a actului atacat sau, alternativ, contestarea legalității externe a acestuia, distincție recunoscută de jurisprudență.
(a se vedea punctele 57 și 58)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 11 iulie 2007, B/Comisia, F‑7/06, punctul 26 și jurisprudența citată; 1 iulie 2010, Časta/Comisia, F‑40/09, punctul 83 și jurisprudența citată
2. Suspendarea procedurii disciplinare în așteptarea încheierii procedurii penale, prevăzută la articolul 25 din anexa IX la statut, are o dublă justificare.
Pe de o parte, aceasta vine în întâmpinarea preocupării de a nu afecta poziția funcționarului vizat în cadrul urmăririi penale care ar fi începută împotriva sa cu privire la faptele care fac totodată obiectul unei proceduri disciplinare în cadrul instituției sale.
Pe de altă parte, o astfel de suspendare permite luarea în considerare, în cadrul procedurii disciplinare, a constatărilor de fapt efectuate de instanța penală atunci când decizia acesteia a rămas definitivă. Prin urmare, în cazul în care aceleași fapte ar putea constitui o faptă penală și o încălcare a obligațiilor statutare ale funcționarilor, administrația este ținută de constatările de fapt efectuate de instanța penală în cadrul procedurii penale. După ce aceasta din urmă constată existența faptelor din speță, administrația poate proceda la calificarea lor juridică în raport cu noțiunea de abatere disciplinară, verificând în special dacă acestea constituie neîndepliniri ale obligațiilor statutare.
În plus, revine funcționarului în cauză obligația de a prezenta autorității împuternicite să facă numiri elementele care permit să se aprecieze dacă faptele care îi sunt imputate în cadrul procedurii disciplinare fac în paralel obiectul unei urmăriri penale începute împotriva sa. Pentru a îndeplini această obligație, funcționarul în cauză trebuie, în principiu, să demonstreze că urmărirea penală împotriva sa a început în perioada în care făcea obiectul unei proceduri disciplinare.
În ceea ce privește principiul potrivit căruia „penalul ține în loc procedura disciplinară”, consacrat la articolul 25 din anexa IX la statut, atunci când acest principiu trebuie aplicat în cadrul unor simple anchete înainte de începerea urmăririi penale, el trebuie interpretat în mod restrictiv, în caz contrar procedurile disciplinare fiind lipsite de orice efect util. Mai precis, un astfel de principiu nu poate împiedica administrația să adopte o sancțiune disciplinară atunci când aceasta se întemeiază pe fapte care, la momentul adoptării deciziei sale, nu erau contestate de funcționarul vizat.
(a se vedea punctele 60-63, 71 și 74)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 19 martie 1998, Tzoanos/Comisia, T‑74/96, punctele 34 și 38; 30 mai 2002, Onidi/Comisia, T‑197/00, punctul 81; 10 iunie 2004, François/Comisia, T‑307/01, punctul 75
Tribunalul Funcției Publice: 13 ianuarie 2010, A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, punctul 323
3. O decizie prin care se dispune suspendarea unui funcționar constituie un act care lezează, susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în condițiile prevăzute la articolele 90 și 91 din statut.
Cu toate acestea, o astfel de decizie nu constituie un act de procedură indispensabil, de pregătire a deciziei finale prin care se pronunță sancțiunea care urmează a fi aplicată, ci o decizie autonomă, pe care autoritatea împuternicită să facă numiri o poate adopta și a cărei aplicare este condiționată de acuzația de abatere gravă. Rezultă că o eventuală nelegalitate a deciziei de suspendare nu ar avea nicio influență asupra validității deciziei disciplinare.
(a se vedea punctele 82 și 83)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 19 mai 1999, Connolly/Comisia, T‑203/95, punctele 33 și 36; 16 decembrie 2004, De Nicola/BEI, T‑120/01 și T‑300/01, punctul 113
4. Articolul 5 alineatul (1) din anexa IX la statut, prin faptul că se limitează la a stabili că cel puțin un membru al comisiei de disciplină trebuie să fie ales din afara instituției în cauză, nu interzice în niciun fel ca majoritatea, chiar toți membrii comisiei de disciplină, să poată fi aleși din afara instituției.
(a se vedea punctul 87)
5. Motivarea unei decizii care lezează trebuie să permită instanței să exercite controlul legalității deciziei și trebuie să ofere persoanei interesate informațiile necesare pentru a aprecia dacă decizia este întemeiată.
Problema dacă motivarea deciziei autorității împuternicite să facă numiri prin care se impune o sancțiune îndeplinește cerințele menționate trebuie să fie apreciată nu doar în raport cu modul de redactare a acesteia, ci și în raport cu contextul în care a fost adoptată, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia în cauză. În această privință, deși comisia de disciplină și autoritatea respectivă sunt obligate să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a deciziilor lor și considerațiile care le‑au determinat să le adopte, nu este totuși obligatoriu ca acestea să discute toate punctele de fapt și de drept care au fost ridicate în cursul procedurii de partea interesată.
În plus, dacă sancțiunea aplicată de autoritatea împuternicită să facă numiri este mai severă decât cea sugerată de comisia de disciplină, decizia trebuie să precizeze în mod detaliat motivele care au determinat autoritatea menționată să se îndepărteze de avizul emis de comisia de disciplină.
(a se vedea punctele 96-98)
Trimitere la:
Curte: 29 ianuarie 1985, F./Comisia, 228/83, punctul 35
Tribunalul de Primă Instanță: 19 mai 1999, Connolly/Comisia, T‑34/96 și T‑163/96, punctul 93 și jurisprudența citată; 5 decembrie 2002, Stevens/Comisia, T‑277/01, punctul 71 și jurisprudența citată
6. Stabilirea sancțiunii disciplinare se întemeiază pe o evaluare globală de către autoritatea împuternicită să facă numiri a tuturor faptelor concrete și a împrejurărilor specifice fiecărui caz în parte, având în vedere că statutul nu prevede niciun raport fix între sancțiunile pe care le cuprinde și diferitele tipuri de neîndepliniri ale obligațiilor săvârșite de funcționari și nu precizează în ce măsură existența unor circumstanțe agravante sau atenuante trebuie să intervină în alegerea sancțiunii.
(a se vedea punctul 116)
7. Respectarea principiului protecției jurisdicționale efective, care este exprimat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu exclude ca într‑o procedură de natură administrativă să fie impusă o sancțiune mai întâi de către o autoritate administrativă. Acest principiu presupune însă ca decizia unei autorități administrative care nu îndeplinește ea însăși condițiile articolului menționat să facă obiectul controlului ulterior al unui „organ judiciar care are competență de fond”.
În această privință, pentru ca un organ judiciar să poată fi calificat drept organ judiciar care are competență de fond, acesta trebuie să aibă în special competența de a analiza toate problemele de fapt și de drept relevante pentru litigiul cu care este sesizat, fapt care implică, în cazul unei sancțiuni disciplinare, ca acesta să aibă în special competența de a aprecia proporționalitatea dintre abatere și sancțiune, fără a se limita la căutarea unor erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere.
(a se vedea punctul 117)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: 15 mai 2012, Nijs/Curtea de Conturi, T‑184/11 P, punctele 85 și 86
8. Articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut arată că, pentru stabilirea gravității abaterii, autoritatea împuternicită să facă numiri ține seama dacă funcționarul se află la prima abatere sau a mai comis abateri în trecut, astfel încât eventuala existență a unor abateri repetate ar putea justifica o înăsprire a sancțiunii. În schimb, inexistența unor încălcări repetate nu poate constitui o circumstanță atenuantă din moment ce, din principiu, un funcționar este obligat să se abțină de la orice act și de la orice comportament care poate aduce atingere demnității funcției sale.
(a se vedea punctul 127)
Trimitere la:
Tribunalul Uniunii Europene: 30 noiembrie 2011, Quinn Barlo și alții/Comisia, T‑208/06, punctele 255 și 264
9. Articolul 10 din Directiva 92/85 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează nu poate fi interpretat în sensul că interzice orice concediere a unei lucrătoare gravide. Astfel, o decizie de eliberare din funcție luată în perioada de la începutul sarcinii până la finalul concediului de maternitate pentru motive care nu au legătură cu starea de graviditate nu este contrară articolului 10 amintit, cu condiția ca angajatorul să prezinte în scris motive bine întemeiate pentru concediere și ca respectiva concediere să fie permisă de legislație și/sau de practică, în conformitate cu articolul 10 punctele (1) și (2) din această directivă.
În această privință, deși Statutul funcționarilor nu prevede o dispoziție specifică prin care să se stabilească în mod explicit o excepție de la interdicția prevăzută la articolul 10 din directiva menționată, acesta trebuie interpretat în sensul că admite o astfel de excepție la articolul 47 litera (e), care prevede posibilitatea, absolut excepțională, de încetare definitivă a atribuțiilor unui funcționar în cazul în care o decizie de eliberare din funcție este adoptată în urma unei proceduri disciplinare.
(a se vedea punctele 139 și 142)
Trimitere la:
Curte: 11 noiembrie 2010, Danosa, C‑232/09, punctul 63